Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Cocalarul şi vinul sfinţit (I)

Data publicarii: 30.04.2010 13:40:00

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre ”cei buni” şi ”cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ştergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.

VA URMA

 

Sursa: RETEAUA LITERARA
 

Afisari: 2619
Autor: Bruno Ştefan
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: doru (Oct, Sun 17, 2010 / 14:39)
interesanta povestirea, si cred ca asa e, tine de chestii bisericesti , in fine,intrebrea e DE CE NU I-AI TRIMIS O STICLA SI LUI ILIESCU CA S-O BEA DE PASTI ? ORI BOLSEVICUL ALA E VREUN SFANT ? ADU-L PE TAIACA POPA LA ILESCU SA VEDEM CATI DRACI VEDE IN SPATELE LUI , SAU MAI BINE DU-L LA CONGRESUL PSD ,UNDE E TOATA GASACA ADUNATA , CRED CA S-A STRANS ACOLO JUMATE DE IAD , HE,HE, HE,
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter