Se încarcă pagina ...

Paradoxul teatrelor subvenţionate: nici nu li se dau bani, nici nu sunt lăsate să câştige

Data publicarii: 20.11.2010 14:18:00

Activitatea teatrelor bucureştene – ca, de altfel, a tuturor teatrelor subvenţionate de primării – a trecut un prag periculos, care le putea duce la desfiinţare: Ordonanţa de urgenţă 63. Din cei 1417 angajaţi ai celor 15 teatre aflate în subordinea Primăriei Capitalei, trebuiau concediaţi 430 (32%) ceea ce ar fi însemnat, practic, desfiinţarea instituţiilor. Ironia sorţii ar fi fost aceea că o asemenea consecinţă s-ar fi întâmplat într-o perioadă de vârf, de maximă audienţă şi, în consecinţă, de maximă rentabilitate a spectacolelor de teatru.

 

Termenul „rentabilitate”, aplicat domeniului teatral, are însă o altă accepţie decât cea obişnuită, aceea strict economică. Spectacolele sunt produse culturale în care încasările directe acoperă doar parţial investiţia, restul venind din infrastructuri generate de activitatea specifică. De aceea teatrele de repertoriu din Bucureşti (dar şi din ţară) sunt subvenţionate fie de Ministerul Culturii (Teatrul Naţional), fie de primărie. Aşadar, ce înseamnă, stricto sensu, rentabilitatea unui spectacol jucat cu casa închisă, în condiţiile în el este subvenţionat? Cât la sută recuperează prin vânzarea de bilete şi cum se compensează diferenţa?

 

 

„Marea masă a publicului este alcătuită din intelectuali şi bugetari”
Un spectacol rentabil (în condiţiile subvenţionării acestuia de catre Primărie sau Ministerul Culturii) este atunci când încasările din vânzarea biletelor acoperă între 10% şi 20% din costurile totale. Chiar şi în cazul spectacolelor cu casa închisă. „Nu s-a inventat încă teatrul rentabil în sensul în care este rentabilă producţia şi vânzarea de cuie sau de tricouri - spune Mircea Diaconu, directorul Teatrului Constantin Nottara. Nici în România, nici în altă parte. Mă refer, bineînţeles, la teatrele de repertoriu, care presupun costuri mari la cheltuieli pentru decor, costume etc, tot ce înseamnă scenografie. La Covent Garden, de exemplu, un bilet la spectacol costă 120 de lire şi tot nu acoperă cheltuielile. Iar caietele de sală, care sunt ca nişte albume, au două treimi din pagini acoperite cu reclama sponsorilor. În România cu atât mai mult ar fi imposibil să punem un preţ pe bilet în raport strict cu costurile directe şi indirecte pe spectacol. Pentru că marea masă a publicului este alcătuită din intelectuali şi bugetari. Ei fac un efort financiar considerabil, chiar şi la cei 20 de lei pe care îi dau pe bilet. Acest public menţine starea naţiunii la un nivel rezonabil de cultură şi civilizaţie, care ne salvează, în ultimă instanţă, de abrutizarea totală”. Teatrul Nottara are un indice mediu de ocupare a sălii de 75%. „Această medie include însă toată perioada din an, adică şi vara, când nu avem stagiune. În realitate, procentul de ocupare a sălii la spectacolele produse de Teatrul Nottara este de 90%”. Mircea Diaconu a reuşit să nu disponilizeze pe nimeni. Are 122 de angajaţi, cu care menţine teatrul la un nivel rezonabil de subzistenţă. Bugetul pe 2010 a scăzut la 5.938.000 lei (aproximativ 1.400.000 euro) faţă de 6.680.000 lei (1.600.000 euro), cât era în 2009.

Teatrul Naţional din Bucureşti: buget de 3.700.000 euro pe 2010
Teatrul de Comedie şi Teatrul Metropolis joacă tot timpul cu casa închisă. Diferenţele de buget sunt însă în raport cu mărimea sălii. Astfel, instituţia condusă de George Mihăiţă are un buget anual de aproximativ 3.000.000 lei (peste 700.000 euro), în timp ce George Ivaşcu (Directorul Teatrului Metropolis) primeşte de la Primărie 1.700.000 lei (400.000 euro).

 

"Cui i-e frică de Virginia Woolf?" - Teatrul de Comedie

 

La celelalte 13 teatre aflate în subordinea Primăriei Capitalei (Bulandra, Odeon, Teatrul Mic, Masca, Ţăndărică, Ion Creangă, Constantin Tănase, Evreiesc, ArCub, Circul Globus şi Excelsior) situaţia este în linii mari asemănătoare (cu excepţia ArCub, care trăieşte mai mult din găzduiri, şi a teatrului Excelsior, care încă nu e terminat). Ca tendinţă generală, numărul spectatorilor a crescut şi, paradoxal, continuă să crească. Se întâmplă ceva asemănător cu perioada finală a comunismului, când biletele la teatru se cumpărau la preţ de bişniţă... Acelaşi fenomen se manifestă şi la TNB, unde, de asemenea, numărul spectatorilor e în creştere. Este adevărat, biletele la teatru sunt printre puţinele „mărfuri” de pe piaţă al căror preţ nu s-a schimbat. Bugetul alocat de Ministerul Culturii Teatrului Naţional a scăzut de la 20.632.000 lei (4.900.000 euro) în 2009, la 15.550.000 lei (3.700.000 euro) în 2010.

Teatrul Act – singurul teatru privat cu sală proprie
Teatrele private din Bucureşti (mai exact, companiile private), respectiv Green Hours, Teatrul Act, Teatrul Unu, Teatrul meu, La Scena, Teatrul Incomod, Teatrul Inexistent, Teatrul D’Aia etc, îşi desfăşoară activitate în săli închiriate, sau sunt „anexe” ale unor cluburi (Green Hours). Singurul teatru privat care are sală proprie este Teatrul Act, în egală măsură producător de spectacole, coproducator şi scenă gazdă, respectiv promotor de acţiuni culturale (lansări de carte, de numere ale revistelor culturale, emisiuni radiofonice, întâlniri pe teme sociale, întalniri cu personalităţi ale vieţii culturale naţionale şi internaţionale, ateliere de creaţie pe diverse teme) - toate în încercarea de a-şi diversifica oferta şi de a-şi atrage spectatori fideli din toate mediile, oferindu-şi cu discernământ spaţiul pentru orice exerciţiu de cultură bine intenţionat şi de calitate. Teatrul Act s-a născut, supravieţuieşte şi-şi derulează activitatea prin bunăvoinţa şi generozitatea unor companii puternice, pe care a reuşit să le coopteze în proiecte, dar şi cu sprijinul Primăriei Sectorului 3.

 

 

Mircea Diaconu: „Legea care reglementează derularea banilor în domeniul spectacolelor este din Evul Mediu”
Revenind la soarta teatrelor de repertoriu subvenţionate de Primăria Capitalei, Mircea Diaconu ne-a atras atenţia asupra unui aspect ridicol şi absurd care împiedică, practic, aceste instituţii să aibă iniţiativă şi să facă încasări. „Dacă, de exemplu – spune Mircea Diaconu - după 20 sau 22 decembrie, eu continuu să fac încasări, banii se duc direct la finanţator, fără ca teatrul să beneficieze în vreun fel de aceşti bani. Pe de altă parte, sunt obligat să închei anul cu buget zero. Dacă sunt pe plus, la anul mi se micşorează bugetul cu suma respectivă, ceea ce-mi creează un sentiment de nesiguranţă şi mă obligă să nu mai joc. Normal ar fi să fiu motivat să câştig cât mai mult, pentru că, de exemplu, bugetul pentru cheltuielile uzuale, absolut necesare pentru spectacol, încep să se deruleze după vreo două luni. Or, eu încep spectacolele din 3 ianuarie şi n-am cu ce să cumpăr lumânări de scenă, de exemplu. Trebuie să aduc de acasă sau de unde ştiu, ceea ce am şi făcut. Dacă ar exista acei bani pe care eu i-aş câştiga în plus, după data de 20 decembrie, şi pe care i-aş pune într-un alt cont al teatrului, ca un fond de rulment, m-aş putea descurca cu ei. Dar acest lucru nu e posibil. Legea care reglementează derularea banilor în domeniul spectacolelor este din Evul Mediu. În esenţă, lucrurile stau cam aşa: pe de o parte, sunt ameninţat cu desfiinţarea teatrului pe motiv că sunt prea mulţi bugetari, iar pe de altă parte legislaţia mă împiedică să îmbunătăţesc situaţia financiară a instituţiei”.
 

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA

 

Afisari: 2127
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter