Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

MEDITATIILE UNUI SECUI. Despre Dan Zamfirescu si identitatea neamului românesc

Data publicarii: 29.05.2016 10:29:00

Am citit cartea „Ortodoxie şi romano-catolicism în specificul existenţei lor istorice” de Dan Zamfirescu şi mi s-a părut extraordinară! Am şi făcut referire la ea, în textele mele mai vechi în limba maghiară, atunci când am scris despre păstrarea identităţii. 


Autorul foloseşte o analogie sublimă despre români, atunci când vorbeşte despre identitatea neamului. El scrie în carte că românul este ca o stancă sub valurile mării, iar conducătorul vaporului care nu o ia în considerare riscă scufundarea vasului. Căpitanul vaporului „Ungariei Mari” - ca să continuu analogia - a fost peste măsură de  îngâmfat, dispreţuindu-i pe românii din Ardeal (aşa cum fac ungurii, din orgoliu cultural faţă de români), şi astfel vaporul a fost găurit şi scufundat de stanca identităţii româneşti!

 

Stânca din adâncul apei reprezintă identitatea ascunsă, Sinele din interiorul omului, care nu este supus pieirii. Doar relaţia noastră cu el se deteriorizează. Este nepieritor, pentru că are caracter transcendent, divin! La asta se referea Hristos, atunci când a vorbit despre ridicarea Bisericii, în citatul mult disputat din Evanghelia lui Matei: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”(Matei, 16:18). Căci Hristos este adevărata stâncă din adâncul nostru! Iar Petru era stâncă în sensul desăvârşirii, al îndumnezeirii, căci stânca reprezintă, implicit, şi asta. Iar Roma s-a folosit de acest verset pentru a justifica papalitatea şi supercentralizarea politică a Bisericii Catolice... 

 

Hristos mai vorbea de omul înţelept care-şi construieşte casa pe stâncă, pentru a nu fi distrusă de nimic, dându-ne de înţeles că există ceva mult mai puternic decât omul la temelia existenţei omeneşti, ceva pe care trebuie să ne aşezăm existenţa. Casa reprezintă omul, lumea şi, putem zice, şi neamul, comunitatea.

  

După psihologia jungiană, Sinele reprezintă ceva ce este mult mai puternic decât Eul şi care nu se deteriorizeaza, chiar dacă Eul se descompune. Problema este că, în viaţă publică, prin rolurile sociale, prin rolul salvatorului social, Eul exteriorizat este cel care s-a erijat în reprezentantul existenţei neamului, nu Sinele care nu se destramă niciodată! Aici e vorba de o raportare greşită, la ceva exterior, nu la interioritatea care ar salva automat şi Eul exterior, fără că acesta să mai trebuiască să facă ceva.

  

Sursa energiei Eului se află în relaţia armonioasă a acestuia cu fondul său intern, mult mai stabil. Astfel, după cum scrie psihologul jungian Edward F. Edinger în cartea să „Ego şi arhetip”, imaginile Sinelui se manifestă, se proiectează, în comunitate, în neam, şi prin aceasta se păstrează aşa-numita identitate. Imaginile sunt ale divinului şi de aceea, putem spune, acestea constituie un act religios.

  

Ele ne păstrează stânca din adâncul nostru, prin manifestările acesteia în exterior, prin care ne transmite energiile sale vitale! Şi aici lumea comite o mare greşeală, căci totul se concentrează pe memorarea datelor culturale naţionale exclusiv pe plan exterior! Iar asta reprezintă deja ruperea de stâncă, imaginile nemaifiind în legătură cu sursă lor adâncă, Sinele.  

 

A păstra identitatea înseamnă vigilenţă în raport cu stânca din adâncuri, pentru ca imaginile să nu rămână fără energia Sinelui, care dă valoare faptelor noastre. În caz contrar, e vorba de o alienare colectivă, de o inflaţie a faptelor care se manifestă în activism exacerbat. Necesitatea imperativului exterior, obligativitatea faţă de neam, forţată din exterior, nu e suficientă, căci ea nu înlocuieşte energiile adâncurilor. Necesitatea aceasta nu aduce la suprafaţă energiile Sinelui care fac să nu dispară neamul! Trăim cu adevărat din energiile adâncurilor şi nu din eforturile disperate ale Eului! Lumea e transcendentă şi trăieşte din sursa sa transcendentă. La fel şi neamul, care în mic reprezintă lumea, precum omul şi casa sa.  

 

Sergiu Al. George scrie, în „Arhaic şi universal”, despre „Coloana infinită” a lui Brâncuşi, că la fondul acesteia se află arhetipul, imaginea muntelui, a stâncii! În opera lui Brâncuşi s-a manifestat imaginea eternului, pe care o reprezintă muntele, stânca. Identitatea noastră ca neam, ca om, este muntele, stânca nepieritoare pe care ne sfătuia şi Hristos să ne construim casa. Stânca şi casa reprezintă Hristosul, Dumnezeu şi om în acelaşi timp! Acest caracter dublu al Sinelui - casa şi muntele - , adică Hristos, se află la rădăcina existenţei neamului! 

 

Revenind la parabola stâncii din adâncul marii, din cartea lui Dan Zamfirescu, o completez cu o altă imagine, formulată de un alt reprezentant al bisericii ortodoxe din trecutul Ardealului. E vorba de Sfântul Andrei Şaguna, episcop ortodox care, atunci când tinerii români din Ardeal învăţau la facultatea din Pesta, zicea că nu contează cine cloceşte oul, e important ca oul să fie de găină! Adică să fim după tiparele, după imaginile Originii! Căci numai faptele care au la baza imaginile stâncii ascunse vor fi salvatoare! Aceste fapte sunt trăiri religioase!

 

 (Articol scris în urma emisiunii „TREZEȘTE-TE, GHEORGHE, TREZEȘTE-TE, IOANE!” de la 6 TV, din data de 26.05.2016, când Miron Manega l-a avut invitat pe Prof. Univ. Dr. Dan Zamfirescu)

 

Afisari: 1667
Autor: Nagy Attila (Puli)
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter