Se încarcă pagina ...

Hipsteri contra "stirbi", sau lupta de clasă la români

Data publicarii: 26.03.2017 22:20:00

Claude Karnoouh (n. 25 martie 1940, Paris) este antropolog È™i sociolog francez, care a locuit timp de cincisprezece ani în România. Începând din 1970 este cercetător la Centrul NaÈ›ional Francez de Cercetări ȘtiinÈ›ifice. A predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlottesville (Virginia, SUA), Urbino (Italia) È™i ELTE (Budapesta). În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie È™i folclor în satul Breb din MaramureÈ™. În această perioadă, Securitatea română l-a urmărit È™i i-a întocmit dosar. În perioada 1991 - 2002 a fost profesor asociat al UniversităÈ›ii „BabeÈ™-Bolyai” din Cluj, unde a susÈ›inut un curs despre modernitatea tîrzie în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale È™i economice). În prezent este profesor asociat al UniversităÈ›ii NaÈ›ionale de Arte din BucureÈ™ti.

 

S-a scris deja cam tot ce era de scris pro sau contra recentelor manifestaÈ›ii din România, despre entuziasmul tinerilor corporatiÈ™ti È™i al angajaÈ›ilor de tot felul din multinaÈ›ionalele bucureÈ™tene, ca È™i despre cel al unei bune părÈ›i a tineretului universitar sau al liceenilor adunaÈ›i la PiaÈ›a Victoriei. S-a cam scris totul, de asemenea, È™i despre oamenii în vârstă, slujbaÈ™ii, muncitorii, pe scurt – oamenii simpli, care au manifestat în faÈ›a PreÈ™edinÈ›iei, la Palatul Cotroceni. S-a zis totul pe reÈ›elele sociale, unde lumea e în general ostilă deciziei PSD de a emite o ordonanÈ›ă la ceas târziu de noapte. Am avut astfel prilejul de a asista la o dezlănÈ›uire de violenÈ›ă împotriva partidului care a câÈ™tigat alegerile, o ranchiună autocenzurată până atunci izbucnind brusc în niÈ™te discursuri pline de o ură È™i de o violenÈ›ă nemaivăzute. Dintr-o dată, dreptul constituÈ›ional a devenit specialitatea maselor de manifestanÈ›i, de parcă ordonanÈ›a fusese o invenÈ›ie anticonstituÈ›ională.

 

Trebuie să precizez de la bun început că, exceptând-o pe Gabi CreÈ›u, nu am nici un fel de simpatie pentru PSD. E un partid al mărunÈ›ilor „baroni” locali, simpli mojici parveniÈ›i (poate prea repede parveniÈ›i), parÈ›ial mafioÈ›i, parÈ›ial talentaÈ›i la afaceri – dar tot mărunÈ›i… Să-mi fie iertată aÈ™adar slăbiciunea burgheză, dar am apreciat întotdeauna bunele maniere, chiar È™i la revoluÈ›ionarii din lumea a treia pe care am avut onoarea de a-i întâlni în timpul tinereÈ›ii mele militante. TotuÈ™i, gusturile mele de dandy, un pic cinic, nu pot servi drept grilă de analiză politică pentru niÈ™te evenimente care au mobilizat aproape 150.000 de oameni în zilele bune. Să spunem de la bun început, ca totul să fie clar: greÈ™eala tactică a starostelui Dragnea e una de neiertat. Blestemata ordonanÈ›ă, echivalentul unei legi intrate în spaÈ›iul public fără dezbatere parlamentară, e o greÈ™eală politică gravă, una pentru care partidul va plăti multă vreme de acum încolo. E dovada faptului că domnul preÈ™edinte din Teleorman e chiar ceea ce zic adversarii despre el: un politician mărunt, un biet strateg de bodegă provincială.

 

Majoritatea manifestanților nu au cunoscut nici violența evenimentelor din 1989, nici mineriadele, nici conflictele de la Tg. Mureș

 

Entuziasmul mulÈ›imii scârbite de corupÈ›ia PSD-ului a fost dublat de cuvintele pline de ură viscerală aruncate spre tabăra coaliÈ›iei de la guvernare È™i a susÈ›inătorilor acestora. Au fost suduiÈ›i astfel È™i bătrânii, analfabeÈ›ii/semianalfabeÈ›ii, È›ăranii, pensionarii, în general cei săraci, cei care chipurile ar trăi pe spetele celor activi, a celor cultivaÈ›i, È™coliÈ›i, serioÈ™i, curajoÈ™i È™i oneÈ™ti. Pe scurt, de o parte ar fi „binele”, de cealaltă ar fi „răul”, încarnat de toată această pletoră nesemnificativă, una ce ar trebui dacă nu eliminată, măcar să i se retragă dreptul de vot sau, de ce nu?, să i se aplice un program de eugenie socială. RecunoaÈ™tem în acest tip de fraze ecoul – unul deloc rătăcit în negura timpurilor – programului aplicat persoanelor cu handicap de către un anumit pictor ratat din Viena (n.r. Hitler).

 

 

 

TotuÈ™i, prin vocea numeroÈ™ilor hipsteri È™i tineri corporatiÈ™ti, ce se pretind apărători ai statului de drept, se manifestă de fapt o profundă ignoranÈ›ă în materie de drept: în mod paradoxal aceÈ™tia afirmă că apără statul de drept, când de fapt ei doar visează la o Republică în care procurorii È™i serviciile secrete pot controla politicul! Dreptul guvernului de a emite ordonanÈ›e este înscris în ConstituÈ›ie, aÈ™a cum găsim È™i starea de necesitate sau starea de urgenÈ›ă.

 

OrdonanÈ›a 13 nu era una neconstituÈ›ională, dar a fost văzută È™i percepută ca fiind neconstituÈ›ională, deoarece a părut o operaÈ›iune ad-hoc, având drept scop salvarea unor politicieni, nu numai dintre cei aflaÈ›i la putere, ci È™i din rândurile opoziÈ›iei. De fapt ar trebui să spunem că ordonanÈ›a era cu siguranÈ›ă legală, dar în contextul care a înconjurat decizia emiterii ei, a apărut ca fiind ilegitimă. Or, dacă ne păstrăm într-o tradiÈ›ie care vine de la grecii antici È™i ajunge până în epoca modernă, o lege ilegitimă e întotdeauna o lege nedreaptă, È™i Suveranul care o emite, fie ca pe o ordonanÈ›ă, fie prin forÈ›a votului majorităÈ›ii politice de care dispune, ar fi trebuit dat jos, dacă asta È™i-ar fi dorit cei care s-au mobilizat împotriva OrdonanÈ›ei 13. Și nu doar capul trebuie să plătească, ci tot guvernul, împreună cu aparatul de partid care ar fi È™tiut de conÈ›inutul ordonanÈ›ei. Or, nu acesta a fost cuvântul de ordine al celor care au ieÈ™it în primă fază în stradă: ei voiau doar abrogarea ordonanÈ›ei.

 

România e o È›ară democratică, ceea ce înseamnă că le permite cetăÈ›enilor proprii să se exprime chiar în stradă. Jandarmeria română, cu rare excepÈ›ii, e mai degrabă cuminte, neputându-se compara câtuÈ™i de puÈ›in cu suratele ei din FranÈ›a, Italia sau SUA. Trebuie să amintim că majoritatea celor care manifestă azi împotriva guvernului nu au cunoscut manifestaÈ›iile masive din decembrie 1989, conflictele violente cu minerii din perioada 1990-1991 sau luptele dintre români È™i unguri, din martie 1990, orchestrate la Târgu MureÈ™.

 

Indiferent că e vorba de tineri celibatari, de cupluri tinere care au sau nu copii (sau animale de companie), acum am avut de-a face, în general, cu persoane titrate, cu posesori de masterate, chiar È™i de doctorate în unele cazuri, în general cu oameni care au o diplomă în domenii precum È™tiinÈ›e economice, sociologie, jurnalism, limbi străine, management cultural, drept. AÈ™adar, dacă pretinsa ilegitimitate a acestei ordonanÈ›e ar fi fost enunÈ›ată clar, manifestaÈ›iile ar fi trebuit de la bun început să exprime „voinÈ›a generală” de a scăpa de guvernul PSD-ALDE, cerând nu doar demisia întregului guvern ci È™i organizarea de alegeri noi sub pretextul abuzului de putere al noii puteri executive.

 

O astfel de cerinÈ›ă fusese clar exprimată, neconstituÈ›ional, de preÈ™edinte (cu siguranÈ›ă sfătuit de reprezentanÈ›ii lui Soros din anturajul său, cum ar fi de pildă d-na Pralong). El s-a alăturat manifestanÈ›ilor, declarându-È™i susÈ›inerea faÈ›ă de ei, aceÈ™tia fiind, nici mai mult, nici mai puÈ›in, denominaÈ›i ca fiind românii săi. Cu toate acestea, între legitima indignare a unei părÈ›i a populaÈ›iei urbane tinere È™i moderne, chiar hipermodernă (chiar dacă vorbim de o modernitate parodică, un soi de bovarism local), È™i stilul real al chemărilor la manifestaÈ›ie lansate pe reÈ›elele sociale, chemări care pretindeau că mobilizarea È™i manifestaÈ›iile sunt spontane, avem un hiatus care mă obligă să mă gândesc dacă în spatele acestor reÈ›ele sociale nu cumva se află ceva mult mai bine organizat.

 

Numitorul comun al ONG-urilor: Open Society și George Soros

 

Având în vedere că în tinereÈ›e am militat în asociaÈ›iile studenÈ›eÈ™ti comuniste, apoi într-unul din sindicatele din învăÈ›ământul superior din FranÈ›a (SNES-Sup), am oarece noÈ›iuni legate de organizarea unor manifestaÈ›ii de o anumită amploare. Sigur, într-o întreprindere oarecare putem găsi un grup de salariaÈ›i nemulÈ›umiÈ›i È™i indignaÈ›i de vreo decizie injustă a patronatului, care să ducă la declanÈ™area unei greve spontane, dar la scara unui întreg oraÈ™, mai ales o capitală unde socializarea este prin definiÈ›ie redusă la nivel de cartier, apartamente È™i locuri de muncă răspândite pe o suprafaÈ›ă foarte întinsă, să aduni 20.000, apoi 50.000, È™i apoi 150.000 de oameni nu se face din gură în gură, ca între vecini, ci e nevoie de o forÈ›ă organizată capabilă să mobilizeze È™i să reunească o mulÈ›ime de oameni dispersaÈ›i. În cazul de faÈ›ă acest lucru s-a făcut prin intermediul anumitor ONG-uri unite între ele de un numitor comun, È™i anume de faptul că toate, mai mult sau mai puÈ›in, au legătură cu Open Society. Al cărei „mecena” permanent, de vreo 40 de ani, este dl. Soros.

 

Știm, conform butadei franÈ›uzeÈ™ti, că „împrumuturile nu se dau decât celor bogaÈ›i”, dar nici chiar averea d-lui Soros, care e fără îndoială consistentă, nu ar fi suficientă pentru a finanÈ›a nu doar vaste operaÈ›iuni culturale, precum CEU, dar nici măcar operaÈ›iunile politice de genul revoluÈ›iilor „portocalii” sau al „primăverilor” arabe. Cu riscul de a irita, ceea ce oricum mă lasă rece, afirm că dl. Soros nu e decât un intermediar, aÈ™a cum, de altfel, au dovedit-o deja speculaÈ›iile sale financiare împotriva lirei sterline È™i a francului de la mijlocul anilor Ê»90, când autorităÈ›ile franceze de atunci (preÈ™edintele Chirac) descoperiseră că era intermediarul americanilor È™i al monarhiilor din Golful Persic. La vremea aceea francul a rezistat datorită unui sprijin masiv venit dinspre Germania (lira sterlină fiind mai puÈ›in norocoasă); profitul aÈ™teptat ca urmare a speculaÈ›iei ar fi trebuit să fie gigantic, dar intervenÈ›ia Bundesbank a dus la eÈ™ecul afacerii.

 

Într-un cuvânt, acest gen de servicii intermediare sunt plătite, È™i se plătesc foarte bine. Chiar nimeni din România să nu se fi întrebat cum se face că o avere atât de consistentă precum a d-lui Soros a fost adunată într-un timp atât de scurt? Căci dânsul nu e nici Rockefeller, nici Pierpont, Rotschild, Ford sau Goldman Sachs – ale căror averi au avut nevoie de mai mult de un secol pentru a ajunge ceea ce vedem la ora actuală. Ceea ce, în fond, nu e decât o intervenÈ›ie etatistă, mascată sub forma unor operaÈ›iuni caritabile private, a fost prezentată ca fiind pură generozitate filantropică, ori un simplu ajutor în vederea formării funcÈ›ionarilor care vor face parte din armătura administrativă È™i politică a unei È›ări pretins democratice. Conform vechii butade, mereu de actualitate, „zi-mi cine dă banul È™i îÈ›i spun cine pune muzica”.

 

OrdonanÈ›a 13 era perfect legală

 

Era suficient, aÈ™adar, să observi  cine face mobilizarea pe Facebook, ca să-È›i dai seama că tot felul de ONG-uri, de persoane autoproclamate ca fiind reprezentante ale societăÈ›ii civile (în rândurile căreia, ca din întâmplare, nu vom găsi niciodată muncitori sau salariaÈ›i oarecare, nu mai vorbim de È›ărani sau pensionari…) se mobilizau pentru a furniza temele serilor din PiaÈ›a Victoriei, începând cu sloganurile È™i terminând cu imagistica: steagul naÈ›ional, iluminarea imobilelor etc. În ceea ce mă priveÈ™te, atât din filozofia politică, dar È™i din sociologia politică, am învăÈ›at deja de multă vreme că, în afară de bărbaÈ›ii È™i femeile aleÈ™i în parlament prin vot universal, nu mai există nici un fel de alÈ›i reprezentanÈ›i legali ai poporului, cu toată diversitatea sa socială, etnică È™i religioasă.

 

Dar să ne reîntoarcem la problemele noastre. OrdonanÈ›a 13, publicată în Monitorul Oficial, este perfect legală, deoarece a fost concepută, redactată È™i semnată de niÈ™te miniÈ™tri rezultaÈ›i din alegeri libere pe care nu le-a contestat nimeni. ÎnÈ›elegem foarte clar că maniera în care a fost emisă ordonanÈ›a È™i scopul ei pot părea abuzive, după cum există o limitare de ordin moral care trece dincolo de mandatul acordat acestor politicieni. TotuÈ™i, după cum am mai spus mai înainte, avem de-a face cu o greÈ™eală tactică enormă. Iată de ce, cei care criticau ordonanÈ›a ar fi trebuit să se rezume la critica ilegitimităÈ›ii etice a acesteia È™i nu la articolul de ConstituÈ›ie care-i asigura legalitatea. De fapt, din câte È™tiu, începând cu 1991 toate guvernele au uzat È™i abuzat de ordonanÈ›e de urgenÈ›ă, fără ca asta să fi declanÈ™at mânia pretinÈ™ilor democraÈ›i. În viaÈ›a de zi cu zi fiecare român e un mic corupt, unul ce nu ezită să dea ici, colo, câte o mică È™păguÈ›ă pentru a obÈ›ine varii avantaje concrete.

 

Dar dacă ar fi să-i ascultăm pe oengiÈ™tii „democraÈ›i” care ne prezintă această mobilizare masivă ca fiind rezultatul unei coagulări sociale spontane, am putea crede că ne aflăm în miezul unei poveÈ™ti politice plină de farmec È™i rezistenÈ›ă paÈ™nică! În ceea ce  mă priveÈ™te le-aÈ™ spune acestor profesioniÈ™ti ai ONG-urilor să nu-È™i închipuie că oamenii de pe reÈ›elele sociale, deÈ™i puÈ›in informaÈ›i cu privire la chestiunile politice È™i sindicale, sunt naivi sau imbecili. AÈ™a cum am zis deja, am participat suficient în tinereÈ›ea mea la manifestaÈ›ii studenÈ›eÈ™ti sau universitare ca să È™tiu că „spontaneitatea se organizează”. Nici măcar manifestaÈ›iile din 1968, foarte puternice, inclusiv luptele nocturne cu poliÈ›ia, nu erau deloc spontane: fel de fel de troÈ›kiÈ™ti, anarhiÈ™ti, o parte a studenÈ›ilor comuniÈ™ti, tineri sindicaliÈ™ti, duceau o muncă de lămurire în reÈ›elele lor profesionale sau universitare pentru a mobiliza lumea.

 

 

 

Sigur, sunt de acord că la PiaÈ›a Victoriei au fost È™i niÈ™te mii de naivi, veniÈ›i acolo ca urmare a unei uri perfect legitime, dispuÈ™i să-È™i manifeste zgomotos mânia È™i dezgustul faÈ›ă de guvern; dar dacă am fi urmărit cu atenÈ›ie discursul de pe Facebook al liderilor acelor ONG-uri însărcinate cu mobilizarea ne-ar fi sărit în ochi faptul că tocmai aceÈ™ti oameni îndemnau mai abitir la revoltă, intensificând angoasele È™i furnizând lozinci, sloganuri È™i tematici pentru bannere. Apoi, în serile următoare, după puzzle-ul cu drapelul, am văzut cu toÈ›ii steagurile UE, de parcă UE avea ceva de-a face cu niÈ™te decizii constituÈ›ionale din România.

 

Din acel moment originea organizatorilor acestor manifestaÈ›ii s-a devoalat parÈ›ial. Întrezărim pe ici, pe colo, urma acelor deputaÈ›i europeni care, de la Bruxelles, lucrează în permanenÈ›ă în vederea supunerii economiei È™i politicii româneÈ™ti, deciziilor puterilor financiare internaÈ›ionale în aÈ™a fel încât să înăbuÈ™e orice voinÈ›ă guvernamentală, oricât de timidă, de a creÈ™te salariul minim È™i pensiile, de a ameliora un pic situaÈ›ia cadrelor medicale È™i sanitare, a profesorilor, învăÈ›ătorilor etc. È™i, last but not least, de a impune un control mai ferm asupra impozitelor plătite de multinaÈ›ionale È™i asupra exportării profiturilor, enorme, pe care aceste multinaÈ›ionale le obÈ›in în România. Deja È™tim de multă vreme că, pentru a controla noua ordine mondială a exploatării economice È™i, de asemenea, politice, sunt folosiÈ›i agenÈ›i mult mai puternici decât politicienii aleÈ™i. Ca să preîntâmpini aÈ™a ceva e nevoie de legi drastice privitoare la suveranitate. Fără astfel de legi o È›ară nu e niciodată stăpâna propriului destin.

 

Ototală iraÈ›ionalitate socială È™i istorică

 

TotuÈ™i, nu putem înÈ›elege aceste demonstraÈ›ii masive ale clasei mijlocii orăÈ™eneÈ™ti din România conform grilei mono-cauzale a unei manipulări instrumentată cu abilitate, căci nu poÈ›i manipula oamenii decât pe fondul unei subiectivităÈ›i gata pregătită pentru manipulare. Trebuie să ne uităm, aÈ™adar, È™i la subiectivitatea celor implicaÈ›i. Or, în capetele manifestanÈ›ilor vedem, pe de o parte, o ignoranÈ›ă enormă faÈ›ă de praxisul politicii reale, ceea ce îi împinge spre un idealism visător, È™i totodată, pe de altă parte, ne dăm seama că sunt cuprinÈ™i de o totală iraÈ›ionalitate socială È™i istorică: sunt plini de frustrări, bântuiÈ›i de speranÈ›e deÈ™arte, plini de incertitudine faÈ›ă de viitorul lor È™i al copiilor lor, pe care în general se gândesc să-i trimită în străinătate; sunt măcinaÈ›i de originea lor rurală sau proletară, ruÈ™inându-se parcă de părinÈ›ii lor rămaÈ™i în mare măsură arhaici.

 

De fapt, în experienÈ›a lor existenÈ›ială, reflectă stigmatele supunerii vechilor reguli de familie. Tind să cred că tot acest tineret, toate aceste cupluri cu sau fără copii, dar frecvent cu animale de companie, iubitori de biciclete, de ecologie urbană, de mâncare vegetariană, manifestă o teamă panicardă cu privire la conflicte: cuvântul de ordine din timpul manifestaÈ›iilor, „fără violenÈ›ă”, e relevant. Dar, în acelaÈ™i timp, ei sunt supuÈ™i la locul lor de muncă exigenÈ›elor dure ale rentabilităÈ›ii muncii cerută de capitalul privat, sau, dacă e să vorbim de tinerii universitari (nu de profesorii titulari), „exigenÈ›elor” salariilor mediocre, ceea ce îi face să trăiască permanent într-o stare continuă de febrilitate, căutându-È™i neîncetat câte o bursă indiferent unde È™i indiferent pe ce subiect, într-o continuă alergătură de la un colocviu la altul È™i repetând materialul pe care instituÈ›iile occidentale li-l cer pe diverse teme, teorii È™i metodologii impuse, fără să conteze în vreun fel situaÈ›iile È™i talentele locale.

 

Pe scurt, pentru clasa mijlocie orăÈ™enească, profund marcată de ideologia ultra-individualistă a noului neoliberalism, revărsată masiv după decembrie 1989, viaÈ›a în România pare întunecată, fără viitor, fără posibilitatea reală a unei ascensiuni sociale. Orbi, sau orbiÈ›i faÈ›ă de originile acestui blocaj societal, uitându-È™i propria exploatare, tinerii aceÈ™tia îÈ™i închipuie că vinovată de ea este masa enormă de dezmoÈ™teniÈ›i ai terapiei de È™oc din timpul tranziÈ›iei, È™omerii, familiile distruse, mamele care îÈ™i cresc singure copiii, sărăcimea rurală, bătrânii din cartierele sărace, pensionarii cu venituri la limita supravieÈ›uirii. În realitate – È™i aici ei au dreptate – ai de ce să te simÈ›i disperat de destinul unei È›ări al cărei viitor e sabotat, chiar blocat, de politicile economice lipsite de viziune, care favorizează câÈ™tigul imediat în detrimentul dezvoltării ulterioare (aÈ™a cum a fost, de exemplu, vânzarea în pierdere a întreprinderilor cele mai rentabile, defriÈ™area masivă a celor mai frumoase păduri din Transilvania sau acceptarea multinaÈ›ionalelor care îÈ™i vând serviciile mai scump decât în Occident).

 

Clasa mijlocie vede, de asemenea, că muncitorii È™i tehnicienii cei mai talentaÈ›i, studenÈ›ii cei mai buni de la facultăÈ›ile tehnice, dar È™i de la cele umaniste, ca È™i medicii, stomatologii sau infirmierele (29.000 doar în 2016) emigrează în È›ările dezvoltate, practic oferindu-le acestora specialiÈ™ti de calitate pentru a căror formare profesională nu s-a plătit nimic. Mai È™tie, de asemenea, că o mare parte a emigranÈ›ilor munceÈ™te în activităÈ›i sub calificarea lor (găsim ingineri constructori care lucrează ca simpli muncitori, asistente medicale care sunt doar niÈ™te ospătăriÈ›e prin cine È™tie ce spitale private, nu mai zic de miile de semi-sclavi care muncesc în agricultură).

 

Oamenii aceÈ™tia au pretenÈ›ia că luptă pentru statul de drept dar, de fapt, îÈ™i bat joc de statul de drept

 

Astfel, deÈ™i pline de iluzii moralizatoare È™i de temeri deloc politice, aceste manifestaÈ›ii ne amintesc de societatea spectacolului, atât de bine analizată de Debord. Fiind plini de o subiectivitate reificată, ca să folosim limbajul lui Lukacs, spectacolul pe care ni-l oferă manifestanÈ›ii e cumva fals, „pseudo”: e pseudo-politică, întrucât nu ni se vorbeÈ™te decât de corupÈ›ia unui singur partid. TotuÈ™i, e de notorietate că aproape toată clasa politică a fost coruptă după 1989; pseudo-contestaÈ›ie, pusă în scenă de ONG-uri care nu sunt oengiste decât cu numele, È™i care se feresc cu grijă să le reproÈ™eze ceva multinaÈ›ionalelor (în scandalul Microsoft, de pildă); pseudo-moralism, prin aceea că protestatarii se pretind a fi binele absolut, ca È™i cum ei n-ar aparÈ›ine aceleiaÈ™i societăÈ›i, cu tot cu mica ei corupÈ›ie cotidiană.

 

Clasa mijlocie vrea aÈ™adar demisia d-lui Dragnea. Dar de ce nu È™i a preÈ™edintelui, care tocmai a pierdut un proces cu una din casele obÈ›inute ilegal È™i abuziv, de la Sibiu? Doar ca să vină un alt guvern? Dar, în limitele cadrului legal, acesta ar fi tot un guvern PSD, deoarece PSD-ul, împreună cu ALDE-ul d-lui Tăriceanu, au câÈ™tigat majoritatea absolută. Sau, să se ceară din nou alegeri? Păi sondajele prezic o È™i mai mare victorie a PSD-ului. Oamenii aceÈ™tia au pretenÈ›ia că luptă pentru statul de drept dar, de fapt, îÈ™i bat joc de statul de drept, susÈ›inând amestecul procurorilor È™i a serviciilor secrete în treburile guvernului, ceea ce contrazice chiar fundamentul statului de drept: separaÈ›ia puterilor!

 

Pe scurt, demonstraÈ›iile unui grup prea puÈ›in numeros, È™i, mai ales, prea puÈ›in curajos ca să atace cu adevărat puterea apărată de jandarmi (fideli ordinii de drept), aceste demonstraÈ›ii, aÈ™adar, s-au limitat la a fi simple vociferări, È›ipete È™i agitaÈ›ii care amintesc de subversiunile simbolice din timpul carnavalurilor medievale. Cu toate acestea, bruiajul lor nu reuÈ™eÈ™te să ascundă adevărata luptă de clasă care traversează în mod surd societatea românească post-comunistă: cea dintre conglomeratul de parveniÈ›i din lumea businessului È™i slugile lor intelectuale, servile faÈ›ă de capitalul local sau străin, È™i cei care nu deÈ›in mijloacele necesare pentru a-È™i îngriji dinÈ›ii la un dentist, aÈ™a cum a spus-o recent un filozof mediocru È™i totodată editor, adică È™tirbii, „les sans-dents”, atât de „dragi” altui mediocru, de astă dată francez, actualul preÈ™edinte François Hollande.

 

Sursă: Argumente È™i fapte

Intertitlurile aparÈ›in redacÈ›iei „Certitudinea”

 

Afisari: 922
Autor: Prof. Claude Karnoouh
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter