Dragi colegi,

M-am hotărât greu să vă scriu aceste gânduri, în primul rând pentru că nu credeam că va fi nevoie – încrezător în justiţie, iar în al doilea rând pentru că demnitatea şi orgoliul meu îmi cereau să mă descurc singur. Şi probabil că aşa voi face până la urmă!

Sunt totuşi de peste o lună în arestul central şi am trecut în această perioadă prin toate stările şi sentimentele pe care le cunoşteam, dar şi prin unele noi, nebănuite până acum!
As vrea să ştiţi de la început că nu sunt vinovat de ceea ce am fost acuzat, cercetat penal, arestat şi trimis în judecată! Chiar dacă, prin metodele pe care le cunoaşteţi, astăzi sunt privit ca un infractor, un pericol social şi un vinovat înainte de a fi judecat şi, eventual, condamnat! Asa se întâmplă la noi!

De ce mi s-a intamplat mie asta, e greu de spus. M-am gandit si eu, dar va puteti gandi si voi la tot felul de raspunsuri... Din pacate, timpul trece dureros pentru mine si nu pot sa mai pierd nicio zi sau noapte cautand motive pentru situatia in care ma aflu!
Ne cunoastem de multi ani si m-as bucura sa stiu ca uneori va ganditi la fostul vostru coleg de baricada. Pentru ca daca este asa, atunci dintr-o minima solidaritate si poate ceva simpatie, ati putea sa fiti un punct important de sprijin pentru mine.

Dupa mai multe infatisari la Tribunalul Municipiului Bucuresti, la Curtea de Apel si la Inalta Curte de Casatie si Justitie, am inteles ca sansele mele la un proces corect si la judecarea mea in stare de libertate s-au pierdut prin subteranele tenebroase ale justitiei! Asta inseamna ca sunt singur impotriva tuturor, pentru ca eforturile avocatilor si ale familiei mele de a ma ajuta s-au lovit de atitudinea unor judecatori care indeplinesc parca o misiune prestabilita!
Iar mie, de aici, din arestul central, mi-e greu, de fapt mi-e imposibil sa ma ajut altfel decat incercand sa-mi pastrez echilibrul si sa nu innebunesc!
Vreau sa fiu judecat in stare de libertate, vreau sa-mi pot pregati apararea, vreau sa-mi dovedesc nevinovatia si mai vreau un proces corect! E prea mult ce imi doresc?

De ce la mine nu functioneaza prezumtia de nevinovatie? De ce astazi sunt un pericol public, iar cand organizam actiuni de protest cu zeci de mii de oameni, nu?
De ce infractori inraiti si cauze cu adevarat grele se judeca in stare de libertate, iar Marius Petcu trebuie arestat?

Ca totul e doar o inscenare si ca mi-au indepartat colegii prin suspiciune, neincredere si teama, deocamdata stim doar eu, familia mea si cei care mi-au ramas prieteni adevarati in cel mai complicat moment din viata mea! Dar ca mi se intampla ceva care nu este deloc firesc si nici corect, asta ar trebui sa simtiti si voi! E prea evident...

Si acum as vrea sa va rog sa priviti situatia mea si din alta perspectiva decat aceea de vinovat inainte de a fi judecat! Faceti-o fara teama ca gresiti, timpul si faptele va vor arata ca, intr-o zi cand ne vom intalni, vom putea sa ne privim sincer in ochi si poate, sa ne strangem mana!
Pe mine m-au redus deocamdata la tacere, dar voi sunteti inca puternici, iar cei pe care ii reprezentati sunt mai inteligenti decat isi inchipuie adversarii miscarii sindicale!

Spuneti organismelor internationale, dar si institutiilor democratice din Romania, ca nu e corect ceea ce se intampla!
Am dreptul de a fi judecat in stare de libertate si am dreptul la un act profesionist de justitie!
Nu lasati sa se intample cu mine ceea ce maine se poate intampla si cu voi si cu cei care inca mai lupta pentru drepturi si dreptate!
Va multumesc si va doresc numai bine!