nu ştiu dacă trecusem
de trei, şapte sau
patruzeci şi două de zile
 
eram până în Înviere
nici nu începusem
amintirile din moarte
 
părea că moartea mea
se întindea nesfârşit
prin mine însumi

şi nu se mai oprea
părea un curcubeu
sorbind din mine

muream din moartea mea
în altă moarte
mereu muream în alta
 
până când m-am oprit
într-o moarte străină
nefiresc de dureroasă

moartea mea dintâi
venise după mine
preschimbată-n moarte nouă
 
să iau moartea de la început
cu moartea cea nouă?

sau să mor mai departe
în toate morţile vechi?

NOTA ISPRAVNICULUI. Poem tulburător și inefabil despre ceva ce nu poate fi prins într-un concept. Pentru că de fapt, nu există concept care să exprime reversul sau mai degrabă „inversul” avatarurilor.  

Poemul vorbește despre trecerea dintr-o moarte în alta, nu dintr-o viață în alta, ca în vechea filosofie hindusă. Și nu în sens normal, ci în contrasens. Și în toate aceste regresii succesive ale morții, Poetul caută parcă izvorul primordial al vieții care a născut lanțul nesfârșit al morților succesive.  

Laurian Stănchescu încalcă flagrant consensul curgerii heraclitiene (Panta Rhei) și pornește spre „amonte”, fără să știe că de fapt, se află în centrul unui vârtej, în care sensurile sunt reversibile. Și că în orice direcție ar merge, tot acolo ajunge, adică nicăieri. Există, așadar, libertatea înțelegerii, dar nu există posibilitatea, căci sensul bucuriei nu este decriptarea, ci trăirea ei.  

Poezia „Imediat după moarte” reface experiența din Eden a ispitei primordiale - cunoașterea - care a expulzat omul din condiția paradisiacă a fericirii. Șarpele ispitei îi dă din nou târcoale, dar poetul zăbovește deocamdată în stare contemplativă și interogativă, în care are încă de ales.

Și în această inocență genuină a copilului mirat, în care moartea plenară, compusă din morțile succesive din care venea sau în care se ducea, apare, brusc, o moarte străină - singura moarte străină și dureroasă, care este, de fapt, moartea lui dintâi: viața! Și aici explodează întreaga poezie, ca un c electric, în întrebarea finală: „să iau moartea de la început/ cu moartea cea nouă?/ sau să mor mai departe/ în toate morţile vechi?”.  

„Imediat după moarte” este o poezie redutabilă, briliantă, de antologie: antologia celor mai frumoase poezii din literatura română.