Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Gravitatia cunoasterii si lacrima care se întoarce în cer

Data publicarii: 20.12.2016 23:08:00

 

Niciodată nu e prea târziu să înveți! Mi se părea acum vreo treizecișicinci de ani, pe când studiam fizica la Măgurele, că aflasem tot, că știu ce sunt câmpurile hadronice, quarcii și gluonii, că îmi sunt clare: teoria stringurilor, structurile fine ale liniilor spectrale, relativitatea restrânsă și generalizată sau curburile spațio-temporale. Nimic mai amăgitor! Apoi a urmat teologia care mi-a adăugat, în alt plan, ce-i drept, alte convingeri, alte argumente, unele profund transfiguratoare, altele la care încă mai reflectez.

 

Lucrurile au evoluat și pe măsură ce încercam să împac la nivelul minții experiențe și conoștințe de acolo și de aici, ceva se destrăma de la sine, obligându-mă parcă să reiau firul învățăturii cu o senzație implacabilă, că tocmai imi scăpase esențialul. De curând, chiar pe fondul unei  asemenea încredințări deloc confortabile, am fost invitat să țin în fața unor doctoranzi în științe, o prelegere despre cunoaștere și spiritualitate. Oameni de calitate, persoane alese! Precis, fiecare convins ca și mine odinioară, că în materia de specialitate le-au cam învățat pe toate.

 

Să vorbești despre cunoaștere unor oameni tobă de carte într-o societate informațională, în care utilizarea bibliotecilor virtuale, a modului e-learning este un stil de viață universitar-academic, vă garantez că este o experiență riscantă. Să vorbești însă și despre spiritualitate în același context, este suicidal în plan epistemologic, dacă bineînțeles nu te-ai gândit mai dinainte să le ții domniilor lor o predică profund argumentată biblic, patristic și canonic, plasându-te cu ei în alt spațiu de reprezentări, unde teoria cunoașterii științifice nu are ce căuta. Probabil bănuiți că nu le-am predicat. Am găsit însă o soluție salvatoare într-un joc de cuvinte ale căror înțelesuri le-am propus, să le descoperim împreună, plecând tocmai de la o premisă acceptată de toți repede și fără critică, anume că noi oamenii gândim, cunoaștem și înțelegem lumea exact în modul în care am fost alcătuiți, prin latura noastră fizică, biologică, obiectivă, prin latura emoțional-afectivă și cea mentală.

 

Jocul acesta mi se pare și acum molipsitor când mă gândesc la faptul că fizic-obiectivul, emoționalul și mentalul uman pot fi considerate deschizătoare de căi de cunoaștere și o primă reprezentare a relației lor poate ține cont de conjuncția triadică a acestora. Bineînțeles că le-am și desenat pe tablă o asemenea schemă sugestivă.

 

 

 

Ideea asta cu schematizarea s-a dovedit a fi foarte utilă pentru că, având creionat un raport pozițional între cuvinte,  am putut deduce mult mai repede și semnificația lor. De pildă cunoașterea fizic-obiectivă se poate înțelege că ar fi cunoașterea bazată în exclusivitate pe contactul direct cu realitatea fízică, materială, că pe această cale nu năzuim decât la aspectele din sfera materială a vieții. Pe aici, gândind obiectiv, înțelegem doar lumea materială și legile ei. Ar fi deci o cunoaștere care pune pe primul plan materia și atât. Este calea materialiștilor.

         

Pe de altă parte, calea mentală este singura dintre cele trei schematizate, pe care ființa umană intră cu propriile idei și judecăți. Și la nivelul acesta, bineînțeles că gândirea, ideile vor fi puternic amprentate de conformația mentală, de baza de experiențe, de întreaga sa constituție intelectuală. Se mai poate bănui lesne că rezultatul de excelență al gândirii și cunoașterii mentale este posibilitatea elaborării de teorii, de modele explicative, interpretative ale realității. Și cu această presupunere toată lumea a fost de acord.

          

Pentru a putea convinge însă asistența despre semnificația și mecanismele care se derulează pe calea cunoașterii emoționale, a trebuit mai întâi să clarificăm esențialul. Ce anume este emoția? Să fim toți de acord că există un raport între stările proprii de necesitate care induc anumite trăiri subiective individuale și măsura în care realitatea obiectivă poate satisface aceste stări. Dinamica trăirilor individuale determinată de acest joc, nevoie-posibilitate de asigurare, este cuprinsă în viața noastră emoțional-afectivă. Cu o asemenea desfășurare de trăiri individuale intrăm pe calea gândirii și cunoașterii emoționale.

         

Pentru că jocul continuă și ceva parcă lipsește din schemă, desigur intuim că între cunoașterea obiectivă și cunoașterea mentală lipsește ceva, lipsește o piesă. O piesă total opusă cunoașterii emoționale. În accepțiunea cotidiană, când ceva este profund emoțional, înseamnă că este lipsit total de rațiune. Asta ne-ar putea îndreptăți să punem în locul gol, cunoașterea rațională, o cunoaștere bazată numai pe idei preexistente, deja formate în urma unui exercițiu de observare a lucrurilor exterioare din realitatea sensibilă. Prin acest fel de cunoaștere, Leibnitz, un raționalist convins, considera că rațiunea sau intelectul constituie sursa cunoașterii autentice, iar aceste idei sunt înnăscute, ele există în spirit. Vă asigur însă, eu nu am încercat să conving auditoriul că Leibnitz ar fi avut dreptate, însă am plasat la locul lor în schemă gândirea și cunoașterea rațională și n-am vorbit despre spirit.

         

Regula este aceeași și între cunoașterea obiectivă și cea emoțională. Acel ceva care trebuie găsit știm că trebuie să fie lipsit total de procese psihice mentale. Am propus pentru asta cunoașterea instinctuală și se pare că nimeni nu a avut de obiectat, pentru că o asemenea cunoaștere se manifestă la limita contactului cu realitatea obiectivă, a cărei prezență va fi sesizată prin nevoile stringente pe care le resimțim în programul de supraviețuire, de autoconservare, prin demersul de satisfacere a nevoilor primare imediate.

         

În sfârșit, pentru întregirea schemei și echilibrarea raționamentului de joc, este nevoie să figurăm un alt fel de cunoaștere în locația dintre mental și emoțional. Ceva anume, opus cunoașterii fizic-obiective, cu argumentul că aceasta nu va utiliza mecanisme mentale de elaborare a teoriilor și modelelor explicative, dar nu se va baza nici pe strări de necesitate specifice emoțiilor. O asemenea cale de cunoaștere poate fi urmată numai datorită unor predispoziții spre interiorizarea reprezentărilor spirituale, este calea de gândire și cunoaștere contemplativă. Este calea pe care fizic-obiectivii, emoționalii și instinctualii nu pot să o intuiască, iar mentalii și raționalii pot să o conteste. Și aici m-am expus deja criticii, asumându-mi însă toate riscurile.

 

 

 

De aici înainte  lucrurile încep să se diversifice. Anume  tentația  jocului va  mai  aduce  între fiecare două căi învecinate, câte una cu lucrarea ei specifică.

         

Pe scurt, mentalul și raționalul vor duce la gândirea și cunoașterea sistematică, o cunoaștere a analizei și sintezei, a metodei, organizării și închiderii în concepte a întregii lumi. Cu siguranță, cine va dori să obțină un doctorat, în orice domeniu, va intra obligatoriu și pe această cale.

 

Cunoașterea rațională pe calea obiectivă va denota o atitudine pragmatică în fața realității. Și această atitudine se va manifesta în tendința de a încadra lumea într-un univers de principii și relații pe deplin determinabile prin evaluări și calcule, lucrurile putând fi ordonate numeric și etalonate. Este calea pe care cercetătorii, inginerii, statisticienii se simt în largul lor.   

 

Între obiectiv și instinctual se va contura senzorialul. Acesta  combină  contactul fizic direct cu imperativele relevate de instincte. Subiectul înscris pe această cale de cunoaștere se va lăsa sedus de beneficiile imediate oferite de lumea fizică, rămânând conectat la aceasta cu toată disponibilitatea senzorială. Recunoașteți aici omul modern plasat într-o societate consumistă? O asemenea cale se abordează cu o gândire emipică. Este calea cunoașterii senzoriale.

         

Între instinct și emoție, ființa umană nu se va preocupa de natura realității, de esențele ei profunde, de conceptualizare sau modelare în sensul arătat mai sus, ci va lua realitatea așa cum este, se va relaționa la ea subiectiv, într-un fel în care dinamicii impuse de afectivitate i se vor găsi repede soluții de adaptare. Să o numim calea gândirii și cunoașterii subiective.

         

În perspectiva contemplației, emoționalitatea devine creativă. Instrumentul emoțional-afectiv pătruns în lumea reprezentărilor spirituale le amplifică și le modelează pe acestea făcând posibilă exteriorizarea lor creativă în artă, literatură, muzică, etc. Ființa umană își va releva astfel sensibilitatea creativă fără de care reprezentările spirituale interiorizate nu ar putea prinde viață.

         

Utilizarea instrumentarului mental în zona comtemplației este un exercițiu spectaculos. Mentalul oferă reprezentărilor spirituale modele interpretative din lumea percepțiilor, a fenomenelor. Rezultatul: judecățile ce au loc la nivel mental sunt investite profund în realitatea spirituală făcând-o mult mai ușor accesibilă, dar și foarte prolifică. Aici va fi sediul germinativ al unor constructe, al unor forme specifice care, crescând pe fundalul celorlalte reprezentări, prin unicitatea lor, vor surprinde gândirea, determinând-o să le învestească, să le confere semnificații, uneori contextuale, alteori libere de orice context. Ideile și formele astfel născute din realitatea spirituală pot fi descrise, evidențiate, contemplate, ele descinzând în rațiune printr-un fel special de iluminare a minții. Aceasta este calea gândirii și cunoașterii intuitive. Este cea de-a douăsprezecea cale...

 

 

 

Dacă vom dori să înțelegem această diversitate a căilor de cunoaștere va trebui să înțelegem mai întâi ce este gândirea. Dacă nu facem asta, este ca și cum am utiliza un instrument, executând cu el anumite sarcini fără să știm ce conține, din ce este alcătuit, cum funcționează. Bine, veți spune, dar de când se știe, omul gândește asupra realității lui de viață și nu i-a fost niciodată de folos să înțeleagă cum funcționează gândirea, sau vorbim la telefonul mobil și nu ne interesează din ce este acesta alcătuit și că până la o limită ignoranța aceasta poate fi scuzabilă. În cazul telefonului mobil vă voi da dreptate, în cazul gândirii însă, nu. Pentru că gândirea funcționează într-un mod strâns legat de spiritualitate - subiectul lansat ca temă de expunere încă de la început. Iată deci provocarea mea pentru doctoranzii în științe: dacă înțelegem cum funcționează gândirea, ne va fi ușor să găsim legătura dintre cunoaștere și spiritualitate!

         

Deci, ce este gândirea? Ce au înțeles, mai precis, oamenii în mai bine de un secol de cercetări asupra gândirii? Din păcate rezultatele sunt dezamăgitoare. Câteva curente și școli psihologice vor face încercări spectaculoase pentru a surprinde esențialul, însă tema, se pare, nu le-a ieșit. Asociaționiștii au considerat gândirea un produs multiplicat de senzații și al articulărilor imaginilor. Gestaltiștii o văd ca pe o succesiune de transformări de relație între realitate și stările interne ale subiectului. Şcoala de la Würzburg, deși nu-și propusese asta în proiect, găsește că gândirea este o entitate psihică distinctă, ireductibilă la percepţie sau reprezentare, însă sprijinindu-se pe acestea. Behavioriștii o vor considera formă de comportament, etc. Gândirea deci, nu a putut beneficia de o teorie completă, acceptată unanim, însă într-o disponibilitate de a înțelege gândirea din atributele ei fundamentale, s-a concluzionat, în cele din urmă, că gândirea reflectă realitatea, organizează funcțional ființa umană, reglează psihic comportamentul acesteia, evoluează dinamic funcționând ca un sistem. Partea aceasta cu referire la sistem îmi place enorm, (mi se trage probabil de la fizică...) pentru că în legătură cu asta pot fi remarcate două figuri care introduc în gândire elemente de analiză sistemică. Primul, Otto Selz (1881-1943), vorbește, referindu-se la gândire, despre proces și produs, operație și conținut. Mai târziu, P.J. Guilford (1959), folosind conceptele de conținut, operații și produs în gândire, realizează modelul structural tridimensional al acesteia.

         

Prin interacțiunile sale însă, sistemul poate dezvălui  tocmai latura funcțională a gândirii care este foarte necesară în înțelegerea conexiunii spirituale. De aceea nu ne rămâne decât să punem în valoare interacțiunea sistemică. Aceasta, în cazul gândirii, lucrează în două moduri distincte: primul descompune realitatea pentru a o înțelege, cel de-al doilea o recompune din părțile supuse cunoașterii, din același motiv. În ambele moduri de lucru, intereacțiunea sistemică utilizează același arsenal funcțional în gândire, însă folosit simetric, în oglindă. De pildă, la descompunere, prima acțiune se referă la identificarea predicțiilor, transformărilor, sistemelor, relațiilor, proprietăților și elementelor.

         

La recompunere, ordinea va fi: relații, proprietăți, elemente, sisteme, transformări și predicții și cu asta suntem aproape de final.

         

Mai trebuie spus că operația de descompunere o vom numi fractalizare, pentru că ea urmează niște reguli foarte exacte ale descompunerii, iar operația de recompunere, după conceptul introdus de Adrian Bejan de la Duke University, Durham, North Carolina (SUA), o vom numi constructalizare.

         

Revenim la modurile de gândire, pentru că cineva remarcă din sală inadvertența semantică dintre contemplație și descompunere/recompunere. Din acest motiv este necesar să reorganizăm topologia gândirii, relaționând-o la  cele două procese fractalizare/constructalizare.

         

O diagramă care să exprime asta corect și pe care am schițat-o cât mai sugestiv, scoate în lumină dimensiunea spirituală care, după cum se poate înțelege, ierarhizează modurile de gândire, așezându-le după procesul asumat, într-o parte sau alta a balanței.  Acum  gândirea contemplativă este  așezată pe axa spiritualității, în partea cea mai de sus a câmpului gândirii. Opusă ei, și fără să fie organizată spiritual, gândirea obiectivă este în partea cea mai de jos, punctul de plecare în periplul fractal-constructal-spiritual.

       

O altă întrebare se referă la numărul de frânturi, de piese în care se poate descompune gândirea, și asta mă trimite direct la modelul fractal urmat. Număr? Sunt zeci, sute, mii - la nivelurile superioare de fragmentare. Sunt roiuri fractale de pattern-uri de gândire. În total, la nivelul cinci, pentru o singură cale avem un roi cu 1.555 pattern-uri fractale de gândire. Pe toate cele douăsprezece căi vom totaliza un număr de 120 de roiuri fractale, conținând împreună 1.119.600 pattern-uri posibile. La recompunere, lucrurile se închid mai simplu. Doar un număr de 120 de roiuri constructale conținând împreună 41.040 pattern-uri posibile.

 

 

         

Cineva din sală face o remarcă asupra modelului: are o formă de picătură întoarsă invers!...Spre ce anume curge? Cine o atrage? Întrebarea mi s-a părut firească, dar numai în tonul ei retoric. Mă bucuram că, în sfârșit, cel puțin un om, viitor doctor în științe, înțelesese cum este cu gândirea, cu legătura profundă dintre cunoaștere și realitatea spirituală. Nu este o picătură obișnuită, i-am răspuns, gândindu-mă la filmul lui Gibson, The Passion of The Christ, în care o lacrimă se desprinde din ochiul Tatălui lovind pământul la picioarele Crucii Fiului răstignit. Este o lacrimă care ”pică” în sus. O lacrimă care se întoarce în Cer! Este lacrima izvorâtă din suferința omului că nu poate înțelege complet realitatea, că nu poate transcende cu mintea peste tăriile lumii. O lacrimă a Tatălui îzvorâtă din ochii fiului. O recuperare tainică dincolo de cunoaștere, a întregii noastre ființe.

De fapt ce este spiritualitatea ? Este ”gravitația” cunoașterii care înlesnește roiurile gândirii să se întoarcă în Cer.

 

 

Afisari: 1268
Autor: Dr. Ing. Preot Dumitru GRIGORE
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter