Arte vizuale

Acum, că Ştefan Luchian a mai spart un prag pe piaţa licitaţiilor cu obiecte de artă, ar fi cazul de-un bilanţ. Un bilanţ al pragurilor sau, mai bine zis, un rezumat al acestora. Cu precizarea că am numit ''prag'' nu un standard preconceput, convenţional ci, pur şi simplu, nivelul la care a stagnat piaţa românească timp de cel puţin un an. Primul prag psihologic al pieţei de artă a fost vânzarea prin licitaţie, la Alis, în 2003, a unui tablou de Grigorescu, cu fabuloasa - la vremea aceea - sumă de 59.900 de euro (''Fată culcată în iarbă'').
citeste tot >>

Parcă s-a spart conducta cu anomalii pe piaţa de artă. Aflăm, ba că toate tablourile de la Muzeul Judeţean din Tg. Mureş sunt falsuri, ba că nişte ''specialişti'' români au furat vreo 40 de opere de artă din Italia (toate de patrimoniu, datând din secolele XVII-XIX), ba că alţi doi români ar fi furat, în 2002, un Marc Chagall de pe un yaht iar acum sunt cercetaţi de poliţia din Torino. Ce mai, suntem campioni, furtul de anul trecut din Rotterdam n-a fost o excepţie!
citeste tot >>

Piaţa de artă din România încă seamănă cu un şlep. Şlepul, de regulă, nu are mijloace proprii de propulsie, de aceea e nevoie, mai tot timpul, de un împingător sau de un remorcher pentru a-l deplasa, pe distanţe mici, în rada ''portului'' specific, adică acolo unde desfăşoară tranzacţiiile. Unul dintre ''împingătoarele'' pieţei de artă ar fi trebuit să fie presa. Acum aproape că chiar este, dar, în urmă cu opt ani, când m-am aventurat eu să scriu despre piaţa de artă, nu erau decât ''torpiloare''.
citeste tot >>

Depuis Persée, personne n'a réussi, ni dans la fiction, ni en réalité, a placer devant l'humanité un miroir aussi meurtrier que cette étrange sculpture-installation d'Adrian Costea, existentiellement insupportable et grandiose par les perspectives philosophiques qu'elle engendre: ''J'accuse...! Moi aussi...! A. Costea''. En mentionnant le héros grec Persée, je pense expressément au visage de la Gorgone Méduse, que personne ne pouvait regarder sans être pétrifié; la Méduse elle-même, le contemplant dans le bouclier du héros, est devenue un bloc de pierre.
citeste tot >>

Pe la jumătatea lunii ianuarie semnalam revenirea, în prim-planul pieţei de artă, a ACOAR (Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România). Asociaţia fusese înfiinţată în 2008 de actualul ministru secretar de stat Radu Boroianu, ca o extensie, în spaţiul românesc, a CINOA (Confederaţia Internaţională a Negustorilor de Opere de Artă). Precizare: CINOA este alcătuită din 5.000 de dealeri şi 32 de asociaţii din 22 de ţări şi urmăreşte, printre altele, facilitarea circulaţiei legitime a operelor de artă.
citeste tot >>

Există două feluri de tablouri ale lui Nicolae Grigorescu: cele mai cunoscute şi cele mai scumpe. În prima categorie intră ''Carele cu boi''. Sunt atât de multe (vreo 300), încât numărul lor a generat suspiciuni de fals, de cele mai multe ori acolo unde nu era cazul. În realitate, la începutul secolului XX, ''Carul cu boi'' devenise un fel de certificat al bunăstării, cam cum este astăzi un 4x4. Toată lumea cu oarecare statut social trebuia, musai, să aibă în casă un ''car cu boi'' de Grigorescu, altfel nu conta în ochii lumii. Aşa a ajuns bietul artist să picteze ''care cu boi'' cam pe bandă rulantă, în defavoarea unor alte posibile creaţii originale. Pe de altă parte, aceste ''care'' i-au asigurat şi confortul material pentru o bătrâneţe liniştită.
citeste tot >>

Tânărul (căci este destul de tânăr domnul maior, are 35 de ani) se numeşte Aurelian Bădulescu şi lucrează la laboratorul de reconstrucţie facială din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică. Face, în principal, portrete-robot după descrieri. Dar, spre deosebire de oricine altcineva din România (şi am bănuiala că şi din lume) maiorul Bădulescu le face în lut. Mai face şi reconstrucţii faciale după cranii, precum şi reconstrucţii faciale de persoane adulte, pornind de la fotografii din copilărie (asta se numeşte, în limbaj criminalistic, îmbătrânirea facială a copiilor dispăruţi).
citeste tot >>

Documentarul Samsara este o calatorie magica pe integ globul pamantesc. Visul cinematografic al regizorului de imagine, Ron Fricke, si al producatorului, Mark Magidson, s-a implinit, atunci cand au reusit sa conceapa documentarul Samsara, care la nivel vizual este considerat o capodoperă. Filmat pe o perioada de cinci ani, in douazeci si cinci de tari de pe cinci continente, Samsara este un documentar impresionant din punct de vedere vizual, fiind realizat integral in format de 70 mm.
citeste tot >>

Mă abţin să mă pronunţ asupra aspectului etic al ''expoziţiei de cadavre'' de la Muzeul Antipa, din simplul motiv că demersul în sine este declarat ca având caracter didactic. Din acest punct de vedere pot să emit o părere personală, în perspectivă creştină, şi atât: dezavuez expoziţia şi o consider periculoasă, în condiţiile în care ea este publică şi deschisă tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv (şi mai ales) copiilor, care beneficiază de reduceri la bilet. O dezavuez nu pentru că prezintă anatomia corpului uman, în toate ipostazele acestuia, ci pentru că acele ''materiale didactice'' sunt cadavre. Nu oricine e pregătit să primească acest tip de informaţie vizuală iar efectele, la copii, sunt imprevizibile.
citeste tot >>

Există două cazuri de fotbalişti care s-au intersectat cu arta plastică. Două cazuri aflate la antipozi. Unul este Ilie Dumitrescu, despre care am scris pe larg, prin 2007. Fostul fotbalist făcuse un gest surprinzător, cumpărând întreaga societate care deţinea spaţiile de la etaj ale celebrului stabiliment Hanul cu Tei (aproximativ 1.500 de metri pătraţi). A cumpărat-o cu tot cu datorii. Surprinzătoare nu era însă achiziţionarea acelui spaţiu, ci faptul că a făcut-o pentru a-i conserva şi perfecţiona specificul.
citeste tot >>