Se zice că un bărbat şi o femeie, amândoi căsătoriţi, dar fiecare cu altcineva, au prins de veste că partenerii lor de viaţă (adică soţia lui şi soţul ei) trăiau împreună în păcat de adulter. Adică preacurveau.
Cea care a aflat prima a fost femeia înşelată. Ea s-a dus la soţul amantei bărbatului ei şi, indignată, i-a relatat totul de-a fir-a-păr. După care i-a propus să se răzbune, plătindu-le celor doi adulterini cu aceeasi monedă. Bărbatul a acceptat şi au trecut la fapte. Şi s-au răzbunat ei ce s-au răzbunat, până când el n-a mai avut nici un strop de ură. Ea, săraca, ar mai fi vrut, căci, se ştie, femeile sunt mai răzbunătoare din fire şi nu le trece cu una, cu două. Dar bărbatului îi trecuse supărarea.

Este doar un banc savuros care ridică însă, chiar dacă numai la modul anecdotic, o problemă destul de serioasă, a răzbunării, în speţă cea venită din partea femeilor.
În urmă cu câţiva ani, la un post de televiziune a fost prezentat un caz interesant. Două prietene, studente la ASE, provenind din familii foarte bune (adică înstărite) au închiriat un apartament în centrul Bucureştiului, în scopul lăudabil de a învăţa în linişte, ambientul familial nefiindu-le tocmai prielnic. Familiile au acceptat, se pare, argumentul, căci ce nu face un părinte pentru copilul lui? În realitate, fetele şi-au deschis aici un mic centru de prestări servicii sexuale (în traducere liberă, bordel), câştigând într-o oră echivalentul salariului minim pe economie.

Cazul ridică, la rândul lui, mai multe probleme, pe care le-am mai abordat şi cu alte ocazii: a moralităţii în general, a preacurviei şi prostituţiei, a dilemei – corpul omenesc e proprietate privată sau domeniu public? etc.
Privirea îndrăzneaţă şi deloc lipsită de inteligenţă a celor două fete, ca şi totala lor dezinvoltură în faţa camerei, ne-a indus o întrebare nouă: oare de ce au făcut-o? Din viciu? Din sărăcie? Din prostie? Nu erau în stare să-şi câştige altfel existenţa? Nimfomane nu păreau a fi şi, chiar dacă erau, nu era obligatoriu s-o facă pe bani, căci proveneau, aşa cum am spus, din familii înstărite. Pe de altă parte erau studente la ASE, deci nici argumentul prostiei sau inculturii nu stă în picioare.

Problema este, îndrăznim să credem, nu a fetelor, ci a părinţilor lor şi ţine exclusiv de educaţie. Tinerii din ziua de azi vor să fie independenţi şi, atunci când restricţiile părinteşti depăşesc limita de suportabilitate a personalităţii copilului, relaţia se rupe. Cu sau fără voia părinţilor (dar mai ales fără), tinerii cu personalitate îşi câştigă independenţa călcând fără jenă peste prejudecăţile şi morala familiei. Numai că, sub presiunea interdicţiilor şi a cicălelilor, acest lucru nu se petrece natural şi civilizat, ci într-un mod vindicativ şi de frondă. Adică se răzbună. Este şi cazul, credem, al celor două studente la ASE, care şi-au luat lumea în cap, câştigând într-o oră salariul minim pe economie.

Problema are şi un aspect colateral. Un cântec popular zice că “Dumnezeu să te ferească / De dragostea femeiască”. La fel de periculoasă este însă şi ura femeiască, aşa cum am încercat să ilustrăm. Mai ales că femeile sunt răzbunătoare de mici.

Din volumul „DE CE URÂM FEMEILE?, Editura Ştefan,

Tel. 021-223.26.60

E-mail: stand2001@cartea-ta.ro