De cînd Putin a dat foc Ucrainei, președintele României, premierul, șeful Senatului, ministrul Apărării, ministrul de Interne, ministrul de Externe și ceilalți responsabili cu frontierele știu una și bună: sîntem țară NATO. Cum îi întreabă cineva despre riscuri și amenințări, despre extinderea conflictului și strategia românească, vezi cățărîndu-li-se pe bot un zîmbet de Neanderthal și auzi suficiența Paleoliticului bătînd cîmpii despre scutul de la Deveselu. Nimic despre trupele și cazărmile noastre, despre potențialul militar și puterea de foc, despre rezerve, despre arsenal, despre cazemate, aliniamente și doctrină defensivă.

Dacă Vladimir Vladimirovici găsește nimerit să-și trimită diviziile pe malul brațului Chilia, ca să verifice dacă braconierii noștri respectă drepturile babuștii, al treilea război mondial are toate șansele să ne găsească la mall. Nici o reuniune CSAT nu a fost oficial dedicată acestui conflict, nici un oficial MApN sau MI nu a atins problema apărării civile, în fine, nici un rezervist nu a primit înștiințarea că unitatea unde a făcut stagiul militar e acum discotecă. Populația României nu cunoaște numele șefului de stat major, omul pe a cărui mînă trebuie să meargă, la o adică, la moarte, apărătorii patriei. Despre armata română se știe doar că se luptă cu bugetul pentru defilare și că trimite acasă, din teatrele de operațiuni, cîte un sublocotenent erou care a călcat pe o bombă.

Scorpionii Negri și Scorpionii Roșii sînt produsele de export ale unei industrii căzute în paragină, care, așa cum ne-a obișnuit Ceaușescu, la intern poate fi un dezastru.

Nu spune nimeni că NATO nu va mai trimite cîte un avion care să sperie pelicanii din Deltă ori de cîte ori Putin mai cucerește o suburbie din Donețk. După cum nimeni nu poate nega că șuruburile scutului antirachetă sînt în drum spre Deveselu. Dar dacă, printr-o escaladare bruscă a conflictului, ne trezim cu un război-fulger în albia Prutului, prima țară NATO care trebuie să încurce inamicul sîntem noi.

România se află pe locul 50 în clasamentul puterilor militare, cu mult sub populația și resursele ei. Țări ca Cehia sau Croația au de două/cinci ori mai puțini locuitori, dar au armate care ne surclasează. Dezarmată de acordurile NATO pentru a fi reînarmată cu instrumente la zi, România n-a mai apucat momentul marilor importuri, fiind între timp sleită de hoți. Bugetul ei a fost supt de colegii politici ai lui Dușa, Tăriceanu și Băsescu, cei care, în lipsă de avioane și rachete, ne arată poze cu sediul NATO.

George Friedman, influentul comentator strategic și militar al grupului Stratfor, avertiza România asupra nesăbuinței de a-și diminua forța militară, singura bază de negociere atunci cînd geopolitica o ia razna.

"Români, nimeni nu-și va trimite copiii să vă apere!", ne spunea atunci George, a cărui gură aurită i-a făcut pe georgieni să rămînă fără teritorii. "Nu poți ajuta o țară care se prăbușește într-o săptămînă", zice o axiomă care stă ascunsă în manualul de utilizare a oricărei alianțe militare.

Dacă Putin își propune să ne lase în 12 ore fără petrolul din Marea Neagră, ți-ar trebui mintea lui Dușa ca să-ți închipui că pușcașii din Minnesota sau infanteriștii din Passau se vor grăbi să se lase împușcați în contul Guvernului Ponta. NATO e o organizație consensuală, dacă un singur membru cade pe gînduri, toată lumea se apucă să recitească tratatul.

Cînd îi aud pe Dușa, pe Băsescu și pe ceilalți bătîndu-se în piept cu valorile Atlanticului de Nord, înțeleg că singura noastră șansă de a nu pierde războiul-fulger de apărare a patriei e ca acesta să nu aibă loc.

Sursă: CAȚAVENCII

Titlul original: „Războiul-fulger de apărare a patriei”

_______________________________________________