Scriam, pe la începutul lunii aprilie, în CERTITUDINEA: „SANITAS-ul, care era, până în acest moment, cea mai numeroasă (peste 100.000 de membri), cea mai compactă şi cea mai eficientă structură sindicală din CNSLR Frăţia (şi, să nu uităm, el a fost creat de Marius Petcu) este pe punctul de a exploda, împlinind fericit proiectul de dezmembrare al laboratorului de la Cotroceni. Singura soluţie de redresare ar fi schimbarea în totalitate a actualei conduceri. Această mişcare ar fi percepută favorabil în spaţiul public şi ar remotiva sindicatele din federaţie să rămână împreună. Fotoliile sunt însă prea confortabile pentru cei care le ocupă acum. Aceştia nu gândesc decât pe termen scurt şi foarte scurt şi nu realizează că, fără masa de oameni care-i susţin, sursele lor de câştig dispar. Iar SANITAS-ul (ce va mai rămâne din el până la disoluţia totală) va deveni o anexă, un accesoriu decorativ al principalului lor adversar de până acum (puterea politică), o femeie de serviciu care va fi folosită, simultan sau succesiv, când la Cotroceni, când în Piaţa Victoriei, când la Parlament”.

Din păcate, această amară previziune începe să se materializeze, poate nu exact în aceiaşi termeni, dar confiscarea sindicatelor de către putere e în derulare. Nu mai scoate nimeni niciun cuvânt despre Marius Petcu, ca şi când SANITAS-ul sau CNSLR-Frăţia ar fi putut exista fără el (Fraza aceasta are acoperire prin chiar ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce urmează. Luaţi-o ca pe o nouă previziune...).

Pe 12 mai au avut loc, aşa cum se ştie, Congresul extraordinar al CNSLR-Frăţia, având ca scop alegerea noii conduceri. A fost ales preşedinte (în locul lui Marius Petcu, care se autosuspendase) Ion Samoilă, preşedintele Federaţiei Termoelectrica (cu 210 voturi, din 307 exprimate). Asupra felului în care s-au desfăşurat alegerile şi cum a fost scos din competiţie Minică Boajă, fostul vicepreşedinte al confederaţiei, voi reveni. În orice caz a fost o procedură extrem de inteligentă (şi în egală măsură imorală), instrumentată, îndrăznesc să cred, de Liviu Luca, noul (şi fostul) prim-vicepreşedinte. Minică Boajă nu era în cărţi. Şi, apropo de Liviu Luca, parcă îşi depusese demisia din conducerea CNSLR-Frăţia, ce l-o fi determinat să candideze din nou pe a doua poziţie? Grija de soarta Confederaţiei? Coup de maître, trebuie să recunosc, căci toată atenţia a fost abătută spre poziţia nr. 1, nimeni n-a mai fost atent la faptul că Liviu Luca a fost singurul candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte. Pe care a şi obţinut-o, cu 222 de voturi, din 306 exprimate.

La Congres au fost invitaţi şi reprezentanţii celorlale confederaţii sindicale. Ion Popescu, liderul de la Meridian, a ridicat problema fuziunii confederaţiilor, ca singură soluţie de contracarare a încălcării drepturilor sindicale de către putere. După plecarea invitaţilor, Liviu Luca (încă nevalidat în funcţie) a spus: „Când am propus eu fuziunea, unii dintre liderii confederaţiilor s-au opus şi proiectul a murit”... Pardon, domnule Luca! Propunerea şi iniţiativa acestui proiect i-au aparţinut lui Marius Petcu, e atât de greu să recunoaşteţi? Voi publica în curând acel proiect, pentru conformitate... Măcar nu-l mai jefuiţi de merite, dacă tot nu faceţi nimic pentru el. Apropo, stimaţi sindicalişti, îşi mai aduce cineva aminte de Marius Petcu? E la puşcărie, dacă aţi uitat cumva... V-a trimis şi o scrisoare...

P.S. Mai scriam, în acel articol din 1.04.2011 („Sfârşitul mişcării sindicale. Sau începutul...”), următoarele: „Este de presupus că se va constitui o nouă federaţie, din elita reală a SANITAS-ului, înţelegând prin aceasta uniunile conduse de lideri curaţi şi devotaţi misiunii lor. Pentru că, spre deosebire de casta politică, în sindicate există o asemenea categorie de lideri. În jurul acestora se vor aduna ceilalţi, inclusiv cei care, din motive ceţoase, au rămas un timp în actuala structură. Când se va întâmpla această repolarizare sindicală e greu de ştiut. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, până nu se vor croniciza problemele sociale. Pentru că, până una-alta, sindicatele sunt, aşa cum nu mă feresc s-o repet, singurele structuri care mai reuşesc să obţină câte ceva de la acest guvern scelerat”.

Deocamdată nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Nu în SANITAS. În schimb, ceva în sensul ăsta încearcă să realizeze Mircea Dogaru, în cadrul SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate), care a rămas singurul port-drapel al mişcării sindicale. Unii îi ridiculizează pe militari, alţii se tem de ei (dacă nu cumva cei care-i ridiculizeazăr sunt tocmai cei care se tem). În momentul în care SCMD şi-a manifestat intenţia de a susţine, prin abonamente, demersul publicaţiei online CERTITUDINEA de a apărea în varianta tipărită, au început atacurile murdare împotriva susţinătorilor ideii. Ştim de unde vin aceste atacuri, voi reveni asupra lor. În orice caz e vorba de „angajaţi” ai structurilor puterii, infiltraţi în sindicate. CERTITUDINEA, o publicaţie care nu aparţine sindicatelor, dar care să susţină interesele MEMBRILOR de sindicat (nu a vremelnicilor lideri), încurcă multe planuri. În primul rând diabolicul plan de fărâmiţare a confederaţiilor în triburi mici, cât mai mici...