O analiză, fie ea şi sumară, a stării de lucruri actuale din România, scoate la suprafaţă o mulţime de detalii ce se corelează într-o imagine nu prea atrăgătoare. O trecere în revistă a acestor detalii arată următoarele:

Statul, servitorul băncilor

Criza este provocată şi întreţinută de încăpăţânata atitudine pe care o au guvernul şi băncile de a NU dezvolta sectoarele productive. Această atitudine continuă să se perpetuează atâta timp cât guvernul îşi asigură existenţa cu ajutorul băncilor care împrumută permanent guvernul. Iar acesta acordă, evident, garanţii de stat. Din acest motiv apar lanţuri vicioase extrem de distructive: guvernul se tot împrumută la bănci, îndatorând populaţia, în timp ce băncile nu riscă nimic, pentru că este mai simplu să încaseze de la stat dobânzi pentru împrumuturi, decât să aibă iniţiative sau să sprijine proiecte. Şi totul se transformă în calvarul sărăcirii tot mai accentuate a populaţiei.
Este îndeobşte stabilit faptul că un guvern trebuie să asigure productivitatea şi stabilitatea economică a unei ţări, prin includerea în aparatul funcţionăresc a specialiştilor de care are nevoie. Noi am politizat aparatul de stat, înlocuind specialiştii cu politruci, acest lucru fiind făcut ca o linie de directivă internă. Dovadă: tinerii absolvenţi ai bursei României, care au făcut studii în afara ţării, nu au fost angajaţi la guvern, deşi aveau contract de exclusivitate cu guvernul (ceea ce-i impiedică sa lucreze în altă parte). Se observă aici existenţa a două facţiuni în politică: una care încearcă să producă mecanismele ce permit susutenabilitatea naţională, alta - trasa de sfori din exterior - care a făcut şi face tot posibilul pentru a se ajunge la ruina naţională.

Rechinii internaţionali

Încăpăţânarea de a nu dezvolta sectoarele productive nu este lipsită de sens pentru decidenţi, căci de aici apar tot soiul de beneficii personale din partea « finaliştilor » în cursa pentru falimentarea ţării. Falimentarea este atent urmarită de suficient de mulţi rechini internaţionali, ce râvnesc la ce ne-a mai ramas. Aceştia nu au nicio umbra de conştiinţă care să-i mustre pentru genocidul naţional ce este pe cale să se petreacă cu pensionarii, oamenii cu venituri scăzute, tinerii şi copiii, sau cu exodul provocat acum al medicilor, profesorilor şi al altor tipuri de bugetari ce sunt împinşi să plece din ţară şi să munceasca în altă parte.
Sectorul politic nu riscă să demareze un plan de dezvoltare naţională, pe care să-l puna şi în practică, deoarece numai pe un surogat de proiect se pot sifona fondurile internaţionale. În final nu se realizează nimic din ţinta proiectului, dar în acest fel există doua tipuri de beneficii: de la rechinii internaţionali ce vor falimentarea României şi de la fondurile europene. Mai nou, de când corabia a început să se scufunde, visul profitorilor este să pună mâna pe un fond european, să ia cota de 30% din prefinanţare şi să fugă din ţară cu banii. Acest fapt s-a întâmplat atât de des încât UE a început în sfârşit să devină reticentă.
Consecinţă naturală (urmărită de aceşti rechini) a acestei situaţii este aceea că tinerii, sătui de minciuni, manipulare şi mizerie, pleacă masiv din ţară, căci nu văd nicio posibilitate de a se lupta cu mafiile aflate la putere. Aceasta deschide calea emigrărilor obligatorii şi a aportului de forţă de muncă şi de capital străin, care găseste aici la noi un paradis economic; problemele nenumărate deschid nevoia de soluţii, ceea ce conduce la deschiderea de noi pieţe, adică profit, profit, profit. Profitul altora nu înseamna şi bunastarea celor rămaşi în ţară şi care, nemaifiind tineri, nu pot pleca, deoarece nu mai sunt vizaţi ca forţă de muncă nicăieri. Aceştia nu au alte opţiuni decât mizeria, sărăcia, umilinţa şi voturile cumpărate cu o găleată de plastic sau un kilogram de zahăr.

Frica de transprenţă

Atâta vreme cât sectorul politic este format din amatori, în general coruptibili sau corupţi - şi oricum nepricepuţi - nu sunt mari perspective să se declanşeze în ţară o mişcare coerentă de dezvoltare. Cel puţin cât timp politicienii de la putere decid iar restul lumii suferă. Puterea, pe de altă parte, este consfinţită de Constituţie, se obţine prin mecanisme ce conduc direct la finanţarea partidelor şi la obedienţa de partid şi nu are nimic de-a face cu profesionalismul. În aceste condiţii, nu se acceptă sistemul de parteneriat public-privat, în care specialiştii din diferite sectoare sunt direct implicaţi în actul decizional. De altfel, acest mecanism este evitat şi din cauză că presupune transparenţa asupra utilizării fondurilor şi a luării deciziilor, ceea ce nu convine celor ce pescuiesc în ape tulburi.
Inovarea, care este cheia dezvoltării economice, este clar evitată şi intenţionat ignorată. În schimb, se sprijină bigotismul, incultura, manelizarea şi vulgarizarea comportamentului. Pentru asta se utilizează în mod masiv mass media, care este şi ea parţial subordonată politic. Aceeaşi presă este orientată către tot ce este sordid, tragic sau dezastruos, evitând cu grijă succesele sau iniţiativele pozitive, planurile de succes sau oamenii cu performanţe remarcabile. Aceştia din urmă mai pătrund totuşi, sporadic, şi prin mass media.

Justin Capră pune la dispoziţie câteva hectare de teren

În acest context, fabricat cu grijă şi minuţiozitate ca să se ajungă cât mai iute la falimentul naţional şi la împărţirea prăzii între rechini, mai există oameni care, din desueta dragoste de glie şi din sentimente nobile, vor să salveze România şi sunt capabili de sacrificii pentru acest scop. Un astfel de om este celebrul inventator Justin Capră, care îşi pune la dispoziţie terenul propriu, de câteva hectare, pentru construirea unui campus orientat către tehnologiile inovative ce pot da şanse României să se ridice din genunchi în picioare. Evident, niciunul dintre decidenţi nu va sprijini acest proiect. Fondurile străine se vor orienta către acesta numai în măsura în care finanţatorii vor putea beneficia direct de rezultatele proiectului sau de specialiştii formaţi ce vor fi absorbiţi de străinătate.
Dacă vrem să avem o şansă în dezastrul ce urmează va trebui să sprijinim astfel de proiecte toţi cei care mai au măduva în oase, coloană vertebrală, sentimente naţionale şi mintea la locul ei. Să nu uităm că în acelaşi fel s-a construit şi Ateneul Român, prin acel «daţi un leu pentru Ateneu». Dacă s-a vrut s-a putut, tot aşa, cu sprijinul oamenilor care mai au idealuri şi nu au pierit sufleteşte din cauza unor conjuncturi cinice sau de-a dreptul ostile.
Soluţia la această situaţie atât de bine « croşetată » ca sa ne ducă la faliment este încă posibilă. Aceasta este alianţa profesională a alianţelor profesioniste, reţelele de specialişti ce pot lucra la programe finanţabile din afară, dar care sa se coreleze între ele. Oricum, statul a ajuns din finanţator – căpuşă pe spatele populaţiei. Şi-a pierdut credibilitatea şi respectul până şi în rândul propriilor funcţionari din administraţie şi, după cum se vede din analiza facută, nu mai este stat naţional ci un reprezentant al intereselor băncilor finanţatoare.
 

Dacă ar fi să motivăm insistenţa cu care zăbovim asupra figurii lui Ion Creţeanu, am spune că, în primul rând, este unul dintre puţinii cobzari din România (sunt, în total, vreo douăzeci, cu tot cu Tudor Gheorghe). În al doilea rând, conduce trei tarafuri: unul în Morunglav – Olt, altul în Greceşti – Dolj şi încă unul în Albotina – Bulgaria (Valea Timocului). În al treilea rând, vorba reputatului etnomuzicolog şi compozitor Constantin Arvinte, “omul ăsta ştie ce cântă”.

Ion Creţeanu, cu taraful din Albotina, la Muzeul Satului

Cu Mircea Enache, vioristul tarafului din Morunglav-Olt

Ce are special Ion Creţeanu? Păi, s-o luăm tot aşa, aritmetic. În primul rând faptul că este rapsod şi a reuşit să descopere o “pepită” de folclor arhaic aproape neexplorată, în zona Romanaţi. În al doilea rând are o ipingea roşie veche de peste 150 de ani şi grea de vreo zece kilograme, pe care o îmbracă la fiecare concert. În al treilea rând are o cobză şi o pereche de opinci impregnate de aura Mariei Tănase. Aceasta pentru că au aparţinut unui cobzar vestit, Ion Şerban, zis Tarzan, care a fost cu marea cântăreaţă la New York, în 1939, când aceasta i-a cântat lui Benjamin Roosvelt o piesă pe care peşedintele SUA a aplaudat-o: “Ţine, Leano, curu’ zvelt” (sau “cu Roosvelt”, depinde cum vrei să interpretezi jocul de cuvinte). Ion Şerban i-a fost “profesor” de cobză şi lui Ion Creţeanu, şi lui Tudor Gheorghe.

 Ion Creţeanu şi familia lui Nelu Chende din Bixad

Din Ţara Maramureşului în Ţara Oaşului

La capitolul fapte ieşite din comun, Ion Creţeanu a comis, în ultimul an, vreo cinci. Prima a fost aceea că a iniţiat o formă de marketing absolut inedită: lansări de carte şi vernisaje “acompaniate” la cobză (are până acum, la activ, două vernisaje şi două lansări de carte).
A doua faptă specială a fost participarea sa la Marşul Cultural “Nichita Stănescu”: 30 de kilometri, de la Şişeşti la Drobeta Turnu Severin, parcurşi pe jos, cu tot “harnaşamentul” etnografic pe el.
A treia faptă a comis-o în luna iulie, la Muzeul Satului, unde a predat copiilor din tabăra “Vara pe uliţă”, primele cursuri de cobză ţinute vreodată în România, în cadru instituţional.
A patra a fost călătoria recentă la Săpânţa, pentru a-l întâlni pe Toader Şteţca şi pentru a-i rosti, din cobză, “salutul dacilor liberi din Sud”. Cu această ocazie, a tras o cântare şi în Cimitirul Vesel. Şi a dat şi o fugă în Ţara Oaşului, să însămânţeze şi pe-acolo nişte cântece din Sud. S-a întâmplat în curtea şi în casa lui Ioan Gorbea, zis Nelu Chende, din Bixad…

Al doilea dac coboară de pe Columnă

A cincea faptă specială (de data asta şi într-un sens dramatic) s-a produs recent, în cadrul Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”. În ziua în care a primit cea mai cumplită veste din viaţa lui, Ion Creţeanu a susţinut la Sinaia, la Centrul Cultural “Carmen Sylva”, cel mai viu şi mai fierbinte concert din cariera sa. A dat totul şi a primit totul, de la un public minunat. Dar isprava cea mai de… ispravă abia urmează să se întâmple (cu voia lui Dumnezeu) pe 11 septembrie, la Roma. Ion Creţeanu va susţine, în faţa Columnei lui Traian, un concert în cadrul proiectului “Lira Tracă. Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. Creţeanu vrea să atragă atenţia, prin acest proiect, că există un element de brand naţional chiar în instrumental la care cântă, şi anume cobza. Acest instrument era numit de romani Lira Tracă şi este de presupus că era chiar lira la care cânta Orfeu, simbolul universal al muzicii esenţiale. Cocertul lui Ion Creţeanu e susţinut de Federaţia Intelectualilor Români din Italia, condusă de Horia Corneliu Cicortaş.
 

Nu ştiu dacă organizatorii întâlnirii de la Săpânţa sunt mulţumiţi de rezultat. Pe de o parte, Toader Şteţca trebuia întâmpinat de marea multime a celor care ar trebui să-l pomenească admirativ. Începând cu ţăranii jefuiţi de FSN- a căror apărător eroic a fost. Pe de altă parte, s-ar putea constata , încă o dată, capacitatea românilor de a-şi uita eroii. Încât e mare lucru – şi meritul, probabil, al unor prieteni inimoşi- că Şteţca nu s-a pomenit singur la Săpânţa.
E adevarat şi faptul că, pentru mulţi dintre cei invitaţi, era dificil să ajungem acum acolo. Nu cred ca simpatizantii lui Stetca au mari resurse. Încit efortul celor care au facut pelerinajul este semnificativ. În fine, sper ca si mesajele celor ce nu au putut veni sa conteze. Indiferent de pozitiile din care au fost scrise, ele arata respectul profund pentru un om haituit de uzurpatorii statului roman si declarat infractor, de catre partasii lor din "justitia" de tranzitie.

Intr-un fel , e bine ca nu au ajuns acolo vinatorii de capital civic. Cei care ne-au impins in 1990 la o lupta pe care ei o chibitau de pe margine, sau pe care au declarat-o neavenita, atunci cind s-au adaptat cumincior "reformei FSN". Ce sa caute linga Stetca promotorii opozitiei de catifea? Nici dupa 20 de ani nu are voie un luptator autentic sa se demarce de propagandistii revolutiei "non-violente"? Dupa ce ne-au declarat "radicali" si ne-au marginalizat , liderii "opozitiei civilizate" ar trebui sa-si ceara scuze, inainte de a defila linga noi.

Nici domnul Constantinescu nu face exceptie. Si-ar fi putut intari mesajul cu recunoasterea faptului ca CDR-ul a aplicat un tratament inadecvat dosarelor de acest gen, inselind asteptarile capitalizate de "elita specialistilor". Gratierea lui Stetca a fost probabil bine venita atunci , dar corectarea trebuia sa mearga pina la capat, sa faca dreptate. Numai infractorii se bucura de clementa. Statul roman (CDRist) trebuia sa-si ceara scuze si sa plateasca daune pentru abuzurile pe care le-a savirsit in cazul Stetca. Lui Toader Stetca trebuia sa i se revizuiasca procesele, la fel ca ale revoltatilor de la Brasov. Singurul roman care a luptat pentru apararea capitalului taranesc nu poate avea statut de… gratiat. Directorii noi si vechi ai IICC trebuiau -si ei- sa explice legatura profunda intre actiunea lui Stetca si crima cooperativizarii.

Laudele subtiri nu repara ce i s-a facut lui Toader Stetca, care s-a dovedit foarte iertator, intorcindu-se intr-o tara care nu-l merita inca. Goma este mai inflexibil si cred ca face bine. Chiar daca e posibil ca, asteptind adevarata recunoastere a mal-tratarii sale, sa nu mai aiba ocazia sa puna piciorul pe pamintul pentru care s-a ostenit.

In ce ma priveste , m-am intors numai ca sa cer pedepsirea celor care m-au alungat. Chiar daca stiu ce este Romania, nu am cum sa dovedesc altfel uzurparea, decit fortind justitia sa-si arate pozitia antijustitiara.
Nu ma voi inscrie niciodata in tabara celor care doresc "pacea" cu calaii natiunii, lansarea iertatoare spre viitor. Singura actiune politica pe care as putea-o sustine este cea care pleaca de la cercetarea si pedepsirea abuzurilor comunismului si tranzitiei, impunind investigarea fiecarei "privatizari", fiecarei hartuiri de rezistent, fiecarei alungari in exil.
Daca Stetca se va intoarce, incercind ceva de acest fel, ma va avea alaturi.

Ioan Rosca 13 august 1990
 

„Eu vreau sa schimb societatea. Eu vreau sa schimb lumea. Eu vreau sa schimb ceea ce este gresit...”
„Renunta, omule! Nu vei schimba niciodata societatea! Mai bine preocupa-te de propria persoana. Niciodata nu vei putea schimba lumea. Lupta pentru dominare incepe inca inainte de a te naste. Cine-ti sunt parintii? Din ce mediu provii? Ce relatii ai? Pe cine trebuie sa pupi in fund? In fata cui ar trebui sa pleci capul? Vezi?… nu vei schimba nimic niciodata! NICIODATA! NICIODATA!”
„Legile sunt facute pentru cei puternici ”
„Legile sunt facute pentru a fi incalcate”
… clisee cu care ne-am obisnuit, care fac parte din viata noastra si pe care le purtam “de gat” asemenea unor lanturi ce tin animalul sub “aripa protectoare” a stapanului.

Cel mai spectaculos – şi mai dureros – clişeu din viaţa noastră este reprezentat de politică, în special de clasa politică. De stânga sau de dreapta, melomani sau iubitori de manele, intelectuali rasaţi sau băieţaşi de cartier, oameni de afaceri sau bişniţari mărunţi, birocraţi sau “sforari” – observăm un grup destul de larg de indivizi fascinaţi de PUTERE, dornici de a o atinge cu orice preţ şi prin orice mijloace, motiv pentru care îi vom numi generic pu-liticieni. Din fericire, există şi oameni bine intentionati, cu verticalitate morala, ale caror ganduri, actiuni si rezultate deservesc interesul general al societatii. Pe acestia ii vom numi politicieni. In concluzie, vorbim despre doua grupuri clar delimitate, in principal prin scopul urmarit si mijloacele folosite pentru a-l atinge.

Sa observam in cele ce urmeaza modul in care functioneaza sistemul politic din Romania.
De regula, pu-liticienii sunt aceia care pompeaza cei mai multi bani in sistem si il privesc ca pe o investitie ce ar trebui sa devina profitabila in situatia in care ajung la putere, moment in care schimba aproape intregul personal, instalandu-si cunoscutii, rudele, amantele, lingaii s.a.m.d. in posturi care sa le asigure confortul de a nu fi deranjati in timp ce mintea lor creeaza tot felul de planuri diabolice prin care veniturile sa le creasca exponential. De unde? Raspunsul il intuim cu totii… din banii contribuabilului, manca-l-ar tata, ca de-aia e el asa bun si prostut si trebuie sa mearga la vot pentru a spori puterea “baietilor destepti” sub pretextul ca viata i se va schimba in bine si va trai intr-o societate curata si prospera. “Sa traiti bine!”, “Tu, inainte de toate”, “Doi crestini si patrioti vor scapa tara de hoti”, “Aparam interesul tau in Europa!” - cateva strategii de marketing care nu vor avea efectul scontat pe termen lung (si poate nici pe termen scurt) atata timp cat marfa este de proasta calitate. Se poate intampla sa castigi voturi care sa iti asigure o anumita pozitie pe scena politica folosind asemenea mesaje, dar cum va arata rezultatul final in situatia in care echipa pe care o promovezi este de slaba calitate si nu se va ridica la inaltimea asteptarilor electoratului? Data viitoare s-ar putea sa nu se mai prezinte la vot sau, chiar mai rau, sa voteze pe cine nu trebuie. Din pacate, pu-liticienii au impresia ca electoratul este prost si merita prostit in continuare si ca, in virtutea inertiei sistemului, tot ei se vor afla in frunte.
Domnilor pu-liticieni, voturile cumparate prin intermediul kilogramelor de zahar si litrilor de ulei, al petrecerilor populiste imbalsamate cu mirosul micilor si stropite cu bere nu vor rezolva nici problemele societatii si nici situatia dvs. viitoare. Puterea nu este un bun pe care sa vi-l insusiti si pe care sa il folositi in mod discretionar. Aroganta dvs. isi va primi intr-o zi rasplata si atunci tot ce ati “construit” se va darama. De ce? Pentru ca nu are o temelie stabila, cladita dupa principii demne de respectat. Unii dintre colegii dvs. au trait aceasta experienta, altii urmeaza sa o traiasca. Nu va scapa niciunul atata timp cat nu va aparea o schimbare in mentalitate, in modul de a privi lucrurile si de a actiona. Ceea ce va ramane vor fi afisele electorale postate pe stalpii unde cainii si alegatorii cu vezica plina isi vor manifesta in mod natural – si cu un sentiment de usurare – respectul cuvenit.
Revenind la sistemul politic si modul in care acesta functioneaza, putem afirma ca pu-liticienii sunt aceia care isi doresc intotdeauna sa iasa in fata si sa fie promovati, de multe ori asumandu-si meritele politicienilor (acele persoane care vin cu idei, proiecte, planuri concrete de actiune si care isi sacrifica timpul de care dispun in interesul partidului si al societatii). Pe acesti pu-liticieni avizi de promovare ii putem observa pe ecranele televizoarelor, in paginile ziarelor, la radio, de multe ori in disputa cu alti pu-liticieni, apartinand formatiunilor politice adverse. Si de aici intregul circ cu care ne-am obisnuit de ani buni.

De asemenea, practica politica ne ofera cazuri in care pu-liticienii cu multi bani investesc sume considerabile intr-un partid sau altul (nu prea conteaza orientarea politica) asteptand sa fie inscrisi pe listele electorale. De cele mai multe ori acest lucru se si intampla si… surpriza – din partea acestora, nu si a altor persoane (responsabile) – apare in momentul in care alegatorii nu le acorda sprijinul scontat. Felicitari, doamnelor si domnilor alegatori pentru alegerea facuta! – care demonstreaza ca rationati corect si nu sunteti usor de pacalit, asa cum isi inchipuie pu-liticienii.
Tot in zona pu-liticienilor cu multi bani care investesc sume importante in sistemul politic, intalnim situatia asa-numitilor “sforari”, care propun si promoveaza in functii importante in cadrul partidului persoane lipsite de viziune proprie, initiativa si personalitate si carora le “dicteaza” directiile de actiune, dupa bunul lor plac. Acesti pu-liticieni sunt cei mai periculosi, daunand grav atat partidului, cat si societatii.
In scopul depasirii deficientelor actualului sistem politic din tara noastra, propun in randurile care urmeaza cateva solutii, pe care va rog sa le analizati cu atentie. Eventualele critici sau idei de imbunatatire a acestor solutii am rugamintea sa mi le comunicati fie postand comentarii pe blog (www.flaviangradeanu.wordpress.com) legate de prezentul articol, fie scriindu-mi pe adresa de e-mail: flavius_wings@yahoo.com. Va voi raspunde in limita timpului disponibil. Totodata, imi rezerv dreptul de a nu posta comentariile ce depasesc limita bunului simt. Va multumesc.

SOLUTII:

1) promovarea politicienilor dupa principii de COMPETENTA, RESPONSABILITATE, DARUIRE fata de cetateni si interesul comunitatii;

2) dialogul politician-cetateni sa devina un factor principal in aprecierea rezultatelor unui politician si promovarea sa ulterioara la nivelul partidului si in functii publice;

3) promovarea politicienilor care vin cu proiecte sustenabile, de regula concepute in cadrul unor echipe de specialisti;


4) reducerea cumulului de functii detinute de catre un politician; in acest sens, se recomanda ca liderul unui partid/organizatie teritoriala de partid si membrii din conducerea centrala/teritoriala a partidului sa nu candideze pentru si sa nu detina functii publice, acestia urmand sa detina exclusiv functii politice, avand rolul unor manageri ce vor coordona echipa ce urmeaza sa isi prezinte candidatura in vederea detinerii unor functii publice;

5) promovarea in functii politice si publice a politicienilor care:

a) au activat minim un an de zile intr-o organizatie non-guvernamentala, participand la cel putin unul dintre proiectele initiate de respectiva organizatie;

b) au urmat cel putin un curs de pregatire organizat (in functie de doctrina partidului ai carui membri sunt) fie de catre Institutul de Studii Liberale, fie de catre Institutul Social-Democrat;

6) promoarea pe internet a valorilor doctrinelor proprii fiecarui partid politic, astfel incat un numar cat mai mare de persoane sa fie informate in mod corespunzator despre istoricul si continutul acestora;

7) implicarea activa a membrilor unui partid politic in viata comunitatii prin:
a) dialoguri frecvente cu cetatenii;
b) actiuni de voluntariat (spre exemplu, donarea voluntara de sange in cadru organizat);
c) actiuni caritabile;
d) realizarea unor programe de informare cu privire la aspecte importante din viata comunitatii locale;
e) realizarea unor GRUPURI LOCALE DE INITIATIVA ( a se vedea articolul intitulat “Aniversare – Idei pentru societate” postat in data de 5 mai 2009)

8) constituirea la nivelul fiecarui partid politic a unui fond destinat actiunilor caritabile; spre exemplu, ar putea fi deschis pentru o anumita perioada, un cont destinat strangerii de fonduri pentru Spitalul de copii “Marie Curie” (sectia de cardiologie) pornind de la o donatie de minim 10 ron din partea membrilor respectivului partid, cont din care va fi transferata intreaga suma de bani la implinirea termenului si care fie va fi utilizat pentru alte donatii viitoare, fie va fi inchis dupa realizarea transferului.
 

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune problema supravieţuirii economice, culturale, biologice etc, iar estimarile Clubului de la Roma arată că probabilitatea ca omenirea să distrugă complet pământul în următorii 50 de ani este egală cu 1/3.
Încălzirea globală datorată industriei poluante şi cea datorată activităţii soarelui s-au suprapus, creând condiţii instabile de mediu pe care le resimţim din plin în acest an prin inundaţii, secetă, incendii, călduri toride şi geruri cumplite. Aceasta face ca structurile statului să nu mai poată funcţiona la fel ca pe vremuri, deoarece nu se mai pot face planuri economice pe termen lung care, fiind garantate de stat, pot da încredere factorilor economici să se dezvolte. Termenul lung este înlocuit de termenul scurt dat de capriciile vremii. De exemplu, instabilitatea atmosferică specifică acestui an va avea consecinţe previzibile în criza alimentară ce va pune punctul pe i la o populaţie aflată deja în criză financiară.
 

Criza structurilor statului, în cazul particular al României, este chiar mai puternică, din cauza faptului că statul, folosind vechea politică stalinisto-NKVD-istă, a înlocuit o mare parte din specialiştii din administraţie cu politruci. Această tendinţă s-a dus şi în sectaorele bugetare, iar acum vedem cum statul (din păcate cu literă mică!) nu mai are cum să plăteasca nici măcar pe cei care apără puterea, in sşpeţă pe poliţişti.
 

Ţările care nu resimt criza atât de puternic ca noi au un sistem ce reuşeşte să suplinească lipsa de adaptabilitate a statului la crizele emergente. Acest sistem se bazeazaăpe feed-back şi constă într-un număr de mecanisme din care enumerăm:
- Parteneriatul public-privat, atât în luarea de decizii cât şi în investiţii. La noi, legea parteneriatului public-privat stă în parlament de o gramadă de timp, fiind blocată la „cum se împarte responsabilitatea”, de parcă am avea zilnic dovezi de responsabilitate ale statului. Asta in ciuda faptului că specialiştii în diferite probleme se găsesc mai degrabă în structurile private decât în cele de stat.
- Inovarea tehnologicaăce permite readaptarea sectorului economic la diversele nevoi, din ce în ce mai complexe. La noi se observă cu ochiul liber cam ce graba febrilă se manifestă la nivelul guvernulul în materie de inovare.
- Capitalul de risc pentru dezvoltarea economică. La noi, nimeni nu doreşte să rişte pentru a câştiga; se merge pe o politică prudenţială, fără prea mari şanse de succes, atâta vreme cât nu există dezvoltare economică.
Mai grav este că nici nu se cunosc regulile jocului ce permite ţărilor stabile să funcţioneze normal în timp de crizaă. O simplă căutare pe google despre capitalul de risc („venture capital”), dă suficiente informaţii ca să se poată intelege regulile acestui joc.
Procedurile capitalului de risc sunt următoarele:
• Descrierea afacerii şi a istoricului companiei
• Strategiile de afaceri şi oportunităţile pe piaţă ale afacerii sau produsului
• Istoricul financiar şi previzionarea de cash-flow
• Valoarea afacerii
• Cererea de capital
• Profilul managerilor-cheie şi a personalului.
• Raportul managerial - puncte tari şi puncte slabe

Este extrem de interesant ca, în lipsa unui câmp în care băncile să poată specula banii în administrare, acestea pot face doar camătă, însă cererea de împrumuturi bancare devine mică în timp de criză. Câmpul de speculaţie bancară cel mai natural, atunci când imobiliarele nu mai merg, este sectorul inovativ din economie. Cu toate acestea băncile preferă să se ascundă în umbra unui stat din ce în ce mai slab, decât să-şi asume riscuri şi să câştige mult mai mult.
Acet efect secundar al slăbiciunii structurii statutului devine tot mai vicios şi, la fel ca şi pupincurismul politrucilor la adresa puterilor politice, ori subordonarea presei comenzilor politice duce la paralizarea mecanismelor naturale de auto-reglaj al sistemului social.
Solutia ţărilor ce resimt mai puţin criza se bazează pe specialişti. Dacă nu-i au, îi închiriază. Nicio decizie nu se ia decât in funcţie de studierea efectelor secundare, a exemplelor internaţionale similare şi a efectelor colaterale obţinute în timp, de studiul condiţiilor interne şi de studiul impactului acelor măsuri. Niciun politician nu-şi ia răspunderea unor decizii pe genunchi, căci ştie din experienţă că este monitorizat îndeaproape de partenerii de interese şi de structurile profesionale. În Japonia, un prim ministru care face o greseală de acest tip îşi face harachiri, iar în Anglia îşi dă demisia. La noi este promovat.
Poate ne trebuie o experienţă extrem de dură care să ne înveţe că trebuie să intervenim atunci când lucrurile merg prost şi să remediem cauza. Poate ca lipsa de catastrofe sau conflicte majore ne-a lenevit mintea şi ne-a făcut indolenţi. Iar acum suntem puşi în situaţia trezirii la realitate, printr-o criză majoră. Există riscul ca aceasta criză să ne ucidă, dacă nu ne va trezi.
Deseori, văzând amatorismul deciziilor politice, îmi pun problema dacă democraţia, fără o selecţie la intrare mai este funcţională. Un examen de inteligenţă, de responsabilitate, de calitate în decizii, de experienţă personală, ar fi extrem de util pentru toţi politicienii noştri. Dacă aruncăm o privire pe principiile capitalului de risc, observăm că şi băncile o cer, atunci când creditează un antreprenor ca să-şi inoveze tehnologiile. Noi, de asemenea, îi credităm pe politicieni cu mandate şi decizie pentru viaţa noastră, a fiecăruia. De ce să o facem orbeşte ? Nu ne-au ajuns experienţele anterioare?

Completarea şi analizarea următoarelor puncte cheie ar putea schimba şi valoarea echipei pe care o credităm cu votul nostru:
• Descrierea cv-ului persoanei şi a istoricului realizărilor personale
• Strategiile de dezvoltare pe care le promovează şi oportunităţile de realizare
• Istoricul financiar şi al averii personale, previzionarea de comportament financiar sau corupţie
• Valoarea imaginii publice a candidatului
• Pregătirea profesională
• Profilul echipei de lucru pe care se sprijină
• Raportul şi recomandarea celor care-i cunosc pe candidaţi, puncte tari şi puncte slabe în realizările personale anterioare.

Fără astfel de mecanisme de feed-back, supraveghere şi intervenţie, iniţiativele mari nu sunt luate în consideraţie de nişte politruci puşi întâmplător, care nu ştiu decât să frâneze totul. Votul este tot o formă de capital de risc, pe care noi o practicăm orbeşte. Din păcate.
 

Întâlnirea de la Săpânţa a fost un test. Pentru România, pentru foştii luptători, pentru actualii...
Au venit să-l vadă pe Toader Şteţca nu mulţi, dar importanţi. Sigurii importanţi, de altfel, în raport cu evenimentul şi semnificaţia lui. Mai mult ca sigur că, printre cei chemaţi, au fost şi „trimişi”. Dumnezeu să-i aibă în pază. Din numele celor aproximativ 100 de persoane care au venit la întâlnirea de la Săpânţa, îi menţionez pe cei ale căror nume le-am putut recupera: Mariana şi Ancuţa (cele două fiice ale lui Toader), Octav Bjoza (preşedintele AFDPR), Alexandru Chistol (vicepreşedinte AFDP - filiala Braşov), Dorel Ciorbea (revoluţionar ICA Ghimbav – Braşov), Mircea Sevaciuc şi Vasile Gogea, fondatorii Mişcării ,,15 Noiembrie’87” – Braşov, Elena Sevaciuc (soţia lui Mircea Sevaciuc), Leontin Iuhas (fiul Doinei Cornea), Iulius Filip (Cluj) Cătălin Bia (Cluj), Nicolae Hodor (Cluj), Doru Braia (Bucureşti), Denisa Popovici (Bucureşti) Mihai Antoci (Bucureşti), Nicolae Moranciu (Oradea), George Naş (Oradea), Constantin Pascu (Craiova), Mariana Stan (Australia), Petrică Moldovan (Austria), Ion Creţeanu (cobzarul care a adus „salutul dacilor liberi din Sud”), Francesca Fougea (Franţa), Raymond Maman şi soţia (Franţa), Ioan Opriş (Sighetul Marmaţiei), Ion Bledea (Sighet), Nicolae Marin Marinescu (Snagov), Nelu Chende din Bixad (Ţara Oaşului), Ioan Chertiţie (gardianul de la Baia Mare al lui Toader Şteţca) şi subsemnatul.
S-au trimis şi mesaje. Iată câteva dintre ele:

Stimate domnule Mircea Sevaciuc,
Am primit cu bucurie vestea reîntoarcerii în ţară a luptătorului anticomunist Toader Şteţca. Deşi mi-aş fi dorit să fiu alături de dvs., din păcate angajamente şi obligaţii anterioare nu-mi permit să particip la manifestarea pe care aţi organizat-o.
Toader Şteţca a fost unul din cei puţini care au înţeles sensul adevărat al revoluţiei din decembrie 1989. În plină restauraţie anticomunistă, el a redeşteptat în 1990 satul românesc şi prin „Proclamaţia de la Săpânţa” şi o bună parte a societăţii româneşti manipulată de noii guvernanţi. Alianţa Civică a adoptat această proclamaţie, ca şi pe cea de la Timişoara, ca documente programatice pe care apoi le-am susţinut ca preşedinte al Convenţiei Democratice din România.
Amintirile mele despre Toader Şteţca sunt multe şi ele încep încă din 1990, când împreună cu Doina Cornea am mers la Săpânţa pentru a-l susţine. Am colaborat apoi în cadrul Alianţei Civice şi, după ce s-a autoexilat, l-am vizitat în lagărul de refugiaţi din Ungaria. În 2001 m-a vizitat la rândul lui în Spitalul Pitié Salpetriere din Paris, în care am fost operat la genunchi după accidentul din Munţii Anzi. Ca preşedinte, am putut face un act de dreptate graţiindu-l pe Teodor Şteţca, persecutat în mod abuziv de regimul preşedintelui Ion Iliescu. Apreciez că aţi menţionat acest lucru în materialele transmise pe internet.
Astăzi sunt mândru că în timpul mandatului meu de preşedinte „sămânţa pusă în brazdă la Săpânţa” a putut rodi şi am putut crea un teren mai fertil pentru viitorul generaţiilor ce vor veni.
Vă rog să-i transmiteţi domnului Şteţca cele mai calde urări de bine. Rămân profund recunoscător pentru dăruirea şi devotamentul cu care a stăruit în lupta pentru instaurarea democraţiei şi pentru a împlini idealul celor care au luptat şi au murit la revoluţia din decembrie 1989.

Cu afecţiune,
Emil Constantinescu

____________________________

Mesaj din partea lui
Vladimir Tismăneanu, Preşedintele Consiliului Ştiinţific,
şi a Conducerii Executive a IICCMER
cu ocazia revenirii în ţară a d-lui Toader Şteţca

IICCMER înţelege să omagieze activitatea şi conduita publică a domnului Teodor Şteţca, una dintre personalităţile ce au dus mai departe spiritul libertăţii care a animat Rezistenţa împotriva regimului comunist. Faptele domniei sale evocă eroismul celor care, în anii colectivizării forţate, s-au opus încercării dictaturii comuniste de a deposeda ţărănimea nu numai de pământ, ci şi de identitatea ei sufletească. Pământul reprezintă, alături de libertate, valoarea fundamentală în jurul căreia s-a clădit destinul ţărănimii maramureşene.
În momentele imediat de după decembrie 1989 şi în lunile Pieţei Universităţii, în clipele în care idealurile Revoluţiei păreau să fie trădate şi compromise, dl. Teodor Şteţca a redat speranţa în libertate şi posibilitatea naşterii unei democraţii autentice în România. Prin tot ceea ce a făcut, dl. Teodor Şteţca reprezintă, cu nobleţe şi distincţie, curajul şi demnitatea caracteristice Maramureşului, acest colţ încercat de Românie.

Vladimir Tismăneanu
Preşedinte Consiliu Ştiinţific

Ioan Stanomir
Preşedinte executiv

______________________________

Domnule Toader Stetca,
Inca din primele zile dupa cucerirea libertatii in Decembrie 1989 ati simtit ca a venit momentul sa faceti dreptate celor multi si oropsiti timp de 45 de ani, de catre comunisti.
Atunci ati fost un temerar. Tot ceea ce am auzit despre Dvs. in ultimii 20 de ani m-a convins ca ati ramas acelasi temerar.
Fie ca zilele pe care le petreceti acasa, in aceasta vara fierbinte, alaturi de cei dragi, sa fie un nou inceput. Inceputul sfarsitului pentru toti dusmanii romanilor si Romaniei.
Zile frumoase si ganduri bune pentru Dvs. si participantii la Festivalul “Lungul drum spre Cimitirul Vesel ” !
Doru Maries
(Asociaţia 21 Decembrie 1989)

_____________________________

Mesaj de la Sorin Ilieşiu pentru Dl. Toader Şteţca - fost primar anticomunist al comunei Săpânţa din jud.Maramureş, reîntors în ţară pentru câteva zile, după 18 ani de surghiun

Bun venit acasă, domnule Toader Şteţca!
După revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 şi după contrarevoluţia neocomunistă, aveţi meritul, domnule Şteţca, de-a fi fost întâiul primar anticomunist care a dat ţăranilor înapoi pământul confiscat de comunişti.
A fost un miracol, domnule Şteţca, că exact acum 20 de ani aţi reuşit continuarea la Săpânţa a manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii, inima capitalei României, după reprimarea bestială a acesteia prin fratricidul din iunie 1990.
Ca urmare, domnule Şteţca, aţi fost reprimat şi Dvs de criptocomuniştii dirijaţi de Ion Iliescu, care au uzurpat puterea prin genocidul neocomunist din decembrie 1989 şi fraudarea alegerilor din 1990.
Acum reveniţi în ţară, după un surghiun de 18 de ani. În acest timp, România s-a schimbat din rău în mai rău. Fraternitatea a fost înlocuită definitiv cu fratricidul. De 20 de ani încoace, românii îşi omoară fraţii într-o formă sau alta. De 20 de ani asistăm neputincioşi la cel mai abject bal mascat: cel în care sub masca înalţilor demnitari ricanează autori de genocide şi fratricide nejudecate şi nepedepsite, care dau lecţii de morală propriilor victime. Laolaltă cu victimele, a fost ucis şi statul de drept înainte să se nască, de dragul statului de nedrept, cel comunist sau criptocomunist. Ţara noastră a ajuns edenul infractorilor. Sub masca Justiţiei se află Injustiţia, sub masca Dreptăţii stă Nedreptatea, iar Minciuna se ascunde sub masca Adevărului. De 20 de ani, România şi poporul român au fost sacrificate de criptocomunişti.
Rămâneţi în ţară şi luptaţi, domnule Toader Şteţca, dacă vreţi ca ceea ce aţi făcut acum 20 de ani să nu fi fost degeaba!

Regret din suflet că nu pot fi astăzi şi mâine la Săpânţa, în Maramureşul nostru natal, la întâlnirea cu Dvs..

Sorin Ilieşiu
7 august 2010

____________________________

DOAMNE AJUTA!
Vrem ca pe aceasta cale sa putem saluta reantoarcerea Domnului Toader Stetca si sa salutam in aclas timp atitudinea de normalitate de care a dat dovada in ani 90,spunem normalitate ,caci era normal ca noi toti Romani sa ne comportam asa, tinea de firescul lucrurilor sa abordam LIBERTATEA in felul acela.Ar fi fost o situatie fericita ca mai multi primari sa abordeze acea normalitate,din pacate cei care au ''organizat'' treburile in tara au intervenit ca odinioara.Le stim metodele si adesea azi chiar ne intalnim cu acesti'' nevinovati''.Bine ar fi sa nu abdican de la crezul nostru si cu nadejdea in Bunul DUMNEZEU sa ne continuam mersul.Bine ati venit asadar.
Cu respect, grupul de studenti de la Universitatea Brasov
Brincoveanu Marin, Lupou Marian si Torjo Mihai

_____________________________

Stimate Domnule Sevaciuc,
Cu mari regrete ca nu pot fi prezent, va rog pe Dv-oastra, luptator anticomunist darz si necoruptibil, sa transmiteti omagiile mele legendarului primar din Sapanta, Domnului Toader Stetca, odata cu trista concluzie ca, lupta si pribegia ce si-a asumat-o, nu au fost de folos Tarii. Comunistii, securistii, masonii etc., si "productia" nesfarsita locala de lichele si canalii, ce au pangarit cei cca. 1600 de ucisi ai Revolutiei si Mineriadelor, avand ca malefic dirijor pe tov. ilici iliescu, au frinat in mod criminal mersul Tarii, irosind astfel sacrificiul celei mai rercente elite de romani patrioti , intre care sarbatoritul nostru drag, ocupa un loc de frunte.
Va felicit totodata si va imbratisez cu drag, pentru efortul depus, ce vor face posibil acest moment patriotic , unul dintre putinele izbucuri ale romanismului si Crestinismului.
Al Dumneavoastra,
Dr. Florin Matrescu
ex-secretar general al Congresului Mondial Romanesc (1988-2000)
ex-secretar general al Comitetului Natiunilor Captive Germania-Europa (1982-2004)
autorul cartii "Holocaustul Rosu".

______________________________

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, salută reîntoarcerea D-lui Toader Steţca în România după 18 ani de exil.
Am scris la vremea respectivă despre retrocedarea terenurilor confiscate de către comunişti după ’45 proprietarilor de drept din Săpânţa de primul primar anticomunist din România, Toader Steţca.
De asemenea, am participat în toamna lui ’90 la Braşov, la bucuria eliberării lui din Penitenciarul Codlea.
Insă, adevărata eliberare s-a produs sub Administraţia Prezidenţială a D-lui Emil Constantinescu al cărui consilier eram când i-au fost graţiate sentinţele, fabricate de regimul Iliescu”.

Bine ai venit acasă în România, Toader Steţca !

C.I.C.C.R
Preşedinte Marius Oprea
Munţii Apuseni
08.08.2010

Cam asta a fost. De-acum începe spectacolul: festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Vesel, într-adevăr, dar numai pentru cine citeşte, nu şi pentru cine zace... Vom reveni...
 

Este cunoscut, în ştiinţele cognitive şi în neuro-ştiinţe, faptul că utilizarea creierului într-un anumit regim creează consecinţe aproape definitive asupra comportamentului uman. De fapt, reţelele neuronale antrenate într-un anumit fel capătă vigoare şi determină comportamente, în timp ce neuronii neantrenaţi dispar din cauza neutilizării. Cuvântul-cheie în această privinţă este “use it or loose it”.
 

Această caracteristică extraordinar de importanată a adaptabilităţii creierului face posibile şi ştiinţele manipulării sociale. Dacă, de exemplu, introduci în mintea oamenilor anumite concepte, cutume, valori, ritualuri, tabuuri, fetişuri etc., reuşeşti să le creezi cadrul de gândire din care ei nu mai pot ieşi, ulterior, decât cu multe dureri şi trudă.
Faptul că noi avem de două ori mai multe biserici decât şcoli se datorează fatalismului cultivat de-a lungul istoriei, care nu ne îndeamnă la comportament proactiv, ci ne face supuşi şi delăsători, fără dorinţa de evoluţie personală. Faptul că cei care au dorinţa de evoluţie personală pleacă din ţară se datorează, de fapt, adâncirii acestui fatalism.

Tabuurile noastre sunt formale; de exemplu, toată lumea se va scandaliza de o cacofonie spusă sau scrisă de un personaj public, dar nu se va scandaliza de lipsa acestuia de perspective şi soluţii lipsă, care intră în cadrul acceptat al fatalismului naţional. Dacă la americani hărţuirea sexuală este subiectul major de mari tensiuni emoţionale obsesive, la noi, tot ceeea ce se leagă de subiectul cacofoniei este utilizabil, căci produce efecte emoţionale serioase. De asemenea, la noi este o crimă mai mare lipsa unei cratime decât lipsa unui business-plan, iar criticismul naţional practicat pe detalii nesemnificative bate de departe nevoia de viziune şi coerenţă în planificare. Noi vedem cu mai mare uşurinţă paiul din ochiul vecinului decât virtuţile şi potenţialul vecinului, tot din cauza formelor de antrenament social ce au lăsat urme adânci în mintea noastră.
Nu este de mirare că cei care au crescut în doctrina comunisto-NKVD-istă a directivelor vor gândi, cu sau fără voia lor, în aceşti termeni până la moarte. Dacă noi nu suntem în stare să ne asumăm schimbarea, nu vom avea nicio schimbare în bine, căci reflexele comportamentale ce ne-au adus în dezastru vor continua să acţioneze ţinându-ne în continuare în dezastru.
Este un mare act de curaj să spargi tabuurile, ritualurile, fetişurile, şi să negi directivele aducând soluţii constructive în locul analizelor literare a operelor istorice de tip Fefeleaga, pe care copiii au fost OBLIGAŢI să le studieze în şcoală. Fără acest act de curaj, problemele rămân constante sau evoluează în rău.

Mă uit la televizor, uneori, la emisiunile de comentarii politice... Nu văd nici urmă de politici, doar analize literare de tipul textelor comentate. Politicile presupun planuri detaliate şi organizare, noi criticăm tot ce mişcă şi ne batem joc de tot ce se poate, având însă mare grijă de cratimă si de cacofonii, căci acestea pot discredita definitiv personajul ce le foloseşte, ceea ce dovedeşte lipsa unui minimum de cultură naţională. Faptul că este incapabil de gândire şi analiză practică nu prea contează, căci raţionalismul nu este o trăsătură cultivată istoric.
Din această cauza suntem slabi şi manipulabili. Orice om care are un minim de gândire practică, orientată spre concret, castiga în fata celorlalţi, de aceea toţi ciocoii vechi şi noi s-au îmbogătit în România, in timp ce oamenii orientaţi spre un sistem de valori absolut aiurit nu au ce mânca şi nu mai au locuri de muncă. Suntem orbi asupra adevăratelor valori, asupra adevăratelor orizonturi şi idealuri, şi preocupaţi nu să dezvoltăm ceva bun, ci să nu călcăm în străchini, ca să nu ne condamne toţi încuiaţii.
De aceea, în România face fiecare ce-l taie capul, fără lege, fără onestitate, fără onoare, căci au reuşit să-şi atingă scopul maipulării, acela de a avea un popor lovit de fatalism. Uneori, întâlnesc oameni care-mi scriu sau îmi spun cât de mare admiraţie au ei faţă de ce fac eu. Dar eu am o singură întrebare pentru toţi: ce vă împiedica să faceti voi ceea ce conştiinţa vă ăndeamnă să faceţi ce ştiţi că trebuie făcut? Nu cumva tentaţia profitului incorect şi imediat, laşitatea, adaptabilitatea la condiţia de moluscă sau alte repere similare va impiedica sa fiţi proactivi şi să aduceţi soluţii, atunci când chiar aveţi posibilitatea să o faceţi?
 

Întâlnirea de la Săpânţa a avut loc. Au fost prezenţi toţi cei care trebuiau să fie prezenţi. Ceilalţi, fie că realmente n-au putut (Dinu Cocea şi Ioan Roşca, de exemplu, care nu se puteau deplasa fizic), fie au avut, brusc, parastase (vreo şase, şi toate cu mama!), ori a intervenit ceva urgent-urgent. Alţii vor veni la Toader Şteţca în zilele de 12-15 august, cu ocazia Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. E mai multă lume, vor avea mai puţine responsabilităţi şi vor fi mai vizibili, într-un context fără probleme conexe,ce ar putea tulbura nişte bussiness-plan-uri din sfera politică. Şi nici nu le va umbri nimeni aura personală...

A venit să-şi ierte ţara

Toader Şteţca n-a organizat întâlnirea de la Săpânţa pentru a declanşa o nouă reformă agrară, sau cine-ştie-ce răscoală sau război, a venit pur şi simplu să-şi ierte ţara. El şi-a onorat mandatul istoric, punându-şi în pericol libertatea, viaţa şi propria familie, nu mai are nimeni, niciun drept să-i mai ceară ceva. Ţara, prin vremelnicii ei conducători nedemni, l-a silit să plece în exil. Franţa i-a oferit găzduire şi posibilitatea de a începe o nouă viaţă. Franţa a şi fost prezentă la Săpânţa, prin Raymond Maman şi soţia sa (primii patroni la care a lucrat Toader Şteţca) şi Francesca Fougea, o prietenă din Paris, preşedintele unei fundaţii de caritate prin artă.
Cele mai emoţionante momente ale întâlnirii au fost cele ilustrate de cobzarul Ion Creţeanu (care a adus „salutul dacilor liberi din Sud”), şi, mai ales, de prezenţa unui fost torţionar: Ioan Chertiţie. A fost primul gardian al lui Toader Şteţca, în 1990, la închisoarea din Baia Mare. Mărturisirea şi pocăinţa lui publică au impresionat şi au dat o lecţie de restituire adevărată a adevărului istoric. De altfel, fostul plutonier-gardian a scris, din 1990 încoace, câteva cărţi absolut zguduitoare despre viaţa din spatele gratiilor, văzută de un reprezentant al sistemului penitenciar („Confesiunile unui gardian”, „Deconspirarea”, „Coşmar şi mântuire”, „Sighet – apelul călăilor” şi „Lordul Baltag”).
Principalul organizator al întâlnirii de la Săpânţa a fost Mircea Sevaciuc, iar rolul de moderator i-a revenit lui Nicolae Moranciu.Vom reveni cu alte detalii despre această întâlnire şi cu mesajele câtorva dintre absenţi.

Raymond Maman, Toader Şteţca şi moderatorul Nicolae Moranciu

Ion Creţeanu cântând în genunchi, în faţa lui Toader Şteţca

Francesca Fougea, o prietenă din Franţa

Mărturisirea lui Ioan Chertiţie, gardianul lui Toader Şteţca de la Baia Mare

VA URMA

Pentru că tot avem, de doi ani încoace, probleme cu brandul turistic, să ne oprim „anticipativ” asupra „brandului de ţară”. Pentru a înţelege mai bine conceptul, cea mai directă percepţie este analogia acestuia cu brandul comercial. Iar una dintre cele mai cuprinzătoare şi îndeobşte acceptate definiţii ale brandului comercial este “asocierea automată, puternică şi persistentă dintre un produs sau serviciu (cu toate atributele aferente) oferite de o companie şi un concept sau o experienţă unică, în mintea clienţilor acesteia”.

Aşadar, dacă facem unele mici ajustări terminologice şi precizarea că „targetul” brandului România este tot restul lumii, putem defini acest tip de brand ca fiind “asocierea automată, puternică şi persistentă dintre un produs sau serviciu oferite de o ţară şi un concept sau o experienţă unică, în mintea cetăţenilor de pe mapamond”. Eşecul grandios de la Shanghai al brandului turistic România, gestionat de ministrul turismului Elena Udrea, pe lângă faptul că ilustrează lipsa totală de competenţă profesională, cultură politică şi responsabilitate morală a deţinătorului de funcţie, se încadrează perfect în definiţia anterioară, dar la modul cel mai ridicol cu putinţă. Compromiţându-ne definitiv şi, poate, irevocabil, Elena Udrea a contribuit la o nefericită branduire a României, cel puţin în domeniul turistic.

Protestul designerilor profesionişti

Elementele de identitate ale unui brand sunt numele, logo-ul, sloganul şi paleta de culori. Un logo este un simbol vizual pe care un brand sau o companie îl foloseşte pentru a se identifica în faţa „target”-ului. El poate fi un simplu element grafic sau chiar un cuvânt. În al doilea caz este vorba de un logotip. Cele mai multe logotipuri au o componentă lingvistică şi una plastică. Logotipurile reduse la a doua componentă nu există. Logo-ul brandului turistic România este un logotip. Exact în logotip s-a împiedicat ministrul Turismului, în jalnicul demers de configurare a unui brand. Ce a ieşit s-a văzut şi încă se mai vede.
Cum era de aşteptat, ruşinea de la Shanghai a stârnit indignarea şi reacţia profesioniştilor din România, care au trimis Ministerului Turismului şi Dezvoltării un protest ferm şi bine argumentat, în care atenţionează mediul politic, social şi economic asupra importanţei designului profesionist în viaţa unei societăţi. Protestul este emis de Societatea Designerilor Profesionişti din România (UAP) şi Facultatea de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Două au fost motivele acestui protest: „1) modul în care sistemul politic din România înţelege să apeleze la profesionişti, în general, şi la designeri, în situaţiile în care profesionalismul specialiştilor români poate fi demonstrat şi în România şi 2) realizarea unui proiect turistic al carui rezultat este mult sub nivelul aşteptărilor actuale de pe piaţa internaţională.
Ministerul condus de Elena Udrea nu a catadicsit să răspundă. A doua zi însă a încropit o comisie de brand, alcătuită din următorii „profesionişti” în domeniu: George Copos, Radu Enache (proprietarul lanţului hotelier Continental) şi foştii secretari de stat în Ministerul Turismului, Lucia Morariu şi Nicu Rădulescu.

Alexandru Ghilduş: „Eu cred că guvernul nici nu ştia că existăm”

„România are, din 1969, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte, o Facultate de Arte Decorative şi Design – spune Alexandru Ghilduş, decanul facultăţii şi preşedintele Societăţii Designerilor Profesionişti din România. Înfiinţarea unei asemenea structuri academice întreţinute de la buget nu s-a făcut, atunci când s-a făcut, doar de dragul de a o avea, ci pentru a fi de folos unei naţiuni, pentru a apela la profesionalismul academic în care s-a investit. Este inadmisibilă ignorarea designerilor profesionişti într-un moment în care România tocmai de ei avea nevoie. Eu cred că guvernul nici nu ştia că existăm. Acum ştie cu siguranţă. S-a văzut, cu această ocazie, cât de scump se plăteşte o frunză ieftină”.
Semnatarii protestului vin şi cu propuneri concrete de rezolvare, ieftin şi eficient, a unor situaţii de importanţă naţională, cum a fost cea a logotipului unui brand turistic şi cum ar putea fi cea a brandului de ţară:
„1. Tema reprezintă o etapă foarte importantă, iar la definirea ei este obligatorie implicarea profesioniştilor, în acest caz a designerilor, alături de alte specialităţi. Împreună cu tema se conturează toate condiţiile de ordin profesional şi financiar.
Credem că în situaţia de acum nu s-a procedat aşa.
2. Organizarea unui CONCURS adresat profesioniştilor români şi străini (freelanceri sau firme care au în componenţă specialişti), unde premiile nu se pot ridica, în niciun caz, la suma pierdută acum de Guvern, în urma preluării acestei soluţii nefericite.
3. Comunicarea publică a competiţiei şi a condiţiilor de participare.
4. Alcătuirea unei comisii de specialitate cu profesionişti din România şi din străinătate...
În final propunem ca pentru anul următor să încercăm construirea unui sistem, chiar şi cu titlu experimental, în care să existe numai principii concurenţiale prin care să se urmareasacă în mod explicit obţinerea CALITĂŢII.
Designerii profesionişti din România, cadrele didactice de specialitate şi foarte mulţi studenţi dornici de participare sunt pregătiţi şi lansează această provocare Guvernului României, nu numai pentru acest domeniu, ci , în general, pentru ceea ce înseamna design, creaţie şi bunăstare”.

Cu cine?

Există o carte scrisă de un britanic, Michael H. Hart, intitulată „100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii” (The 100: A Ranking of The Most Influential Persons in History) apărută în 1978 şi reeditată în 1992. Dintre cele 100 de personalităţi prezentate, 18 sunt din Marea Britanie, 15 din Austria şi Germania şi 10 din România, toate celelalte ţări având mai puţine. Selecţia este, desigur, subiectivă, aparţinând unui singur autor, dar este de reţinut faptul că un britanic a plasat pe locul trei o ţară pe care majoritatea dintre noi o consideră insignifiantă sub aspectul personalităţilor de talie mondială care o pot reprezenta. Toate aceste personalităţi pot constitui elemente de brand naţional, cu care România şi-ar putea susţine oricând excelenţa, în aproape orice domeniu (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Nicolae Paulescu, Traian Vuia, Constantin Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Nicolae Titulescu, Henri Coandă, Hermann Oberth şi George Emil Palade). Dar care membru al guvernului înţelege asta? Adriean Videanu? Radu Berceanu? Elena Udrea?

Florian Colceag: „Ce poate spune o frunză despre România?”

Prof. Dr. Florian Colceag, autorul proiectului „MODELUL DE ŢARĂ”, consideră că „scandalul Frunza” este consecinţa firească a mediocrităţii structurilor puterii: „Neavând ei înşişi vreo identitate, aceşti incompetenţi care ne conduc nu-şi pot asuma nicio identitate şi se ascund în generalităţi banale. Au ales o frunză şi pentru că nu ştiu nimic despre cultura şi istoria ţării lor. Puteau să aleagă un element distinct care să aibă şi semnificaţie unică, să fie şi definitoriu şi să îndeplinească şi condiţiile grafice ale unui logo: Gânditorul de la Hamangia (vechimea civilizaţiei pe aceste meleaguri), o plăcuţa de la Tărtăria (cea mai veche scriere de pe pământ), Coloana lui Brâncuşi, sau chiar o oală de la Cucuteni. Sau, dacă ducem discuţia spre brandul de ţară, am putea alege numele unei personalităţi de talie mondială de care lumea habar n-are că a schimbat soarta omenirii. Noi nu suntem în situaţia Marii Britanii, care-şi permite să vină cu un concept gen <Cool Britania>, pentru a înlătura percepţia că englezii ar fi plictisitori. Noi avem nevoie să atragem atenţia asupra unor valori semnificative care, slavă Domnului, există din belşug. Dar o frunză? Ce spune o frunză despre România? Dar defunctul logo <Land of choise>?”
 

Este absolut inutil să afirmăm despre cineva că este sau nu educat. Fiecare supravieţuieşte sau nu, in funcţie de abilităţile, atitudinile, aptitudinele şi cunoştintele pe care le-a acumulat în timp. Astfel, un hoţ poate fi un personaj foarte educat în profesia lui de hoţ, cu un cod social faţă de alţi hoţi, cu studii superioare şi mentorat în puşcărie, etc. El este needucat, poate, către alte activităţi decât cele din branşa lui de hoţi.
Este, de asemenea, extrem de relevant de cercetat ce şcoală are fiecare şi către ce domenii şi-a dezvoltat competenţele specifice. Această şcoală poate fi dată de sistemul de învăţământ formal, de comunitatea în care trăieşte, de stradă, televizor, presă etc. Totdeauna însă această şcoală îşi lasă amprenta asupra personalităţii omului.
De ce aduc vorba despre educaţie, este simplu; ideea este de văzut unde au supt cei care ne-au adus în pragul falimentului, căci şcoala din genele personale, impregnată adanc, la vârstă fragedă, nu se mai şterge, ea formeaza competenţe stabile pe toata viaţa. Sau, cum spune proverbul românesc, “lupul ăşi schimbă părul, dar nu şi năravul”.
Dacă au supt la şcoala de stat, unde au trebuit să tocească şi să păcălească sistemul mimând cunoaşterea, fără a avea însă abilităţi formate de aplicare a acesteia, vom obţine un profil uman pe care îl cunoaştem: să moară capra vecinului, merge şi aşa, timpul trece, leafa merge, etc. sunt clare exemple de comportament indus prin şcoală, iar dacă mulţi dintre managerii noştri sunt ineficienţi, ei au învăţat ineficienţa optimă din şcoală.
Dar dacă au mai suferit şi o şcoală de tip NKVD, atunci cum vor actiona cei ce ne conduc? Puteau învăţa din doctrinele partidului conducător, fără să mai plece din ţară, acesta era sistemul pe vremea aceea. Ei bine, vedem cu ochii proprii, acei absolvenţi aflaţi acum la putere nu văd criza actuală decât în termenii directivelor. Adică nici vorbă de politică de dezvoltare, de investiţie în inovare tehnlogică, de vreun program de antreprenoriat social sau de dezvoltare comunitară! În schimb, multe impozite, taxe iraţionale care sugrumă economia şi sărăcesc populaţia aducând-o la disperare! De fapt, ei nici nu pot gândi în alţi termeni, căci pe harta lor mentală nu există alte reliefuri decât cele însuşite de mult.
Putem noi să aşteptăm mult şi bine să găsim o urmă de raţiune în politicile la zi, nu o vom găsi, căci sărăcia şi dezastrul sunt programate, nu sunt o consecinţă întamplătoare a unor stângăcii. Programarea au făcut-o alţii, din afară, şi funcţionează impecabil, atâta vreme cât cei programaţi sunt la cârma ţării.
Faptul că nu se doreşte ieşirea din criză a ţării este dovedit şi de viteza de melc cu care se discută legea educaţiei, care ar putea schimba paradigma de lucru, astfel încât să permită tinerilor să aibă alte concepţii, mai emancipate, să permită celor 300.000 de tineri cu studii în străinătate, care nu au supt la biberonul comunist, să aibă o contribuţie reală şi benefică la dezvoltarea naţională, folosind expertiza incompetenţilor pentru ieşirea din criză a României.
Ne mirăm din nou că „nu există voinţă politica”. Ba exista voinţă, dar nu in direcţia dorită de noi, ci in direcţia opusă! O voinţă direcţionată în beneficiul celor cu şcoala vieţii făcută ca la hoţi şi intraţi apoi în politică.
Ne mirăm de ce avem cele mai stupide emisiuni de televiziune, fără miez, fără mesaj, fără speranţă... Păi este simplu de constatat: poporul nu trebuie să aibă speranţă! El trebuie să dispere, să plece, să lase acest pământ binecuvantat cui dă mai mult.
Ne mirăm de ce filmele tv sunt pline de violenţă şi de sexualitate. Păi, iarăşi răspunsul este simplu: tinerii trebuie să aibă disponibilitatea spre violenţă şi sex cât cuprinde, altfel ar fi posibil să nu devină mercenari sau prostituate pentru orice ocupant.
Acesta este consecinţa nepăsării şi vânzării la care au subscris intelectualii din aşa-numita societate civilă. S-au dat de partea unor partide politice, au luat câteva firimituri şi au uitat că sunt parte a unui popor umilit, sărăcit, prostit cu buna ştiinţă şi rea voinţă.
Suntem în ultimul ceas. Mai avem puţin până când vom cumpăra hrana pe cartelă (căci există deja criză alimentară), avem dezechilibre economice atât de grave încât nu ne mai putem gestiona viitorul. Este nu doar ceasul al 12-lea, ci ultimul minut din ceasul al 12-lea! Politicienii stau liniştiţi, căci mai au ceva de vândut: ceva bogăţii naturale, ceva mercenari, ceva prostituate, droguri, arme, o ţară, etc.
Acesta e viitorul pe care visam să-l aibă copiii noştri?