Tema De Gandire

Forma cea mai aspră a acestei bărbăţii femeieşti e profesionalizarea. Femeia a invadat catedrele, birourile, laboratoarele, sălile de judecată... Femeia se ocupă, femeia munceşte. O femeie care munceşte nu poate fi o buna femeie. Ea e un animal de lucru, un serios element de randament social, dar îşi pierde frăgezimea şi trupească, şi sufletească. Până azi, singura profesie a femeilor era amorul. Nu amorul celor cinstite, ci al celor de la bordel: amorul profesional. Tarifarea şi exploatarea lui dovedeau o muncă de speţă masculină, un efort de voinţă, o serioasă calculare a riscurilor şi câştigului, o disciplină şi, după toate astea, o uzare.
citeste tot >>

Rongleza (sau romgleza) este struţo-cămila limbii române, în tranziţia de la ea însăşi spre ea însăşi. Adică stadiul intermediar dintre două momente evolutive ale limbii române. Fenomenul nu e nici nou, nici îngrijorător. Ba e chiar puţin derizoriu, dacă e să-l comparăm cu agresiunea mai mult sau mai puţin programată la care a fost supusă, de la formarea ei încoace, "limba vechilor Cazanii". În ţările Române această agresiune s-a manifestat încă de pe vremea fanarioţilor, când toate instituţiile, cu limbajul aferent, aveau denumiri greceşti. Cu excepţia pătrunderii unor cuvinte noi şi a unor forme flexionare ale verbelor (zaharisit, caterisit, hirotonisit, afurisit, chivernisit), nimic n-a tulburat identitatea limbii române în bazele ei latine.
citeste tot >>

Un articol interesant, ale cărui puncte de vedere nu rezonează cu poziţia acestei platforme culturale şi, ca atare, nici nu le împărtăşesc. Starea de degradare a românilor despre care vorbeşte autorul (Alexandru Petrescu) are drept cauze nu fidelitatea faţă de Cazanii şi vechile pravile ci, dimpotrivă, uitarea sau renegarea acestora. Şi, ca un corolar, perpetuarea Directivelor NKVD pe care le-am publicat şi noi. Articolul rămâne însă extrem de interesant la nivel de observaţie şi extrem de trist în concluzii. O amară temă de gândire...
citeste tot >>

"...Eu, ştii bine, lucrez şi locuiesc în România de 5 ani. Dragule, sunt şocat de faptul că, în presa română, nici măcar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine faţă de linşajul mediatic la care sunteţi supuşi în Elveţia. Sunt surprins să văd că oficialii din politica voastră externă se fac că nu văd, nu aud şi nu se declară, oficial, măcar îngrijoraţi de escaladarea acestor lucruri la adresa românilor în presa elveţiană. Păi dacă voi nu vă apăraţi, cine să vă apere?..."
citeste tot >>

Această scrisoare, care circulă pe internet de aproape un an şi este atribuită în mod eronat regizorului Alexandru Tocilescu, merită citită, fie şi ca o temă de gândire. "Pot să mă lupt cu ţara mea, dar nu pot să o urăsc - spune reputatul regizor. Dacă puteţi, scăpaţi-mă de un asemenea pamflet cu care nu am nici o legătură". Scrisoarea a fost catalogată, excesiv, drept un manifest "prostiei şi al prostului gust". Este doar o defulare amară, expresia unei înfrângeri. Este, cum spuneam, o "temă de gândire".
citeste tot >>

Am (avut) mulţi prieteni şi colegi ţigani/evrei din ultima speţă, cea de ţigani/evrei oameni. Oameni şi punctum! La câţiva dintre ei le-am inspirat încredere şi momentul de sinceritate în care mi-au dezvăluit o parte din nefericirea în care trăiesc ţiganii/evreii obligaţi de tradiţie - ca să nu spun mai mult!, şi de practici ancestrale constrânşi să se discrimineze singuri faţă de ceilalţi. Să se discrimineze pe ascuns sau, în orice caz, cu multă discreţie. Aproape că s-au şi scuzat: o fac fără plăcere, nu li se pare normal ce fac, dar, deh, asta este situaţia, nu se văd în stare să o schimbe!
citeste tot >>

Cineva îl îmbrăcase frumos ca pe un ginere pregătit pentru o tainică, dar îndelung râvnită ceremonie. Un zâmbet secret, o sfidare, ironic-miloasă, mă preface într-o sabie de gheaţă. Şi floare îşi desfăcu brusc bobocul, explodând în spaţiul de clor al acelei camere neutre de spital. Niciodată n-am să învăţ că el a murit...
citeste tot >>

Dramaturgul Teodor Mazilu ne povestea odată, la premiera spectacolului "Mobilă şi durere", montat la Teatrul Naţional din Cluj, că un ziarist l-ar fi întrebat odată pe un actor, sau, mă rog, pe un artist, dacă crede că are geniu. El ar fi răspuns: "Nu am, pentru că nu vreau să am" . Sigur că noi, ascultătorii, asemenea ziaristului respectiv, am rămas foarte surprinşi. Numai că răspunsul artistului a continuat: "Păi da, ca să fii geniu, trebuie să ai gravitate în faţa vieţii, cum a avut-o Tolstoi, sau Shakespeare, sau Goethe, sau toţi marii cărturari şi inventatori ai lumii".
citeste tot >>

Într-o ţară ca România, cel mai scurt drum spre dictatură e democraţia. O bună exemplificare este chiar situaţia recentă, cu votul pentru Parlamentul unicameral. Practic, prin acest vot, s-a anulat toată istoria României de la 1866 până în 1946 şi din 1989 încoace. Nu numai că electoratul n-a fost informat în niciun fel despre ce e aia bicameral şi unicameral, dar i s-a pus sub nas buletinul de vot exact în ziua prezidenţialelor, când oamenii erau oricum ameţiţi de conflictele şi contradicţiile specifice perioadei.
citeste tot >>

Într-o zi, marele filozof grec Socrate (469- 399 d.C.) s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el. "Socrate - îl întreabă acesta - , ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi? - Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei".
citeste tot >>