Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

JURNALUL FERICIRII (I). A treia soluţie

Data publicarii: 15.03.2016 11:24:00

 

[…] Sunt pierdut şi pentru că asta trebuia să-mi fie soarta - asta, nu alta. Oare nu-s un mînjit, un ratat, un îmbătrânit în concesii şi cedări, în ruşinate mâini, în supărări groteşti, în zvîcniri de invidie, de mîndrie sîngerîndă, de pofte mereu treze, satisfăcute dar niciodată măreţ şi pe deplin, mereu ciuntite, nu-i locul meu firesc printre murdării, printre căldicei, haznaua asta odihnitoare a renunţării şi supunerii, a confirmă rii adevărului adevărat nu-i ea capătul logic al unor lungi purulenţe? La ce bun să mai mă amăgesc pe drumurile depărtate ale mîndriei şi demnităţii'? Inaccesibile. Calea-i barată definitiv.

 

[…] Ceva îmi spune stârnitor că are. Stăruitor, dar în surdină. Înţeleg prea bine — din ce în ce mai bine pe măsură ce lunga confruntare merge înainte cu oblojite mănuşi - că acum se ia hotărîrea, că de aici se va declanşa totul. Şi drăcovenia e că oricum aş suci-o tot prins în capcană rămîn. Ori pe calea adevărului ori pe a lunecării în ceaţa deşertăciunii, tot pierdut sunt, tot va trebui să recunosc. Atîta doar să mă îmbie mai ameţitor şi parcă mai cu îndurare calea neaducerii aminte, calea confuziei, unde toate-s egale şi lipsite de sens, de importanţă.

 

Sunt pierdut!

Pierdut? A! nu. Iată că din fundurile Pantelimonului şi ale Cluceresii - ale mahalalei şi satului - mijeşte deodată un alt gînd, o a treia soluţie.

 

A! nu, umilinţa cedării e de la diavol. În jur nu-i ceaţă, în mine nu-i delir: sunt în plină realitate, ce văd e adevărat. Pantelimonul şi Clucereasa îmi şoptesc - asemenea unor colegi de nădejde care suflă precis: ce, te laşi prins de fantasmagorie? Ia vino-ţi în fire. Da, ea e. Da, totul e adevărat. Să fii calm şi cinic şi abil. Repetă: abil. Da, există, mai există o negîndită a treia soluţie. Datoria ta în clipa asta e să fii vulgar de calm, de îndemînatec, de nepăsător. Fii ţăran, ovreiaşule. Fii mahalagiu. Nea Matache pe care l-a furat slujnica; nea Pană gîlcevosu pe care vrea să-l înşele vecinul; nea Ionică pe care consoarta nu-l duce de nas; unchieşul Pandele încurcă lume, moş Urcan bătrînul  la care fartiţiile nu ţin. Nu sunt pe Venusberg şi asta nu-i noaptea Valpurgiei. Sunt într-un birou de anchetă al Securităţii, pe calea Plevnei (degeaba, punîndu-mi ochelarii negri, m-aţi învîrtit cu maşina prin curtea cazărmii Malmaison), şi asta-i T., care a trecut de partea lor... De ce? Cum oare? Nu se poate! De ce, nu ştiu şi nici nu mă interesează. Iar cît priveşte imposibilitatea, iată că se poate. Să nu fiu scolastic, untdelemnul îngheaţă, orice ar spune Aristotel.[…].

 

Iată a treia soluţie - neaşteptată şi stranie: MINCIUNA. Minciuna binecuvîntată, şoptită de Hristos. (Hristos: El e, nu m-a uitat, bat clopotele toate. Voi fi al Lui. Sunt al Lui. Al Lui am fost mereu. În cea mai infimă dintre fracţiuni de secundă, al Lui devin pentru totdeauna). Minciuna neruşinată, domoală, cît mai iscusită. Feciorul lui nea Tache vameşul. Tata la plecare:nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni.

 

Suprarealismul e de la Paris, delirul o fi bun la Zurich, la cafenea. Aici nu-i acolo. Aici se opreşte trenu-n gară, nu gara la tren. Aici e ţara lui Ion, a Fanarioţilor şi a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Ţepeş i-a tras pe solii turci în ţeapă, nu le-a spus „trageţi întîi dumneavoastră , domnilor englezi", iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănîncă cu mîna, aici e pe viaţă şi pe moarte, aici nu e decor sofisticat şi suprem de nebunatic, nu-s draperii şi delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; ca la proces de clironomie; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (şi dintr-odată gîndul mă poartă spre Brâncuşi, ţăran hotărît care-şi ciopleşte materialul cu gesturi mari de cosaş). […].

 

Trebuie SĂ MINT. Asta înseamnă că lucrurile nu sunt atît de simple. Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda cînd a zis că urăşte pe cei ce complică lucrurile simple, dar nu mai puţin pe cei ce simplifică lucrurile complicate.

 

Creştinismul, băiete, nu-i tot una cu prostia. Apele rîului Tîrgului ş i rîului Doamnei nu curg pentru netoţi şi clopotele bisericii Capra nu bat numai pentru babe cucernice. Las' că şi alea cît îs de surde şi tot o potrivesc.

 

Ea e pe-un scaun la vreo doi metri în stînga mea; ei în faţă, la birou. A, aţi vrea voi să mă las cuprins de vraja semi-visului, de fumul ameţitor al unei scenografii suprarealiste... Intelectualii or fi slabi, dar cunoaşterea cărţilor nu-i fără de folos căci poate da, acută, senzaţia unui deja vu ori măcar a unui deja imagine... Iată prinde bine. Nici buchea nu-i de lepădat. Nu, oi fi eu ovrei şi sensibil, dar aţi uitat (şi ai uitat şi tu, cînd ai calculat cu ei, căci bunăvoinţa ta ce poate fi de nu mijlocul de a mă atrage alături de tine, de a-mi uşura drumul, de a-mi auri şi a-mi îndulci pilula de fiere care-i de căcat? - uite că am început să vorbesc buruienos, ca niciodată, şi ce stenic e! ce minunat mă simt - chirurgii şi militarii d-aia se vede că înjură, ca să nu piardă contactul cu fapta, să nu se lase furaţ i de nepăsare, nu le fie tot una), aţi uitat că sunt născut la mahala şi trăit la ţară. Pantelimonul şi Clucereasa.

 

Dur. Simplu. Plin de înţeleaptă şiretenie. Mai e timp. Creştinismul nu e neapărat bleg.

Aşadar: 

- Nu ţin minte nimic. Nu ştiu să fi spart vreun pahar. Nu l-am auzit pe comeseanul nostru spunînd ceva duşmănos.

- Mă, ai fost la masa aceea? Şi nu s-a discutat duşmănos?

- La masă am fost, era ziua mea şi în ajun fusese a ei. Dar nu s-a discutat duşmănos.

- Nu ţii minte?

- Nu.

- Da paharu ţii minte că l-ai spart!

- Nici.

- Mă, ţi-e prietenă. (Şi mi-o arată, dramatic, ceremonios.) Recunoşti că ţi-e prietenă?

- Recunosc.

- Atunci? De ce ar spune că ai auzit ce n-ai auzit? Ce, nu cumva vrei să spui că minte?

- Nu ştiu. Nu spun că minte. Spun că nu-mi reamintesc eu nimic.

Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pămînt încolţeşte griul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorînduielii şi al măştilor. Jupîn Codîrlă greu de cap.

 

Iar ea? Ea e cu ei - simplu ca bună ziua. E de partea cealaltă. Da, au făcut ei ceva încă nefăcut. Au adus, e drept, în lume ceva nou: pînă acum, dacă voiai să pierzi un om, te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care 1-a tîrît la tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă este că pentru a distruge un ins ei nu merg la certaţii ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte, încrederea şi setea de afecţiune.

 

Ameţeală. Ameţeala e senzaţia cea mai chinuitoare. Nici o durere nu-i atît de cumplită. Ameţeala. Lumea se învîrte, se desface, te desfaci şi tu, eşti rupt în bucăţi. Obiectele se răsucesc, am văzut eu un film expresionist după Crimă şi pedeapsa; toate erau strîmbe: acoperişurile, gardurile, felinarele. Chinul e atroce. Răsturnarea: prietenul te acuză. Blocurile se prăbuşesc. Ea e dincolo, acum e din ce în ce mai plictisită („Ei ce zici? Uite-ţi marfa!"), mai chircită. Cutremurul spintecă solul şi-ţi spintecă fiinţa, pe o linie mediană.

 

Hai, hai, Dostoievski nu a predicat ameţeala, ci pe Domnul Hristos. Hai, înţelege şi dă-ţi seama de ce nu-ţi vine a crede: nu eşti prea fricos şi nu eşti sofisticat. A pătruns şi-n tine ceva din bruta vulpenie a mahalagiului, din încăpăţînarea ţăranului. Hai, ştii ce ai de făcut, hai nu te mai amăgi, ai şi ales; poţi rezista şi eşti treaz pe deplin, hai înţelege oricît te-ar uimi, te-ar speria - dă-ţi seama că ai cîştigat, ţine-l pe NU în braţe, e al tău, suprarealismul e doar o teorie, viaţa nu-i tot una cu visul, aici nu-i ceainărie de opium şi nici salon al suavelor miresme, aici e un ticălos de birou de anchetă, statistica dovedeşte că realitatea nu-i vis: Valery avea dreptate. […].

 

Ianuarie 1960

(Fragment din JURNALUL FERICIRII de Nicolae Steinhardt, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991)

 

Afisari: 1332
Autor: NICOLAE STEINHARDT
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter