Se încarcă pagina ...

TATA-MARE ŞI MIŞCAREA SINDICALĂ: "Cea, Priene, Cea!"

Data publicarii: 09.09.2011 00:51:00

 

Lumea e plină de ciudăţenii, de enigme de întrebări fără răspuns şi de răspunsuri care îşi asteapta întrebarea. Aşa a fost şi cu teoria atracţiei gravitaţionale. Toată lumea vedea cum cad merele din pom, de mii de ani, dar nici unul, până la Newton, nu şi-a pus întrebarea de ce. Este cea mai clară dovadă că lucrurile, fenomenele, există, îşi aşteaptă numai omul, momentul.

 

De curând, am văzut un material care face o analogie între organele interne ale omului ăi anumite fructe sau legume. Astfel, s-a observat că fasolea este bună pentru cei bolnavi de rinichi, dar are ăi forma rinichilor; că nuca face bine la sistemul nervos şi, întâmplător sau nu, miezul de nucă este împărţit în doua emisfere, ca şi creierul uman, şi are şi suprafaţa asemănătoare; că morcovul, în secţiune, prezintă imaginea unui ochi, dar este şi foarte bun pentru vedere; că ţelina nu numai că are forma oaselor, dar şi ajută la fortificarea oaselor.

 

Dacă facem o incursiunea în lumea florilor, a apelor, vom descoperi acelaşi lucru. Nimic nu e făcut la întâmplare, toate au un rost, fiecare lucru poate fi folosit, fiecare lucruşor are rolul său distinct în ecosistem. Nici lumea animală nu face notă aparte, iar omul cu atât mai puţin.

 

Îmi amintesc verile şi vacanţele petrecute de mine, când eram copil, la ţară, într-un sătuc din Oltenia, între Corabia şi Bechet, alături de cel căruia, şi acuma, cu lacrimi în ochi, îi spun în gând TATA-MARE: un om deosebit, un ţăran rupt din Moromeţii, cu o logica şi o judecată de nezdruncinat. Ţin minte cum, spre ruşinea mea, testele pe care mi le dădea uneori, fără să-mi dau seama, copil fiind, că mă verifica, nu pentru că nu ştia (când mă punea să fac nişte calcule de suprafaţă şi volum, cu creionul în mâna şi hârtia pe genunchi, că doar eram la “şicoală”, cum se exprima el), ci pentru a nu uita în vacanţă ceea ce făceam la şcoală. Uneori reuşeam să fac calculul corect, alteori mai greşeam. De fiecare dată, când greşeam, îmi spunea: „Măi, Marinică, tată, ia vezi tu, nu greşişi, că parcă mi se pare mie că nu e bine, nu trebuia să-ţi dea atâta?”... Iar eu, nedumerit - în primul rând că aş fi putut greşi iar în al doilea rând că a sesizat greşala el, un ţăran cu patru clase, fără creion şi hârtie - , refăceam calculele şi constatam cu stupoare că a avut dreptate, era aşa cum a spus el. Muream de ciudă că m-am făcut de râs, mai ales că-l respectam enorm şi îl iubeam, şi nu voiam să mă fac de râs în ochii lui... Dar el, hâtru, răsucindu-şi mustata în furculiţă, spunea mereu: „Ei, lasă măi, Marinică, tată, că aşa înveţi, din greşeli”.

 

Şi, în 15 ani de copilărit şi stat lângă el, nu am reuşit niciodată să-l bag în cofă. Eram tânăr licean, cu ceas la mână, ne sculam dimineaţa şi plecam la tăiat de copaci, peste baltă şi, ca să-l fac de râs, îl întrebam, somnoros, de pe fundul căruţei: “Tata-mare, cât o fi ceasul?“, pretinzând că nu-l am la mine. Iar el se uita pe cer şi-mi spunea: “Păi, cam trei şi-un sfert”. Şi rar se întampla să greşească cu 5 minute. Stăteam prostit, privindu-mi ceasul, şi nu înţelegeam de unde ştie. Mai târziu am ajuns ofiţer, cercetaş, am mai învăţat şi eu câte ceva despre supravieţuire, mai ştiam şi eu să calculez direcţii, să determin azimuturi, să mă orientez cu sau fără hartă, să aflu cât e ora după soare sau lună, dar niciodată ca el.

 

Şi totuşi, odata, cu o întrebare - am crezut eu atunci - , l-am încuiat. Aveam car şi, ca orice car, mergea cu boi. Boul luat ca animal de lucru, nu în sensul peiorativ. După ani de mers cu el în car, dintr-o dată – aşa, ca Newton, când stătea pe spate, sub măr - am avut şi eu, stând în car, o revelaţie. Boii aveau un nume, aşa cum îşi botează ţăranul toate vietăţile din obor, fie ele găini, porci sau câini. Unul era Prian, iar celalalt... nu mai ţin minte cum îl chema. Unul era „Hăis” şi unul „Cea”. Îi cunoşteam de atâţia ani, mersesem cu ei şi, dintr-o dată, căzuse întrebarea pe mine, ca o ghilotină, şi i-am pus-o lui tata-mare, fără s-o mai rumeg: “ Tata-mare, de ce boii trag unul hăis şi unul cea?” S-a uitat la mine lung, crezând că râd de el, dar a văzut că eu întrebam serios. ”Cum adică de ce e unul hăis şi unul cea?”... Am început să-i explic că nu înţeleg de ce boii trag unul într-o parte şi unul în alta, de ce nu merg şi ei precum caii, tot înainte, şi de ce la cal se pune căpăstru ca să-l struneşti şi la boi nu. Şi cum de merg, totuşi, înainte şi schimbă direcţia cum vrea el şi nu se împung sau nu se bat. S-a uitat la mine foarte atent, s-a scărpinat după ureche şi mi-a spus simplu: „Pentru că aşa vrea Dumnezeu!” Am crezut atunci că l-am încuiat, în sfârşit, şi am început să râd, spunându-i: „Tata-mare, nu mă aburi pe mine cu Dumnezeu, că nu Dumnezeu stă în căruţă, ci matale, şi nu Dumnezeu trage în jug, ci boii“. M-a lămurit în câteva cuvinte că era aşa cum spunea el, dar eu eram prea necopt să cred ce spune şi am considerat atunci că, în sfârşit, am reuşit să-l încui, căci nu a putut să-mi răspundă.

 

Iar întrebarea a rămas, în capul meu, fără răspuns: “De ce trag boii, unul hăis şi unul cea şi cum de merg totuşi în aceeaşi direcţie?”... Acuma, după atâţia ani, văzând şi materialul acela cu plantele şi corpul uman, înţelegând mai multe despre intervenţia divină şi rolul lui tata-mare în conducerea carului cu boi, mi-am dat seama că a avut şi atunci, ca întotdeauna, dreptate. Şi, privind înapoi şi în faţă, devin iarăşi copil şi mă întreb: oare de ce acuma, la carul nostru sindical, tragem atâţia, în atâtea direcţii? Unde eşti, tata-mare, să spui: CEA, PRIENE, CEA!...?

 

Sursă: SINDICATUL MILITARILOR

Titlul original:"Cea, Priene, Cea!"
 

Afisari: 2328
Autor: Col. (r) Marin Neacşu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter