Se întâmplă furturi suprarealiste (ca să nu le zic groteşti), în Europa Nostra, încât chiar că-ţi vine să te întrebi dacă nu s-a întâmplat ceva cu axa pământului. Fenechiu vrea să fure siguranţa circulaţiei de la Spitalele CFR şi apoi să le paseze (fără sursă de venituri) colegului de partid Eugen Nicolaescu (adică să-i dea ţeapă!), ungurii vor să fure Ţinutul Secuiesc, declară anul 2013 „Anul autonomiei” şi zic că regionalizarea este directiva de bază a Uniunii Europene, Elwis Săftoiu (cu „w” ca să nu fie confundat cu Elvis Presley) vrea să devalizeze ce a mai rămas din TVR şi să se mute, cu bocceluţa şi personalul nou angajat, din Pangrati, în Pipera etc. Vorba lui Mărin al lui Pătru din „La lilieci”: „Se întoarce lumea cu curul în sus şi se scufundă pământul, bă!”.

În acest context este perfect coerentă fapta incredibilă a trei găinari români (Mihai-Alexandru Biţu, Eugen Darie şi Radu Dogaru) care au furat din greşeală şapte tablouri celebre din Rotterdam, cu o valoare totală de piaţă de peste 300 de milioane de euro. Zic „din greşeală”, pentru că numai dintr-o greşeală de percepţie a situaţiei poţi avea inocenţa de a încerca să furi cu toptanul ceea ce marii profesionişti ai jafurilor rafinate nu îndrăznesc s-o facă decât cu paralâcul (adică cu bucată). E ca şi când ai încerca să furi Statuia Libertăţii! Si totuşi, „cei trei care au speriat Rotterdamul” au făcut-o şi au şi reuşit. Că au fost prinşi e altă poveste, care ţine mai degrabă de competenţa unui transportator decât de cea a unui "subtilizator".

Să rezumăm cazul, cu oarecare prudenţă, după informaţiile oficiale... „În cursul anului 2012 - aflăm din rapoartele Procuraturii - inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare”. Surse judiciare au mai declarat că tablourile furate din Olanda fuseseră scoase din rame şi  ţinute, o perioadă, în localitatea Măcin din judeţul Tulcea, “în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.

“Tête d'Arlequin” de Pablo Picasso, “La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse şi
“Autoportrait" de Meyer de Haan

“Charing Cross Bridge” şi “Waterloo Bridge”  de Claude Monet

“Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin şi
“Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud

Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fură! - îmi vine să zic, când mă uit pe lista tablourilor sustrase: “Tête d'Arlequin” de Pablo Picasso, “La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, “Waterloo Bridge” şi “Charing Cross Bridge” de Claude Monet, “Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, “Autoportrait" de Meyer de Haan şi “Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Pe vremuri oamenii erau mai serioşi, furau mai cu discreţie, mai pe ascuns şi mai cu bucata. Acum, de când cu deplasarea axei Pământului, parcă şi lumea a luat-o razna iar furturile au intrat într-o nouă paradigmă: cea a mega-reality-show-lui. Tblourile de la muzeul Kunsthal, reţeaua Spitalelor CFR, CFR-ul, Transilvania, România, totul se fură cu toptanul, la vedere, ca într-un spectacol televizat.

Şi totuşi, furtul, oricât de generalizat, rămâne o infracţiune. Nenorocirea e că nu mai are cine să-l judece. Când un singur om, vara, la ştrand, face pipi de la trambulină, e clar că va fi sancţionat cu o amendă. Dar când toţi fac asta, pe cine să sancţionezi mai întâi? Şi cine să le aplice amendă, dacă şi administratorul, şi organele de pază fac acelaşi lucru? Iar dacă mai e cineva care a venit doar să înoate, n-are decât să se mute la alt ştrand... Dar, oare, mai sunt ştranduri?

Sursă: FINANŢIŞTII