Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Eminescu, agent secret si contrabandist

Data publicarii: 05.09.2017 14:08:00

Există încă multe, foarte multe necunoscute în privința vieții lui Mihai Eminescu și a impactului pe care l-a avut existența sa în viața socială și politică a României.

 

Astfel, pasionatul bibliofil Dan Toma Dulciu a sesizat câteva detalii mai puțin cunoscute (de fapt, neglijate) din viața lui Eminescu, în perioada în care acesta a fost rezident la Berlin (1872-1874). Ceea ce îndeobște se știe este faptul că în acea perioadă Eminescu era un simplu student la Universitatea Imperială Humbold (înfiinţată în 1766).

 

Cercetând documentele diplomatice ale vremii, Dan Dulciu a descoperit că poetul, care era şi secretar personal al consulului român la Berlin (al lui Theodor Rosetti mai întâi, apoi al lui Nicolae Cretzulescu), trebuia să fie, în această calitate, şi cifratorul corespondenţei diplomatice, având astfel acces la informații pe care numai consulul le știa. De aceea Eminescu era la curent cu toate  afacerile derulate de statul român în străinătate,  inclusiv cu negocierile privind concesionarea căilor ferate firmei Strusberg, apărată de Maiorescu.

 

Universitatea Imperială Humbold din Berlin

 

Dar, în paralel cu studiul, şi “jobul” de secretar particular al consulului, Eminescu a avut și o misiune secretă (sau, poate, doar discretă), încredințată, se pare, chiar de viitorul rege al României, principele Carol: aceea de a „scotoci” arhivele de la Königsberg pentru a culege informaţii despre tratatele internaţionale în care erau implicate ţările române (era înainte de obţinerea independenţei). Avem, în felul acesta, o imagine mai puţin cunoscută a lui Mihai Eminescu: aceea, pe de o parte, a unui agent de informaţii externe, iar pe de altă parte a unui om extrem de bine informat despre situaţia politică internă şi cea din Europa, ceea ce explică atitudinea lui tranşantă de mai târziu, în publicistica de la “Timpul”, şi ecoul formidabil pe care l-a avut vocea sa în epocă. 

 

Eminescu nu a fost însă doar „omul deplin al culturii române”, așa cum l-a definit Noica, ci mult mai mult. El s-a dedicat total, până la identificare existențială, destinului sfâșiat al României, căreia nu i-a fost doar teoretician, ci și soldat credincios . I s-a dedicat definitiv și necondiționat, în toate faptele sale, până în ultima clipă de viață conștientă. A fost, fără nicio umbră de exagerare, ceea ce, atât de inspirat, l-a numit Petre Țuțea: „românul absolut”.

 

El și-a riscat libertatea și viața nu numai prin scrisul său, ci și prin faptele și acțiunile sale nemijlocite. Această dimensiune a fost relevată, printre alții, și de distinsa profesoară Lucia Olaru Nenati care, într-un  eseu intitulat ”Eminescu contrabandistul”, arată cum acesta s-a expus riscului arestării pentru contrabandă şi atentat la siguranţa imperiului habsburgic. Se întâmpla în 1875, când se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei printr-un rapt abil şi realizat prin corupţie. Lucia Olaru Nenati descrie cu lux de amănunte cum s-a înfăptuind acest rapt, pornind de la corespondeţa dintre internunţiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut, şi cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg (foto).

 

Din aceste documente reies actele de corupţie prin care au fost atraşi atât înalţi funcţionari ai Rusiei (feldmareşalul Rumianţev, căruia i s-a oferit o tabacheră de aur cu briliante şi 5.000 de galbeni austrieci) cât şi mai mulţi demnitari turci printre care şi Reis Effendi, acesta primind în dar un pumnal de aur cu teaca aurită, ornată cu briliante şi smaralde. Aşadar Bucovina a fost vândută pe o tabacheră şi un pumnal - subliniază Lucia Olaru. Prin această mașinațiune odioasă, tranzacționată între trei imperii, culoarul de trecere dintre Pocuţia şi restul imperiului austriac s-a lărgit până la a cuprinde întregul ţinut ce avea să se numească Bucovina.  

 

Toate aceste scrisori, care arată ce s-a petrecut în 1775, au fost adunate într-o broşură redactată de Ion Slavici şi prefaţată de Mihail Kogălniceanu, care a fost editată în 1875 sub titulatura „Răpirea Bucovinei după documente autentice”.  

 

 

Lucia Olaru Nenati relatează cum Eminescu, stabilit atunci la Iaşi, a trecut clandestin în Bucovina, având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei broşuri, riscând să fie prins şi pedepsit cumplit. Apoi, cu ajutorul unui prieten din Cernăuţi (Stefanelli), a trimis broşurile, prin poştă, persoanelor oficiale, oaspeţilor străini şi organizatorilor „serbării seculare” pe care o pregătiseră austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei. Deşi circulaţia broşurii a fost interzisă, deşi s-au declanșat puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica răspândirea cărţii în lumea europeană,  care a aflat, astfel, din surse documentare autentice, adevărul despre una dintre cele mai abjecte tranzacții politice.

 

Denotația faptului că Eminescu a făcut realmente „contrabandă”, prin trecerea ilegală peste graniță a cărții  „Răpirea Bucovinei după documente autentice”, are însă o conotație profundă și dramatică: adevărul istoric, atunci, ca și astăzi, nu putea fi adus la lumină decât prin contrabandă, adică ilegal. Adevărul despre istoria și originile noastre, adevărul despre crimele comise de alții împotriva noastră, adevărul despre holocaustul împotriva românilor (o dată în primul război mondial, când 50.000 de militari români au fost exterminați în lagărele de prizonieri din Ungaria, Austria, Germania etc., de către șefi de lagăre evrei, și a doua oară în închisorile comuniste, apoi în Bărăgan, Deltă și la Canal), toate acestea sunt adevăruri a căror mărturisire e clandestină sau chiar interzisă prin lege.

 

Există însă o diferență radicală între secolul al XIX-lea și mileniul trei: în vremea lui Eminescu adevărul era interzis în afara granițelor convenționale ale României, în ținuturile ocupate de străini. Astăzi adevărul este interzis în interiorul propriilor granițe. A devenit o marfă de contrabandă. Cine e prins cu ea riscă închisoarea. De la 3 luni, la 6 ani. 

 

 

Afisari: 2142
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: doina grecu (Sep, Wed 06, 2017 / 09:55)
dle Manega, Certitudinea este o mica bijuterie. Multumim.
Va rugam invitati-l pe Dl Mircea Dogaru la o noua emisiune a dvs.
Nume: Istrate Mircea (Sep, Sun 10, 2017 / 09:14)
Nu da Doamne romanului cat poate rabda.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter