Un sondaj publicat de revista FHM dezvăluia, cu câţiva ani în urmă, faptul că 50% dintre bărbaţii lumii au minţit, în viaţa lor, cel puţin o femeie, pentru a face sex cu ea. Conform aceluiaşi sondaj, 85% dintre femeile minţite au căzut în plasă. Cei mai mincinoşi bărbaţi ar fi, la acest capitol, românii, adică 64% dintre cei chestionaţi. Procentul, în cazul de faţă, corespunde specificului naţional, căci trăim într-o ţară în care minciuna are tradiţii imemoriale. Există, în România, instituţii specializate în acest sens, dar nu vreau să divagăm spre politică.
De ce mint, deci, bărbaţii şi, mai ales, românii? Întrebarea corectă credem că este: de ce se lasă femeile minţite? Faptul că 85% dintre „victimele” acestei „agresiuni” au înghiţit găluşca nu ne îndreptăţeşte să credem că femeile sunt proaste. Şi nu aderăm, ferească sfântul, la afirmaţia răutăcioasă că sintagma femeie proastă e un pleonasm! Este vorba, aici, de o complicitate perversă între agresor şi victimă. Şi bărbatul, şi femeia doresc să facă sex, dar fiind vorba de o treabă ruşinoasă, sunt necesare câteva subterfugii. Din partea femeii, psihologia găinii alergate de cocoş constituie cea mai bună acoperire: „Dacă stau, zice că sunt curvă. Dacă fug prea repede, nu mă mai prinde. Mai bine mă împiedic şi cad”. Imperativul pudorii încurajează, deci, ipocrizia. Iar ipocrizia este, în felul acesta, un omagiu indirect adus pudorii, care îşi dovedeşte astfel funcţionalitatea. Aceasta ar fi una din explicaţiile faptului că femeile se lasă minţite. În al doilea rând, nicăieri ca în România femeile nu sunt atât de ahtiate după măritiş. Ca atare, dacă la minciuna clasică „Te iubesc!” (acceptată de ambele părţi ca o convenţie obligatorie) se adaugă şi clauza particulară: „Te iau de nevastă”, chiar dacă e o minciună sfruntată (mincinosul fiind de cele mai multe ori însurat), aceasta constituie, totuşi, o posibilitate, o premisă concretă, pe care femeia va găsi calea s-o valorifice. Realitatea a dovedit că şansele sunt oricum mai mari decât la „6 din 49”. În esenţă, lucrurile se petrec oarecum ca în economia de piaţă: ofertantul (mincinosul) trebuie să ţină cont de orizontul de aşteptare al targetului (femeile).
Practica a confirmat şi continuă să confirme că regulile sunt respectate şi sistemul funcţionează. Ca şi în relaţia sadici - masochişti. Dacă n-ar exista masochişti, sadicii ar şoma sau ar ajunge toţi la puşcărie. Iar dacă sadicii n-ar exista, masochiştii, probabil, i-ar inventa sau s-ar descurca singuri. Ca românul care, dacă nu i fură cineva căciula, şi-o fură singur.

(Din volumul "DE CE URÂM FEMEILE?", în curs de apariţie)