Alegerile s-au încheiat, cu emoţiile şi ridicolul de rigoare. A câştigat cel care a luptat până în ultima clipă, adică Băsescu. În timp ce PSD-ul sărbătorea victoria, cei de la PDL numărau voturile. Şi au tot numărat, până le-a ieşit. Frauda a existat, ar fi de prisos s-o mai punem în discuţie. Dar, dincolo de această evidenţă fără probe, pregătită cu minuţie din prima până în ultima secundă (imediat după încheierea votării, Preşedintele ţării a chemat la şedinţă pe toţi şefii din Ministerul de Interne, lăsând cale liberă mişcărilor de culise), lovitura de graţie dată unui posibil început de redresare a României au dat-o românii din diaspora. Era previzibil ca aceştia să-l voteze pe Băsescu, pentru că, de la distanţă, nu se vede cauza pentru care partidele sunt împotriva preşedintelui. Băsescu e spectaculos de la distanţă. E spectaculos ca un incendiu sau ca un cataclism. Pe de altă parte, ceea ce văd ei este un om care luptă cu nişte câini, nu şi momentul în care omul i-a provocat pe câini.
O altă cauză a pierderii alegerilor de către triumviratul Geoană-Antonescu-Johanis a fost capcana întinsă de Vântu, în care Geoană a căzut prosteşte. Şi încă una, cea mai copleşitoare, a fost înfrângerea ruşinoasă a lui Geoană la ultima confruntare. Băsescu chiar a spus-o: “Dacă nu venea, pierdea un procent. Venind, a pierdut alegerile”.
A mai fost însă o cauză, despre care nimeni discută: filmuleţul cu copilul de la Ploieşti. Ceea ce ar fi trebuit să ducă la prăbuşirea lui Băsescu, a devenit sursă de “succesuri”. Reluarea până la demenţă a filmului a declanşat reacţia contrarie. După vreo trei zile de la “premieră”, în timp ce la Realitatea filmul era reluat din cinci în cinci minute, cineva m-a întrebat: “Nu te interesează să ştii cu cine va vota electoratul lui Antonescu?”… Şi mi-a arătat ce se întâmplă pe net. Luaseră foc forumurile şi chat-urile de furia tinerilor care nu mai suportau să vadă “pumnul lui Băsescu”. Majoritatea votaseră la primul tur cu Crin Antonescu. Jumătate din ei au votat la turul doi cu Băsescu…
Reiau o afirmaţie pe care am făcut-o într-un articol recent: singura şansă reală, calculabilă, a redresării României ar fi fost victoria lui Mircea Geoană. Nu prin el însuşi, ci prin ceilalţi doi piloni ai proiectului politic: Crin Antonescu şi Klaus Johanis. Paradoxal, electoratul vârstnic (peste 50 de ani) a gândit prost, dar a votat politiceşte corect (cu Geoană). Electoratul tânăr (sub 30 de ani) a gândit cinstit, liber, dar a votat sinucigaş (cu Băsescu). În orice caz, bătrânii, câţi au mai rămas, încep să fie exoneraţi de responsabilitatea obsedantului reproş că n-au făcut nimic în timpul comunismului. Ştafeta răspunderii a fost preluată de tineri. Următorii cinci ani li se datorează. Le vine rândul la reproşuri, de la fiii lor.

P.S. Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de la căderea dictaturii comuniste…
În turul întâi al alegerilor prezidenţiale am votat parlamentul unicameral, adică întoarcerea la Marea Adunare Naţională; în turul doi am ales un preşedinte-dictator…
În decembrie 1989 au fost ucişi 1.104 oameni şi au fost răniţi 3.321. Majoritatea tineri. Alţi tineri…