S-ar putea apropia de tine dacă i se pare lui că ai un fir de păr pe umăr şi vrea să ţi-l ia. Sau să te sperii când vrea să închidă portiera, pentru că n-ai închis bine uşa maşinii. Ori să adune orice hârtie pe care o vede pe jos, pe trotuar.
Aşa e el. Face lucrurile altfel, lucruri pe care noi ceilalţi, normalii, am încetat de mult să le vedem. Are o problemă cu ordinea lucrurilor, cu reguli şi gesturi simple pe care noi le-am uitat.
 

Aşa e el. Un autist, iar ca el sunt alţi 30.000 de români. Pe care nimeni nu-i ia în seamă, în cifre şi-n statistici.
Asculţi povestea unei mame, devenită printr-o cruce, pe care nu ştii cine i-a pus-o în spate, psihopedagog şi consilier educaţional. Azi îi învaţă pe alţii cum că autismul nu-i boală, ci doar tulburare şi că nimeni nu trebuie să creadă-n minuni. Doar în răbdare. Şi-n ceilalţi. Că vor înceta să mai pună etichete pe oameni.

"Când una din fetele mele întârzie seara acasă, se duce lângă uşă şi nu pleacă de acolo până ce n-o vede intrând. Ori dacă se-ntâmplă să adoarmă, se trezeşte din somn, ca să-şi vadă sora venind. Relaţia dintre ei? Senzaţională. Nu mi-am ascuns niciodată copiii". Georgeta Crişu e mamă de trei ori. Pentru băiatul ei, autist non-verbal, şi pentru cele două fete, surorile lui. Normale. "Nu mi-am ascuns copiii niciodată, iar cea mai mică fată mi-a devenit în timp cel mai preţios voluntar pe care l-am avut la asociaţie de-a lungul anilor".

Anul trecut, în spaţiul ăsta îţi vorbeam de Gheorghiţă, un boţ de carne ce se zbătea între viaţă şi moarte într-o cutie de plastic cu multe fire, la terapie intensivă la "Marie Curie". Avea nevoie, ca sute de alţi copii români, de o secţie de cardiochirurgie pediatrică unde medici artişti să-i repare inima. Şi de 500.000 de euro. Cu ajutorul tău, "Inima Copiilor", asociaţia care salvează vieţi, a strâns de două ori pe atât. Şi peste o lună, clinica va fi deschisă.
La un an distanţă, nu-ţi cer nimic. Decât să nu mai pui etichete şi dacă cineva te atinge pe stradă, să-ţi ia un fir de păr, nu râde. Ajută-l. E ca mine. Ca tine. Ca el. Şi nu uita, ai o putere: să-l ajuţi cu 2% din impozitul pe venitul tău. Dă-l unei asociaţii. Dă-l cui vrei tu. Dar nu-l lăsa la stat. El n-are uneori nici măcar statistici.
 

Sursa: GÂNDUL
Titlul original: „El face lucrurile altfel decât noi, normalii”

Autor: Diana Marcu