«Oamenii politici fac şi ei/ Pasiuni nebune pentru femei», semnala trupa Taxi într unul din hiturile lor “subversive”. Există, în infrastructura oricărei societăţi democratice moderne, pe lângă tagma oamenilor politici, parazitară acesteia şi teribil de asemănătoare, o specie ciudată, exotică şi decorativă: femeile de lume. Asemănările dintre femeile de lume şi oamenii politici rezidă în chiar diferenţele dintre ei, surprinse într-o analogie celebră şi de mare circulaţie din perioada interbelică. Astfel, când un om politic spune da, aceasta se traduce prin poate. Daca spune poate, înseamna nu. Daca spune nu, nu e om politic. Similar, când o femeie de lume spune “nu”, trebuie să înţelegi “poate”. Dacă spune “poate”, înseamnă “da”. Dacă spune “da”, nu e femeie de lume. Asemănările dintre oamenii politici şi femeile de lume sunt explicabile, dacă avem în vedere expresia, banalizată deja, “politica e o curvă”. Adică oamenii politici practică o meserie asemănătoare cu cea a prostituatelor. Într-o astfel de perspectivă, sexul şi politica ar fi, deci, domenii înrudite. Atât la figurat, cât şi la propriu. Căci între oamenii politici şi femeile de lume există uneori (ba chiar adeseori) raporturi directe, care nu sunt neapărat politice. Femeia de lume poate influenţa însă o decizie politică, juridică sau economică, pentru protecţia sau favorizarea unei persoane anume sau în folosul propriu. În categoriea femeilor de lume intră mai puţin soţiile demnitarilor, cât amantele lor, prezente, trecute sau posibile, amantele prietenilor, ale prietenilor prietenilor etc.
Femeile de lume sunt urmaşele celebrelor hetaire, curtezanele de lux ale Greciei antice, femei de o aleasă cultură şi educaţie artistică, a căror menire era să dea culoare, rafinament şi… temperatură petrecerilor aristrocratice ale vremii, la care soţiile erau excluse. Hetairele erau nişte profesioniste ale plăcerii high class. Una dintre cele mai cunoscute hetaire a fost celebra Sapho din Lesbos, poeta lesbiană. Evul Mediu târziu, în special cel francez, a avut şi el femei de lume celebre, cum a fost marchiza de Sevigne sau marchiza de Pompadour, ambele protectoare ale artei şi artiştilor. Femei de lume în sensul superior al cuvântului au fost, în societatea românească, regina Elisabeta a României, soţia lui Carol I (ea însăşi poetă, semnând cu pseudonimul Carmen Sylva), Martha Bibescu, Maria Alexandra Victoria de Saxa Coburg (regină a României, soţie a regelui Ferdinand Hohenzolern Sigmaringen şi iubita secretă a lui Ionel Brătianu), Elena Văcărescu etc. Ele au înnobilat accepţia sintagmei “femei de lume”, implicându-se în viaţa politică şi culturală a ţării, ba chiar în relaţiile externe, susţinând cu inteligenţă, diplomaţie şi farmec feminin, cauza Romîniei la cancelariile europene, prin întilniri confidenţiale cu ambasadori, miniştri şi oameni cu influenţă.
Existenţa lor fiind implicită şi complementară oamenilor politici, femeile de lume au calitatea şi comportamentul acestora. Femeile de lume de astăzi, din România, sunt, în general, manechine, actriţe, aventuriere frumoase şi obraznice, vedete şi pseudovedetele ale muzicii. Scopul lor este parvenirea personală şi nimic altceva. Deschid multe uşi, au audienţă, au influenţă.
Simplificînd lucrurile, putem spune, fără riscul de a greşi flagrant, că femeile de lume reprezintă imaginea în oglindă a faunei politice care o generează. Cu alte cuvinte, “spune-mi cu ce femeie de lume umbli, ca să-ţi spun ce fel de om politic eşti” n-ar fi tocmai o exagerare. Situaţia – şi concluzia implicită - se complică substanţial atunci când femeia cu pricina este ea însăşi om politic.
 

(Din volumul "DE CE URÂM FEMEILE?", în curs de apariţie)