Se încarcă pagina ...

Se pregăteşte "eutanasierea" CFR-ului

Data publicarii: 18.10.2010 14:13:00

Cu vreo lună în urmă, „transpirase”, dinspre Ministerul Transporturilor, zvonul că Anca Boagiu ar intenţiona să desfiinţeze reţeaua spitalelor CFR, începând cu cel mai incomod dintre ele, Spitalul CF 2. Fie prin „inaniţie” financiară, fie prin diversiuni abile. Scandalul cu cele două paciente îmbolnăvite în spital ar fi trebuit să fie lovitura de graţie, dar s-a întâmplat exact pe dos, în sensul că raportul Direcţiei Asistenţă Medico-Socială a Ministerului Transporturilor a dezvăluit cu totul altceva decât preconiza „regizorul”: incompetenţa (a se citi complicitatea) managerului şi a echipei sale, care au blocat fondurile pentru asigurarea dezinfecţiei în secţii şi laboratoare, deşi fuseseră insistent avertizaţi de pericolul îmbolnăvirii, inclusiv a personalului sanitar. Echipa managerială a fost dată jos, dar... atât. La scurtă vreme, era cât pe ce să se declanşeze un incendiu spontan, pregătit cu grijă, din timp, la o oră la care, teoretic, n-avea cine să observe. Noroc (sau ghinion, depinde din ce parte priveşti) cu vigilenţa angajaţilor, care a funcţionat şi în afara programului...
Zvonul de care vorbeam (cum că Anca Boagiu ar intenţiona să desfiinţeze reţeaua spitalelor CFR) s-a dovedit însă incorect. Sau mai bine zis incomplet. Nu doar spitalele CFR trebuie desfiinţatre, ci tot ce înseamnă CFR! Cel puţin cam asta rezultă dintr-o dezvăluire recentă făcută de Jurnalul Naţional, care a intrat în posesia unui document interesant. Acesta relevă, pe de o parte, intenţiile prezente, iar pe de altă parte existenţa unui veritabil proiect de demolare a unui sistem. În acest sens, Anca Boagiu nu este decât un biet... regizor de platou.
Republicăm integral textul apărut în Jurnalul Naţional, întrucât este un util instrument de înţelegere a unor mişcări mai vechi, dar şi a unora ce vor urma. Rechinii imobiliari aşteaptă cu nerăbdare dincolo de gard... (Miron Manega)

 

                        ANCA BOAGIU BAGĂ DEJA CFR CĂLĂTORI ÎN INSOLVENŢĂ


Jurnalul Naţional a intrat în posesia unui document oficial pe care Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, scrie cu propria mână despre insolvenţa CFR Călători. La 10 septembrie, Secretariatul General al Guvernului trimitea o notă ministrului Transporturilor în care i se comunica faptul că în şedinţa de la 1 septembrie Guvernul a luat act de nota privind propunerea de majorare a tarifelor pentru transportul de călători pe calea ferată. Drept răspuns, Anca Boagiu contrasemnează: "În contextul insolvenţei mai e necesară creşterea? Rog analiză". În vreme ce sindicatele din domeniul feroviar nici nu se gândesc la o astfel de decizie şi în condiţiile în care rectificarea bugetară a pompat alte milioane de euro în sistemul feroviar românesc, chiar şi o analiză privind insolvenţa CFR Călători poate bloca împrumuturi de milioane de euro pentru infrastructura feroviară. Anca Boagiu doreşte însă să îşi lege numele de momente cruciale ale CFR.

 

Doi vechi colegi de „navă”: Anca Boagiu şi Mihai Necolaiciuc

 

În 2000, pe când Boagiu a deţinut pentru o scurtă perioadă funcţia de ministru al Transporturilor, l-a numit, imediat după plecarea lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, pe Mihai Necolaiciuc la conducerea CFR SA. Necolaiciuc avea să devină emblema celui mai mare prejudiciu pe care l-a cunoscut vreodată CFR. DNA a declanşat urmărirea penală împotriva lui Mihai Necolaiciuc în martie 2006 în legătură cu o fraudă de peste 27 de milioane de euro.

În 2010, CFR pare să se afle la o altă răscruce de drumuri. Anca Boagiu se arată interesată de insolvenţa CFR. Întrebat dacă acest lucru ar fi o decizie binevenită, Voicu Sala, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, a precizat pentru Jurnalul Naţional: "Declararea insolvenţei operatorului naţional de cale ferată ar fi o gafă monumentală. Nu se poate aşa ceva. Noi am propus alte metode de reducere a costurilor, metode care respectă şi cerinţele FMI: eliminăm accizele, nu mai facem angajări, dar insolvenţa ar fi un dezastru". În condiţiile în care chiar şeful ierarhic al ministrului Transporturilor, Emil Boc, vorbeşte despre investiţiile care vor scoate ţara din criză, ne întrebăm care este comunicarea la nivelul colegilor de cabinet ai premierului României. Este cumva declararea în insolvenţă a singurului operator naţional de transport o metodă de a încuraja operatorii privaţi, pe care oricum statul îi plăteşte la concurenţă neloială cu CFR Călători? Declararea unei insolvenţe după ce statul a făcut un efort financiar numai pentru plata salariilor compensatorii a celor 8.000 de disponibilizaţi din CFR arată incoerenţa cu care statul manageriază una dintre cele mai deficitare companii naţionale din ţară.

Rectificarea bugetară din acest an nu a uitat Ministerul Transporturilor: 210.629 de mii de lei s-au alocat numai pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA. Decizia la care Anca Boagiu se gândeşte, cea privind declararea insolvenţei la CFR Călători, va avea consecinţe pe mă¬su¬ră. Vom fi scoşi rapid de pe harta strategică a sistemului feroviar european. Contextul european obligă Ro¬mâ¬nia la dezvoltarea sistemului fero¬viar pe diferite segmente. Insolvenţa va duce la reanalizarea rutelor strategice fără România.

De altfel, în momentul în care CFR Călători va intra în insolvenţă, CFR Infrastructură o va urma probabil în scurt timp şi va intra rapid în faliment. Practic, majoritatea creditelor pe care CFR Infrastructură le-a luat de la băncile din ţară au fost realizate în baza creanţelor pe care le are la CFR Călători. Cum valoarea împrumuturilor se ridică la suma de 1 miliard de euro, insolvenţa CFR Călători şi iminentul faliment al CFR Infrastructură vor zdruncina serios şi băncile care au creditat sistemul feroviar românesc. Declararea în insolvenţă va avea, de asemenea, efecte negative şi asupra furnizorilor de servicii, întrucât vor fi blocate plăţile către aceştia. Acest lucru înseamnă alte 4 miliarde de euro blocaţi şi proiecte care nu se vor mai face nici la Paştele Cailor.

În timp ce vecinii noştri fac eforturi pentru crearea unor noi locuri de muncă, România îşi permite să pună pe butuci una dintre cele mai ief¬tine metode de transport. Din pă¬cate însă, rezultatele managementului defectuos de care sistemul fero¬viar a avut parte ani de-a rândul l-au transformat într-o gaură neagră la bugetul de stat. FMI a solicitat, de altfel, în acordul de împrumut, moni¬to¬rizarea situaţiilor companiilor CFR. Bilanţul nu este deloc îmbucurător: pierderi de aproape 1 miliard de euro la sfârşitul lunii august 2010.

Toate acestea în condiţiile în care UE a pus la dispoziţia României 3,6 miliarde de euro numai pentru calea ferată. În România însă, singurii bani europeni care au ajuns sunt 300.000 de euro pentru realizarea unor studii de fezabilitate pentru hărţi de zgomot. Jurnalul Naţional a relatat, de altfel, într-un articol publicat în urmă cu o lună, că implementarea proiectului în ţara noastră este practic imposibilă, întrucât nu îndeplinim nici măcar cerinţele de bază. Nu mai este nevoie să spunem că alţi 230 de milioane de euro ne stau la dispoziţie pentru reînnoirea materialului rulant. Deocamdată, banii sunt încă la Bruxelles. Statul român a preferat însă să pompeze milioane de euro operatorilor privaţi, în loc să distribuie banii către cofinanţarea proiectelor europene. Numai în ultimii doi ani, prin grija fostului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, 80 de milioane de euro au fost vărsaţi din bugetul statului către operatorii de cale ferată. Declararea insolvenţei după ce milioane de euro au fost alocaţi pentru salvarea CFR Călători pare o decizie posibilă numai în România.

Sursa: JURNALUL NATIONAL. Autor: Iulia Barbu
 

Afisari: 1888
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter