Se încarcă pagina ...

Radiografia dialogului Iliescu-Tismăneanu (I). Neotovarăşii

Data publicarii: 05.09.2010 22:50:00

(Marele şoc - din finalul unui secol scurt; Despre comunism, postcomunism, democraţie; Editura Enciclopedică Bucureşti, 2004)

 

 

Am urmărit pas cu pas această incursiune în tandem propagandistic, urcînd de la trecutul comunist, prin prezentul Tranziţiei, spre viitorul omenirii. Încerc să o "deconstruiesc", adnotînd jocul la care s-au dedat cei doi recidivişti, să relev tehnicile bucătăriei profesioniste a sensului, modul în care ssiie fabrică "adevărul" adecvat anumitor interese. Îi observ găsind scuza bunelor intenţii pentru faza genocidară, un accident de depăşit. Parcurgînd Contrarevoluţia şi Tranziţia Criminală, pe un drum ales cu multă grijă, pentru a evita momentele delicate şi a eluda fenomenele care au dus la distrugerea României. Spălînd păcatele trecutului prezent/ prezentului trecut prin aderarea la religia neocolonialismului de piaţă, corporatismului luminat, mondializării imperiale. Un traseu tumultos la suprafaţă, o coerenţă în miezul profund: mercenariatul pentru lămurirea "prostimii", pentru domesticirea omului.

Nu am sesizat la timp ce urmăresc anumite forţe, care au intrat in Europa de Est după prăbuşirea comunismului: explotarea mercantilă a situaţiei create (cu preţul distrugerilor economice şi sociale), aservirea economică, satelizarea politică si militară, convertirea ideologică sau amorţirea postmodernistă, ascunderea urmelor genocidului cu care s-a încheiat al doilea război mondial. Securicomuniştii au înţeles însă repede că li se oferă ocazia evitării pedepsei pentru ce făcuseră şi a îmbogăţirii fabuloase din prada acumulată în lagăr, prin adopţie "democratică" - ca parteneri reorientaţi ai occidentului, dispuşi să implice România în orice. Acceptînd să lucreze pentru agende antinaţionale, din est şi din vest, oligarhia de tranziţie a obţinut impunitate şi legitimitate, pretinzînd "respect" cetăţenilor jefuiţi, prizonieri ai statului român uzurpat.

Exponentul de vîrf al năpîrlirii nomenclaturii, omul care a deturnat Revoluţia, a condus Contrarevoluţia, a împiedicat eliberarea României, prin mişelii greu de enumerat - a fost sprijinit continuu - şi de afară. Incepînd cu răspîndirea, prin Europa Liberă, a "şopîrlei" că trebuie să urmeze lui Ceauşescu. Continuînd cu recunoaşterea "alegerilor" din 1990. Traversînd perioada dificilă de după masacrul din iunie 1990, depăsită prin vizita lui Mitterand. Critica mondială înmuindu-se de tot, după ce Iliescu a promis că va orienta România spre SUA, sau că va face retrocedări comunităţii evreieşti. Încît vizita la Washington în 1995 a marelui protector al criminalilor comunişti a fost un triumf; proteste ca al meu neprimind vreun răspuns (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/sclinton.asp.htm). Apelul la solidaritate pe care l-am facut atunci către comunitatea evreiască, care-l medaliase deja, (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/9dencomun.asp.htm) s-a soldat doar cu acuzaţii de antisemitism.

În acest timp, "opoziţia" din România, adusă la un moment dat la putere pentru a legitima definitiv farsa, negocia "consensul". Ulm Spineanu ne-a explicat, într-o conferinţă, la Montreal, scopul vizitei unei delegaţii PNT-CD în Israel: să-i stîrnească pe evreii cărora li s-au confiscat averi după 1944 să facă presiuni pentru retrocedare ….pentru a forţa astfel şi recuperarea unor case ţăraniste. In acest climat "eroic" s-a copt "rocada" din 1996. Trebuia dovedit pluralismul politic, aparenta libertate de alegere. Emil Constantinescu declara la GDS, la 13 iunie 2005, că "Noi am greşit făcînd pact cu o parte a securităţii" - ajutîndu-mă să înţeleg de ce recomanda alde' Măgureanu "schimbarea". Au urmat cei patru ani catastrofali, în care CDR, pilotat de PD- Roman, a testat rotativa sistemului parazitar, de care apoi Constantinescu s-a declarat învins… Victimele comunismului s-au ales cu lehamite finală din această "alternativă" a "speranţei". Interesele externe ale României, deja trădate de Ion Iliescu - care s-a opus după 1990 reîntregirii - au fost jertfite în continuare (pactul cu Ucraina ilustrînd poziţia antinaţională a "emanaţilor Pieţei Universităţii").

După această prestaţie, oricît pare de scandalos, Ion Iliescu e reinstalat în 2001 la cîrma "tranziţiei", pentru încă patru ani. Un mare număr de "personalităţi" fac chiar un apel în favoarea distrugătorului efectiv al României - ca nu cumva să ajungă la putere potenţialul distrugător Vadim Tudor (care astfel, îşi împlineşte rolul diversionist). Tovarăşii obţin garanţii, mai ales după 11 septembrie 2001, că sînt acceptaţi de toată lumea, ca stapîni/arendaşi ai naţiunii române, convertiţi cîştigător la capitalism agresiv. Işi respectă şi ei angajamente: continuă privatizarea mafiotă a avuţiei naţionale (către "întreprinzători" locali şi de aiurea), termină distrugerea economiei şi transformă ţara într-un bazin de forţă de muncă ieftină (exportabilă sau consumatoare pentru produse de afară), aliniază România la axa Washington-Londra-Tel Aviv, trimit soldaţi români în războaie urîte, renunţă fără condiţii şi fără referendum la independenţa naţională, duc România în genunchi în Comunitatea Europeană - dezavantajînd românii de rînd pentru a-şi proteja interesele de castă, fac retrocedări perferenţiale (în folosul reţelei de recuperatori), etc.

Traşi de sfori convergente, foştii adversari din 1990 se îmbrăţişează, se alătură, se îmbogăţesc solidar, devin "baroni", prin cele mai variate "inginerii". Tovărăşia care se leagă între regele Mihai şi Ion Iliescu este elocventă. După ce defilează prin ţară braţ la braţ cu cel care-l batjocorise, şi-l proţăpeşte pe Duda ca drapel al României fesenizate, Mihai merge la Moscova, ca să ceară scuze ruşilor pentru intrarea României în război. Işi primeşte răsplata. Ca şi multi alţi "opozanţi" reorientaţi, recuperaţi. Războiul s-a stins înainte de a începe. Scapă cine poate. Justiţiarii s-au plictisit şi se reorientează. Ziariştii cuminţiţi "uită" cine este "preşedintele"… Acesta trebuie să ajungă la Montreal, pentru a regăsi contestarea acută din Piaţa Universităţii. (Întors în România, Răzvan Theodorescu declară exilaţii "retardaţi").

Sursa: Piatauniversitatii.com. Titlurile capitolelor apartin CERTITUDINEA.

 

VA URMA


 

Afisari: 1303
Autor: Ioan Roşca
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter