Arte vizuale

Julieta a avut ''ghinionul'' să locuiască, până în 1994, într-o superbă casă bucureşteană de pe Şoseaua Kiseleff, celebră pentru cea mai frumoasă frescă de interior ale capitalei, semnată de George Demetrescu Mirea. Imobilul, cunoscut cu numele de Casa Miclescu, are, la rândul lui, o poveste dramatică. Fusese proiectat, la începutul secolului XX, de arhitectul român Ion Mincu chiar pentru pictorul Mirea dar acesta, din lipsă de fonduri, a fost nevoit să o vândă.
citeste tot >>

Azi am văzut, domnule Van Gogh, un stol de corbi. Nu ştiu dacă se îndreptau spre vreun lan de grâu sau erau în căutarea unor stârvuri. I-am mai zărit şi cu alt prilej. De câte ori îi văd, mă gândesc la dumneavoastră. Ştim amândoi că nu sunt corbi adevăraţi, cu gheare şi pene, cu croncănit aspru şi o foame veşnic nestinsă. Şi ştie, de multă vreme, toată lumea : sunt numai gândurile dumneavoastră pe care ni le-aţi lăsat pe nişte tablouri şi care traversează uneori cerul verii. Sunt corbi din altă lume. Mă gândeam însă la galbenul soarelui care colorează grânele pictate de dumneavoastră şi la galbenul aurului din pungile negustorilor care nu voiau sau nu îndrăzneau să vă cumpere tablourile.
citeste tot >>

Săptămâna trecută, pictorul Ion Grigore şi-a mai vernisat o expoziţie, de data asta la Galeriile ''Cornel Florea'' din Piaţa Alba Iulia (ultima a fost anul trecut, la Elite Prof Art). ''Oameni şi case'' ar putea fi intitulată noua expoziţie, dacă n-ar fi mai multe case decât oameni (tablouri cu prezenţe omeneşti sunt doar vreo şase). Şi totuşi, casele acelea sunt atât de ''locuite'', iradiază atâta căldură umană încât, da, ''oameni şi case'' rămâne, cred, o formulă potrivită.
citeste tot >>

Citesc într-un număr mai vechi din Bursa (mai vechi, adică de prin aprilie anul acesta) următoarea declaraţie a unui distins specialist în investiţii bancare, Aurelian Dochia: ''Nu cred că avem o piaţă atât de mare încât să prindă viaţă un segment specializat de consultanţă în domeniul artei. Există investitori în artă, dar vor rămâne la nivel individual. Aceşti investitori au deja relaţii, ştiu ce apare pe piaţă, sunt cunoscători în domeniu''.
citeste tot >>

Autorul acestor fotografii se numeşte Aurel Miron Manea şi are 30 de ani. E un fel de cowboy singuratic care umblă prin lume de câte ori îl cheamă sau îl goneşte ceva. Este aproape mizantrop cu cei apropiaţi, dar are un site care se numeşte Dystalgia, prin care comunică lumii ceea ce-i convine, adică imagini. Cuvântul DYSTALGIA nu există, e inventat de el şi vrea să însemne nostalgia după momente şi locuri pe care nu le-a trăit şi nu le-a văzut niciodată... Îl atrage, periodic, Islanda, insula aceea fără copaci, care-şi schimbă peisajul de câte ori se supără vulcanii. S-a dus acolo de vreo patru ori şi, de fiecare dată a regăsit-o altfel. Ultima oară a fost anul acesta, în aprilie...
citeste tot >>

Îl cheamă Aurel Miron Manea şi are 30 de ani. E un fel de cowboy singuratic care umblă prin lume de câte ori îl cheamă sau îl goneşte ceva. Este aproape mizantrop cu cei apropiaţi, dar are un site care se numeşte Dystalgia, prin care comunică lumii ceea ce-i convine, adică imagini. Cuvântul DYSTALGIA nu există, e inventat de el şi vrea să însemne nostalgia după momente şi locuri pe care nu le-a trăit şi nu le-a văzut niciodată... Umblă după ele, în speranţa, probabil, că le va descoperi undeva, cândva...
citeste tot >>

A apărut a doua ediţie tipărită a ''Indexului independent Tudor-Art''. Cuprinde 20.142 lucrări de artă vândute (cu informaţii detaliate privind vânzările în perioada 1995-2012), 2049 de artişti români şi străini şi 800 de semnături. Dacă facem o comparaţie cu statisticile ediţiei de anul trecut, constatăm că, în interval de un an (2011-2012), numărul lucrărilor vândute a crescut cu 14.597. Indexul se deschide cu un top 100 al anului 2012, urmat de un top 100 al întregii perioade 1995-2012 şi se încheie cu un indice de nume. Topurile sunt realizate nominal, pe artişti, după criteriul vânzărilor în perioadele menţionate (un an, respectiv 17 ani).
citeste tot >>

Acum, că Ştefan Luchian a mai spart un prag pe piaţa licitaţiilor cu obiecte de artă, ar fi cazul de-un bilanţ. Un bilanţ al pragurilor sau, mai bine zis, un rezumat al acestora. Cu precizarea că am numit ''prag'' nu un standard preconceput, convenţional ci, pur şi simplu, nivelul la care a stagnat piaţa românească timp de cel puţin un an. Primul prag psihologic al pieţei de artă a fost vânzarea prin licitaţie, la Alis, în 2003, a unui tablou de Grigorescu, cu fabuloasa - la vremea aceea - sumă de 59.900 de euro (''Fată culcată în iarbă'').
citeste tot >>

Parcă s-a spart conducta cu anomalii pe piaţa de artă. Aflăm, ba că toate tablourile de la Muzeul Judeţean din Tg. Mureş sunt falsuri, ba că nişte ''specialişti'' români au furat vreo 40 de opere de artă din Italia (toate de patrimoniu, datând din secolele XVII-XIX), ba că alţi doi români ar fi furat, în 2002, un Marc Chagall de pe un yaht iar acum sunt cercetaţi de poliţia din Torino. Ce mai, suntem campioni, furtul de anul trecut din Rotterdam n-a fost o excepţie!
citeste tot >>

Piaţa de artă din România încă seamănă cu un şlep. Şlepul, de regulă, nu are mijloace proprii de propulsie, de aceea e nevoie, mai tot timpul, de un împingător sau de un remorcher pentru a-l deplasa, pe distanţe mici, în rada ''portului'' specific, adică acolo unde desfăşoară tranzacţiiile. Unul dintre ''împingătoarele'' pieţei de artă ar fi trebuit să fie presa. Acum aproape că chiar este, dar, în urmă cu opt ani, când m-am aventurat eu să scriu despre piaţa de artă, nu erau decât ''torpiloare''.
citeste tot >>