CIORAN SI EVREII
EMIL CIORAN: "E timpul să spunem răspicat că i-am ajutat pe evrei să nu fie exterminaţi! Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem decât să recunoască adevărul!"

Cine parcurge "Caietele" lui Emil Cioran nu se poate să nu fie surprins de interesul constant al eseistului pentru evrei, pentru destinul lor, ca şi pentru spiritualitatea iudaică. Se delectează culegând şi notând "înţelepciuni" iudaice.
Tema îl frământa până la obsesie. O mărturiseşte nu o dată numind-o "Afinităţile mele cu spiritul evreiesc". În ce constau acestea? Iată ce găsea el la evrei şi pentru care el simţea "afinităţi": "Gustul deriziunii, o anume aplecare spre autonimicire, obsesii morbide; agresivitate, plăcerea profeţiei, sentimentul de a fi o victimă, întotdeauna, chiar şi în clipele de fericire." (5 ianuarie 1960)
"Există ceva mai rău decât antisemitismul: e anti-antisemitismul". Cu alte cuvinte, antisemitismul fiind "odios", a lupta împotriva lui este şi mai odios. A condamna ceva condamnabil este şi mai condamnabil decât acel ceva. E un paradox cioranian, sau e pur teribilism scăpat de sub control? "Fapta cea mai gravă comisă de nazişti nu sunt lagărele de concentrare, ci steaua galbenă. E mai puţin grav să fii ucis decât să fii umilit. În timpul războiului, urmam cursuri de engleză. O tânără care-mi plăcea, dar pe care n-o cunoşteam personal, a venit într-o zi purtând pe rochia neagră cumplita stea galbenă. După câteva luni, nu s-a mai arătat. A fost deportată? A fugit? Da, moartea e de o mie de ori preferabilă umilirii. (La drept vorbind, în lagăre existau şi una, şi cealaltă, căci umilirea preceda în chip necesar moartea, de vreme ce nu erai omorât de la bun început.)" - 6 octombrie 1967. O altă idee recurentă, aproape obsesivă în mintea lui Cioran, este aceea a contrastului, care i se pare monstruos, între destinul istoric al poporului evreu şi acela al propriei sale naţii: "a fi român: o dramă lipsită de semnificaţie; în timp ce a fi evreu "" e pe dos: o dramă încărcată de prea multă semnificaţie" (7 octombrie 1970). De multe ori, când îi revin gândurile îndurerate despre destinul românilor, evreii îi slujesc lui Cioran mai mult decât ca puncte de reper, sunt elemente de contrast prin care îşi exprimă relaţia sufletească dramatică şi contradictorie cu propriul său neam. El notează: "În contact cu noi, totul a devenit frivol, până şi evreii noştri. I-am sterilizat, i-am făcut să-şi piardă geniul, mai ales geniul religios. Nu avem rabini miraculoşi, nu avem hasidism. Scepticismul visceral al neamului nostru le-a fost fatal. Şederea printre noi le-a fost mai nefastă decât o asimilare. I-am făcut aproape la fel de superifciali ca noi, încă puţin, şi i-am fi asimilat pe deplin". După cinci ani, ideea revine, dovadă că îl urmărea: "Evreii de la noi, în ciuda nivelului lor intelectual mult mai ridicat decât al indigenilor, nu au produs nimic cu adevărat important. S-au molipsit de superficialitatea ambiantă. Un Kafka n-ar fi fost cu putinţă la noi" .Să fii evreu înseamnă ceva, să fii român nu înseamnă nimic. Aveţi avantajul de a fi copleşiţi de un destin prodigios, de ce vă ruşinaţi de el? Românii ar trebui să sufere de complexele voastre, căci ei, într-adevăr, ce-ar putea invoca? Nu ştiu să existe ceva mai stupid decât dispreţul pe care-l arată evreilor. Ar trebui să fie mândri că au un număr atât de mare printre ei... E timpul să spunem răspicat că i-am ajutat pe evrei să nu fie exterminaţi! Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem decât să recunoască adevărul!"