Arte vizuale

Lucrarea, copleşitoare prin realizarea propriu-zisă, reprezintă şi o premieră mondială, prin multitudinea stilurilor pe care le sugerează, fără a se opri la vreunul. Astfel, deşi la prima vedere pare exponenţială pentru curentul denumit şi definit de Jean Dubuffet, în 1945, ca artă brută, ''J'accuse...! ...'' ar putea fi încadrată mai degrabă în curentul outsider art, patentat în 1972 de Roger Cardinal. Dar, foarte rapid, îţi dai seama că nici această încadrare nu este una tehnică sau stilistică, ci mai degrabă istorică şi filosofică, aşa cum Salonul Refuzaţilor nu a fost un curent, ci o sentinţă academică, devenită blazon şi strigăt de luptă al unei necesare evoluţii în artă. Pe de altă parte, este evident că ''J'accuse...!...'' interferează masiv şi în forţă şi cu dadaismul, şi cu deconstructivismul, şi cu conceptualismul şi, de asemenea, prin încărcătura cultural-academică şi densitatea simbolurilor, cu postmodernismul.
citeste tot >>

Sectorul 2 are, în sfârşit, o concurenţă în domeniul promovării artelor vizuale: Sectorul 3. Dacă, până acum, Neculai Onţanu era singurul care avea o preocupare dedicată în acest sens, prin galeria Dialog (înfiinţată în 2005), iată că Robert Negoiţă face, la început de mandat, o mişcare spectaculoasă pe acelaşi teritoriu, inaugurând Casa Artelor. Clădirea, care are dimensiunile şi anvergura unei instituţii de nivel naţional, este construită pe o suprafaţă de 1.565 metri pătraţi (mai mult decât două terenuri de fotbal) şi dispune de un număr impresionant de spaţii cu multiple funcţionalităţi: o sală dedicată artelor plastice, două amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare, o sală de concerte de 192 locuri, două săli de coregrafie, 35 de săli de studiu al instrumentelor muzicale, două săli pentru ansambluri instrumentale şi corale, o sală pentru concerte camerale şi un studio de înregistrări.
citeste tot >>

În perspectivă strict raţionalistă sau materialist-dialectică, miracolul este un fel de patologie a realului. Neputând fi contestat în totalitate, i se caută o explicaţie ştiinţifică şi uneori i se şi găseşte. Arta, în termeni de accepţie universală, dar şi prin statutul ei de excepţie de la regulile utilitarului, intră cumva pe teritoriului miracolului. ''Industrializarea'' acestuia, în sensul propagării lui la nivel social, de mase, se face în primul rând cu instrumentele specifice ale pieţei. Cantitativ, piaţa de artă e doar o părticică din universul consumist al lumii contemporane, dar calitativ are un rol uriaş, de catalizator şi chiar de manipulator al conştiinţei colective.
citeste tot >>

Un jugement bien pensé sur la sculpture d'Adrian Costea doit se présenter sous deux points de vue, a mon sens. Le premier concerne la sculpture en tant que telle, mis a part tout contexte historique. C'est alors qu'apparaît la question légitime suivante: que disent les creations de Costea? de Costea? Se suffisent-elles a elles-mêmes en tant que produits mentaux et matériels? Si on les observe sous cet angle, on découvre qu'elles évoquent le monde des formes élémentaires, et une géométrie évadée de son plan, matérialisée dans l'espace de telles sorte qu'elle rend accessible l'harmonie du cosmos, la musique et ses rythmes primordiaux.
citeste tot >>

Dacă-l judecăm pe Adrian Costea în funcţie de istoria sculpturii, atunci el este postbrâncuşian, căci încheie un ciclu, venind după non-figurativul lui Brâncuşi. Pentru că Brâncuşi nu este un sculptor abstract, aşa cum greşit a fost considerat de mulţi, ci un sculptor non-figurativ. El a extras, din retorica formei, elementul ei vital, definitoriu. La Brâncuşi nu există decât miezul pur, esenţa, fără carcasă, în care contemplaţia interiorităţii devine funcţia primordială a relaţiei cu sculptura. El a rămas însă în datele viului, dacă putem să spunem aşa. Este un sculptor al vieţii, nu al cosmosului.
citeste tot >>

Il y a très longtemps, Adrian Costea est parti de Roumanie. C'est peut-être la raison pour laquelle les origines de sa création ne se limitent pas a ses racines culturelles roumaines mais puisent a une source universelle. De ce fait, une comparaison s'impose inévitablement avec Brancusi, sculpteur parti de Roumanie il y a déja plus d'un siècle et qui étonna le monde entier avec ses conceptions artistiques. Si l'on donne a chacun des artistes le droit a sa propre originalité et qu'on ne cherche pas a tout prix de relation hiérarchique entre eux, leur comparaison offre des satsisfactions multiples...
citeste tot >>

Nu-mi place Samuel Havadtoy şi pace! A avut o expoziţie la Cluj, deschisă în perioada 28 octombrie - 4 noiembrie, şi s-a făcut multă vâlvă în jurul ei. Vâlva e bună, nimic de zis, şi chiar justificată, până la un punct, căci artistul are realmente ceva în spate. În primul rând o senzaţională poveste de dragoste cu Yoko Ono, care i-a netezit drumul spre arta contemporană, plus prietenia cu David Bowie, plus relaţiile artistice cu campioni ai vânzărilor pe piaţa de artă: Andy Warhol, Keith Haring (artist graffiti, mort de SIDA, în 1990), Condo George, Baechler Donald, Robert Rauschenberg, Jasper Johns, Agnes Martin.
citeste tot >>

Je n'étais pas prêt pour l'émotion a laquelle je fus confronté. Au milieu d'un logement - atelier aux murs couverts de projets, dessins, croquis et plans de travail, trônaient deux sculptures verticales en acier massif argenté: ''Eppur si muove'' et ''L'Oiseau du Paradis''. Lourdes, massives, matériellement écrasante - d'un poids total d'a peu près 500 kilos a elles deux - mais d'une souplesse et d'une grâce quasiment immatérielle... Je me trouvais devant des chefs d'oeuvre issus du néant, telle était ma perception alors, qui réclamait inlassablement explication, justification, cohérence.
citeste tot >>

Dacă pui alături imaginile a două lucrări plastice, una de Michael Lassel şi una de Kazuhiko Nakamura (care semnează Almacan), prima impresie este aceea că sunt realizate de acelaşi autor. Când spun asta mă gândesc, de pildă, la ''Dom I'' sau ''Dom II'' (Lassel) şi ''Requiem for Industry'' (Almacan). Ceea ce îi aseamănă este aceeaşi obsesie tematică, atmosfera misterios-suprarealistă şi fidelitatea incredibilă a detaliilor.
citeste tot >>

Se mondenizează piaţa de artă! Era şi timpul pentru că, pe vremuri (în perioada interbelică, spre exemplu), viaţa mondenă avea un pretext artistic. Iar pretextul devenea până la urmă fond şi se dezvolta ca atare. În 1924, Regina Maria a construit la Balcic (azi, în Bulgaria) un castel superb, care îmbina toate stilurile celebre de construcţie (un fel de ecumenism arhitectonic), transformând localitatea într-un Barbizon monden, loc de întâlnire al protipendadei bucureştene şi al artiştilor vremii. Dacă n-ar fi intervenit războiul şi reconfigurarea politică a Europei, probabil că acest focar cultural ar fi dus la sincronizarea, astăzi, a pieţei de artă din România cu cea din restul lumii.
citeste tot >>