Arte vizuale

M-am întâlnit cu sculptura lui Adrian Costea absolut din întâmplare. M-au adus în preajma acesteia mai întâi textele publicate, pe site-ul de cultură CERTITUDINEA, de ziaristul Miron Manega. Apoi, provenind tot de acolo, sentința criticului de artă Pavel Șușară, conform căreia Adrian Costea ar fi ''precursorul, egalul și urmașul'' lui Brâncuși. Deși, la prima vedere, poate părea scandaloasă, observația lui Șușară este una extrem de profundă și a făcut deja carieră. Dar, în această chestiune, cred că trebuie făcute din capul locului câteva clarificări.
citeste tot >>

Atât opera lui Adrian Costea cât şi autorul însuşi ne întâmpină cu poveşti neobişnuite. Plecat din România, Adrian Costea este puţin cunoscut acasă la el, este destinat doar cunoscătorilor, iar creaţia sa are mai degrabă amplitudine universală decât rădăcini strict româneşti. În această situaţie, comparaţia cu Brâncuşi, sculptorul care a plecat din România, acum mai bine de un secol, uimind lumea cu concepţia sa artistică, este inevitabilă.
citeste tot >>

Am o slăbiciune pentru Gustav Klimt, recunosc. Mă fascinează fastul şi opulenţa sa cromatică, dar mai ales îmbinarea fericită - unică, mi se pare mie - între mozaicul bizantin şi stampele japoneze. Mare pictor şi decorator austriac, Gustav Klimt a fost iniţiatorul, în 1897, al ''secesiunii vieneze'' (stilul Secession este varianta germană a curentului Art Nouveau) şi al grupului Kunstschau - o altă ''secesiune'' în interiorul Secesiunii (1905).
citeste tot >>

Pentru prima jumatate din 2012, Artmark, liderul pietei de arata din Romania, a raportat un total de vanzari in licitatie de aproape 5.5 milioane de euro. Suma a fost realizata in cele 20 de licitatii organizate in intervalul ianuarie-iunie, care au adus numeroase premiere si recorduri semnificative pentru piata de arta din Romania. Trendul a continuat si in perioada de vacanta, iulie-august, prin rezultatele spectaculoase ale celor trei licitatii Artmark de pe litoralul Marii Negre, ce au adaugat un total de vanzari de 2,1 milioane euro.
citeste tot >>

Între un referendum şi un cvorum, când piaţa de artă vinde, pe litoral, doar maşini de colecţie împodobite cu femei de lux, ce să faci într-un Bucureşti năucit de căldură şi proteste anti-CCR, decât să te uiţi la filme?... Eu m-am uitat la unul cu Banksy, dar mărturisesc că mai mult ca să scap de apa în piuă a dezbaterilor tv. Nu mi-a părut rău, pentru că m-a ajutat să-mi fac temele de ''observator pe piaţa de artă''... Filmul, care este un documentar, se numeşte ''Exit Through The Giftshop'' (''Ieşirea este prin magazinul de cadouri'') şi pune pe tapet tulburătorul raport dintre artă şi manipulare. Personajul principal al documentarului trebuia să fie street-artistul Banksy, dar sfârşeşte prin a fi chiar autorul iniţial al filmului, care devine mai interesant, ca personaj, decât subiectul de pornire.
citeste tot >>

Acum câţiva ani am avut curiozitatea să fac un fel de anchetă printre şoferii de taxi, în legătură cu una dintre construcţiile bucureştene, pe lângă care, întâmplător, treceam cam o dată la trei zile. E vorba de hotelul Novotel, dar nu de oroarea monumentală de sticlă, ci faţada clasică lipită artificial de aceasta (fără nicio legătură estetică sau de altă natură între ele). Realizarea acestui hibrid merită o analiză separată, dar altceva vreau să scot în evidenţă: din 20 de taximetrişti pe care i-am întrebat dacă ştiu ce reprezintă faţada, doar vreo trei au ştiut că e vorba de fosta clădire a Teatrului Naţional, bombardată de nemţi în 1944 şi refăcută parţial după \'90.
citeste tot >>

Abordată în perspectivă strict estetică, arta e un domeniu sofisticat şi inhibant pentru un privitor obişnuit. Dar nu prin ea însăşi, ci prin imensitatea normelor care au îngrădit-o de fiecare dată când artiştii au încercat să se elibereze de ele. Orice mare artist cu şcoală, indiferent dacă această şcoală s-a derulat lângă un maestru sau în mediu academic, a încercat, mai devreme sau mai tâziu, să spargă aceste norme. Rezultatul acestor încercări a fost evoluţia artei sau ceea ce am definit noi ca fiind evoluţie. Pe de altă parte, nu s-a ştiut niciodată cu certitudine cât de zdravăn la minte este un artist şi dacă nu cumva tocmai plasarea gândirii acestuia la limita raţiunii îi defineşte creativitatea. În ''Crimă şi pedeapsă'', Dostoievski făcea chiar un elogiu al indivizilor labili psihic care, prin însăşi labilitatea lor, se află la graniţa comunicării cu un nivel paralel şi superior de existenţă a lumii, inaccesibil unui om obişnuit, cu un psihic robust.
citeste tot >>

O mare parte a oamenilor semieducaţi nu pot percepe frumuseţea unui crin pentru că îl judecă prin prisma bălegarului în care creşte. Alţii nu acceptă bălegarul, ca să nu întineze cumva miracolul florii. Şi totuşi este vorba de două realităţi distincte care coexistă perfect în acelaşi sistem. Corolar: deşi o creaţie de artă are dimensiuni fizice, greutate, formă şi cantitate, emoţia pe care o resimţi în faţa ei nu se poate măsura cu şublerul, metrul sau cântarul. Problema raportului dintre inefabil şi material nu a fost şi nu va fi rezolvată niciodată. Şi totuşi arta va continua să existe şi să-şi producă efectele, total nepăsătoare la judecata noastră asupra ei.
citeste tot >>

La Mamaia, pe plaja din faţa hotelului Malibu, sunt nouă palmieri, cinci sălcii şi câţiva puieţi cu o identitate incertă. La o judecată de fineţe, nici nu ştii la ce să zâmbeşti mai întâi: la simulacrul exotic al denumirii hotelului, care a impus şi decorul vegetal cu palmieri, sau la asocierea absolut caricaturală dintre sălcii şi arborii exotici. Ca să nu mai spun că palmierii sunt de plastic! Tot ansamblul e kitsch, ca s-o spun mai pe de-a dreptul, iar cazul nu e singular, litoralul fiind plin de asemenea improvizaţii. Care au contaminat, de altfel, şi Bucureştiul (vezi palmierii primarului Piedone, din sectorul 4).
citeste tot >>

Când eram foarte tânăr, adică pe vremea lui Ceauşescu, beam cu mare plăcere nechezol. Era denumirea colocvială a unui amestec de foarte mult orz prăjit şi măcinat, cu foarte puţină cafea. Uneori cafeaua lipsea cu desăvârşire. Ei, bine, acest surogat îmi dădea iluzia cafelei la care n-aveam acces. Se întâmpla totuşi ca, din când în când, să primesc de la câte cineva din străinătate, sau de la vreun privilegiat cu intrare la gospodăria de partid, câte un pacheţel de cafea măcinată, cu un miros înnebunitor, care mă făcea fericit. Îl puneam deoparte şi-l păstram pentru momente speciale. Uneori aceste momente nu veneau niciodată.
citeste tot >>