Se încarcă pagina ...

BUCHET DE 8 MARTIE. Am găsit în nisipuri umbra Femeii...

Data publicarii: 08.03.2012 11:15:00

palid şi frânt, împietrit în sutană


frunză verde bătută de vânt
eşti cumva duhul palid şi frânt
al Poetului împietrit în sutană
ce-şi înmoaie cuţitul în rană
să transcrie pe propria piele
urme vechi şi adânci de nuiele
desluşite de el printre legi şi porunci
în privirea statuilor furată de prunci
ori în lumina ce încă aşteaptă
să-i despice făptura de faptă
pe când lumina Duhului Sfânt, duhul Ei,
al oricăreia dintre femei
îi dezleagă cu dinţii, cu unghiile
lacrimile înnodate ca frânghiile…?
 

 

dragoste în bernă


în bernă părul tău, în bernă,
e ultimul din care mor
cu fumul rânced din tavernă
se duce ultimul cocor

 

în bernă ochii tăi, în bernă,
sunt ultimii care mă dor
o, strălucirea lor eternă
cu cât mai ternă-i umbra lor!

 

în bernă sânii tăi, în bernă,
sunt ultimii ce mă mai vor
pe patul rece din cavernă
ce dulce fu dogoarea lor!

 

rămâi aici, rămâi eternă
dacă mai poţi, dacă mai dor:
căderea vorbelor în bernă,
ninsoarea lor, ninsoarea lor.

  

fărădelege a lacrimii prelungind un amurg


am găsit în nisipuri umbra Femeii
şi pe mări în furtuni am zărit-o jucând
euritmie a morţii, îşi strivea bazileii
cu doar tremurul gleznei – ca lumina de blând

 

fărădelege a lacrimii prelungind un amurg
şi împietrire a fost, în uitare,
nesfârşită sau nu, colţuroasă ori lină,
bântuitu-mi-a veghea – decât somnul mai mare

 

şi m-au zidit, şi m-au sfărâmat cu blândeţe
mai întâi o femeie, un şirag mai apoi
şi în toate orbitu-m-a o aceeaşi sclipire
de pe braţul de gheaţă al Femeii-de-Fum.

 

o lungime de lance ne desparte acum.

 

despodobit, cu buzele sfărâmate


n-am participat la frumuseţea lumii
decât cu primul scâncet! 

despodobit de beteala cuvintelor
vinovat de naşterea mea
mă-ntorc – iată!
cu buzele sfărâmate
de amintirea sărutului tău. 

pentru că nu ştii
(şi dacă ai şti-o tot tăcere se cheamă)
eu sunt fiul şi fratele tău bicefal
Şlefuitorul-de-Lacrimi
umbra şarpelui încolăcit în sine
ca un blestem comprimat!
sunt partea de neatins a lucrurilor
lăuntrul şi numele
cântecul şi tăcerea cântecului
amintirile, dorul, absenţa
şi toate câte ţi le aşez dinainte
în timp ce tu spulberi totul
cu un surâs.

 

şi iarăşi plânsul, şi iarăşi frumuseţea


în pântecul ei luminos am deprins
murmurul nesfârşit al lacrimilor
care aveau să-mi împodobească mai târziu
toate izbânzile.
târziu
când ea mă aştepta iarăşi
în cercul sacru al unei alte palestre
ca să mă înveţe până la capăt
deznădejdea numită Iubire.
şi mai departe:
plânsul şi frumuseţea
zarea şi limita
nemişcarea şi dansul
şi iarăşi plânsul
şi iarăşi frumuseţea.

şi-n timp ce eu redeveneam amintire
ea se topea, orbindu-mă
în înţelesul de foc al cuvintelor:
“copile, iată mama ta!”
arătându-mi-se o clipă
aşa cum eu abia înduram s-o privesc:
un dor fără-ntoarcere
un vis visat în nesomnul adânc
al Ochiului-care-Se-vede-pe Sine.

 

spre o nouă pierzare


petalele trandafirului se vor închide ca un cleşte
peste degetele întinse spre profanare
va sfârâi zvârcolindu-se
spurcata iluminare a tăgăduirii
sinelui îmbătat de vinul pierzării
- o, niciodată definitiv acest vin
nepieritor însă
ca amintirea viermelui în fluturi!
strugurii transformaţi brusc în viespar
sau zăpada însângerată de cuvintele tale
sau un vânt neştiut
vor îngheţa la timp sexul netrebnic al Nefiinţei
căreia îi închinai ultima candelă
- ultima candelă care nu era, vai,
limanul la care ai ajuns, în sfârşit!
şi din pâlpâirea care mai eşti
sau numai din amintirea ei
vei striga, vei striga, aud de pe-acum:
"trandafir, Dezminţire-a-Morţii, Femeie,
culege-mă din aer cu buzele
din iarbă adună-mi risipirea, cu trupul,
strânge-mă între coapsele tale statornice
şi închegându-mă, naşte-mă iar
spre o nouă pierzare".
 

 

roua de diamant


ce deznădejde, femeie străină,
te-a trimis să-mi imaculezi pragul
cu pulpele sângerând o răcoare necunoscută?
cum ai putut auzi năruirea unei candele
când cuvântul lui Dumnezeu e un foşnet abia?

 

ce deznădejde, femeie străină,
te-a trimis nesilită în acest pat îngheţat
de câte iubiri a cuprins pân-la tine
- empireu al schimniciei fără speranţă?
cine ţi-a dat liniştea cu care mă-nvălui
dăruindu-te parcă, întregindu-mă doar,
potolind orbirea copilului
lacom să smulgă fructul,
apucându-i doar forma,
ce deznădejde, femeie străină?

 

înţeleg, o, abia acum înţeleg,
eu am mai cunoscut umilinţa victoriei
şi îmbogăţit cu încă un naufragiu
recunoscător m-aplec peste buzele tale
umezite de roua de diamant a castităţii
impenetrabilă-n veci.

 

ce deznădejde! ce deznădejde!


(Din volumul “Salonul refuzaţilor”, Editura Junimea, 2008)

 

Afisari: 2340
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Iulică ȚENEA/Australia (Jun, Fri 22, 2012 / 11:07)
Am citit cu multă atenție articolele tale!
Esti fenomenal Miron!

Dumnezeu să te binecuvânteze!
Iulică ȚENEA/Ausstralia
Nume: ion dragos sireteanu (Aug, Tue 14, 2012 / 00:06)
probabil vrei o parere-
ok-
citeste organigrama - lui mircea dragan- iar dupa aia cea americana sa ce poti prinde in sensul asta

se poate spune orice - chestia e de impact la public-
vrrrrei nu vrrrrrei tu tot ti-o vrrrrrrrr-

ca structura dramatica - dumitru carabat e os--nu-i mare chestie - metoda e simpla - dupa PROP-

COT&F


club al oamenilor de teatru si film

BORSA MARAMURES 30 km linga CLUJ

2.3 ha teren - padure

BUN VENIT

club (klb)
n.
1. A stout heavy stick, usually thicker at one end, suitable for use as a weapon; a cudgel.
2. Sports An implement used in some games to drive a ball, especially a stick with a protruding head used in golf.
3. Games
a. A black figure shaped like a trefoil or clover leaf on certain playing cards.
b. A playing card with this figure.
c. clubs (used with a sing. or pl. verb) The suit of cards represented by this figure.
4. A group of people organized for a common purpose, especially a group that meets regularly: a garden club.
5. The building, room, or other facility used for the meetings of an organized group.
6. Sports An athletic team or organization.
7. A nightclub.
v. clubbed, club·bing, clubs
v.tr.
1. To strike or beat with or as if with a club.
2. To use (a firearm) as a club by holding the barrel and hitting with the butt end.
3. To gather or combine (hair, for example) into a clublike mass.
4. To contribute to a joint or common purpose.
v.intr.
To join or combine for a common purpose; form a club.
Nume: ion dragos sireteanu (Aug, Tue 14, 2012 / 00:10)
spectacograma le zice lucrarilor dar adevarul e --o manipulare-
publicul accepta automat daca a platit

cool-
ai referinta mea- asa ca daca bei cu mine esti cu mine-
asa e la noi- hai noroc-
de la un pahar se accepta orice sau

Ta le le
ta lele
frumoasele mele talele
de LUIGI IONESCU- nepot a lui mihai orfan la romaniei-
ce mult iubesc
aceste flori
cu ritmuri numai in culori

f........
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter