Se încarcă pagina ...

Proteste armâneşti împotriva ministerelor româneşti

Data publicarii: 12.03.2013 23:17:00

 


În perioada 15 februarie – 22 martie 2013, La Biblioteca Naţională a României (supranumită, în lipsa oricărei alte inscripţii vizibile, SAMSUNG, după banner-ul de pe clădire) trebuia să se desfăşoare Expoziţia de carte aromână şi expoziţia de artă Ary Murnu şi Ion Lucian Murnu, eveniment organizat de Societatea Culturală Aromână.

 

Expoziţia de carte şi artă ar fi trebuit, aşadar, să-şi închidă porţile pe 22 martie, însă organizatorii au primit o „somaţie-rugăminte” din partea conducerii Bibliotecii Naţionale, să părăsească “samsungul”. Motivul invocat a fost acela că gazdele ar fi primit nişte fonduri şi trebuie să renoveze urgent spaţiul respectiv. Povestea e cusută cu aţă albă iar în spatele ei se află intervenţiile absolut nejustificate ale ambasadorului României la Tirana, Viorel Stănilă. Acesta a determinat întreruperea evenimentului, invocând că în spatele acestuia ar fi o presupusă conspiraţie antiromânească.

 

Societatea Culturală Aromână a înaintat două scrisori de protest, una adresată ministrului de Externe, Titus Corlăţean, iar cealaltă ministrului Culturii, Daniel Barbu.

 

Unul dintre semnatarii scrisorilor de protest este Marius Marian Şolea, un aromân… oltean (din Gorj) cunoscut în spaţiul public pentru cartea sa "Ministerul groazei, demnitarii crimei", apărută 2007 şi în care face un rechizitoriu nemilos Ministerului şi miniştrilor Culturii. Cu prilejul ruşinosului eveniment petrecut la Biblioteca Naţională SAMSUNG, Marius Marian Şolea “dedică” comunităţii armâne (şi naţiunii române) un alt rechizitoriu, la fel de dur (Miron Manega)

 
De ce locuiţi mereu în această trădare?

 

 

... În ultimele zile, s-a întâmplat încă un mărunt moment din marea dramă specific armânească, iremediabila ruptură dintre voi, bazată în mare pe mărunte interese personale, când, prin reprezentanţi, cu care sunteţi sau nu în acord, apare trădarea, cauzată, rar, de prostie, la armâni e mai des întâlnită această simplă cauză, chiar dacă ei se ştiu a fi deştepţii pământului...

 

Trădarea însă, în cele mai multe dintre cazuri, e un efect al intereselor profesionale şi materiale ale celor care vă reprezintă, aleşi de voi dar şi autopropuşi pentru asta. Această trădare este cel puţin seculară, cel puţin de când putem avea reprezentări şi mărturii ale vieţii armânilor. Tot timpul vostru istoric este un lanţ de trădări menit să vă ţină legaţi de alte popoare, de concepte străine, de formule istorice care devin operabile în şcoli fără a fi fost făcută vreodată demonstraţia adevărului lor. Acest lanţ vă ţine legaţi până când ajungeţi să iubiţi pe cel ce v-a legat şi însăşi legarea să o vedeţi a fi parte a unui destin arbitrar, chiar o binecuvântare, uneori, un adăpost în calea problemelor existenţiale...

 

Dincolo de adevărul pe care fiecare tabără îl consideră a fi dogmatic şi unic, toţi, dar absolut toţi cei implicaţi uită omul, armânul, individul. Acesta pare a fi un duşman comun al ambelor grupuri, dacă vorbim doar de spaţiul românesc al dezbaterii. Aproape fiecare ţară balcanică are un punct de vedere faţă de existenţa voastră şi astfel aţi ajuns, caz unic în lume, să fiţi consideraţi orice, numai ce sunteţi voi în realitate nu. Nici nu vi se dă voie, se pare, nici azi să fiţi voi înşivă. Existenţa voastră se limitează la supravieţuirea şi la adaptarea individuală. Comuniunea lipseşte, oamenii care să nască această stare lipsesc. Nu doreşte nimeni aici să accepte că nici total diferiţi de români nu sunteţi, cel puţin prin substratul tracic, absolut decisiv în aproape tot spaţiul balcanic, dar în nici un caz identici cu locuitorii din partea stângă a Dunării, punct de vedere care este şi mai exagerat decât primul.

 

Aşa cum romanitatea balcanică nu poate fi negată, nici faptul că existenţa aromânilor nu a fost conţinută în desfăşurarea istorică a ceea ce înseamnă România de astăzi, nici spaţiul vital nu a fost unul comun, şi nici măcar vechimea lor în Balcani, consemnată de alţii, nu mai poate fi făcută uitată într-un demers serios şi responsabil. În plus, nu a existat niciodată măcar un singur proiect istoric comun, instituţional, al formelor statale româneşti din stânga fluviului cu aromânii din Balcani. Interesul ulterior al statului român a fost de cu totul altă natură, aromânii fiind acea carte de poker care se aruncă pe masa de joc (a negocierilor) pentru a spera la câştig.

 

Nu voi intra, cu ocazia acestei replici pe care am ţinut de mai mult timp să o am, neavând însă acces la grup decât de câteva zile, în chestiuni istorice. Însă, tot cu această ocazie, pentru că ştiu atât de bine cum ardeţi să aflaţi unde se situează cineva în funcţie de convingerile voastre, vă fac mărturisirea crezului meu, evident supus inevitabil unei formări româneşti, însă preocupat mereu a nu fi tributar unor formule ale altora. În ceea ce priveşte structura lingvistică, chiar dacă sintagma eu însumi o consider a fi foarte generică, aromâna este foarte asemănătoare cu limba română. Înţelegem asta şi dacă am avea în vedere numai gramatica şi etimologia. Doar cu rea-credinţă nu pot să fie luate în seamă aceste asemănări. Formele statale româneşti au devenit un stat propriu-zis, acesta trebuia să aibă o limbă proprie, oficială, limbă care exista deja. În limba română s-a produs ulterior o importantă cultură, apoi tot în limba română s-a discutat despre chestiunea armânească..., atunci când, în entuziasmul devenirii naţionale, România îşi propunea să fie în lume cu mult mai mult decât îi erau posibilităţile reale.

 

Fenomenul firesc al subiectivităţii nu putea fi evitat. Însă, tot aşa, în chiar diferenţele precise, exacte, în cele mai multe cazuri forme arhaice, favorabile limbii aromâne/armâneşti din punct de vedere al rezistenţei în timp, se poate constata diferenţa de netăgăduit. Un lingvist cu bun simţ ştie în sinea lui, indiferent de cine îi plăteşte salariul că, în realitate, limba română este un dialect al armânei şi nu invers, este adevărat, un dialect care a beneficiat de o fericită dezvoltare, dezvoltare care însă mai păstreză în sine, dincolo de multiplele influenţe, originea şi adevărul. Armâna a rămas cum era, fără să fi intrat în dialog cu alte culturi, influenţele pe care le-a primit sunt minore. Lucrurile stau diferit în ceea ce priveşte limba română. Cum am spus, în forma arhaică a limbii române, păstrată în anumite regiuni mai bine conservate din punct de vedere lingvistic, există şi azi acest adevăr, al plecării ei din matcă.

 

Şi tot aşa cum vă ştiu, deşi aici nu era cazul unor supeficiale mărturisiri în acest registru, aţi dori, din nou mai mult decât orice adevăr, să aflaţi unde mă situez eu în lupta pe care aţi deschis-o acum vreo zece ani. Sunt la mijloc, între linii, şi nu mă îndoiesc că, din acest moment, în viziunea voastră, nu voi mai aparţine nici uneia dintre părţi. În acest context ridicol al luptei voastre fratricide sunt doar în căutarea firii armâneşti, a omului, a armânului pierdut, a unei diferenţe specifice. De fapt, probabil un idealist însingurat printre mulţi, mai degrabă ignoranţi decât cu adevărat luptători. Originea voastră şi ceea ce sunteţi trebuie, mai înainte de toate, să fie impuse, aşa se întâmplă cu lucrurile mari, nu sunt calcule, ci direct rezultate ale unei voinţe.

 

Pe de altă parte, în lucrurile pe care le doriţi este eficient să operaţi cu acest banal criteriu al majorităţii. Doar aşa nimeni nu vă va putea obliga să fiţi ceea ce nu doriţi. Mai ştiu că atunci când vă intră un lucru în cap doar moartea vi-l mai poate schimba, deci nu voi face eforturi să vin spre căpătâiul vostru din urmă cu consideraţiile proprii. Lucrurile pe care eu le vreau pentru voi sunt de cu totul altă natură, însă sunt exact cele care vor rezista mai mult decât toate aceste patimi dintre voi, cele mai multe consumate, ridicol, în dispute individuale, nici măcar ştiinţifice.

 

Mai ştiu că trădarea, minciuna şi răul pe care vi-l faceţi continuu, este parte din dinamica voastră socială, poate chiar din bioritm. Nemaiavând acum cu cine lupta, vă luptaţi între voi. Mai ştiu că multura vă arde pieptul pentru armâname, sunt foarte puţini aceia care doar mimează, însă această ardere nu trebuie lăsată înspre abstract ca registru şi înspre poezie ca manifestare, ea trebuie adusă în viaţa concretă, în lumea concretă.

 

Gata, pădurile, munţii şi luminişurile au rămas în trecut, au secat şi izvoarele din vieţile voastre, acum trăiţi între betoane şi între hârti oficiale! Nu doar peisajul diferă de ce ştiaţi voi, întreaga civilizaţie de acum este din beton şi din hârtie. Între ele, dumnezeul existenţei e consumul. Starea vremii nu o mai citiţi în palele vântului, acum o spune cineva telegenic. Însă problema voastră fundamentală rămâne trădarea, în cei care vă vând pe câte-o sinecură sau, şi mai ridicol, pe câte-o băgare în seamă.

 

Am observat de o vreme cum şi trădătorii voştri îi iubesc pe armâni, uneori chiar prin această iubire conştiinţa lor slabă îşi autojustifică fapta, în sensul că tot ceea ce fac se bazează pe raţionametul că e spre binele vostru, pentru a vă feri de răul pe care singuri vi-l faceţi... Dacă nu ar fi trist, ar fi foarte comic. Dacă n-ar fi situaţii nebuneşti, ar fi interesante cazuri pentru studiul comportamentului uman.

 

Până acum, armânii de la sutsată şi electronii „liberi” care gravitează pe acolo mă supărau aproape în fiecare săptămână cu ceva, era o supărare dulceagă. Acum, vor să mă supere şi ceilalţi, probabil cu o supărare amară. Poate voi credeţi că toate acestea sunt mărunţişuri, atunci când oamenii înşişi au devenit mărunţi. Nu este aşa, în istoria voastră, aproape toate relele v-au venit prin chiar armânii voştri. Singurul război în care aş intra fără un tonus bun e unul împotriva unor aromâni, însă tocmai din acest motiv nu voi putea avea nici un fel de indulgenţă cu cei care îl pornesc. Dacă ei cred că există vreo miză în asta, va fi dezbatere cu fiecare în parte, pentru că nu am idioţenia de a accepta un război secret, cu efecte secrete, aşa cum şi-l doresc acum, adică să producă un rău fără a se şti cine a fost implicat în acesta, adică cine l-a produs.

 

Să nu credeţi că firea voastră de acum poate funcţiona până la capăt ca scuză. Nu înţeleg ce sursă poate să aibă această exagerată toleranţă cu cei care trădează. De ce locuiţi mereu în această trădare? O singură explicaţie ar putea fi plauzibilă în afara indolenţei. Aceea că vă simţiţi pe sine a fi cu toţii la fel? Cât aş fi de indulgent, cu tot ce-mi propun pentru voi, şi cu toată resursa din care s-a născut aceasta, nu este de ajuns să consider trădarea a fi un simplu detaliu care trebuie acceptat. Nu e suficientă formula degajată, neutră şi chiar iresponsabilă uneori: „ashe him noi, armânii, niscântsâ zurlji..” Dar de la aceste banale realităţi şi până la animalitatea care pleacă din unii dintre voi este un drum lung, scurtat de caracterul uman al celui în cauză. Cu cât drumul e mai scurt, cu atât mai murdar este omul care îl parcurge.

 

Aceste comportamente sunt greu explicabile în chipul divin, pe care ar trebui să îl poarte omul. Situaţiile create dintr-un banal liber arbitru doar în paradigma teologică a acestuia mai pot fi înţelese.
Concepţiile despre ce aţi fi, de la care pleacă mai toate problemele voastre, nu slujesc armânilor, ci numai statelor pe teritoriul cărora aceştia trăiesc. Dincolo de tristeţe, mult timp mi-am propus să nu mă intereseze această fractură dintre voi, o ştiam a fi iremediabilă, m-a preocupat doar perspectiva ei ştiinţifică. Însă, în nici un caz, nu am considerat o concepţie, oricare ar fi ea, a fi mai presus decât omul, decât individul aromân. Pentru formare, în general, de la macedo-români îmi trebuie competenţa şi credibilitatea din România. De la voi, numărul, aspiraţia şi vrearea. În rest, sunt interesat de această aşa-zisă problemă doar din punct de vedere ştiinţific.

 

Chiar dacă majoritatea dintre voi purtaţi o ţară a voastră în inimi, ţară care nu există, dar care ar fi putut în unele momente să fie, vă mărturisesc că, în adâncul minţii şi sufletului mele, ţara mea există, este aceasta în care trăiţi mulţi dintre voi astăzi, cu toate relele de aici, cu toată demenţa, nenorociţii şi nenorocirile pe care aceştia le produc şi împotriva cărora eu am ales de mult timp să lupt, nu să le constat, să le supravieţuiesc prin „adaptare” sau fugă. Însă niciodată nu voi lăsa adevărul să fie dominat de conjuncturi sau de interese, aici intră şi adevărul vostru.

 

Reacţia mea la idioţenia unui ambasador este una foarte simplă: nu aveam cum să las să fie umiliţi aromâni (armâni în limba lor) de către oameni şi instituţii româneşti într-un proiect gândit şi iniţiat de mine pentru voi. Eu, ca român care port în sânge şi parte din voi, nu îi puteam lăsa pe români, şi ei tot ai mei, să vă umilească, chiar dacă vouă este posibil să nu vă peste de acest lucru, chiar dacă este posibil ca voi să nu ştiţi sau să nu înţelegeaţi ce s-a întâmplat în aceste zile. Între timp, am aflat că ambasadorul Stănilă este un om cu un traseu nu foarte diplomatic ca formare, mai mult conjunctural. Mai ştiu că el nu este chiar statul român, doar un mărunt reprezentant al unui stat prietenos până acum cu toţi conlocuitorii românilor, chiar mult prea relaxat în unele situaţii. Această atitudine nu este o calitate asumată în registrul moral, ci, mai degrabă, are ca sursă un fel de nepăsare, un spirit specific al lui lasă-mă, să te las...

 

Indiferent cât de mult rău i s-a produs, statul român a făcut deja dovada toleranţei maxime. În cazul ungurilor, până la disoluţie statală. În cazul ţiganilor, emancipaţi ireversibili în rromi, până la maxime umilinţe internaţionale. În plus, am constatat şi că Occidentul, care are soluţii teoretice pentru orice, nu prea reuşeşte integrarea acestora din urmă. Cu toată pregătirea pe care o afişaseră în anii ’90, guvernele europene nu se pricep astăzi decât la expulzare. Motivele conceptuale ale respectivei impotenţe îmi scapă.

 

Revenind la oile noastre milenare, vă întreb naiv dacă este normal ca o expoziţie de carte şi evenimentele din programul de la Biblioteca Naţională a României să fie monitorizate de ofiţeri de informaţii? A început brusc România să semene cu Grecia, din cauza unui ambasador trăznit? Acolo, cum prea bine ştiţi, după ce se epuizau mai toate metodele de asimilare, de multe ori şi înainte de aceasta, se recurgea la soluţia finală, profund laşă, asasinatul. Ca să mai înţelegeţi o dată cât de complecşi sunteţi, armânii de acolo vor astăzi să fie greci, confundând voluntar elenismul cu povestea grecească de tot hazul despre Macedonia. Nu mai vorbim că acel „elenism” e folosit ideologic ca o simplă momeală psihologică.

 

Cei mai fideli României, aromânii (găsesc stupid să mai argumentez asta), au fost umiliţi, cu ocazia unui eveniment eminamente cultural de Viorel Stănilă, un ambasador fără potenţial şi care a dorit să-şi depăşească umila condiţie. Este evident că a greşit, în primul rând faţă de domeniul său, a încălcat grav procedura internă, un ambasador nu telefonează şi nu trimite mailuri instituţiilor publice de cultură şi de învăţământ, nu trimite mailuri şi nu dă telefoane persoanelor particulare, doar dacă este un prost ambasador. Nu ţin să reiau problema creată de domnul Stănilă, care a confundat, în primul rând, oamenii, organizaţiile şi interesele lor.

 

Mai deranjant este faptul că acesta îşi continuă acţiunile de intimidare, devenite între timp de evidentă răzbunare, acţiuni împotriva armânului vostru Enache Tuşa şi, conform întâmplărilor din ultimele zile, şi împotriva mea, probabil ca să fie în ton cu existenţa voastră socială. Poate lucrurile care vor urma vor fi, probabil, exact la iniţiativa aromânilor care ocupă funcţii şi demnităţi publice în structura statală a României. Nu sunt toate acestea atât de absurde şi, mai ales, atât de infecte în această lume a voastră? Nu îmi doresc să fac parte din ea. Nu din comoditate, ci pentru că nu am organ pentru tristeţi absurde. Armânii pe care îi cunosc deja îmi sunt de ajuns, nu poate exista ceva mai complex în comportamentul uman. Acum, îmi pare rău că, după licenţa în teologie şi arte plastice, am optat pentru drept, în loc să fac psihologie sau medicină psihiatrică, aş fi avut o perspectivă de dezvoltare absolut colosală.

 

Aş mai dori un singur lucru să vă mai spun, o nedumerire: dacă este să am în vedere numai timpul din decembrie 1989 încoace, nu pot pricepe cum este posibil ca în zece ani să nu înţelegi nimic din înlocuirea unui tip de lume cu un altul, care dispersează totul; apoi au trecut încă zece ani în care doar aţi mieunat, următorii zece e foarte probabil să îi petreceţi în şedinţe care nu au nici înainte şi nici după ele vreo activitate, şedinţe unde constataţi că n-aţi murit între timp. Încă zece ani vor trece, biologic se vor duce mulţi, vă veţi lamenta că nu ştiu cine nu vrea să vă dea nu ştiu ce şi, apoi, mai e nevoie strict de încă vreo zece pentru a vă termina singuri mormântul şi a capitula cu totul. Aceasta, formal, o vor face copiii şi nepoţii voştri, purtători perfecţii ai spiritualităţii din cluburi şi din petrecerile voastre tembele, care, sub pretextul muzicii şi dansului armâneşti, vă poartă direct spre cea mai fidelă manilizere.

 

Nu mă refer doar la muzică, deşi majoritatea interpreţilor voştri e formată din iresponsabili, care nici măcar nu ştiu că rostul unei muzici nu e unul material. Acela e doar un simplu efect. Când generaţia aceasta se va duce, în care ştiu că există totuşi, chiar şi în lipsa faptelor reale, preocuparea pentru păstrarea firii armâneşti, veţi fi amintire. Generaţiile care vin nu poartă nimic, e atât de uşor de văzut şi de înţeles acest lucru. Chiar dacă, dincolo de orice realitate de azi, ar mai putea să fie această preocupare, ea va fi degeaba dacă indivizii care şi-o asumă nu poartă în sine capacitatea de a o enunţa intelectual, cultural şi demn. Voi nu aveţi şansa rezervaţilor de indieni din America... Pentru voi, nu e voinţă politică nici măcar cât pentru o rezervaţie.

 

Mai ştiu că nimeni nu vă poate spune nimic, sunteţi imposibili pentru dialog, mare minune să poţi găsi un armân cu care să te cerţi şi care să mai poată înţelege ceva. În lumea asta, voi trăiţi doar pentru a căuta compatibilităţi cu ceea ce credeţi şi cu ceea ce ştiţi, la fel procedaţi şi cu oamenii, ceilalţi există doar dacă vă aprobă. Nici măcar suficienţă nu este, ci ultimă limită a orgoliului care încearcă astfel să acopere golul, într-un mod grăbit şi brutal. Am început să vă ştiu, unde şi cât am avut ocazia, individ cu individ. Cu cât văd mai mult, cu atât este mai greu de privit.

 

Am decis în aceste zile să vă scriu şi aceste gânduri, n-aş mai fi avut altădată ocazia, mizeria Mariei Cica a oferit pretextul să vă spun ce aveam să vă spun. Nu e un text literar şi nici literaturizat. Acum, a fost decis de constatarea că nici măcar nu mai vreţi să vă apăraţi oamenii. Când am văzut eu cum vă fofilaţi în cazul Enache Tuşa, mi-am pierdut şi cele din urmă speranţe. O s-o fac singur. Enache Tuşa e armân autentic, nu o să vă ceară ajutorul. Voi ar fi trebuit să interveniţi fără a aştepta solicitările lui, e un lucru simplu de înţeles. Din cauza unei tristeţi nu vă scriu şi mai mult, deşi cunosc cât efort vă trebuie să citiţi mai mult de două pagini. Nu pricepeţi cât e de ridicol, în fond, ca un armân agresat pentru munca şi pentru ideile pe care le poartă, rezultate dintr-o strictă cercetare şi din mărturisirea bătrânilor voştri, să fie apărat, în locul vostru, doar de un român? Acesta din urmă fiind un funcţionar chiar al statului său...

 

Nu înţeleg unde au rămas genele care nu cu mult în urmă cutremurau Balcanii. Nici cum este posibil să nu mai ştiţi cum celnicii şi armatolii voştri lăsau totul pentru oamenii din hoarele lor. Nu cu sute şi cu milenii în urmă, cum ziceţi voi, alaltăieri, cu doar o viaţă de om mai înainte, fotografiile acelora încă există pe crucile lor sau în casele voastre, timpul nu a fost de ajuns pentru a le pierde chipul, doar din voi înşivă chipul lor s-a şters. O luptă, chiar şi dacă se dovedeşte a fi dintr-un motiv sau altul pierdută, ea este purtată de oamenii vii, este dovada că aceştia au conştiinţă de sine şi trăiesc întru urmările acestei realităţi.

 

Cereţi nişte lucruri atât de banale, grădiniţă, şcoală şi biserică în limba voastră. Dar cine vă opreşte să vi le faceţi singuri, nici nu veţi putea să spuneţi că nu aveţi bani, e necesar doar o chirie lunară pentru toate acestea. Sau numai banii pe care îi dau armânii pentru meditaţiile la engleză ale copiilor lor, pentru orele de pian şi de clarinet. De ce toate aceste lecţii nu pot fi ţinute la sutsată, când există armâni care pot să predea şi engleză, şi muzică, şi dansuri, toate în armâneşte. Cine vă opreşte să aveţi o revistă în care să vă spuneţi ideile, în care să comunicaţi şi să vă explicaţi ţelurile? O revistă în spaţiul virtual se face fără nici un cost, e suficientă vrearea, care, la voi, este din plin, clocoteşte, dă pe-afară...

 

E un fapt normal ca, de pildă, Societatea Culturală Aromână, cu care de câtva timp am început să colaborez pentru o activitate reală a ei, să nu fi avut în vedere până acum că ar trebui să editeze cărţi? E un fapt normal ca în consiliul ei de conducere să fie nouă persoane, ca un fel situaţie bizară, o avarie probabil, care, cu o singură excepţie, Alexandru Gica, nu au publicat în viaţa lor un rând? O fi fost doar excepţia unor anunţuri de documente pierdute pentru declararea nulităţii acestora... Şi nici nu sunt semne că ar putea să o facă de acum încolo, adică să aibă cât de cât legătură cu domeniul organizaţiei pe care vor şi ştiu să o conducă...

 

Să nu vă gândiţi imediat că m-aş fi certat cu aceştia. Din contră, am o relaţie mai strânsă decât era la început şi sunt convins că tot aşa va rămâne. Aceea asociaţie nu trebuie să fie un club de dansuri populare, şi alea cam în dorul lelii, ea se numeşte SOCIETATEA CULTURALĂ AROMÂNĂ şi reprezintă strict cultura unei comunităţi la nivel naţional, cel puţin în lipsa altei organizaţii care să-şi propună ceva asemănător... Nici să credeţi că vorbesc pentru mine, funcţionarii publici, prin lege, nu pot avea astfel de funcţii.

 

Voi reveni cu partea a II-a, în care vă voi explica mizeria din care a venit Maria Cica în încercarea ei de a mă despărţi de voi, urmărind, ca efect, desolidarizarea comunităţii de Enache Tuşa, când ştia foarte bine că numai eu încercam să vă conving că el trebuie apărat. Ea a decis să vă scrie cum o femeie sinceră, cuminte şi veche jurnalistă a fost ameninţată de o brută de formaţie teologică, v-a postat şi ameninţările mele, le-aţi văzut şi dumneavoastră cât de ameninţătoare erau, apoi v-a şi minţit, ca să justifice ulterior şi acţiunea de a da telefoane fiecăruia în parte, că vă sună pentru că face o anchetă în legătură cu situaţia creată de ambasadorul acela.

 

Toate acestea le încercase cu mine înainte, tot telefonic, în principal, însă şi în corespondenţă electronică. Îmi scria şi îmi spunea cât de infecţi sunteţi, cum aţi trimis-o voi nu ştiu la cine pentru a filma în Albania şi cum a salvat-o de acolo ambasadorul acesta, cu maşina ambasadei, ducând-o la alţi armâni, care trebuiau să spună altceva în filmuleţul ei... Când eu îi spuneam, cu un timp în urmă, câte se pot face, pe ea o apuca turbarea şi vă denigra, îmi explica ce meritaţi şi cum va fi de fapt.

 

Apoi, în legătură cu acest caz, prostia a fost mult mai mare decât ce i-au cerut stăpânii ei să facă. Îmi explica nevrotic cât sunt eu de manipulat de armâni ca să reacţionez împotriva ambasadorului, cum şi în ce fel mă folosesc şi mă vor folosi aceştia, mintea ei nevolnică aşa înţelegea că trebuie să-mi spună, pentru a fi eficientă. Asta e când un stat se foloseşte de cici şi de stănici, efectul e hazliu. Toată această risipă de isterie feminină, când doar eu aveam teoretic posibilitatea de a manipula, din simplul motiv că nimeni nu avea de gând să facă ceva, asta fiind şi starea mea de supărare din acea perioadă.

 

Când i-am explicat asta, s-a prins într-un final de lipsa ei de eficienţă în legătură cu mine şi s-a hotărât brusc să mă atace în terenul vostru de comunicare, bazându-se că, spre deosebire de mine, pe ea o ştiţi. Dar nu a crezut niciodată că, tocmai pentru că o ştiţi, nu va fi posibil să o credeţi... Eu însumi am fost foarte surprins când am văzut că nu a adunat nici măcar un singur răspuns favorabil. Din acest motiv, am să scriu şi partea a doua a dreptului la replică... Tocmai pentru că am constatat că, într-un fel, nici nu mai era cazul, ambasadorul şi-a luat jucăria şi-a plecat de pe armânamea... Cica cel puţin aşa a cerut...

P. S. Discuţiile dintre voi, cele pe care unii le consideră a fi interesante şi pentru alţii - nu mă refer la etimologii - ajung şi la alţi destinatari, prin efortul armânilor de un anumit tip. De asta e bine să faceţi lucrurile şi altfel decât virtual...

Marius Marian Şolea

 

Afisari: 1999
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Chirata Gherghe (Mar, Wed 13, 2013 / 22:54)
Domnul Solea a intrat in jocul Asociatiei Culturale Aromane, o organizatie fantoma de-a somitatii fara Bacalaureat numite Costica Canacheu. De altfel si Solea rezuma activitatea organizatiei.
Din pacate acesti oameni au vrut sa aposteze cu o bata cultura aromana facand scandal calare pe carti scrise de 150 de ani de altii. Cartile nu au nicio vina, ele stau marturie valorii inestimabiel pe care o reprezinta aceasta ramura romaneasca din Pind. Din pacate Asociatia Aculturala se serveste de scandal in scop politic.
Nume: nelu (Mar, Wed 20, 2013 / 20:22)
ma solea ,ce aroman esti,daca ai uitat cine esti iti spun eu esti un pierde vara din tg. jiu aciuat prin capitala nemultumit de faptul ca pana acum n-ai realizat ceva iar daca in continuare afisezi aceias atitudine ramai tot la nivelul actual ,asa ca :ciocu'mic!
Nume: nelu (Mar, Wed 20, 2013 / 20:22)
ma solea ,ce aroman esti,daca ai uitat cine esti iti spun eu esti un pierde vara din tg. jiu aciuat prin capitala nemultumit de faptul ca pana acum n-ai realizat ceva iar daca in continuare afisezi aceias atitudine ramai tot la nivelul actual ,asa ca :ciocu'mic!
Nume: DOYMU1mk (Jul, Mon 13, 2015 / 02:04)
I do applaud you for sitikcng to your guns. However, it does worry me the amount of people who don't realize the danger of being that far overdue. I, of course, have first hand experience. I too did the stress test and every other test known to man, nothing showed up. The due date was right, considering we were trying and I knew for sure. I had severe labor and trauma, plus my baby did too. I had placenta abruption at 42 weeks and this is extremely dangerous for both mom and baby. I almost didn't survive, was unstable for 7 hours, almost had a full hysterectomy, and after weeks of hemeroging, a D&C, and about 4 months I finally was somewhat awake and healed. My son had meconium and low blood sugar, both very common after waiting so long. I dare to say that if any of you had experienced this, you would not be as open-minded about waiting. Now, I have no option to wait with my 2nd. We are inducing at 39 weeks, this Wed., and I am far more prepared to have an induction or c-section rather than loose one or both of us. I understand you want the best for your baby, so do I, but I also do not want to jeopardize her safety. Please think wisely about waiting before you assume it is best.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter