Această sculptură în bronz, din care a rămas numai o imagine, a fost recuperată de Michel Bertrand în cartea sa „Codreanu et La Garde de Fer. Histoire d´une tragédie”, apărută în 2010 la editura Akribeia, Saint-Genis-Laval. Sculptura a fost realizată de Constantin Brâncuși după moartea Căpitanului (asasinat în 1938, împreună cu alți 13 legionari, în pădurea de la Tâncăbești).

Nu știm, deocamdată, dacă Brâncuși avea sau nu simpatii legionare, dar sigur a avut legionari printre verii și nepoții lui din țară. Ceea ce se știe, însă, cu certitudine este însăși evidența: această lucrare a fost realizată de Constantin Brâncuși și reprezintă, așa cum sublinia profesorul Ion Coja, „un certificat de excelență fără egal”.

Și nu este exclus ca acesta să fie, de fapt, motivul real al repudierii, de către Academia Română (la presiunea directă a lui Leonte Răutu), a operei marelui sculptor.

Extrag din articolul Prof. Univ. Ion Coja, publicat pe blogul său personal, câteva observații.

1. Existența cărții „Codreanu et La Garde de Fer”, în care e reprodusă imaginea sculpturii, a fost semnalată de  Carolina Maier, care i-a și furnizat lui Ion Coja câteva exemplare.

2. Lucrarea a fost expusă (după părerea profesorului Coja) la Mausoleul Legionarilor de la Casa Verde, construită de legionari în 1933 și confiscată de comuniști în 1945 (după care a fost transformată, inițial, într-un sediu al Regiei CFR, ulterior într-o Școală de Șoferi),  iar dispariția ei s-ar fi produs după 23 august 1944.  

3. Lucrarea lui Brâncuși nu este un bust. Reprezintă doar capul și gâtul Căpitanului, „retezat” de un guler înalt, care ar putea fi al unei tunici sau al unei cămăși.

4. Portretul Corneliu Zelea Codreanu a fost realizat de Brâncuși la decenii bune după ce el abandonase definitiv sculptura figurativă, clasică. A fost, așadar, o excepție care așteaptă încă explicații.

5. Nu se știe dacă lucrarea a fost comandată de camarazii Căpitanului și executată de artist „contra cost”, sau a fost inițiativa proprie a lui Constantin Brâncuși. Profesorul Coja crede că, judecând după transfigurarea tragică a chipului lui Codreanu, acesta ar reprezenta chiar „suferința lui Brâncuși și a întreg Neamului Românesc”, ceea ce încurajează ipoteza inițiativei proprii.

6. Privind reprezentarea în bronz al Căpitanului, Ion Coja crede că „sculptorul nu a avut în față modelul, modelul se săvârșise deja din viață, la data când lucrarea a fost executată. Nu este chipul unui om viu, ci chipul tragic al unuia care, de dincolo de moarte, ne privește, ne vorbește, căci nu a murit cu totul”.

7. „Cel mai mare artist român - mai spune profesorul Coja - și-a adus astfel omagiul și smerita închinare dinaintea lui Corneliu Zelea Codreanu [...]. Într-o discuție în trei, cu Corneliu Dida, Petre Țuțea l-a caracterizat pe Căpitan prin cuvintele „cel mai mare pedagog al Neamului Românesc”! I se mai potrivesc o mulțime de alte epitete ale excelenței! De data asta, însă, este vorba despre Brâncuși! Ce gânduri și impresii ne stârnește această sculptură, faptul că Brâncuși i-a făcut Căpitanului portretul, și că acesta arată așa cum arată, în viziunea unuia dintre primii mari artiști ai lumii?”