Se încarcă pagina ...

Eugen Nicolaescu si fondurile europene ale Spitalelor CFR. Răspuns de ministru: "Proiectele merg înainte!"

Data publicarii: 19.09.2013 13:14:00

Miercuri 18 septembrie, Coaliネ嬖a Profesioniネ冲ilor din Sănătatea a început pichetarea Ministerului Sănătăネ嬖i. Principala revendicare a protestatarilor este acordarea a 6% din PIB Ministerului Sănătăネ嬖i. Este pentru prima dată când sindicatele medicilor, ネ冓 chiar Colegiul Medicilor din România, ies în stradă să protesteze. Până acum ieネ册a doar SANITAS, federaネ嬖e sindicală alcătuită în principal din asistenネ嬖 medicali.

 

 

Marius Sepi, prim-vicepreネ册dinte al Federaネ嬖ei SANITAS, arătând principala revendicare protestatarilor

 

Vasile Astărăstoaie, preネ册dintele Colegiului Medicilor, pentru prima dată în stradă

Structura sindicală, membră SANITAS, din care fac parte, în egală măsură medicii, asistenネ嬖i ネ冓 personalul adiacent din spitale (infirmieri, ネ冩feri, personal tehnic etc.) este Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, condusă de Denisa Popovici. Chiar ネ冓 în conducerea Uniunii se află medici, ceea ce explică forネ嫗 aparte a acestei structuri sindicale. USS-CFR a reuネ冓t, aproape singură, să ネ嬖nă în ネ兮h jocul neinspirat al Ministerului Transporturilor cu Ministerul Sănătăネ嬖i, prin care reネ嫺aua spitalelor CFR a fost transferată, prin Ordonanネ嫗 de Urgenネă nr. 8/ 2013, de la unul la altul, aparent fără motiv ネ冓, mai ales, fără nicio logică managerială. Logica ネ冓 motivele din spatele ordonanネ嫺i sunt însă foarte solide ネ冓 ネ嬖n de interesele de grup al „camarilei” ambelor ministere.

 

Denisa Popovici, în mijlocul sindicaliネ冲ilor ei

 

 

Unul dintre acestea constă în avantajele imobiliare ale spitalelor care, după ce vor fi puse pe butuci, pot fi preluate ネ冓 transformate rapid în hoteluri, saloane de masaj, cluburi etc., pentru că toate sunt situate în zonele centrale ale oraネ册lor. Al doilea motiv, ネ冓 cel mai important, a fost (pentru că deja se află în derulare) preluarea siguranネ嫺i circulaネ嬖ei (care, până acum, constituia competenネ嫗 istorică ネ冓 exclusivă a spitalelor din transporturi) de către o autoritate naネ嬖onală, care a început să acorde pe bandă rulantă acreditări pentru siguranネ嫗 circulaネ嬖ei, cabinetelor private.

 

La un moment dat s-au acordat ネ冓 câte opt acreditări pe zi. În graba lor de a prelua principala sursă de autofinanネ嫗re a spitalelor CFR, cele două ministere (al Transporturilor ネ冓 al Sănătăネ嬖i) n-au realizat că această competenネă istorică s-a constituit în timp, ca o specializare medicală, cu organizare ネ冓 responsabilităネ嬖 specifice, care vizează siguranネ嫗 naネ嬖onală a vieネ嬖i.

 

Consecinネ嫗 inerentă a acestei condamnabile superficialităネ嬖 va fi faptul că accidente de genul celui din Muntenegru nu vor mai fi excepネ嬖i, ci fapte curente, iar răspunderea nu va mai fi, aparent, a ministerului Transporturilor, ci a cabinetului de apartament care i-a dat ネ冩ferului aviz de circulaネ嬖e. Atentatul la siguranネ嫗 cetăネ嫺anului, prin promulgarea OUG nr. 8/ 2013, aparネ嬖ne însă fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, care a iniネ嬖at-o, ネ冓 celorlalネ嬖 ネ兮pte miniネ冲ri care au semnat-o (Victor Ponta, Eugen Nicolaescu, Daniel Chiネ孃iu, Liviu Voinea, Mariana Câmpeanu, Titus Corlăネ嫺an ネ冓 Doru Bădescu).

 

 

 

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA; Relu Fenechiu, Ministrul Transporturilor;

 

   

Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii; Doru Bădescu, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

 

 

Daniel Chiţoiu, Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice; Liviu Voinea, Ministrul delegat pentru buget;

 

 

Mariana Câmpeanu, Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice; Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe

 

Aネ兮dar, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR a avut un motiv suplimentar de participare la protest. ネ亙 a mai avut unul, care ネ嬖ne de o altă consecinネă a OUG nr 8/ 2013. Proiectele pe fonduri europene aflate în derulare vor pica de drept, pentru că dispare entitatea cu care s-a făcut contracul. Banii vor fi returnaネ嬖 cu penalităネ嬖 iar spitalele respective nu vor mai avea dreptul, timp de cel puネ嬖n cinci ani, să acceseze fonduri europene. Legislaネ嬖a europeană este foarte strictă în acest sens iar în aceste contracte sunt implicate 4 spitale (foste) CFR: CF Witing, CF 2, CF Simeria ネ冓 CF Paネ冂ani. În motivarea ordonanネ嫺i sunt ascunse două dintre ele, ceea ce înseamnă, în ultimă instanネă, tăinuire de adevăr, fals în acte publice ネ冓 uz de fals (pentru că această omisiune produce deja efecte).

 

 

L-am surprins pe ministrul Sănătăネ嬖i Eugen Nicolaescu înainte de începerea pichetării, în momentul în care voia să urce în maネ冓nă. Mie mi s-a părut că vrea să fugă, pentru a evita o confruntare cu manifestanネ嬖i. Am apucat să-l întreb cum va rezolva această situaネ嬖e delicată a proiectelor pe fonduri europene, în condiネ嬖ile în care ordonanネ嫗 de urgenネă scrie, negru pe alb, că transferul spitalelor nu implică pierderi financiare ネ冓 costuri. A răspuns sec: „Proiectele europene merg înainte!”. Am insistat, cerând detalii, dar mi-a tăiat-o scurt, repetând: „V-am răspuns: proiectele merg înainte”.

 

Aネ兮 o fi, deネ冓 nu prea există cadru juridic. Dar, dacă, într-adevăr, „proiectele merg înainte”, ar fi corect ca Eugen Nicolaescu să dea ネ冓 un răspuns scris în sensul acesta. Pentru că, încă din februarie 2013, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR îi solicită, prin zeci de memorii ネ冓 sesizări, să se pronunネ嫺 asupra aspectului cu pricina. Toate răspunsurile primite de USS-CFR, atât de la Ministerul Sănătăネ嬖i, cât ネ冓 de la Ministerul Transporturilor, precum ネ冓 de la Preネ册dinネ嬖e ネ冓 Parlament, au evitat însă cu „delicateネ嫺” acest punct sensibil al ordonanネ嫺i.

 

Juridic vorbind, ar fi o singură soluネ嬖e: Parlamentul să nu aprobe legea de aplicare a Ordonanネ嫺i de Urgenネă nr 8/ 2013. Multe aranjamente pe seama acestui transfer vor fi anulate ネ冓 ネ冪ăgile date vor fi pierdute, dar Spitalele CFR ar putea reintra în normal. În acest moment, încă e mai avantajos să se repare stricăciunile produse de ordonanネă, decât să se meargă înainte încălcând, aネ兮 cum corect a sesizat Mona Pivniceru (înainte de a-ネ冓 da demisia), 5 articole din Constituネ嬖e, 9 decizii ale Curネ嬖i Constituネ嬖onale, un articol din Codul Civil, două Hotărâri de Guvern ネ冓 două legi organice. La acestea se adaugă ネ冓 încălcarea a 8 articole din două Directive Europene (Directiva 2004/49/CE ネ冓 Directiva 2007/59/CE).

 

Nu cred că Eugen Nicolaescu s-a gândit la respingerea legii de aplicare a ordonanネ嫺i, atunci când a spus că „proiectele europene merg înainte”. Dar, chiar dacă lucrurile ar sta aネ兮, corect ar fi să dea ネ冓 un răspuns scris în legătură cu acest aspect, celor care i l-au solicitat. Ca să fim siguri că ministrul ネ冲ie ce spune.

Afisari: 2551
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densuネ冓anu
I.L. Caragiale
George Coネ冀uc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiネă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea ネ脇rban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter