Se încarcă pagina ...

ADAM PUSLOJIC: "Pentru noi, în Serbia, Nichita a fost poetul absolut"

Data publicarii: 31.03.2012 00:13:00

 

Regizorul Ioan Cărmăzan are despre Adam Puslojici următoarea viziune: “El a fost locomotiva «trenului Nichita». Trenul avea vagoane multe, care însemnau poezia lui Nichita, prietenii, întîmplările, tot. Locomotiva făcea tot timpul drumul între Belgrad şi Bucureşti. Disperarea lui Puslojici e că au dispărut vagoanele acelea îngrozitoare – trenul Nichita, iar el a rămas aceeaşi locomotivă. L-a iubit atît de tare pe Nichita, a trăit atît de intens în şi pentru Nichita, încît eu îl simt şi acum dezorientat. Cred că Puslojici şi-a pierdut sensul existenţei”. Într-una dintre nenumăratele sale manevre între Belgrad şi Bucureşti, i-am luat “locomotivei” Puslojic următorul interviu:

 

Întrebare inevitabil banală, dar necesară: când şi unde l-aţi cunoscut pe Nichita?

Adam Puslojic: Era prin 1969, anul în care americanii au ajuns pe Lună. Nichita voia să-l traducă pe Vasko Popa în limba română (n.r. – mare poet sârb de origine română). Ceruse de la noi, din Serbia, nişte poeme inedite. Nu ştia că voi veni eu şi nici cine era Adam Puslojic. Traducerea a şi apărut după aceea în colecţia "Cele mai frumoase poezii"... Vasko Popa a fost astfel "tunelul oranj" al destinului meu, pentru că prin el am ajuns aproape de Nichita şi n-am mai plecat niciodată din această apropiere...

Unde a avut loc întâlnirea?

În coridorul de la Uniunea Scriitorilor, unde stabiliserăm întâlnirea. Ne-am îmbrăţişat ca şi când am fi fost doi vechi prieteni care nu se văzuseră de 100 de ani. Imediat m-a invitat la Restaurantul Doina, unde discuţia a continuat cam în aceşti termeni: "Ce mai faci, frate? Ce mai face Serbia ta? Când mai vii prin România? Ce vrei să traduci?"...

 

 

Ce i-aţi răspuns la ultima întrebare?

I-am răspuns că vreau să-l traduc pe Mihai Eminescu... El s-a uitat la mine zâmbind şi mi-a spus: "Nu te grăbi, bătrâne! E greu să ajungi direct la Mişu. Începe şi tu cu cei din generaţia ta sau a mea. Căci, dacă e să strici ceva prin traducere, să ne strici pe noi, nu pe El".

 

 "Lecţia despre cub"şi "SituAcţiunea Clocotristă"

Care a fost momentul de maximă adoraţie a lui Nichita în Serbia?
După cum ştiţi, în 1982 el a obţinut marele premiu internaţional "Cununa de Aur" de la Struga, din Macedonia. La câteva luni l-am invitat să-l sărbătorim cum se cuvine în capitala Serbiei, la Belgrad. Nu i-am spus că ceea ce urma să se întâmple îi era dedicat. A fost un spectacol magnific, organizat de mişcarea clocotristă...

 Ce era clocotrismul?

Spiritualitatea clocotristă era un fel de avangardă a postmodernismului, curent care nu exista pe vremea aceea... Ei, bine, ceea ce am organizat noi atunci s-a numit "SituAcţiunea Clocotristă: Timpul gaură-mit".

 SituAcţiunea?...

Da. Am unit sensurile cuvintelor "situaţie" şi "acţiune". Am ales un poem miraculos al lui Nichita, "Lecţia despre cub", şi am încercat să-l transpunem, printr-un spectacol gen happening, în toate genurile artistice, vizuale şi sonore: poezie, cântec, coregrafie, arte plastice.
Am construit din lemn un cub imens, cu latura de patru metri, pe care l-am îmbrăcat în negru. Pe el am scris versurile lui Nichita în toate limbile posibile, chiar şi în chineză. Nichita stătea tolănit pe iarbă, lângă Marin Mincu şi poetesa noastră naţională, celebra Desanka Maximovici, şi privea curios la spectacol. Abia când şi-a recunoscut versurile în limba română a început să bănuiască ceva.

 Cât a durat toată... "SituAcţiunea"?

Vreo trei ore, deşi nu erau decât 16 versuri. Trebuia să transpunem însă totul în imagini, în sunete, în teatru, în dans, în zgomote, în urlete, în rugăciuni...

 Unde s-a întâmplat evenimentul?

În Piaţa Slavia din centrul Belgradului, lângă hotelul cu acelaşi nume, unde era cazat Nichita... Era acolo un imens ceas solar pe care un actor de-al nostru a recitat "Lecţia despre cub" de 12 ori, în 12 feluri. S-au adunat vreo 30.000 de oameni, s-a închis circulaţia, a fost ca la Revoluţie. De fapt, a şi fost o revoluţie – culturală.

 

În genunchi, în faţa poporului sârb

Aţi făcut aşa ceva vreodată pentru vreun scriitor sârb?

Nu, pentru nimeni... Dar Nichita este în egală măsură al nostru, aşa cum e al vostru. Pentru noi, în Serbia, el a fost poetul total, poetul absolut... Atunci a primit şi cheia de aur a oraşului Belgrad, care nu era dăruită decât preşedinţilor şi regilor. Primar era Bogdan Bogdanovici, un mare sculptor şi arhitect, care adora poezia lui Nichita. S-a întâmplat aşa: primarul îl aştepta pe Nichita, solemn ca un steag naţional, înconjurat de presă şi de televiziuni. În timp ce se îndrepta spre el, Nichita a făcut un gest sublim: brusc s-a lăsat în genunchi şi aşa a continuat să meargă. Primarul, impresionat, s-a pus şi el în genunchi şi s-a apropiat, mergând la fel, spre Nichita... În genunchi s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat... În vremea asta, şeful protocolului privea interzis la scena din faţa sa şi nu ştia ce să facă. S-a uitat speriat la mine şi m-a întrebat: "Şi eu acum ce scriu?". Iar eu i-am răspuns: "Desenează!"...

 

Adam Puslojic la Kobişniţa (Valea Timocului), in beciul casei transformat in sanctuar

Ultimul moment de referinţă în istoria acestei relaţii mistice dintre cei doi poeţi a fost ziua înmormântării lui Nichita. Televiziunea sârbă a transmis atunci, la o oră de maximă audienţă, un film-reportaj cu Nichita, făcut de Puslojic la Belgrad, cu numai câteva luni înainte. 3.000.000 de sârbi au urmărit acel film. A fost cea mai vizionată emisiune din istoria televiziunii sârbe...

Afisari: 3617
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densuネ冓anu
I.L. Caragiale
George Coネ冀uc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiネă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea ネ脇rban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter