Se încarcă pagina ...

Despre ceremonii

Data publicarii: 10.04.2010 00:22:00

Recent, am condus un seminar de tehnici de comunicare în afara Bucureştiului pentru un grup de tineri angajaţi ai unei companii internaţionale. Activitatea care încheia prima zi era o discuţie în care fiecare trebuia să-şi prezinte punctul de vedere asupra unei teme alese de comun acord. Deoarece, într-o pauză, s-a ridicat tema ceremoniei de absolvire a facultăţii, mare parte dintre ei fiind proaspăt absolvenţi ai Politehnicii din Bucureşti, le-am propus să-şi prezinte punctul de vedere asupra acestui subiect şi, în măsura în care o astfel de ceremonie e binevenită, cine să o organizeze, cum ar trebui să fie şi, nu în ultimul rând, ce este fiecare dispus să facă pentru ca ceremonia să fie un succes.

 

Majoritatea prezentărilor s-au referit la ce anume nu vrea prezentatorul şi mult mai puţin la ce vrea. Obiceiurile venite din America, de pildă, togi, pălării, costume care trebuie cumpărate sau închiriate, marşuri pe coridoarele facultăţii, erau considerate de prost gust, străine de obiceiurile locale şi chiar ridicole. Pe de altă parte, punctul asupra căruia a fost un acord aproape unanim a fost să fie cât mai puţin formal. După ce alternativele nepopulare au fost eliminate si după ce discuţia a deviat pe diverse meandre irelevante, s-a căzut de acord asupra celui mai scăzut numitor comun: să se organizeze o petrecere sau, ca să folosesc cuvintele lor, o beţie care să fie mama tuturor beţiilor.

 

După ce fiecare şi-a prezentat punctual de vedere, am făcut observaţia că există un decalaj considerabil între aptitudinile lor analitice şi capacitatea lor de a rezolva probleme pe de o parte, şi capacitatea lor limitată de a-şi sintetiza un punct de vedere în care ei personal cred şi pe care să-l prezinte într-un mod convingător. Am avut clar impresia că mă ascultă, că înţeleg fiecare cuvint pe care îl rostesc şi, totuşi, habar nu au despre ce vorbesc şi unde vreau să ajung. I-am intrebat dacă sunt dispuşi să renunţe la timpul liber până la cină pentru a lămuri ce vreau de la ei , şi majoritatea a rămas.
I-am întrebat în primul rând, ce sunt ceremoniile? După câteva încercări am căzut de acord cu definiţia că sunt activităţi sociale în care toţi participanţii sunt de acord să adopte un comportament dinainte stabilit, comportament care reflectă apartenenţa şi poziţia lor in grupul respectiv. Pot fi ceremonii de familie, de natură religioasă, etnică sau regională, a unui grup profesional, ceremonii de admitere sau excludere, etc. I-am întrebat apoi ce indică această multitudine de situaţii şi circumstanţe în care suntem chemaţi să participăm la ceremonii, şi au recunoscut importanţa acestora pentru individ de a-şi afirma apartenenţa la grupul respectiv alături de ceilalţi participanţi.

 

Confirmarea apartenenţei la grup, indiciul public al poziţiei persoanei, precum şi sentimentul de siguranţă pe care îl conferă acestuia, este un beneficiu considerabil. În ce constă acest beneficiu? Recunoaşterea, respectul, încrederea pe care o conferă persoanei îi vor uşura acesteia să rezolve o multitudine de chestiuni mult mai eficient.
Participarea la ceremonii implică însă costuri şi riscuri. Despre ce poate fi vorba? Pe lângă costuri directe legate de participare, învăţarea regulilor, acceptarea regulilor de comportament formale şi a limitărilor pe care participarea o implica pe de o parte, iar pe de alta renunţarea la o parte din libertatea de comportament de care se bucură persoana în afara situaţiilor ceremoniale. Sau, să ne gandim la riscul că persoana se poate face de ruşine încălcând regulile de comportament ceremonial şi la oprobriul care rezultă de aici.

 

Ceremoniile nu au rolul doar da a-i include pe cei care aparţin ci şi de a-i exclude pe cei care nu aparţin; daca avem “cei şapte ani de acasă” şi ştim cum să mâncăm tortul fără să punem pete pe faţa de masă, vom fi invitaţi la petreceri de la care “ceilalţi” (care nu corespund) sunt excluşi. Apartenenţa la o familie, grup etnic sau naţional este indicată de cunoaşterea şi participarea la ceremoniile respective. Nu întâmplător se referea poetul la “descălecători de ţară, dătători de legi şi datini”. Erau acei domnitori care creau ceremonii, defineau apartenenţa la un grup şi, prin repetare, mult după ce domnitorul s-a stins, defineau identitatea naţională.

 

Să privim acum societatea în care trăim prin perspectiva ceremoniilor sale. Care sunt ceremoniile care ne definesc apartenenţa la o familie, la o clasă, la o şcoală, etc.? Sau: care sunt ceremoniile care ne puncteaza trecerea prin fazele existenţiale? Sistemul comunist a încercat să transforme societatea românească înlocuind ceremoniile naţionale, religioase, sau cele locale prin ceremonii care indicau apartenenţa la crezul comunist, primirea în rândul pionerilor, uteciştilor, membrilor de partid, manifestaţia de 1 mai şi 23 august, şedinţa de partid sau sindicat. Obiectivul lor era ca, prin aceasta, să îşi măreasca legitimitatea şi să devină o parte mai centrala a naţiunii. Din păcate (pentru ei) impactul direct al acestor ceremonii a fost limitat (era poate chiar un merit să nu participi). Impactul indirect a fost insă mai mare, în sensul că ceremonii vechi (de care identitatea neamului sau a unor comunităţi mai mici era mult mai intim legată) au fost eliminate. Ceremoniile familiare erau şi ele rău văzute pentru că ajutau crearea unei identităţi separate, străine de identitatea grupului amorf al clasei muncitoare.

 

Aceste observatii ne conduc la concluzia că nu putem clasifica grupurile în grupuri bune sau rele ci grupuri de care vrem să aparţinem sau nu. Vom dori să aparţinem unui grup în măsura în care considerăm că această apartenenţă serveşte interesele personale. Cu cât avem mai mult de câştigat cu atât vom dori mai mult să aparţinem acelui grup. Şi cu cât vom dori mai intens acest lucru, cu atât vom fi mai dispuşi să facem sacrificii şi să ne adaptăm comportamenul la cerinţele acelui grup, reflectat în participarea la ceremoniile sale.
Care a fost efectul acestor observaţii asupra absolvenţilor noştri? În primul rând, au recunoscut că în sistemul american faptul că eşti absolventul unei universităţi te introduce în cercul absolvenţilor (alumni) acelei universităţi, lucru care în anumite situaţii poate fi o sursă de ajutor şi, deci, de putere. Pe de altă parte ei, în România, crescând într-o societate în care individual are puţină putere şi puţină încredere în ceilalaţi, este putin dispus să le investească într-un grup şi să facă sacrificii pentru a participa la ceremoniile acestuia.

 

Şi atunci ce-i de făcut? Crescând într-o societate săracă în grupuri cu tradiţii şi putere, noi suntem generaţia aspra căreia cade obligaţia şi responsibilitatea de a fi «descălecători de ţară dătători de legi şi datini», fie descoprindu-le pe cele vechi, fie creând altele noi pentru realitatea prezentului. Generaţia voastra are de ales între a rămâne în amintire ca generaţia INIŢIATORILOR de ceremonii care vor forma identitatea generaţiilor viitoare şi a risipi această oportunitate lăsându-şi urmaşii la fel de săraci ca pe ei inşişi.
 

Afisari: 1398
Autor: Alexander Fuhrmann
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter