În urma apariției articolului „STUDIU DE CAZ: cristian tudor popescu și sindromul isteriei în fața perfecțiunii”, Nagy Attila, unul dintre colaboratorii publicației online Certitudinea.ro, ne-a trimis următorul comentariu:

Cred că titlul cărţii „Eterna şi Fascinanta Românie” (n.r. traducerea în romînește a „Eternelle et Fascinante Roumanie”) conţine cele mai importante două cuvinte care ar trebui asociate cu existenţa unui neam autentic, a neamului românesc. Nu exişti autentic, dacă nu eşti fascinat de propria existenţă, dacă nu eşti fascinat că exişti! Fascinaţia de a fi este posibilă pe fondul eternităţii. Suntem fascinaţi de propria existenţa, prin imaginarul eternităţii fiinţei. Care are dimensiunea potrivită și specifică fiecărui neam fascinat de propria existenţa.

Există o dimensiune românească a fiinţei, a fascinaţiei de a există. Care devine ulterior trăire religioasă, căci numai sacrul, trăirea sacrului te fascinează. De aici începe autenticitatea de a fi român, prin fascinaţia propriei existenţe, prin fascinaţia de a fi român, printr-o dimensiune ortodoxă a trăirii sacrului. Nu poţi fascina pe alţii cu existenţa ta, dacă nu eşti fascinat tu de dimensiunea sacrală a fiinţei tale! Nu poţi face pe altcineva să-şi imagineze propria ta existenţa, dacă nu-ți poţi tu imagina propria existenţa!

Gânditorii interbelici ai românismului, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Horia Bernea, Vasile Băncilă, erau mari, cred, pentru că trăiau fascinația de a fi români, în legătură directă cu eternitatea. Prin asta au ocolit îngustimea unei filosofii naţionaliste, închise în exclusivismul său. Eu, personal, prin ei am fost, la rândul meu, fascinat de dimensiunea românească a existenţei!

Prin fascinaţie realizezi plinătatea transcendentă a fiinţei tale! Prin această fascinaţie a imaginarului sacru în lume se manifestă arhetipurile adâncimii tale, prin care tu te realizezi. Iar aceste manifestări sunt şi ele căi de manifestare a divinului, cu scopul de a realiza și actualiza plinătatea transcendentală a omului.

Omul nerealizat, din punct de vedere transcendental, devine supus propriilor sale forţe distructive, așa cum scrie în Evanghelia apocrifă a lui Toma: „nerealizatul te va ucide”. Mai mult, te transformă în ucigaş!

Nu neapărat în sensul propriu al cuvântului, ci în sensul că dorești uciderea, prin nimicicire simbolică. Așa cum a făcut Cristian-Tudor Popescu prin afirmaţia „aşa ceva nici nu există”, în legătură cu „Eternelle et fascinante Roumanie”. Dar de ce oare vor cei ca el să ucidă tot ce este autentic pe plan imaginar? Am următoarea explicație: omul, dacă nu spune „facă-se voia Ta", forței imaginarului său interior de a realiza, de a actualiza, energia creatoare a acestui imaginar, se transformă în forţă autodistrugătoare, în forţă ucigașă.

Din această cauză, omul nerealizat, ca de pildă Cristian-Tudor Popescu, vrea să ucidă tot ce este autentic, desăvârşit pe plan cultural și imaginar. Pentru că el este supus forţelor distructive ale imaginarului nerealizat, nedesăvârşit în el! Urăște, pentru că n-a putut să se realizeze, să-și desăvârşească propria personalitate, prin eliberarea imaginarului său interior. 

Lui îi place tot ce are caracter distructiv, fiind şi el supus forţelor sale proprii, distructive. Omul ăsta, fiind nerealizat pe plan imaginar, nu poate să se exprime în semnificații, în sensuri. El îşi exprimă propriul imaginar interior, care e morbid și distructiv. El îşi exprimă prin vorbe, prin afirmaţi sugestive, propria sa agresivitate care este, în ultimă instanță, autodistructivă. Limbajul, afirmaţiile lui simpliste, sunt coerente numai în aparenţă, numai exterior, dar în interior sunt goale, fără semnificaţie, fără un sens care să te trimită dincolo de înţelesul imediat al imaginii, al cuvântului. Simplicitatea asta imediată, primitiv-concretă numai, are un caracter distructiv, prin forţa sa dominatoare. Căci sensul și semificația sunt cele care te eliberează, care te trimit dincolo de limite, fără a nega însă aceste limite ale ființei. Contrariul lor este limbajul direct, agresiv, brutal, care vrea să te limiteze, să te închidă. Iar rezultatul acestei agresivitatăți este pierderea libertății.  

Imaginarul realizat, desăvârşit, prin sensurile și semnificaţiile lui, are rolul de a reda libertatea ascunsă în ființa omului, eliberarea de limite. Omul care vorbeşte prin imaginar, prin sensurile și semnificaţiile acestuia, sfârșește prin a se elibera, coborând în propriile sale adâncuri și aducând la suprafaţă, ca pe o revelaţie, sensurile, semnificaţiile acestuia. Acest om care eliberează pe sine, deschizându-se transcendenței, va fi capabil să-i elibereze şi pe alţii, conducându-i dincolo de limite, în propria lor adâncime spirituală. Iar cine nu va cunoaşte libertatea, se va autodistruge, distrugând şi pe alţii!

Omul liber aduce la suprafaţă, din sine, tot ce este autentic, desăvârşit şi liber în el, planul vertical al trăirii, adică ceea ce este viu în imaginar. Acestei verticalități omul nerealizat îi opune exclusivitatea distructivă a planului orizontal, care reprezintă tot ce este închis, lipsa libertăţii.

 Imagine din „Eternelle et Fascinante Roumanie”

Cartea „Eternelle et fascinante Roumanie” a avut rolul să-i construiască României o imagine fascinantă, pozitivă în lume! Ca să fie posibilă în plan real, existenţa României în lume trebuia trăită mai întâi în plan imaginar. Cât privește imaginea curentă a României în lume, propaganda maghiară a contribuit la ea din plin și negativ. Iar cel mai important factor negativ, în această propagandă, a fost desconsiderarea permanentă a românilor pe aceste meleaguri, stigmatizarea lor ca fiind temporari pe aici. Iar prin temporalitate se subînțelege o existenţa neautentică, supusă temporalităţii. Adică un fel de neexistență, căci tot ce este supus temporarului este inexistent în mod real. Ceea ce se traduce printr-o ucidere simbolică a existenţei proprii a românilor pe aceste meleaguri. Ungurii desconsideră ceea ce a scris Iorga, ca răspuns dat istoricilor maghiari, că în prezenţa românilor în această meleaguri se simte „permanența" lor. La această permanență putem asocia cuvântul „eternă", cea mai solidă temelie a imaginarului unei identităţi, căci imaginarul omului este înrădăcinat în eternitate. Simţul permanenței, al eternului, nu cere argumente!

De fapt, ce vor ungurii să le ia românilor, prin desconsiderareă permanentă a acestora? Libertatea! Căci libertatea este trăită în permanență, prin eternitate. Și cine urăşte mai mult libertatea unui popor? Poporul căruia îi lipseşte libertatea spirituală, poporul nerealizat, în privința imaginarului său profund - imaginarul identităţii proprii. Maghiarii și-au început istoria în Europa ca nişte mercenari plătiţi. Și au rămas în continuare, până în prezent, un popor nerealizat, căci n-au reușit să-și desăvârșească identitatea imaginară! De aceea, ei sunt un popor frustrat şi agresiv, lipsit de libertate spirituală proprie.

Există o analogie perfectă între omul nerealizat Cristian-Tudor Popescu şi nerealizatul popor maghiar. Amândoi, și Cristian Tudor Popescu, și maghiarimea din România, desconsideră imaginarul poporul român. Atitudinea lor este specifică întregii culturi occidentale, care urăşte imaginarul identitar al omului. Din acest tip de nerealizare, de neîmplinire, provine agresivitatea omului occidental!

Citește și APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA

Citiți și alte articole scrise de Nagy Attila