Libido ergo sum (expresie împrumutată din romanul “Tratament fabulatoriu” al lui Mircea Nedelciu) e un principiu fundamental al condiţiei umane. Adică, dacă fără literatură sau filosofie o mai scoatem la capăt, fără libido nu ne putem apropia constructiv de sexul opus. Deci, libido ergo sum, că dacă nu, nimic nu e, am putea parafraza.
Ca orice principiu, libido ergo sum are şi aplicaţii practice. Acestea ar fi, într o schemă curentă, următoarele:
Dragostea ideală: ai cu cine, ai cu ce, ai unde.
Dragostea studenţească: ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde.
Dragostea tragică: ai cu cine, ai unde, dar n-ai cu ce.
Ziceam că fără literatură sau fără filosofie ne mai putem descurca în aplicarea principiului pe care l am numit al libidoului. Teoretic, acestea ar trebui să dea mai multă strălucire şi rafinament unei relaţii sexuale normale, ele avînd rolul unui anabolizant mental. În cantităţi necontrolate şi fără prescripţii culturale, efectul poate fi contrar, ducînd la apariţia unei a patra aplicaţii a principiului amintit, şi anume dragostea filosofică. Ea reprezintă un caz patologic şi, din punct de vedere al libidoului, ar trebui eradicată, deoarece complică lucrurile şi paralizează erecţia. Dragostea filosofică are următoarea configuraţie: ai unde, ai cu cine, ai cu ce, dar de ce?
Această formă parazitară a principiului libidoului nu mai prezintă însă periculozitate socială. Ea a fost drastic pusă la respect de economia de piaţă, care a impus pragmatismul şi viteza în rezolvarea tuturor raporturilor interumane. Nivelul de gândire a coborât la altitudinea buzunarelor şi a şliţului, ceea ce reprezintă un câştig din punct de vedere al eficienţei, dar o pierdere în ceea ce priveşte calitatea. În acelaşi timp, economia de piaţă actuală nu rezolvă problema dragostei de tip studenţesc (ai cu cine, ai cu ce, n-ai unde), ba chiar o amplifică. Dar asta e o altă căciulă…
Ziceam ceva de erecţie. Aşa cum se ştie, ea are un rol important în finalizarea practică a principiului libidoului. În lipsa ei se ajunge la dragostea tragică, pe care am definit-o deja. Din acest punct de vedere, dacă e să ne luăm după sondajele de opinie efectuate în rândul femeilor, societatea omenească trăieşte în plin dezastru. Nevoia de erecţie, resimţită atât de bărbaţi, cât mai ales de femei, a dus, pe de o parte, la apariţia industriei de accesorii sexuale de diferite mărimi şi culori, iar pe de altă parte la disimularea virilităţii în bani cash, cecuri în valută sau ingrediente scumpe: vilă, maşină, piscină şi alte “aspiratoare”. Femeile (preponderent blondele, dar şi de alte culori) sunt fascinate instantaneu de maşinile negre cu geamuri fumurii, celularele miniaturale şi ceasurile grele, de aur masiv. Transformarea ambalajului în conţinut este marea eroare a mileniului în care am intrat şi marea frustrare a societăţii contemporane. Principiul libidoului, cu toate variantele posibile, s-a transformat, dintr-un reper elementar al relaţiilor de cuplu, într-un slogan vulgar şi mincinos, ilustrat cu limuzine şi vile: “Am cu ce, bă!”.
 

Din cartea "DE CE URÂM FEMEILE?", în curs de apariţie