Se încarcă pagina ...

Libertatea, cea mai sigură puşcărie

Data publicarii: 11.02.2010 00:22:00

Nimic din ce ar trebui să ne definească nu mai există. Toate emoţiile, toate sentimentele, toate visele, toate aspiraţiile, toate prieteniile, toate iubirile, amintirile şi speranţele... Toate astea şi încă multe altele care ne fac să fim oameni sunt considerate slăbiciuni nedemne de animalele sociale perfecte ce trebuie să ne devenim pentru a reuşi în viaţă.
Ascunse undeva într-un colţ uitat al privirii se mai uită la noi cum ne uităm noi pe noi înşine, cum uităm noi de noi înşine.

 

A uita... Verbul ăsta a fost inventat pentru a susţine sensul rămânerii, şi nu al risipirii! Când te uiţi, o parte din tine rămâne acolo unde te uiţi. Nu mai avem permisiunea de a fi personali. Nu mai avem nimic. Nici o bucurie, nici o tristeţe, nici o lacrimă, nici un surâs nu mai avem de dăruit, doar dăm. A, da... nu costă nimic, a dărui însă... Nu ne mai putem permite să ne uităm, trebuie să funcţionăm perfect în social. De aceea am inventat verbul a privi. A privi este impersonal, nu ne implică cu nimic la nici un nivel emoţional şi cu verbul ăsta vedem. Nici asta nu mai ştim... Ce mai contemporani am şi eu!

 

Libertate! Ne cerem, ne urlăm libertatea de la toţi şi mai ales de la noi înşine. Nici o legătură nu se mai naşte între oameni. Fără conflicte emoţionale! Emoţia te pune în stare de risc şi atunci poţi pierde totul, dar care "tot"?! Nu mai suntem nimic demult, de prea demult. Identităţi de plastic, bani de plastic, vise plastifiate, la rândul lor, în pa¬radisul de plastic al vacanţelor de plastic...
Legături, punţi către oameni... Nu ne putem permite!
Toate poveştile lumii au fost scrise şi rescrise demult, de tare demult deja...

 

Libertatea... Libertatea este cu siguranţă cea mai sigură puşcărie! Nu poţi evada din ea! Să nu fii legat cu nimic de nimeni niciodată. Aşa reuşeşti în viaţă! O nuanţă de sens care închide în ea la nivelul unei semnături energetice tot viitorul în predestinarea celei mai cumplite singurătăţi întreţinute călduţ în acvariul celui care ne oferă acea libertate.

 

Nu poţi da unui om libertatea, n-ai cum! Spiritul unui om este liber. Liberul lui arbitru va vrea mereu - instinctiv - să evadeze din acea libertate făcută cadou. Aşa e natura umană... Acordând libertatea unui om, îl condamni, de fapt, să se raporteze mereu la tine, tu, cel care te-ai jucat de-a Dumnezeu, oferindu-i acea libertate. În cele din urmă îţi vei ucide "creaţia", îl vei lăsa fără suflet, dar asta nu e chiar atât de rău până la urmă... Plasticul n-are suflet, însă e frumos şi rezistă la nesfârşit! Priviţi în jur, o mare de plastic... Suflete moarte, dar de succes!

 

Nu mai suntem oameni de multă vreme, suntem PET-uri pe marginea unui drum de nicăieri spre niciunde. Nici măcar ai cuiva nu ne putem permite să fim. Un pet, un animăluţ de companie, creează legături şi nu ne putem lăsa îmblânziţi. E prea riscant şi nimeni nu a reuşit vreodată.

 

Libertate, independenţă, libertate... să ceri tu asta de la tine însuţi ca principiu de viaţă. Să impui celuilalt să respecte asta... Aceeaşi capcană perfidă din sensurile cuvintelor ce nasc energii şi condamnă la veşnicia deplinei singurătăţi. Prins între două lumi, între tine şi tu, n-ai să poţi evada vreodată de aici, deşi neştiut îţi vei dori asta mai mult decât orice. Nici măcar tu nu-ţi poţi da ţie însuţi, libertatea, n-o poţi cere, nu ţi-o poţi impune. Vei vrea instinctiv să evadezi din tine însuţi şi asta nu va fi posibil vreodată. Vei deveni asasinul propriului suflet şi la rândul tău vei fi călăul altui suflet. Nu vei înţelege vreodată ce şi de ce ţi se întâmplă. Mai lesne va fi să spui că aşa ţi-a fost soarta... Nici o emoţie la vedere, nici un nebun trecut de ziduri pentru a încerca cu focul adevărata rezistenţă a minunilor protejate acolo... Spaima că toate miracolele ce te alcătuiesc nu vor conta până la urmă... Nici o legătură cu nimeni şi nimic. Lumea însă TU!

 

Libertate, independenţă, neimplicare... Amintirea durerii şi frica de aceasta ca de amintirea unei dorinţe împlinite prea curând şi prea crunt. Gândul perfid al unei vinovăţii asumate tai¬nic dintr-o copilărie nevinovată... Remuşcări... Vanitate... Orgoliul că eşti mai puternic decât Dumnezeu şi că tu ai decis atunci, demult, soarta acelor oameni... Însingurare... Libertate-independenţă-frică-singurătate... Vieţi trecute pe lângă... Ce mai contemporani am şi eu!

 

De mult prea multe ori principiile nu sunt altceva decât un refugiu decent pentru câinii turbaţi ai fricilor noastre, al spaimelor din trecut, din tot ce "a fost odată" ca o poveste de care ştii, de care ai aflat sau, mai rău, la care ai asistat trăind-o. Groaza din faţa lui a fi asumată ca pricipiu de viaţă.

 

A dărui nu mai există de mult, implică asumare, implicare şi responsabilitate. Egocentrare... ce cuvânt greşit înţeles. Nuanţe de sensuri ale jumătăţilor de sferă dintr-o altă poveste de demult.

Să nu crezi niciodată în principii mai mult decât în oameni! Libertatea este cea mai sigură puşcărie!
 

Afisari: 1150
Autor: FLORIN CHILIAN
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana (Feb, Thu 11, 2010 / 23:11)
o tema sensibila si plina de talc... ma mir ca nu se afla aici...comentarii...poate ca libertatea este un fel de forma a formei...
Nume: Alexander Fuhrmann (Mar, Tue 16, 2010 / 11:09)
multa literatura care in esenta exprima o angoasa genrala usor de inteles, dar putine idei clar exprimate care sa poata fi luate ca pozitie. Din pacate si mai putine directii de actiune sau sugestii constructive de comportament diferit. Oare noima unui astfel de articol nu e sa ne provoace sa facem ceva altfel decat pana acum?
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter