Se încarcă pagina ...

CEZAR IVĂNESCU ŞI SCRIITORII ARABI

Data publicarii: 19.03.2010 10:05:00

„E încă un poet şi mai mare decît Blaga!...“
Gamal el-Ghitani

Există mari creatori a căror operă, dacă ar putea grăi în grai uman, nu s-ar plînge de faptul că ea va rămîne posterităţii pe cînd autorul ei o petrece şi se duce.
Pe Cezar Ivănescu, însă, fiecare vers pe care l-a scris îl cuprinde ca o matrice, ar vrea să-l aibă de-a pururi înăuntrul său, într-atît îl iubeşte. Asta înţelege oricine îl cunoaşte pe Poet, dar... atenţie: îndeajuns de bine.

 


 

Aflîndu-mă în preajma sa (mai apropiată, mai îndepărtată, mai apropiată) încă de pe vremea studenţiei, cînd m-a primit în cenaclul „Numele Poetului“, ostenindu-se şi cu poemele mele, ca şi cu ale atîtor altora, mi s-a întîmplat şi mie, cum multora li se întîmplă, să nu-l pot desprinde din matricea versului, să mi se pară că trăieşte deja într-un fel de posteritate căreia ce-i mai poate aduce umilul prezent?

Abia în urmă cu cîţiva ani, ruşinîndu-mă, cu un prilej oarecare, de inerţia mea, am încercat să îi traduc cîteva poeme în franceză. A fost prima oară cînd am meditat la traductibilitatea poeziei dînsului, împreună cu doamna Maria Ivănescu, care ea însăşi tradusese mai multe poeme. Mă tentase ce era mai greu: unele poeme în vers clasic pe care le iubeam. A trebuit să recunosc că nu întotdeauna iubirea poate face minuni, dar am dat vina şi pe limbă – nu pe limba franceză, ci pe franceza mea.

Şi m-a ispitit un gînd: dar araba?!...
L-am amînat sine diae, nesimţindu-mă în stare, pentru moment. Gîndul a revenit, dar nu a dat rod decît mai de curînd şi poate că nu întîmplător, abia sub soarele Egiptului.

Domnul Gamal el-Ghitani, redactorul-şef al revistei Akhbar el-Adab, „Ştirile literare“ (care apare la Cairo, cea mai importantă revistă literată egipteana şi cu cea mai largă audienţă în lumea arabă) şi un extraordinar prozator egiptean, m-a privit cu speranţă şi mi-a zis: „Am fi foarte dornici să tra¬duci din literatura română. E aproape necunoscută la noi. Eu nu am citit decît ceva de Panait Istrati şi ceva de Sadoveanu. În afară de unii scriitori din diaspora voastră care sînt cunoscuţi, evident... Dar, de pildă, nu ştiu nici măcar numele unui poet“.
Mi s-a strîns inima: dureros ade¬văr. În timp, m-am convins că, din păcate, nici măcar oamenii de cultură egipteni nu cunosc mai nimic despre literatura română scrisă în ţară. Dacă nume ca Eliade, Cioran, Ionescu şi altele au pentru ei o anumită rezo¬nanţă, în schimb numele lui Eminescu nu are nici una.

Cînd domnul Gamal a rostit apăsat că nu cunoaşte „nici măcar numele unui poet“, două nume mi-au venit imediat în minte: Eminescu – primul care i-ar fi venit oricărui român – şi Cezar Ivănescu - cel de-al doilea ţîşnind, parcă, din locul lui special în subconştientul meu, stîrnit, poate, şi de formularea interlocutorului.

Nu plecasem la Cairo (unde am stat un an universitar la o bursă de specializare în lingvistică arabă, primită în baza Acordului cultural bilateral) cu nici un plan clar de activi¬tate literară, poate şi pentru că lingvis¬tica trecuse temporar pe un plan prioritar faţă de preocupările mele lite¬rare.

Noroc că din ţară cărţile mi-au sosit la timp...
Am încercat să traduc Eminescu, mai ales „ Egipetul“, dar, nemulţumită de rezultat (nu reuşeam să redau imaginile fără a trăda efectele pro¬zodice şi invers), l-am abandonat cu un sentiment de eşec şi de vină care continuă să mă stăpînească.

Tradusesem încă din ţară cîteva poeme de Lucian Blaga în vers alb, de ale căror variante în arabă eram des¬tul de mulţumită, mai ales că avuse¬sem ocazia să cer şi părerea unor colegi arabişti care le consideraseră reuşite şi, mai ales, îl „recunoscuseră“ în ele pe Blaga.

Într-o zi, i-am dus domnului Gamal douăzeci de poeme şi i le-am pus pe birou cu o mînă tremurîndă. Se mai aflau de faţă prozatorul Ezzat el-Qamhawi şi poetul Abd er-Rahman el-Abnudi. Curios peste măsură, dom¬nul Gamal lasă orice altă treabă şi îl roagă pe poetul el-Abnudi să citească cu vocea lui gravă, de actor.

După primul poem („Izvorul nopţii“), s-a lăsat tăcerea. El-Abnudi l-a mai citit încă o dată, şi mai atent la frazare, apoi a exclamat admirativ: „Allaah!". A mai citit cîteva poeme, mult mai nuanţat – se vedea că „prinsese“ nu numai melodia inte¬rioară, ci şi că „ se prinsese“ în mrejele metaforei blagiene.

Ezzat a luat foile din mîna colegului său, continuînd lectura cu glas mai puţin grav, dar mai cald. Apoi mi-a cerut să recităm în paralel cîte o strofă (un fragment) în arabă şi română. Domnul Gamal asculta extrem de atent, în tăcere. La sfîrşit, a exclamat: „Asta da poezie! Ce metafore! Ce forţă! De ce îl ţineţi ascuns pe acest... Blaga? E colosal.“

După ce grupajul a apărut pe două pagini, în „inima“ revistei, însoţit de prezentarea lui Blaga ca poet şi filozof, am auzit multe cuvinte de minu¬nare şi admiraţie faţă de poezia lui din partea unor oameni de litere (Akhbar el-Adab este o revistă foarte citită şi foarte bine distribuită în lumea arabă). Dar cel mai mult mă bucuram cînd, de atîtea ori, în următoarele luni, domnul Gamal mă prezenta adăugînd sistematic: „Prin ea am cunoscut un poet extraordinar, Lucian Blaga“ şi rostea numele poetului, devenit fami¬liar, cu un fel de încîntare.

Mă mai bucuram cînd, în toiul unei discuţii literare, cineva mă întreba: „Nu ai tradus tu nişte versuri extraor¬dinare ale unui român... cum se nu¬meşte?...“ – Lucian Blaga, răspundeam eu, abia aşteptînd să-l aud pe inter¬locutorul meu repetîndu-i numele, pentru el exotic, dar un nume care constatam că avea o rezonanţă spe¬cială în conştiinţe.

În vidul acela de cunoaştere, aproape hidos, care existase în mintea intelectualilor egipteni cu care stăteam de vorbă, se instalase o stea lumină¬toare cu numele lui Blaga. Bucuria de a auzi numele lui Blaga rostit de egipteni m-a împins (deşi nu doar ea) să traduc şi un fragment din „Fiinţa istorică“ în care poetul filozof vorbeşte despre istoriografia egip¬teană şi metafora pe care o reprezintă pentru această ştiinţă listele cu numele regilor la vechii egipteni. Blaga corec¬tează opinia potrivit căreia istori¬ografia egipteană ar fi primitivă, rudi¬mentară, embrionară, explicînd că ea este de fapt, potrivit vechii mentalităţi egiptene, istoriografia totală, căci numele regilor sînt de fapt „mumii so¬nore“ care, conservîndu-se, conservă statul, esenţa lui. Metafora a plăcut mult unor literaţi egipteni.

Fericită că „mumiile sonore“ au avut un ecou puternic, meditam la faptul că orice cuvînt scris îl poate costa ori răsplăti, în timp, pe un scri¬itor. Aşa cum Blaga înţelesese cîndva spiritul egiptean, tot astfel egiptenii de azi, care au – cred – o „obsesie a numelui“, păreau că vor să ajungă la esenţă prin nume, întrebîndu-mă cu obstinaţie: „Cum se numeşte?... Aaah: Blaga“. „Ce mai ţineţi voi, acolo, ascuns în poezia voastră?“ m-a întrebat domnul Gamal într-o buna zi.

Pregătisem în jur de cincisprezece poeme ale poetului Cezar Ivănescu. După Blaga şi efectul pe care îl pro¬dusese, am simţit că nu există urmare mai potrivită. Cel cu care am revăzut traducerile şi pe care am „probat“ efectul a fost Ezzat care a intrat imediat în rezonanţă cu textul, cuprins de o gravă încîntare: „Îmi place mult fiindcă e greu, e adînc nu e pentru oricine.“ Erau poeme în vers alb din „Cele mai frumoase poezii“.

Domnul Gamal era ocupat peste măsură în biroul său şi mi-am zis că nu este momentul... În sala mare a redacţiei, am avut imboldul de a post¬faţa o discuţie dospro poezie pe care o purtam cu Goda Khalifa (nu numai un grafician de elită, dar şi pretenţios degustător de literatură) citind din poemele lui Cezar Ivănescu. Goda as¬culta electrizat. Mi-a cerut să citesc rar, cu voce coborîtă. Mi-a spus după primul poem: „Sette Zeinab – aşa îmi spunea el, „doamnă Zeinab“, nevrînd să accepte că n-aş fi egipteancă! –, coboară glasul! Aşa ceva se citeşte între noi, care avem oarecare treabă cu moartea... Şi citeşte rar: asta e poe¬zie care intră în sînge, e periculoasă!“

Absorbită de leoctură şi de încor¬darea cu care urmăream efectul, abia am băgat de seamă cînd domnul Ga¬mal, care ieşise din birou şi traversa sala, se oprise de cîteva secunde di¬naintea noastră, ascultînd. Cînd am terminat poemul pe care tocmai îl recitam, mi-a luat foaia din mînă şi a citit-o din nou, pentru sine. Mi-a mai luat din mînă un poem, l-a sorbit cu sete, apoi mi-a zis:
– Cine e?
– Cezar Ivănescu.
– Trăieşte?
– Da, mulţumim lui Dumnezeu!
– E un poet încă şi mai mare decît Blaga!...

Două poeme citise Gamal el-Ghitani („Prima fecioară a omului“ şi „Turn“: „! Cînd m-am născut, mama,/ pe-o masă, întinsă,/...) apoi dădea această sentinţă. De emoţie, am bîiguit:
– De ce spuneţi asta?
– E mai adînc. N-am citit poeme despre moarte mai cutremurătoare ca acestea.
Apoi şi-a continuat traversarea sălii, iar la întoarcere mi-a cerut să-i dau toate poemele pe care le aveam, ca să le citească peste noapte. I le-am dat, însoţite de o prezentare bio-bibliografică a poetului.

Cînd l-am revăzut, mi-a spus: „ Nu m-am înşelat. E mai mare decît Blaga. E cea mai bună poezie tradusă pe ca¬re am citit-o.“ Şi mi-a mulţumit (!) pen¬tru că i-am „dăruit" asemenea lecturi.

Şi din nou mi-a fost dat să mă bu¬cur auzind numele poetului pe buzele unor literaţi egipteni. Cineva m-a mus¬trat:
– Mai lăsaţi-ne, domnule, şi nouă un pic de loc!...Voi, românii, nu aveţi decît poeţi din aceştia... ucigători?! Ăştia nu scriu, ci...
– Fac mumii sonore, l-a întrerupt Ezzat.

Recitesc aceste relatări cît se poate de exacte despre impactul pe care l-au avut poe¬mele lui Blaga şi Cezar Ivănescu asupra unei elite a scriitorilor egip¬teni. Îmi dau seama că ele au şanse mari să pară ciudate cititorului cu mentalitate europeană.

Ar trebui ca cineva să cunoască atmosfera de la redacţia revistei Akhbar el Adab, deschiderea, setea de nou de acolo, de literatură modernă bună, lipsa de prejudecăţi culturale, ca să înţeleagă că în acel loc reacţiile puternice şi directe faţă de sensul de calitate sînt cît se poate de fireşti. Şi poate ar trebui să ştie că egiptenii sînt un popor de oameni plini de spon¬taneitate, calzi, comunicativi şi foarte curioşi.

Ar trebui ca cineva să îl cunoască pe Gamal el-Ghitani, nu numai scri¬itorul de excepţie, ci şi omul atît de profund care despre esenţe discută întt un limbaj esenţial, emiţînd un fel de discurs continuu pentru care sin¬copele timpului nu contează. Căci la o bună bucată de vreme, în toiul unei discuţii despre sufism, mi-a zis: „Şi la Blaga am întîlnit idei sufite. Dar, mai mult decît el, Cezar e un poet sufit. Nu ştiu dacă ştie asta despre sine.“ Iar deunăzi, la telefon, m-a rugat: „Mai trimite-ne! Este atît de frumos ce ai tradus!" Şi i-a transmis salutări... domnului Cezar Ivănescu.

Şi ar mai trebui ca cineva să încer¬ce, prin experienţă proprie, efectul pe care îl poate produce literatura româ¬nă de esenţă asupra unui ales eşan¬tion de public străin pentru a-mi îm¬părtăşi bucuria, uimirea, regretul şi speranţa.

Regretul că în conştiinţele multor lectori literatura noastră nu are încă un loc al ei, nu are un nume şi spe¬ranţa că este, totuşi, posibil să şi-l capete.
 

Daniela Firănescu, “Mumiile sonore” - Contrapunct, număr dedicat poetului Cezar Ivănescu, decembrie 1996

Afisari: 2252
Autor: Daniela Firănescu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firi╚Ťă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea ╚śerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter