• Casa cu un număr infinit de camere: iluzia libertăţii, libertatea de drept comun; labirintul, în fapt.
• Vai de cei care nu s-au născut şi au vrut să se nască!
• Nu sunt tobă de carte, ci tobă de gânduri.
• Pedagogia asasinează literatura. Cum să vorbeşti despre momentele acţiunii în “Mioriţa”, când ea este o rugă?
• Geniile, ca şi globulele albe, coagulează rănurile veacurilor.
• Să nu-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, ci ca pe el însuşi. Asta e prima poruncă!
• Cum semnifică strivitor poezia populară. Două exemple. “Legăna-m-aş legăna/ Cum se leagănă iarba”. “Aşterne-te drumului/ Ca şi iarba vântului”.
• Azi noapte, oraşul era atât de pustiu, de parcă s-ar fi dat ordin să viseze toată lumea.
• Încă mai credem şi azi că poetul este bufonul regelui.
• Don Juan nu a avut decât o singură femeie. Şi aceea pentru că EA i se oferise.
• Roua este năduşala pământului. Când cade multă rouă, înseamnă că pământul e tare obosit şi trebuie lăsat să se odihnească.
• Când s-au deschis cerurile, întunericul a năvălit în lume şi, surprinşi de beznă, ochii noştri au păstrat lumina de dinainte, orbind pe veci.
• Atunci Moise i-a spus lui Dumnezeu: “Doamne, simt că mă revolt!”. “Revoltă-te, Moise!, i-a răspuns Domnul, căci acela care nu se răzvrăteşte nu crede...”. “Doamne, eu cred în Tine şi fără să păcătuiesc cu trufie!”. “Linişteşte-te, Moise, îi zise Dumnezeu cu un zâmbet. Tot Eu sunt Cel care-ţi porunceşte aceasta!”.
• De ajuns un gând atât de mare la un cap atât de mic!
• Din punct de vedere psihiatric, nu există oameni sănătoşi , ci doar oameni care ştiu să ascundă că sunt bolnavi.
• Jurnalul intim: o confesiune gratuită, scrisă cu speranţa secretă că, într-o bună zi, vei avea un biograf.
• Tatăl meu era să moară din cauza unei supărări pe care i-am pricinuit-o; i-am transformat supărarea într-o bucurie at6t de mare, încât l-am ucis.
• În acest local, ţinuta morală este obligatorie!
• Atenţie la semidocţi! Întotdeauna ei încep o discuţie de la mijloc!
• Fără de cruce, Hristos n-ar fi putut urca Golgotha: ar fi obosit.
• Aş vrea să mai trăiesc nu pentru că mi-e frică de moarte, ci pentru că nu mi-e frică de viaţă.
• Semnificant/semnificat: greul începe abia atunci când vrei să vorbeşti despre ceea ce nu ai gândit în cuvinte.
• Fiecare femeie se simte suficient de femeie, pentru a-l putea face pe orice bărbat să se simtă mai puţin bărbat decât este.
• Ne îmbătrânesc nu atât propriile experienţe cât cele pe care suntem siliţi să le ascultăm.
• Iubirea fără sex e protecţie.
• Obligaţia de a dovedi îi revine celui care afirmă un lucru, nu celui care îl neagă sau îl contestă.
• Natura este mereu conformă cu ea însăşi.
• Arta, ca mod de justificare personală a existenţei în general şi a existenţei de sine în particular, arta, zic, este regăsirea sa, pentru sine, a celui care transmite un mesaj, în materialul de cod: regăsirea de sine a sculptorului în piatră, a pictorului în culori, a scriitorului în cuvinte, a muzicianului în sunete. Din acest punct de vedere, cele mai loiale opere de artă sunt acelea în care creatorul îşi spune biografia sau grupul social-istoria.
• Arnold van Gennep examinează spaţiile incerte de la confluenţa a două perioade când omul, găsindu-se la capătul unui drum, este pe cale să intre într-o altă perioadă, una nouă, inevitabilă; este o trecere între două moduri de existenţă, între două stări, cu efecte pe plan biologic, psihic, socio-cultural. Funcţia primordială a riturilor ce mijlocesc aceste treceri este aceea de a face ca ieşirea din vechea etapă, din vechea stare, trecuta stare şi pătrunderea în cea următoare să se facă normal, să nu conturbe cu nici un chip echilibrul comunităţii. Comunitatea, ca sistem, este sensibilizată temporar (mai mult sau mai puţin) de orice schimbare de structură. Orice element, oricât de mic, venit sau plecat din contextul sistemului, vizeză sistemul general, duce la reorganizarea sa totală, a tuturor elementelor structurale constitutive (opoziţii, distincţii, etc). Nu poate fi acceptată ideea că un element pătruns reprezintă doar o adăugare neesenţială la sistem, că nu are consecinţă asupra acestuia. Respectivele rituri de trecere, prin consistenţa lor artistică, devin astfel contragreutatea magico-estetică, izorâtă din cine ştie ce fundal al inconştientului ori din cine ştie ce întâmplare cu cromozomi...