Credinta

Are obsesia curentului. La două vorbe spune: ''m-a tras curentul!'' Închide dvera totdeauna altcândva, mai devreme, justificând: ''E nenorocire! Nu se mai poate cu tirajul ăsta!''. Existența lui e o chinuitoare distorsiune termo-sensibilă. Ba îi e frig, ba îi e cald, ba e soare, ba plouă, ba îl dor oasele, ba se sufocă. Slujba lui ține între două văicăreli imposibile. Poartă neapărat pe piele două maieuri și unul în geantă. Zice că unul deja e transpirat, cel de-al doilea îi protejează cămașa de transpirație, iar fără cel din geantă se sufocă de grijă - deși nu apucă să-l pună niciodată
citeste tot >>

Cînd adresele oficiale te firitisesc: ''cu frățească dragoste...'' să fii sigur că, ori ai călcat cu ceva pe alături, ori mai ai de plătit o seamă de dări pe sus!... * Pot să înțeleg că este omenește să vrei să te îmbogățești, nu înțeleg însă, de ce trebuie să-L vâri pe Hristos în toată treaba asta? Nu discerni blasfemia?! * Luați-le creștinilor posibilitatea de a-și îngropa morții în cimitir cu toate obiceiurile și superstițiile lor și aceia n-or să mai aibă nimic de-a face cu Biserica! Este un alt fel de a spune că, în afară de cazurile izolate, rarisime, apartenența la Biserica patriei ține de cu totul alte criterii decât cele oficiale!
citeste tot >>

Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în faţă şi să spună lucrurilor pe nume. Conştiinţa naţională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituţiile sale. Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, trăitori în România şi în afara hotarelor ei, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie modernă, independentă şi mare.
citeste tot >>

La Ipotești, satul copilăriei lui Eminescu, există o biserică unicat în lume. Și nu numai în lumea ortodoxă, ci în toată lumea creștină. Sfinții și îngerii zugrăviți pe pereții acestui lăcaș au, toți, aureole negre. Faptul în sine este tulburător, iar la o primă reflecție pare chiar o sfidare, aproape eretică, a simbolisticii bisericești. Căci, se știe, din punct de vedere canonic, aceste aureole au semnificația harului divin, al emanației de lumină și slavă dumnezeiască, de care numai sfinții și îngerii sunt în stare, prin mandat divin. La biserica din Ipotești, numită de localnici ''biserica Eminescu'', aureolele luminoase au fost înlocuite cu nimburi negre, apocaliptice.
citeste tot >>

E tipul de catâr căruia îi face o deosebită plăcere să stea pe la uși. Are o răbdare de moluscă. E perspicace! Nu încurcă niciodată ușile, rolurile, titlurile preopinenților, ierarhia intereselor proprii. Îi place să aștepte, uneori poate prea mult, poate fără rost, așa, doar ca să se afle în treabă. Se mângâie cu gândul că niciodată, când ești în fața unei uși nu e lucru în zadar. Mai trece unul, mai vine altul, iar el rămâne aceeași persoană vizibilă despre care vreunul dintre oficiali, vreodată, ar avea să-l întrebe pe altul: ''Îl cunoști pe băiatul acela?! Îl văd destul de des pe-aici!''.
citeste tot >>

Zise credulul în inima lui: ''sunt cel mai credincios!''. Îi urmă credinciosul bătându-și pieptul său: ''Doamne, ajută necredinței mele!'' * Credința până la urmă este o realitate interioară exprimată prin atitudine și experiență individuală, prin comportament. Dumnezeu nu ne va duce în rai ''cu plutonul''. Nimeni nu va fi mântuit împotriva propriei voințe * Îl respect mai mult pe ateul sincer, decât pe creștinul ipocrit. Primul, probabil, are argumente sincere că nu L-a găsit pe Dumnezeu; cel de-al doilea are cu siguranță argumente ipocrite că L-a găsit.
citeste tot >>

Creştinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) şi poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaş al lui Hristos Iisus (II 77/??. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoşa dreptăţii, coiful mântuirii, sabia Duhului. O religie mărturisită prin curajul fizic al martirilor (Filip. 1, 28-30: Fără să vă înfricoşaţi întru nimic... căci vouă vi s-a dăruit... nu numai să credeţi întru El, ci să pătimiţi întru El, ducând aceeaşi luptă...). Ce zice Pavel? Nu mă voi teme (Evr. 13, 6) Dar Ioan? În iubire nu este frică, ci iubirea adevărată alungă frica. (Epist. I. 4, 18).
citeste tot >>

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
citeste tot >>

Azi am fost la bisericã, însã n-am reușit sã mã rog. Era o învãlmãșealã obositoare și un du-te-vino, încât imi pãrea rãu cã n-am plecat undeva într-un loc liniștit sã mã regãsesc împreunã cu Dumnezeu, sã pot sã plâng pãcatele mele în liniște, în pace. Pe toți oamenii aceia care se îmbulzeau la racla cu sfintele moaște, îi înteleg. Poate cã asta simt ei cã le este izbãvirea. Chiar dacã, unii revenind acasã reiau totul de la capãt în conflictul cu vecinul, în procesul cu fratele, în toate apucãturile cele rele. Or fi oare fericiți cã au un argument pipãibil care sã le garanteze cã se mântuiesc așa, fãrã sã lase de la ei nimic? Cine știe? Numai Dumnezeu știe.
citeste tot >>

N-am să-l înțeleg niciodată pe episcopul care, în timpul unei conferințe semestriale, îl ridică în picioare, demonstrativ, pe cel mai smerit dintre preoți, îndemnându-l să mai ia de la orfelinat încă trei-patru copii, știind că acela are deja o casă plină... Și asta, atâta vreme cât prin palatul episcopal n-ai să vezi nicicum vreun nefericit orfan hrănit de la masa preasfinției sale... De fapt, mă înșel! Preasfinția sa este un adevărat geniu! A priceput dintr-o privire că acela poate, iar el, nu!
citeste tot >>