Mă număr printre cei care au crezut că nu poate exista o batjocură mai mare, pentru imaginea României în lume, decât „frunza” Elenei Udrea. Ei, bine, m-am înșelat. Există o batjocură și mai mare: „oaia” lui Mircea Dobre, actualul ministru al Turismului. La adresa Elenei Udrea m-am exprimat, la vremea respectivă, destul de virulent, dar tupeul ei de atunci mi se pare palid față de iresponsabilitatea de azi a ministrului Mircea Dobre, care habar n-are despre ce vorbește. Și care, din scandalul „frunza”, n-a învățat nimic altceva decât că, dacă Udrea a putut să devalizeze România de aproape 76 de milioane de euro (pentru o frunză cumpărată cu 250 de euro de pe internet), fără să o sancționeze nimeni, el de ce n-ar putea?... Și, chiar așa, de ce n-ar putea?...

În 2010, am ripostat, recunosc, tardiv, la această imensă scamatorie financiară, adică după ce jaful fusese comis și când, evident, nu se mai putea face nimic. Încerc, de data asta, o intervenție preventivă, în speranța, probabil deșartă, că vreuna dintre primatele care ne conduc, sau vreunul dintre mankurții din opoziție, vor lua act de o opinie cât de cât calificată și vor înțelege gravitatea noii scamatorii care ni se pregătește și a noului atentat la buget.

Îmi cer scuze, față de eventualii cititori, pentru tonul oarecum scăpat de sub control, care nu mă caracterizează, dar pur și simplu nu mai suport imensitatea ignoranței de partid și de stat. Iar situația care se prefigurează nu mai suportă, nici ea, eufemisme.

Vreau să aduc la cunoștința d-lui Mircea Dobre, ministrului Turismului, dar și d-lui Petre Daea, ministrul Agriculturii (care, alături de cel dintâi, face apologia oii, susținând că e „o statuie vie”), câteva informații elementare despre sensul și compoziția brandingului, lucru pe care l-am făcut (zadarnic) și în 2010, într-un articol intitulat „Logotipul doamnei ministru sau cât de scumpă e o frunză ieftină”. În primul rând, câteva precizări terminologice:

1. Conform prestigioasei serii editoriale de specialitate „Journal of Brand Management” (inițiată în 1993 și aflată acum la volumul 24), „brandul este o rețea de asocieri cu un nume de marcă în creierul unei persoane”.

2. Elementele de identitate ale unui brand sunt numele, logo-ul, sloganul şi paleta de culori. Un logo este un simbol vizual pe care un brand sau o companie îl foloseşte pentru a se identifica în faţa „target”-ului. Când elementul textual (numele) include și partea ilustrativa (logo-ul) ansamblul capătă denumirea de “logotip”. Așadar, „frunza” doamnei Udrea și „oaia” d-lui Mircea Dobre (la care au subscris Ministrul Agriculturii, Primul Ministru și Gigi Becali) nu sunt branduri turistice, așa cum cred dumnealor (și cum ni se spune, obsedant, pe toate canalele TV), ci logo-uri sau logotipuri.

3. Procesul de asociere a unei mărci cu o identitate, prin promovarea identității pe produse și prin serviciile oferite, se numeste „branding”.

Cât privește logo-ul brandului turistic România, orice inițiativă de branding sau rebranding trebuie să țină seama de faptul că se adresează străinătății, nu românilor. Iar străinii habar n-au și nu-i interesează sensul și semnificațiile „oii” în mitologia și spiritualitatea poporului român. Pe străin trebuie să-l atragi, pe cât posibil, cu elemente de identificare care să se regăsească în bagajul lor de cunoștințe generale. Trebuie selectate, cu alte cuvinte, elemente identitare românești care au rezonanță în circuitul mondial de valori. Un asemenea element este Coloana fără Sfârșit, pentru că e făcută de Brâncuși, iar Brâncuși are, deocamdată, cea mai stabilă notorietate pozitivă (cel mai mare sculptor modern al lumii).

Un alt element proeminent, convertibil în logo, poate fi „Gânditorul de la Hamangia” sau una dintre plăcuțele de la Tărtăria (prima scriere de pe Pământ). În niciun caz Dracula care, oricât ar fi de cunoscut pe mapamond, este simbolul vampirului absolut iar vampirii sunt acele „ființe” care se hrănesc cu sânge. Deci identificarea României cu țara celor care sug sânge nu este o notorietate avantajoasă.

Cele mai multe șanse de recunoaștere internațională, ca posibil logo, ar fi putut fi „Cumințenia Pământului”, dacă nu ar fi fost compromisă lamentabil de analfabetismul cultural al guvernului trecut, secondat cu brio de cel actual. Incapacitatea de a găsi o soluție pentru achiziționarea, cu DOAR 11 milioane de euro, de către statul român, a acestei lucrări fabuloase  a inspirat, așa cum se știe, bășcălia lui Putin, care a depus și el, în bătaie de joc, 100 de euro în contul subscripției publice. Suma și gestul în sine au fost mai mult decât umilitoare, întrucât, într-un limbaj diplomatic extrem de sarcastic, Putin ne comunica gradul de apreciere pe care îl are Rusia pentru România ca stat. Adică exact ca și cum ai da un leu de pomană unui cerșetor. Iar România s-a comportat realmente ca un cerșetor, în cazul „Cumințeniei Pământului”.Când spui 11 milioane de euro ți se pare, dacă nu știi despre ce e vorba, o sumă enormă. În realitate este infimă față de valoarea de piață a „Cumințeniei Pământului”. Dacă acum ar fi scoasă la licitație, de Christie's sau Sotheby's, licitația ar începe de la cel puțin 60 de milioane de euro iar lucrarea s-ar putea vinde chiar cu 300 de milioane.

Indiciul de evaluare ni-l dă licitația de la Christie's, New York, din 15 mai, când o lucrare de numai 26 de centimetri a lui Brâncuși a fost vândută cu 57.300.000 de dolari. Este vorba de „Muză adormită”, bronz realizat în  1913 după o matriță din perioada 1909-1910. În aceeași perioadă, mai exact în 1909, a fost realizată și „Cumințenia Pământului”. Numai că „Muza” este un bronz turnat și mai există alte cinci identice, făcute după aceeași matriță, pe când „Cumințenia Pământului” ” (56 cm înălțime) este o lucrare în piatră cioplită și este UNICAT! Iar „Muza adormită” (26 cm) s-a vândut cu 57,3 milioane de dolari. Cine se pricepe cât de cât la piața de artă și are câteva noțiuni de aritmetică primară poate face singur calculul. Nu este cazul miniștrilor din două guverne succesive, care nu pot conceptualiza nici măcar noțiunea de „chilipir”.

Am greșit când am spus „primate”? Am greșit când am spus „mancurți”?

P.S. Până în acest moment, în România, nu a existat decât o singură construcție articulată de branding sau rebranding de țară. Ea poartă numele, celebru deja, „Eternelle et fascinante Roumânie”. O carte superbă, caldă, monumentală, gândită, realizată și produsă de Adrian Costea. A fost cea mai complexă și mai fastuoasă declarație de dragoste pe care a făcut-o vreodată un om, țării în care s-a născut. Și cea mai costisitoare (cu precizarea că s-a făcut pe banii lui, nu ai statului român). Dar, dincolo de acest aspect sentimental și de valoarea ei estetică, scopul cărții a fost stoparea prăbușirii accelerate a imaginii României în lume, după mineriadele ultimului deceniu al mileniului trecut. Cartea a revenit recent în vizorul opiniei publice, ca termen de comparație la costisitoarea „frunză” a Elenei Udrea. Dar nu oricum, ci într-un mod - aș putea spune - scatologic. Valuri de dejecții verbale s-au revărsat, nu demult, într-o emisiune TV, împotriva acestei cărți impecabile ca demers estetic, editorial și diplomatic. Iar autorul acestor defecații orale este nimeni altul decât sinistrul personaj Cristian Tudor Popescu, căruia îi voi dedica un articol special pe această temă.

_______________________________________________ 

 MIRON MANEGA

•  Scriitor, jurnalist, poet
  
• Președinte al departamentului Presa Pieței de Artă, al ACOAR (Asociația Comercianților de Opere de Artă din România)
• Membru consultant al AEEAR (Asociația Experților și Evaluatorilor de Artă din România)
  
• Critic și analist al pieței internaționale de artă
  
• Fondator și coordonator al platformei culturale   www.certitudinea.ro
• Director editorial al publicației CERTITUDINEA
   _______________________________________________
  
   
  Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”