Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Reactii la decizia Elisabetei Lipă de a interzice imnul de stat la competitiile sportive

Data publicarii: 17.01.2016 15:32:00

 

Așa cum se știe, în urma meciului de baschet feminin dintre echipele Sepsi SIC din Sfântu Gheorghe și Universitatea Cluj, contând pentru etapa a 17-a din cadrul Ligii Naționale de Baschet Feminin, care a avut loc la Sfântu Gheorghe în data de 5 ianuarie a.c., a fost un nou prilej ca galeria echipei locale să se manifeste șovin la adresa echipei oaspete, și implicit a antrenorului și a galeriei. Înainte de începerea partidei, dupa intonarea imnului de stat al României, organizatorii, alături de cei 1.500 de suporteri, au trecut la ascultarea „imnului” Ținutului Secuiesc. Pentru că sportivele clujence și-au continuat încalzirea, la îndemnul antrenorului Dragan Petricevic, pe întreaga desfășurare a intonării acestui cântec, au fost înjurate și huiduite de cei prezenți în sală.

 

Antrenorul Univerității Cluj, Dragan Petricevic, a avut o atitudine foarte demnă în acest caz. In regulamentul Federatiei Romane de Baschet este prevazut ca inaintea desfasurarii partidelor oficiale sa fie intonat imnul de stat al Romaniei. Un lucru firesc si normal, dar in Secuime s-a incetatenit ca echipele venite in deplasare sa fie obligate sa stea in pozitie de drepti si sa asculte si imnul Tinutului Secuiesc. Dragan Petricevic, antrenorul Universitatii Cluj, a decis ca acest lucru nu este firesc si a dispus ca pe perioada in care era intonat imnul Tinutului Secuiesc fetele pe care le antreneaza sa isi continue incalzirea. Acest lucru a enervat la culme galeria gazdă care le-a huiduit și înjurat pe componentele echipei Universitatea Cluj și pe antrenorul acesteia.

 

Care este reacția Elisabetei Lipă, general român și ministru al Tineretului și Sportului, după acest nou episod șovin în care maghiarii i-au huiduit pe români la Sfântu Gheorghe? A blamat Lipă atitudinea suporterilor maghiari de la Sfântu Gheorghe pentru atitudinea lor nesportivă? Nu! A salutat atitudinea demnă a antrenorului Dragan Petricevic? Nici vorbă! Lipă a transmis, pe 13 ianuarie, o circulară federațiilor sportive naționale prin care le pune în vedere faptul că imnul național al României „se intonează în mod obligatoriu pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale internaționale în care este reprezentantă România; (…). Nerespectarea dispozițiilor (…) constituie contravenție (…)”.

 

 

Adică, cu alte cuvinte, ministrul Elisabeta Lipă ne trensmite oficial că ar cam trebui s-o terminăm cu intonarea imnului național la competițiile sportive interne pentru că riscăm să fim amendați.

 

Care ar putea fi rostul acestei circulare care vorbește dspre intonarea imnului național al României la competițiile internaționale și care vine la o săptămână de la incidentele șovine de la Sfântu Gheorghe? Că doar nu a reclamat nimeni la vreo competiție internațională că nu s-a intonal imnul național al României. Rostul acestei adrese oficiale a ministerului nu poate fi decât acela de a sublinia că imnul de stat al României se intonează la competițiile sportive oficiale internaționale în care este reprezentantă România. Deci legea nu ar face referire și la competițiile sportive interne, motiv pentru care ministrul Lipă ne transmite oficial s-o terminăm cu imnul național la competițiile interne. Și uite așa nu-i mai supărăm nici pe micuții extremiști maghiari de la Sfântu Gheorghe, nevoiți să îndure intonarea imnului național al României la competițiile sportive interne.

 

Stupiditatea și ridicolul acestei circulare au fost remarcate și de către Emil Hossu-Longin, comentator sportiv la TVR. „În urma scandalului cu imnul “ținutului secuiesc” de la Sf. Gheorghe ce face Ministrul Tineretului şi Sportului? Avertizează Federațiile că n-au voie să pună imnul național la competițiile interne!!!! Vă dați seama? Dacă se aude imnul României la un meci de baschet din Liga Națională gazdele sunt pasibile de amendă!”, a comentat Emil Hossu-Longin după ce a dat publicității documentul MTS.

 

Într-un mesaj public adresat primului ministru, scriitorul Laurian Stănchescu, cunoscut pentru atitudinea sa radicală și intarnsigentă la adresa trădătorilor de neam și țară, scrie următoarele:

 

„Un ministru tont şi imbecil din Guvernul dumitale interzice intonarea IMNULUI ROMÂNIEI la toate competiţiile sportive de pe teritoriul ţării, motivul fiind acela de a nu-i supăra pe unguri.

Acest ministru ar trebui arestat imediat şi condamnat pe viaţă pentru defăimarea, umilirea şi ofensa fără precedent adusă IMNULUI NAŢIONAL!

Nebunilor! Gunoaielor! Criminalilor! Vânzători de neam! Ucigaşilor! Lichelelor! Golanilor! Putreziciunilor! Sunteţi buni să vă spargem capetele cu pietre, să fiţi alungaţi cu parii din ţara asta oropsită şi dispreţuită de voi.

Meritaţi să fiţi bătuţi pe unde sunteţi prinşi, tăvăliţi prin canale pline de mizerii, legaţi de stâlpi şi scuipaţi din cap până în picioare.

Canaliilor, să vă ardă cuvintele mele ca un foc ucigaş!”

 

NOTA ISPRAVNICULUI. În Hotărârea de Guvern 1157/21.11.2001 nu se interzice, așa cum ne spune doamna general Elisabeta Lipă, intonarea Imnului Național al României, ci ni se precizează situațiile în care intonarea imnului e obligatorie. Altfel, prevederea din regulamentul intern al Federației Române de Baschet că inaintea desfasurarii partidelor oficiale interne se intonează imnul de stat ar fi ilegală. Iată care sunt dispozițiile HG 1157/21.11.2001 (sublinierile ne aparțin):

  • Imnul național al României se intonează ÎN MOD OBLIGATORIU pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale internaționale în care este reprezentată România;
  • Imnul național al altor state se intonează NUMAI cu prilejul vizitelor, festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter internațional, împreună cu imnul național al României, înaintea acestuia.

Nerespectarea dispozițiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001 constituie contravenție în temeiul art. 24 alin. (1) lit. j) din același act normativ și se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.500 – 5.000 lei, iar constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001.

 

Bibliografie: DanTanasa.ro, Cunoastelumea.ro, Hotnews.ro

 

Afisari: 5340
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Nelu Stiuca (Jan, Fri 22, 2016 / 09:58)
ELISABETA LIPA este o MARE rusine nationala in haina militara.
Nume: ProPatria (May, Sat 07, 2016 / 22:14)
Ajutor!!!! Doresc sa inlatur o tradatoare! pe Lipa . cum procedam ? Romania este a romanilor si toti cetateni se supun legi ei, nu se faciliteaza si nu se face =nepotisme= pt nimeni . Cei in cauza sa fie destituiti si sa i se retraga gradele fara a le mai recupera vreodata ! Rusine dna Lipa, v-ati dovedit indizerabila ca multi alti lasi .
Nume: Ana- Maria Stahl (Jun, Mon 20, 2022 / 06:57)
Nu stiu ce sa să spun. Imi pare bine ca sunt ocazional informata asupra unor asemenea lucruri, care descopera nerespectarea legii, a constitutiei tarii noastre de catre o parte relativ semnificativa a asa numitilor factori de decizie la noi.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu
Lazăr Lădariu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Ioan Roșca, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter