Tema De Gandire

Oricât ar părea de inadmisibilă şi de jenantă această idee, ea exprimă o realitate curentă. Legea hărţurii sexuale nu ia în considerare aspectul - să zicem! - al hărţuirii unui profesor de către o elevă sau al unui familist serios de către fiica prietenului său. Cazurile însă există, iar plătitorii de oale sparte sunt, fără excepţie, victimele. Nu e cazul să le luăm apărarea, pentru că prostia, domnia şi slăbiciunea se plătesc. Sunt însă situaţii care merită o evaluare juridică mai atentă.
citeste tot >>

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care, cu atâtea sacrificii, le-a înfruntat în anii '80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.
citeste tot >>

La o construcţie pur exterioară numai schimbări exterioare poţi să faci, căci nu există conţinut spiritual interior. Criza Europei este criza construcţiei pur raţionale, pur exterioare. A venit timpul să observăm că schimbările pur exterioare, pe care politicienii şi economiştii vor să le facă, nu duc nicăieri. Promisiunile politicienilor se bazează pe speranţă, pe premiza că schimbarea exterioară va rezolva totul. Această speranţă a schimbării exterioare în realitate nu împlineşte nicio speranţă.
citeste tot >>

Există, pe de altă parte, o dilemă istorică privind comportamentul social al bărbatului în raport cu sexul opus, dilemă care nu a impus, nici până în ziua de azi, autoritatea unuia din cei doi termeni: gentleman sau bădăran. Se zice că bărbatul e obligat să-şi încerce norocul la orice femeie, că de-aia e bărbat. Se mai spune că o femeie îi poate ierta unui bărbat faptul că a încercat, dar niciodată indiferenţa sau nesimţirea de a nu încerca. S-ar putea deduce de aici că lumea e o simplă junglă sexuală, un imens lupanar în care...
citeste tot >>

Se zice că un bărbat şi o femeie, amândoi căsătoriţi, dar fiecare cu altcineva, au prins de veste că partenerii lor de viaţă (adică soţia lui şi soţul ei) trăiau împreună în păcat de adulter. Adică preacurveau. Cea care a aflat prima a fost femeia înşelată. Ea s-a dus la soţul amantei bărbatului ei şi, indignată, i-a relatat totul de-a fir-a-păr. După care i-a propus să se răzbune, plătindu-le celor doi adulterini cu aceeasi monedă. Bărbatul a acceptat şi au trecut la fapte. Şi s-au răzbunat ei ce s-au răzbunat, până când el n-a mai avut nici un strop de ură. Ea, săraca, ar mai fi vrut, căci, se ştie, femeile sunt mai răzbunătoare din fire şi nu le trece cu una, cu două. Dar bărbatului îi trecuse supărarea.
citeste tot >>

Cu puţin timp în urma am reuşit să ies cu o altă femeie! În realitate fusese ideea soţiei mele: 'Ştim amândoi că o iubeşti! - mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere.Viaţa este foarte scurtă, dedică-i şi ei putin timp'. Am protestat: 'Dar eu te iubesc pe tine. - Ştiu, dar o iubeşti si pe ea, deasemenea'.
citeste tot >>

Lumea e plină de ciudăţenii, de enigme de întrebări fără răspuns şi de răspunsuri care îşi asteapta întrebarea. Aşa a fost şi cu teoria atracţiei gravitaţionale. Toată lumea vedea cum cad merele din pom, de mii de ani, dar nici unul, până la Newton, nu şi-a pus întrebarea de ce. Este cea mai clară dovadă că lucrurile, fenomenele, există, îşi aşteaptă numai omul, momentul.
citeste tot >>

Războiul dintre sexe a început, probabil, o data cu apariţia sexelor. Mai exact, o dată cu descoperirea identităţii aferente sexului. Fiecare dintre cei doi 'locatari' ai unui destin comun, adica femeia şi bărbatul, a considerat că el este mai, foarte, cel mai, aşa că merită supremaţia contextului. Extinsă la scara socială, această supremaţie s-a numit, de-a lungul timpului, mai întîi matriarhat, apoi patriarhat.
citeste tot >>

Nu m-am aflat niciodată în amor cu propriul meu telefon mobil. Sunt de acord că micuţele terminale pot fi vitale în cazuri de urgenţă. Dar nu mereu. După un cutremur de prânz, petrecut acum câţiva ani, toate reţelele erau blocate. Apoi, conştiinţa că sunt continuu localizat, ca o vită cu cercel. Că oricine mă poate apela oricând, oriunde. Apoi, telefoanele la care nu răspund, telefoanele la care nu mi se răspunde, deşi poate fi vorba de orice. Dese­ori, urmate de răceala mesa­jelor. Şi, du­pă câteva experienţe stranii, iarăşi obsesia ascultării. Intimitate zero. Într-o majoritate covârşitoare, cei care mă sună îmi cer să ne întâlnim ca să discutăm ceva. Nicio­dată lucrurile importante nu pot fi spuse la telefon. Şi atunci la ce mai sunt bune? Întotdeauna excesele produc efecte opuse celor scontate. Excesul de libertate duce la anarhie. Excesul contactelor in­stantanee dintre oameni duce la o mare singurătate, care nu este decât inversul comunicării.
citeste tot >>

Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru - cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi - asupriţii sunt aceiaşi, adică noi - cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!
citeste tot >>