………….

23 decembrie. Pe la ora 13.00 Constantin se duse pînă la gura de metrou. Femei îmbărcate în halate albe aduceau navete cu sandvişuri pentru manifestanţi şi sticle cu apă minerală. La televiziune se anunţase că exista riscul ca apa de la robinete să fie otrăvită. Oamenii erau surescitaţi şi suspicioşi. Starea i se transmisese şi lui Constantin, deşi nu credea o iotă din toate minciunile contradictorii debitate pe micrul ecran. Asocierea cuvintelor securişti - terorişti era atît de insistentă, încît era clar că sursa acestui haos era în altă parte. Se apropie de una din femeile care împărţea sandvişuri. O bucurie fără margini îi lumină figura.
- Mimi!
- Constantin!… Dragul meu, iubitul meu, trăieşti! Lăsă naveta jos şi se aruncă în braţele lui. Unde-ai fost? Ce ţi-au făcut? - îl mîngîia, în neştire, pe faţă, pe păr, pe tîmple…
- Nu mi-au făcut nimic. M-au arestat la domiciliu. Dar, după cum vezi, acum sînt liber.
Mimi îi povesti că îl căutase la redacţie, că îi spuseseră că e un duşman al poporului şi că primise ce merita, dar nu-i explicaseră nimic concret. A dedus că a fost arestat de securitate, că l-au bătut sau că, mai rău, l-au omorît. În vremurile astea…
- Şi acum ce faci, camarade? - îşi reluă Mimi tonul şăgalnic, care îi plăcea atît de mult lui Constantin.
- Încerc să înţeleg ce se întîmplă. Un lucru mi se pare clar: cineva menţine starea asta cu un scop anume. Cred că lucrurile au luat altă întorsătură decît au fost planificate.
- Securitatea?
- Nu, nu cred. Securitatea nu are nici structurile, nici capacitatea de a opera astfel. Aici trebuie să fie mîna ruşilor. Iar dacă e aşa, cei mai mulţi agenţi înfiltraţi ai lor sînt în armată.
Constantin Zisu era bine documentat în privinţa structurilor Armatei şi ale Securităţii. Ştia, de asemenea, că Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) era organismul cel mai înfiltrat cu agenţi GRU (Serviciul de Informaţii al armatei sovietice) şi KGB. De altfel, DIA fusese înfiinţată sub coordonarea generalilor sovietici, încă din perioada stalinistă. Mulţi dintre ofiţerii armatei române erau pregătiţi special la Moscova, pentru a fi retrimişi la Bucureşti cu un scop precis. Legăturile cu Moscova ale agenţilor români racolaţi de ruşi s-au perpetuat în timp. De fapt, nici nu mai puteau fi stopate, pentru că, în activitatea de spionaj, cine spunea „Da” o făcea pentru toată viaţa. Cel mult, ofiţerii implicaţi într-o asemenea reţea intrau în conservare pentru o perioadă de timp. Era de notorietate, de pildă, în rîndurile armatei, faptul că generalul Nicolae Militaru a fost agent sovietic. Această stare de lucruri devenise atît de periculoasă pentru siguranţa naţională încît Ceauşescu a fost nevoit să înfiinţeze o direcţie specială în cadrul Departamentului Securităţii Statului, şi anume unitatea 0110 - Contraspionaj pe relaţia Est - care avea misiunea să supravegheze DIA. Această unitate deţinea toate dosarele informative ale generalilor din armata română racolaţi de KGB şi GRU. UM 0110 deţinea cheia întregului ansamblu al operaţiunilor de spionaj sovietic în România. Dar, cu toate că era un organism de elită, unitatea 0110 nu a fost încurajată pînă la capăt de Ceauşescu să-şi facă datoria. Mai mult, la începutul anilor '80, s-a constituit, pe lîngă Direcţia de Informaţii a Armatei, un grup operativ de luptă. Înfiinţarea acestuia a fost precedată de reorganizarea unor mari unităţi de paraşutişti, la Boteni şi Buzău, care urmau să intervină în ajutorul trupelor DIA. Cadrele acestor unităţi beneficiau de o pregătire de excepţie, reprezentînd o structură operativă de elită a armatei. Denumirea oficială a acestui grup de luptători era: „trupe de cercetare şi diversiune în spatele frontului inamic”. Unitatea cea mai cunoscută de acest fel era Batalionul 404 DIA - Buzău, condus, la sfîrşitul anului 1989, de lt. Col. Vasile Gherculescu şi maiorul Gheorghe Truţulescu. Mai erau două astfel de unităţi, una la Caracal şi alta la Tuzla, lîngă Costineşti. Ele se subordonau direct Marelui stat Major al Armatei, condus de generalul Ştefan Guşe şi de adjunctul său Victor Athanasie Stănculescu. Pe linie de DIA, acesta din urmă avea însă competenţe sporite faţă de primul.
Prima mare greşală a lui Ceauşescu a fost aceea că nu a avut încredere în Departamentul Securităţii Statului, care, prin Iulian vlad, l-a informat corect despre planul de răsturnare a regimului. A doua greşală a fost aceea că s-a încrezut în generalul Stănculescu, deşi cunoştea situaţia şi înfiltrările sovietice din interiorul DIA...
Cam aşa începea să-şi clarifice Constantin Zisu desfăşurarea aparent ilogică a evenimetelor. Intuia, de asemenea, şi avea să-şi confirme mai tîrziu, că tot acest haos era întreţinut de acei agenţi înfiltraţi în DIA, care făceau eforturi disperate pentru a declanşa, prin diversiune, un conflict real între trupele de Securitate şi Armată. De ceea se insista, prin comunicatele transmise la televiziune, pe asocierea cuvintelor securişti - terorişti. Dacă acest conflict s-ar fi declanşat, armata sovietică, mobilizată la graniţă, ar fi avut legimitatea de a interveni, în numele… tratatului de la Varşovia. Acesta era, de fapt, conform planului, scopul declanşării revoluţiei române. Ordinul ferm, dat pe 22 decembrie de Iulian Vlad (anume, ca toate trupele de securitate să se retragă în unităţi şi să nu execute nici un ordin decît dacă e confirmat personal de el) a împiedicat, de fapt, ocuparea României. Iar refuzul telefonic al generalului Ştefan Guşe de a primi sprijin militar sovietic, transmis în direct la TVR, a făcut ca punctul final al planului general să eşueze. Acest refuz crucial i-a mai spălat din păcatele grele, cu care se împovărase la Timişoara.
………….