………….

Mimi a rămas cu el toată noaptea. „Spectacolul” s-a derulat aidoma celui din noaptea trecută. Au fost loviţi de gloanţe trei manifestanţi. Dar oamenii se obişnuiseră. În pauzele dintre schimburile de focuri rîdeau, cîntau, spuneau bancuri, comentau capturarea lui Ceauşescu, care fusese anunţată de seara. Majoritatea erau neîncrezători. Le venea greu să conceapă că monstrul acela infailibil, care timp de 24 de ani îşi bătuse nestingherit joc de ei, putea să fie prins aşa, pur şi simplu, ca un infractor de rînd.
- Vor să ne liniştească, d-aia ne mint. Eu unul nu cred pînă nu văd cu ochii mei. Nu vedeţi că peste tot sînt securişti şi terorişti? Ce, ăştia trag de capul lor? - zicea unul care părea că le ştie pe toate.
- Păi, da, că sînt fanatici. Sînt „copiii” lui Ceauşescu. Trupele alea speciale, formate din orfani crescuţi şi antrenaţi de mici. Ăştia luptă pentru el, pînă la unul - explica altcineva.
- Terminaţi, domne, cu prostiile - interveni un tînăr. Păi, dacă ar exista trupele astea, n-ar fi acolo, lîngă el, să-l păzească? Aici e vorba de o diversiune.
- Diversiunea cui? - întrebă cel de dinainte.
- Nu ştiu. Dar uitaţi-vă şi voi: în cine trag ăia? În noi? În cîteva minute ne-ar face terci. Aici sînt alte jocuri…
Rafalele începură din nou. Se aruncară la pămînt. Constantin o cuprinse pe Mimi, cu braţul de după umeri, protejînd-o. Femeia se lipi de el. Era emoţionată ca în tinereţe, în camera de la Athénée Palace, cînd îl aştepta să vină. Acum erau amîndoi oameni în toată firea, cu toate nebuniile consumate şi cu toate înfrîngerile asumate. Cel puţin, aşa credeau. Dar faptul că se aflau aici, împreună, sub gloanţe, fără să ştie prea bine ce caută, fără să înţeleagă ce se întîmpla în jurul lor, dovedea că viaţa le mai putea oferi surprize.
După moartea lui Liviu, Mimi născuse o fată, pe care a botezat-o Miriam. Pe certificatul ei de naştere, în dreptul tatălui era trasă o linie: tată necunoscut. N-a vrut să treacă numele lui Liviu din două motive: nu era sigură că el e tatăl şi nu mai voia să aibă de-a face în nici un fel cu părinţii logodnicului decedat. Fetiţa putea, la fel de bine, să fie a lui Constantin, dar nu era corect să-i complice şi lui viaţa. Constantin se oferise, de altfel, dar Mimi a simţit că o face din cavalerism şi compasiune. A refuzat. Fetiţa era a ei şi numai a ei. Acum Miriam avea 17 ani.
- Teroristul, teroristul! Au prins un terorist!…
- Patru soldaţi aduceau cu mare greutate un individ îmbrăcat în combinezon negru, cu cagula pe cap. Nu era înalt, dar părea foarte puternic şi agil.
- E securist? - întrebă cineva, dar nimeni nu-i răspunse. Soldaţii îl forţaseră pe terorist să stea în genuchi şi îi smulseră cagula de pe cap. Constantin încremeni. Teroristul era femeie. Era Liudmila!
………..
 

VA URMA