Se încarcă pagina ...

Mircea Diaconu: "Ministerul Culturii este singurul minister care depăşeşte graniţele ţării"

Data publicarii: 04.10.2010 00:38:00

Interviu cu ministrul “virtual” al Culturii

 

Guvernul din umbră al Partidului Naţional Liberal are, evident, şi un ministru al Culturii. Până la validarea sau invalidarea de către societate a acestui guvern, am încercat să sondăm perspectivele culturale pe care le-ar avea România în situaţia în care Ministerul Culturii chiar l-ar avea şef pe cel propus de PNL: actorul Mircea Diaconu, directorul Teatrului “Constantin Nottara”. Aşa că i-am solicitat un interviu în această perspectivă.

 

“Lumea este alcătuită din lucruri bune şi lucruri rele” – spune ministrul Mircea Diaconu. Nu doar la noi, ci peste tot în lume. Dar, pentru ca răul să fie mortal, important este, ca şi la cianură, procentul. Şi, din nenorocire, de o vreme încoa’, la noi, proporţia răului este mai mare – mult mai mare, insuportabil de mare - decât cea a binelui. Răul acesta este pur şi simplu nedetectabil. El vine de peste tot, îşi schimbă imaginea şi culoare în fiecare secundă şi aproape că nu te poţi lupta cu el. E aproape un destin”.

 

 

“Primul lucru pe care l-aş schimba ar fi numele: l-aş numi Ministerul Culturii, Patrimoniului şi Identităţii Naţionale”

Cum percepeţi dumneavoastră ceea ce se întâmplă în structurile puterii: este un scenariu politic sau apogeul unei prostii fără margini?

Eu, unul, nu pot să suspectez de inteligenţă un sistem, decât dacă acesta este coerent şi istoric. Istoric, adică dacă are în spate zeci, sute de ani de exerciţiu… Noi nu ne aflăm într-un asemenea sistem. Noi nu suntem oprimaţi de un sistem de tipul ăsta, ci de un sistem ad-hoc, care a luat câte ceva din fiecare lucru: lăcomia, minciuna, furtul, toate acestea având la bază securismul românesc. El este perfect funcţional, dar pe termen scurt. De aceea are o febrilitate neobişnuită, o precipitare specifică celor care fură şi se grăbesc să nu fie prinşi. Eu nu le acord acestor inşi circumstanţa inteligenţei. Doar eficienţa norului de lăcuste care distrug tot, dar nu durează mult – doar un sezon. Nu cred că au un proiect, fie el şi malefic, de a scădea preţul tuturor lucrurilor, pentru a le cumpăra ei ieftin.

Aveţi un punct de vedere în legătură cu “ocuparea” de către UDMR a Ministerului Culturii şi a radioului public?

Radioul este accidental. Ministerul Culturii e programatic. Dar vreau să clarific un lucru: Domnul Kelemen Hunor este un om care ştie legislaţie. Este foarte pregătit, şi ca parlamentar, şi ca Ministru al Culturii, în acest guvern, în acest context şi în acest prezent. Un foarte bun manager. Şi mai vreau să subliniez ceva: în vara aceasta, vreo 37 de instituţii teatrale cu tradiţie în România au fost în pericol de a dispărea. Ei, bine, domnul Kelemen Hunor a fost singurul care ne-a sărit în ajutor. A ţinut cu noi. Mai exact, a înţeles mecanismul, l-a comunicat mai sus şi, în cele din urmă, am scăpat cu viaţă. Adică teatrele n-au fost închise.

Sunteţi pus, totuşi, în situaţia de fi posibilul său adversar, de a-i lua locul, în cazul în care “guvernul din umbră” ar deveni o realitate…

Să ne înţelegem: fac parte dintr-un partid. Şi, ca membru al acestui partid, în clipa în care Crin Antonescu mi-a propus să mă gândesc la un posibil Minister al Culturii pe care să-l coordonez, mi s-a părut normal să mă mobilizez în sensul ăsta. Domnul Kelemen Hunor este, poate, cel mai eficient ministru al Culturii dintre cei care au fost. Dar asta într-o organizare, într-o paradigmă care a rămas aceeaşi de 20 de ani. Noi vrem să schimbăm paradigma!

Care ar fi prima schimbare pe care aţi opera-o?

Numele. În varianta pe care eu am imaginat-o, instituţia s-ar numi Ministerul Culturii, Patrimoniului şi Identităţii Naţionale. Pentru că datoria principală a unui minister al Culturii este să păstreze, ca o coloană vertebrală, identitatea naţională şi legătura invizibilă cu semenii noştri care vorbesc aceeaşi limbă, oriunde ar fi ei. Este singurul minister care, după capul meu, se întinde dincolo de frontiere, dincolo de zona administrată de un guvern. De aceea, mai ales în perioade de criză, identitatea este prima ţintă, atunci când cineva îţi atacă ţara. Acest lucru se petrece în primul rând prin produsele de pe piaţă, apoi prin numele produsele de pe piaţă, prin presiunea lingvistică a altor ţări, prin promovarea unor modele care n-au legătură cu tradiţia şi cu firescul nostru naţional. Şi încet-încet, ajungem să nu mai fim noi. Ne dispar reperele naţionale. Aşadar, consider că principala misiune a unui minister al Culturii, în perioade de criză, în momente de risc naţional, este să apere identitatea. Iar acest minister ar trebui să beneficieze de o pondere mult mai mare decât cea care i se acordă. Acum este ţinut la colţ, ca un fel de antreprenor de şantiere patrimoniale. Ba a căpătat chiar şi un reflex ciudat: acela de a scăpa de instituţiile sale, aşa cum Ministerul Sănătăţii a scăpat de spitale. Or, aceste instituţii sunt instrumentele sale de lucru, logistica sa de bază pentru a-şi îndeplini menirea. Aşa că, dacă vreodată, ca destin, ca posibilitate, ar depinde de mine lucrul ăsta, garantez că Ministerul Culturii se va bate de la egal la egal cu cele mai mari sau mai bugetate ministere…

Cu ce argumente?

Faptul că valorile de piaţă cu care operează Cultura prin produsele generate de ea – cărţi, spectacole, arte plastice, CD-uri, DVD-uri, publicaţii specifice, obiecte tradiţionale, muzee etc – acoperă 15% din PIB. Păi o cultură care, sub acest aspect, concurează cu agricultura, într-o ţară agricolă, merită un statut şi un respect pe măsură, nu? Iar bugetul este o formă de respect…

 

“Imoralitatea este la fel de periculoasă ca incompetenţa”

Care sunt cele mai importante ministere în viaţa socială a unui popor?

Ca importanţă, Cultura este la rând cu Sănătatea, cu Învăţământul şi mult înaintea celorlalte. Aceste trei ministere, după capul meu, constituie şira spinării unei naţii. Nu banul din buzunar, jur! De bani te poţi împrumuta şi ai şi bani în buzunar. Cu limba nu poţi face asta! E a ta, eştit tu! Ce să te împrumuţi? Unde să te împrumuţi, dacă o pierzi? La ce bancă? La ce FMI? Nicăieri!... Mi se pare extrem de periculos să continuăm să ne târâm în halul ăsta pentru că, la capătul acestei târâş, n-o să mai ştim cine suntem şi cum ne cheamă. O să fim nişte nimeni!

Ce prevalează la dumneavoastră în calitate de (virtual) ministru al Culturii: atitudinea morală faţă de domeniul administrat sau managementul?

Ambele, în egală măsură, dar fiecare în sistemul său de referinţă. Competenţa tehnică a unui om lipsit de moralitate este la fel de periculoasă pentru domeniul administrat ca şi incompetentţa unui om moral. Primul poate gestiona perfect jaful, al doilea îl distruge prin decizii proaste. Efectul este acelaşi. Iar principala direcţie managerială pe care eu aş vedea-o este reactivarea sistemului instituţional al vechii propagande de partid şi direcţionarea ei spre cultura identitară: reţeaua de cămine culturale, casele de cultură, bibliotecile etc. Ele pot fi făcute funcţionale cu infinit mai puţini bani decât în trecut.

Ce aţi face, în calitate de ministru al Culturii, pentru teatrele din România? Ce le-aţi da şi ce le-aţi lua?

De luat nu le-aş lua nimic, pentru că nu mai am ce. Pe partea cealaltă, Ministerul Culturii ar trebui să intervină stimulativ în sistemul teatral, prin proiecte de interes naţional. În acest moment, raportul dintre cultura străină şi cea naţională în teatre este ridicol: sub 10% titluri româneşti. Nu în sensul de a forţa pe cineva, ci la modul că vine Ministerul Culturii şi zice: “Avem un proiect cu teatrul românesc interbelic. Noi îl finanţăm în proporţie de” … Păi eu, ca director de teatru, imediat o să caut o piesă românească interbelică şi o s-o pun în scenă. E o formă modernă, firească, de stimulare a unei instituţii teatrale, prin care se poate impune o anumită direcţie culturală.

 

“În varianta noastră, Ministerul Turismului nu mai există”

Vă pun o întrebare pe care i-am adresat-o şi omologului dumneavoastră real: cultura poate produce bani?

Bineînţeles. Inclusiv muzeele. Un muzeu care nu e în stare să producă bani este un muzeu închis. Şi am să vă dau următorul exemplu: începând din 1994, am organizat, timp de mai mulţi ani, până când a venit domnul Băsescu primar general, carnavalul “Bucureştii la 1900”. M-am dus peste tot, la bănci, la firme, am făcut rost de bani, am cooptat artişti, studenţi, în sfârşit, a fost o nebunie întreagă... Centrul spaţiului de manifestare era Curtea Veche. Ei, bine, acolo, prin anii ’70, se făcuse un fel de semi-renovare, în care se construise şi o scară de stejar, groasă, care ducea la Sala Tronului. La prima ediţie a carnavalului, care a durat patru zile, au venit, după estimările noastre, aproape un million de vizitatori. La sfârşit, directorul muzeului a venit furios la mine şi mi-a spus că i-am distrus muzeul. Ce se întâmplase? Scara aceea, care ducea la Sala Tronului, se tocise. Vă daţi seama? Din anii ’70 şi până atunci, scara rămăsese, practic, intactă, iar în patru zile se tocise. Enervarea asta, a lui, pentru mine a fost supremul compliment. Făcusem, din ceva mort, ceva viu. Şi, normal, s-a tocit scara. Aşa ar trebui să trăiască un muzeu…

ICR este, deocamdată, interfaţa cea mai activă a culturii româneşti în lume. Problema este că ICR are o dublă subordonare : Preşedinţia şi Ministerul de Externe. Pe de altă parte, direcţia de acţiune a ICR este, pe latura ei identitară, destul de paguboasă, cu atat mai mult cu cât, sub aspect managerial, activitatea Institutului este eficientă. Ce strategie de colaborare aţi adopta, ca Ministru al Culturii, cu ICR, pentru ca acesta să susţină operele validate de timp, nu experimentele frivole?

Din « umbră » de la mine - pentru că deocamdată stau în umbră - tot sistemul trebuie regândit. Adică trebuie schimbate şi raporturile de care spuneţi. Dacă Ministerul Culturii devine fundamental în viaţa socială, atunci toate acţiunile celorlalte instituţii cu domeniu similar trebuie să conveargă spre acelaşi scop. Cel de care am vorbit.

Ce relaţii, ce conexiuni şi ce strategii de colaborare aţi aborda cu celelalte ministere, pentru a transforma aceste elemente în surse de profit prin turism cultural?

În varianta noastră Ministerul Turismului nu există. Turismul, da. Turismul este o formă de activitate socială – un sistem de activităţi, de fapt - care ar trebui să se subordoneze Ministerului Culturii, ca tot ce ţine de promovarea patrimoniului naţional.

 

Citeste si pe SAPTAMANA FINANCIARA
 

Afisari: 1559
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firi╚Ťă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea ╚śerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter