Se încarcă pagina ...

Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru

Data publicarii: 25.09.2012 19:25:00

 

Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea. Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile publice sunt împărţite în două (instituţiile naţiunii şi instituţiile puterii), armata a fost desfiinţată, sistemul de sănătate şi învăţământul la fel, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele vândute şi ele, sau arvunite. În plus, România e „fezandată” pentru a deveni groapă de gunoi pentru deşeurile toxice ale Europei iar legile, care mai există, sunt instrumentate de magistraţi-infractori, copie la indigou a unui preşedinte demis de populaţie la referendum, dar reaşezat abuziv în scaun de forţe străine. Suntem, într-un cuvânt, „Ţara lui Papură Vodă”. Chiar dacă nu mai ştim de unde vine expresia, o folosim corect, căci ea sintetizează perfect realitatea pe care tocmai am expus-o...  

 

Există, în istoria noastră, două denumiri de o mare plasticitate, a căror origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”. Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă oltenească. Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt, două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea celeilalte. Despre prima („vremea lui Pazvante Chioru”) am mai scris şi am încadrat-o cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809). A fost denumită aşa după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin, care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor. Această perioadă a fost precedată însă de o alta (1735-1880), la fel de tulbure, în care ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a numit „ţara lui Papură Vodă”. Toate teritoriile româneşti deveniseră practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani şi ruşi.

 

 

 

Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, È™i Imperiul Habsburgic È™i Republica VeneÈ›iană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac, Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească.

 

A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administraÈ›ie proprie, susÈ›inută militar, È™i transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică miÈ™care de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societăÈ›ii, de la È›ărani È™i micii meseriaÈ™i, până la comercianÈ›i, mica È™i marea boierime. Mai ales că austriecii au încercat È™i convertirea la catolicism a populaÈ›iei, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcÈ›ia a fost terminată.

 

 

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. TradiÈ›ia populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu îÈ™i găseau o fată, nefiind consideraÈ›i bărbaÈ›i dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.

 

Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.

Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului),  avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor  din Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.

 

 

Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest moment, boierii din Craiova au început acÈ›iunile de împotrivire faÈ›ă de administraÈ›ia habsburgică, obstrucÈ›ionând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia.

 

Hanul Puţureanu, în paragină

 

Fântâna Purcarului

În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul PuÈ›ureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, ameÈ›it băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldaÈ›ii care îl însoÈ›eau È™i oltenii de la mesele din jur. SoldaÈ›ii au reuÈ™it să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit È™i trimis la carceră pentru încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului È™i de haiduci, populaÈ›ia Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldaÈ›i au pierit, fie în flăcări, fie linÈ™aÈ›i de populaÈ›ie.

 

Panduri trecând Oltul

După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reuÈ™esc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor È™i să angajeze mercenari din rândul populaÈ›iei din zonă. A fost actul de naÈ™tere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neaÈ™teptată: mulÈ›i haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alÈ›i haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.

 

În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul de la DrăgăÈ™ani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind È™i torturând pe cei cîÈ›iva reprezentanţi ai administraÈ›iei austriece rămaÈ™i, apoi au  jefuit È™i incendiat mai multe case boiereÈ™ti. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaÈ›ionale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituÈ›ie politică a È›ării ca importanÈ›ă, după domnie.

 

După puseul de violenÈ›e care a durat cîteva luni, societatea caioveană È™i-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reuÈ™it să-l convingă pe acelaÈ™i Neagu Papură să conducă o miliÈ›ie a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor È™i hoÈ›ilor. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Èšara lui Papură Vodă” care a depăÈ™it cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de È›ară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri È™i el a luat din nou drumul codrului.

 

Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru (Craiova)

 

Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Èšara Românească nu o putea revendica pentru că aparÈ›inea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioÈ›i n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolÈ›iÈ›i de ruÈ™i È™i austrieci, au stat deoparte, mulÈ›umindu-se să întărească paza cetăÈ›ilor de la Dunăre, de teama atacurilor È™i jafurilor haiducilor. Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar È™i fără tributuri È™i taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioÈ›ilor de la BucureÈ™ti, viaÈ›a majorităÈ›ii populaÈ›iei s-a îmbunătăÈ›it. Boierii au asuprit mai puÈ›in È›ăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianÈ›ii È™i boierii È™i-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele È™i judecăÈ›ile au dispărut, diferedele rezolvându-se “la mica înÈ›elegere”, prin forÈ›ă sau aplicând legile pămîntului. OraÈ™ul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici È™i ateliere.

 

 

În această perioadă (1750 - 1756) a fost ridicată È™i biserica “Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte È™i artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Èšara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe È›ărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înfiinÈ›at primul spital modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolniÈ›e la unele mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învăÈ›ământul organizat, căci până atunci educaÈ›ia se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este prima È™coală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala NaÈ›ională de Limba Română, azi denumită Colegiul NaÈ›ional Carol I din Craiova. Ca vechime, este a doua È™coală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din BucureÈ™ti (1818)…

 

 

 

Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic. După reintrarea efectivă în graniţele Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”, încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

 

Am putea spune, de dragul metaforei, că trăim “în ţara lui Papură Vodă” din “vremea lui Pazvante Chioru”. În sens strict istoric, există o oarecare analogie, într-adevăr, însă răsturnată, între Oltenia acelor vremuri şi România ultimilor 23 de ani: am avut o revoluţie în 1989, a urmat o perioadă în care toţi dregătorii au furat cât au putut, culminând cu jaful naţional din “vremea lui Pazvante Chioru”. Iar acum avem o ţară condusă de Uniunea Europeană “de expresie germană”, cu un preşedinte suspendat şi membri ai divanului (parlamentului) care iau calea “haiduciei civile” pentru a se pune în slujba poporului (cazul Ioan Ghişe). Suntem, practic, “Ţara lui Papură Vodă”, ţară fără legi şi fără stăpânire legitimă. Ar urma, conform acestei evoluţii inverse, să revenim la autodeterminarea statului organic, de care vorbea Eminescu, fără să-l asculte nimeni. Este, evident, o speculaţie. Dar, mai ştii…?

 

Surse documentare:

Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, 1971 (coordonator Constantin C. Giurescu), Wikipedia (Istoria Craiovei, Nicolae Mavrocordat), Romînia Liberă (Haiduci, panduri, partizani)

Afisari: 31422
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: stefan mardale (Sep, Sat 29, 2012 / 03:13)
"Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine" Chiar asa sa fie? Uite ca functioneaza Net-ul! Nimic, totul, niciodata, totdeauna sunt cuvinte periculoase. La fiecare cuvantare, analfabetul de la Scornicesti ne cerea sa facem totul. Alta gresita formulare e "a fost demis de populatie". In mod evident corect ar fi fost o parte din populatie. Pe actualul presedinte il consider cel mai reusit copil al lui iliescu, ambii un produs al cotropirii securisto-pcristice, cotropire ce dureaza din 1947, si va mai dura cel putin o generatie.
Nume: s (Feb, Mon 18, 2013 / 03:56)
Minunat le-ati spus , domnule Mardale. Cred ca am sa va citez...undeva...
Nume: George (Feb, Wed 12, 2014 / 09:42)
Fain si educativ articol.
Doar ca partea de sfarsit e partizana si mincinoasa.
Jaful national, cel mai sistematic si "eficient", a fost pe vremea unui bolsevic. Ion Iliescu iti spune ceva?
Nastase,Voiculescu,Vacaroiu,Roman, Mazare, Oprisan, numele astea iti suna cunoscut?
Sa fim seriosi, Ghisa e doar o gluma proasta, latra si el pentru un loc in Parlament.
Inca o data, felicitari pentru articol dar mai incet cu intoxicari gen "latrina 3"
Stima!
Nume: Gabriela Vasile (Mar, Tue 18, 2014 / 22:52)
Domnia lui Stefanita Voda in Moldova (1641-1661) a fost marcata de ciuma si foamete. Oamenii mancau in loc de paine papura macinata, fapt care i-a adus somnitorului porecla Papura Voda.
Sursa Wikipedia
Nume: juvete (May, Sat 31, 2014 / 12:30)
Daca e sa ma iau NUMAI dupa ce ati scris pare O.K. Bine
c-a scapat Oltenia de austrieci si a ramas a nimanui(turcii
nu se pun ca doar au venit la tain-copii,femei,aur).
Daca ma uit la cum e in Banat si Ardeal si la ce spun oltenii
plecati acolo parca imi pare mai putin bine.
Daca e sa ma uit la icoanele din casele dv. as fi de parere ca
e tare faina ortodoxia si bine ca nu au reusit austriecii sa o
inlocuiasca.
Daca e sa imi aduc aminte ca inainte de 1989 am fost la o nunta in Craiova si socrul mic(si atunci si azi mare stab)
ne-a dus la o bisericuta de margine si mai nimeni nu a
intrat inauntru parca nu imi place deloc 99%crestini ?
Nume: Doroftei Ilie-Tg.Mures (Aug, Tue 25, 2015 / 16:27)
Da, e bun articolul, iar revenirea la statul organic de care vorbea Eminescu, fara a fi ascultat, insa, --- ,da, Doamne !
Nume: Gabi (Oct, Sat 10, 2015 / 22:47)
Cu respect!
Ati mixat aproape 120 de ani ...si doua regiuni istorice.... Plus .... o bibliografie ...mica, mica, mica!
Ideea este totusi superba!Mult succes!!
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter