Credinta

Este deja o tradiție ca Librăria Eminescu să prezinte, cu ocazia zilelor Eminescu și a Zilei Culturii Naționale spectacolul cultural susținut de Miron Manega și Ion Crețeanu și intitulat ''Lira Tracă la picioarele lui Eminescu''. Scopul evenimentului, aflat la a treia ediție, este celebrarea marelui poet, sociolog, economist și politolog Mihai Eminescu, într-o formă mai puțin obișnuită. Spectacolul va avea loc pe 14 ianuarie, ora 18,00, la Librăria Eminescu (B-dul Regina Elisabeta nr. 16).
citeste tot >>

Evident, metafizica se poate face într-o mulțime de feluri, după cum pot face să cadă accentul fundamental pe una sau pe alta dintre probleme. Dar eu v-am spus d-voastră de la început că nu înțeleg, nu văd posibil și nu văd vreun interes - dacă vreți d-voastră - al speculației metafizice, în afară de necesitatea aceasta de a ne găsi noi un loc în existență. Ultima problem, deci, și cea mai de seamă problemă a metafizicii, este de natură, ca să zic așa, antropologică.
citeste tot >>

În mod absolut, libertatea însemnează posibilitatea în sensul unei legi naturale, posibilitatea de promovare a istoriei, a întâmplărilor din realitate. Dar, ca să poată să existe propriu-zis o deosebire fundamentală între om și anumite animale, există, pentru anumite animale, posibilitatea aceasta de alegere. Există un domeniu în care libertatea aceasta a omului este mult mai largă; și anume, domeniul faptelor care nu depind propriu-zis de un anumit individ: domeniul faptelor statistice.
citeste tot >>

Liberul arbitru s-a născut în urma înstrăinării omului de Dumnezeu! Liberul arbitru, cel ce stă la rădăcina catastrofelor spirituale ale omului! De multe ori vedem acel slogan gol - ''Fapte, nu vorbe!''. Este sloganul omului de liber arbitru, care se consideră pe sine, în mod conştient sau inconştient, în centrul existenţei! În cazul înstrăinării omului de Dumnezeu, înstrăinare care se află la rădăcina catastrofei omului de azi, nu există diferenţă între fapte şi vorbe, amândouă fiind, în acelaşi mod şi aceeaşi măsură, goale.
citeste tot >>

Cu acțiunea omenească ceea ce se întâmplă cu o piatră care cade. Chiar dacă piatra care cade ar ști că va cădea, încă nu s-ar putea spune că piatra știe ce are de făcut, pentru că nu piatra face această acțiune a căderii. Ea este pasivă, este oarecum obiect în această operație de a cădea. Chiar dacă, prin urmare, această operație de a cădea s-ar dubla de conștiința ei, faptul acesta încă nu s-ar putea compara cu acțiunea omenească. Aceasta, pentru că, într-o acțiune omenească omul nu este obiect, ci întrucât, într-un oarecare fel - pe care îl vom evidenția îndată el este subiect. Aceasta însemnează, cum se spune în metafizică, că omul este liber.
citeste tot >>

''Salvaţi sufletele noastre'' , S.O.S..., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste (ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
citeste tot >>

Într-adevăr, dacă ați vrea să vă dați seama ce însemnează fenomen istoric, când un fapt poate fi studiat istoricește, atunci veți vedea că, așa cum a stabilit pe vremuri Pârvan la noi, și anume, concomitent cu cercetătorul german Simmel, un fenomen este istoric atunci când el poate să fie încadrat între alte două fenomene, pe aceeași linie. Așa încât, vedeți d-voastră, fenomenul istoric se definește prin acest ''între''. Atâta vreme cât eu am numai un singur punct de reper, fenomenul nu izbutește să fie istoric. El este - dacă vreți d-voastră - preistoric.
citeste tot >>

În România, mai mult dacît în alte părţi, nu ţi se rabdă în ruptul capului să faci cît de cît ceva sau să ajungi cît de cît cineva. Dacă nu faci nimic şi eşti un nimeni, atunci poţi trăi liniştit, ba chiar înconjurat de o simpatie complice. Altminteri, de cum se întîmplă să rupi convenţia nulităţii ambiante, ba chiar şi numai limbajul ei de lemn, se va găsi iute cineva ca să te bănuiască, să te ''taxeze'' şi să te umple de lături. Într-o ţară în care totul ar fi de făcut, noi părem să nu avem loc unii de alţii, ne anulăm reciproc şi sistematic şi avem o singură grijă ''sfîntă'': capra vecinului. Dacă moartă nu se poate, atunci măcar rîioasă să fie!
citeste tot >>

Este o iluzie liberatea exteriorului, prin diversitatea opţiunilor, prin iluzia infinită a opţiunilor. A fi deschis este posibil doar spre transcendent, spre Dumnezeu. A fi captiv în lumea exterioară, înseamnă a fi închis față detranscendent, adică privat de trăirea într-o lume cu adevărat deschisă! Căci ce înseamnă, de fapt, depresia? Înseamnă să te simţi captiv, în mod disperat, tragic, în exclusivitatea exteriorului, din care nu există ieşire. Ieşirea ar fi în adâncimea fiinţei omului, spre transcendent, spre fericire. Iar fericirea înseamnă a fi deschis faţă de Dumnezeu, pentru ca energiile sale necreate să salucreze în interior, lucrarea sa fiind sursa adevărată a fericirii.
citeste tot >>

Logofat între anii 1682-1688, Constantin Brâncoveanu se tragea din stirpea Basarabilor, fiind stranepot al lui Matei Basarab, dar si nepot al stolnicului Constantin Cantacuzino. Despre acest boier, Brâncoveanu spunea: ''Ca eu tata n-am pomenit, de vreme ce am ramas mic de tata, fara cât pe dumnealui tata Costandin l-am cunoscut parinte în locul tatâne-mieu'', dar va avea o crunta dezamagire. Brâncoveanu nu a vrut sa fie domnitor al Tarii Românesti.
citeste tot >>