Se încarcă pagina ...

DE DRAGOBETE: Dragostea, insomnia perpetuă

Data publicarii: 24.02.2012 09:14:00

 

Obscurantismul este, se ştie, o stare de înapoiere culturală, o atitudine retrogradă faţă de progres. Putem vorbi, astfel, de obscurantism sexual, aşa cum ne obişnuiserăm cândva să vorbim despre obscurantismul religios.

 

Obscurantismul sexual s-a manifestat, de-a lungul timpului, fie prin reprimarea instinctului, fie prin emanciparea lui unilaterală, fiecare dintre aceste forme fiind, de fapt, o reacţie la exclusivismul celeilalte. Iar aceasta din urmă, emanciparea, mai actuală ca oricând, este un fel de puritanism răsturnat. Desfrânaţii zilelor noastre practică generalizarea libidoului fără niciun fel de sublimare, fără nicio concesie acordată sentimentului.

 

Atitudinea este aberantă, dar nu total nejustificată. Căci dragostea, la rândul ei, nu este câtuşi de puţin o stare confortabilă. Este experienţa unei duble rătăciri: pe de o parte îndepărtarea senzualităţii de finalitatea ei strict genitală (actul sexual propriu-zis), iar pe de altă parte îndepărtarea de sine a subiectului, prin pierderea autocontrolului. Ceea ce duce, inevitabil, la panică.

 

E normal să fie aşa, căci dragostea, prin ieşirea subiectului din propriile limite, este o prospecţie emprică a infinitului. Şi ce ar putea inspira infinitul decât disconfort, nelinişte ori spaimă?

 

Dragostea, care ne intră în suflet întotdeauna prin efracţie, ne scoate din plictiseală, e adevărat, dar şi din confortul certititudinii. Ajugem astfel să constatăm, pe de o parte, că putem avea o viziune clară numai asupra persoanelor care nu ne interesează ori nu ne inspiră, iar pe de altă parte că dragostea transformă nişte indivizi oarecare în persoane care ne scapă printre degete. Pe care, adică, nu le mai putem controla. Persoana iubită, având propria ei identitate (care se delimitează ca atare în cadrul unei realţii amoroase), ne contrazice şi ne dezamăgeşte sistematic toate proiecţiile despre ea. Şi totuşi, paradoxal, tocmai prin această lipsă de certitudine asupra celuilalt ai certitudinea că-l iubeşti.

 

Consecinţa imediată a iubirii este nevoia de a o declara, de a spune "Te iubesc!". Această nevoie are şi ea substraturile ei, extrem de sofisticate. Este în primul rând nevoia de codificare a sentimentului de dragoste, adică a ceea ce nu poate fi nici cuantificat, nici controlat. În al doilea rând, nesiguranţa, generată de rătăcirea numită dragoste, trezeşte la rândul ei dorinţa reîntoarcerii la sine, la sistemul reperelor stabile. Aceasta se poate realiza fie prin sexualitate pură, fără complicaţii sentimentale, fie prin despărţirea propriu-zisă, fie prin declaraţia de dependenţă cuprinsă în expresia "Te iubesc!".

 

De fapt, acest "Te iubesc!", având inclusă nevoia de certitudine, de deznodămînt, este, într-un fel, o despărţire disimulată. Şi mai este ceva: un imperativ egoist, o pretenţie la despăgubire, care s-ar traduce cam aşa: "Iubeşte-mă şi tu! Îţi poruncesc să mă iubeşti! Mi-ai adus prejudicii şi nu-ţi poţi ispăşi vina decât acceptând reciprocitatea".

 

Revenind la cele două forme ale obscurantismului sexual (reprimarea, respectiv emanciparea libidoului), nu este exclus ca ele să fie de preferat asumării sentimentului de dragoste. Care sentiment este, oricum ai lua-o, o plagă periculoasă, aflată permanent sub iminenţa septicemiei. Sau, mai frumos spus, o insomnie perpetuă. Ei, şi?

 

Din volumul „DE CE URÂM FEMEILE?, Editura Ştefan, 2011
Tel. 021-223.26.60
E-mail:
stand2001@cartea-ta.ro
 

 

 

Afisari: 1745
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: eSZDrCtGxgjRosb (Jul, Tue 10, 2012 / 11:23)
totusi e trist ca viata se scurge chiar daca tertoeic am vrea sa o vedem ca o curgere. Viata se scurge cand suntem nefericiti si curge cand ne merge din plin. O poveste spune ca era un om nefericit care aduna tot ce era pozitiv in viata lui in palma mainii drepte si tot ce era negativ in mana stanga iar mana stanga era plina tot timpul in timp ce cea dreapta daca avea cateva lucruri ce se puteau numara in ea. Dupa o vreme s-a gandit ca bine sau rau, toate ii vin de la Dumnezeu si trebuie sa fie bune si atunci a mutat totul in palma mainii drepte care de atunci ii era vesnic plina.Asta nu inseamna ca necazurile au disparut ci doar punctul de vedere al lor. Si asta e greu- sa-ti schimbi punctul de vedere. Si asta e lupta interioara pentru dobandirea linistii interioare- cazi si te ridici si te incapatanezi sa vezi lucrurile doar dintr-un singur unghi [de aia cazi, ca te lovesti de lucruri si situatii cand ai ochelari de cal pe care ii porti voluntar...]. Nu putem schimba ce ni se intampla insa putem schimba felul in care acceptam lucrurile. Asta insa implica pierdere [materiala si sufleteasca], rabdare si pereseverenta pana ce practica devine obisnuinta. Usor de zis
Nume: BjHYQnxZp (Jul, Thu 12, 2012 / 09:07)
"la urma nimeni nu e ierstenat de ele" zice liliana. Daca cel ce scrie este un om in cautarea lui D-nezeu este de mare folos oricat de mic ar fi lucrul pe care-l face. Nu se stie la cine ce-i foloseste, pentru ca drumul crestin este destul de greu, misterios,diferit pentru fiecare. Pai daca nu ne-ar uni bunatatea lui D-nezeu din cand in cand, nu ne-am putea intelege pentru ca suntem foarte diferiti, cu experiente de viata diferite,cu diferite nivele de experimentare a iubirii lui Cristos, etc. Complicat intr-un cuvant.Numai cand experimentam iubirea,ne putem intelege si ajuta intre noi. Si sa nu uitam ca foarte multi au experimentat si experimenteaza viata monastica in lume, intre ceilalti si neavand timp, duhovnici, etc au facut tot ce au putut ca sa aiba in casa lor o mica manastire cu randuielile ei. Vom auzi cu timpul despre "pusnicii" anonimi din lume.Ingeri printre oameni.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter