Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

METAFIZICA SUFERINŢEI. Libertatea în domeniul posibilului

Data publicarii: 25.11.2014 12:12:00

Omul - în vârful ierarhiei existenței

 

Domnilor, este de la sine înțeles că ceea ce ne privește pe noi în toată experiența noastră suntem noi înșine. Așadar, noi înșine ocupăm o poziție mai proeminentă în cadrul existenței pentru că noi suntem numai pentru noi și noi ocupăm această situație, aș zice, într-un chip oarecum obiectiv. Dacă există o ierarhie a existenței, o ierarhie așezată după orice creatură ați voi d-voastră, atunci, fără îndoială că omul ca atare este în cap, în vârful acestei ierarhii.

 

Noi trăim în experiența noastră pentru noi și întru atât întrucât ne îmbogățește pe noi cu ceva. Un om cu experiență însemnează un om care trăiește foarte multe împrejurări, foarte multe realități. Un om cu experiență însemnează, cu alte cuvinte, un om care știe ce se întâmplă și, mai departe, știe ce are de făcut.

 

Omul ca centru de acțiune

 

Omul însă este un centru de acțiune într-un mediu oarecare. Acest centru de acțiune are de făcut ceva și știe ce are de făcut.

Tot ceea ce face omul nu se întâmplă pur și simplu în virtutea unei desfășurări oarbe. Ci, în afară de faptul că este centrul de acțiune, omul este și centru de inițiativă. Asta însemnează că știe ce are de făcut.

Există mai multe posibilități de acțiune. Există putința pentru el de-a face o alegere între aceste posibilități.

Când el știe ce are de făcut însemnează că el are de făcut ceva și el știe cum trebuie să procedeze în ceea ce are de făcut.

 

Prin urmare, nu se întâmplă cu acțiunea omenească ceea ce se întâmplă cu o piatră care cade. Chiar dacă piatra care cade ar ști că va cădea, încă nu s-ar putea spune că piatra știe ce are de făcut, pentru că nu piatra face această acțiune a căderii. Ea este pasivă, este oarecum obiect în această operație de a cădea. Chiar dacă, prin urmare, această operație de a cădea s-ar dubla de conștiința ei, faptul acesta încă nu s-ar putea compara cu acțiunea omenească. Aceasta, pentru că, într-o acțiune omenească omul nu este obiect, ci întrucât, într-un oarecare fel - pe care îl vom evidenția îndată el este subiect. Aceasta însemnează, cum se spune în metafizică, că omul este liber.

 

Conceptul de libertate. Posibilitate și alegere

 

Gândiți-vă d-voastră ce se cere ca omul să fie liber. Se cere, mai întâi, să existe mai multe posibilități. Se cere, deci, să fim în domeniul posibilului, nu în domeniul actului.

Noi știm deja că în actual nu există decât necesitate. Că, ceea ce se întâmplă era necesar să se întâmple așa.

Problema libertății se pune în domeniul posibilului - și vom vedea îndată consecințele acestui fapt. Există mai multe drumuri de urmat și eu aleg unul din ele. Al doilea, este momentul de a alege. Am avut poziția primă, a posibilității în domeniul experienței, prin urmare în domeniul naturii, și a doua oară elementul facultății mele de a alege.

 

Ce presupune primul element? Presupune domeniul existenței, domeniul naturii. Ce presupune al doilea element? Facultatea de a alege.

În primul rând, deci, am avut putința pentru mine de a avea o vedere de ansamblu, de a mă degaja. Prin urmare, și o situație de a considera această situație și acțiunea mea ca atare. Dar a o considera ca un obiect, ca să zic așa. Eu nu pot să fac acțiune decât atunci când știu condițiile multiple, fără îndoială, în care această acțiune este posibilă.

Astfel, dacă eu cunosc toate acestea, atunci acțiunea este posibilă. Dacă eu nu cunosc aceste posibilități, atunci acțiunea nu o fac eu, ci ea se întâmplă cu mine.

Știți cum se petrec lucrurile în viața de toate zilele: „Ce să facă, umblă și el, așa...!” Așa, îl bat toate vânturile! Ce însemnează asta? Că lucrurile se întâmplă cu el; el nu face nimic!

Va să zică, vedeți d-voastră, este o deosebire în domeniul acesta al întâmplării, al faptelor, al evenimentelor. Acțiunea se deosebește prin aceea că ea este oarecum examinată, controlată, dirijată.

 

Acestea sunt caracteristicile acțiunii. Celelalte nu sunt acțiuni. Sunt întâmplări, evenimente, chiar dacă aceste întâmplări sau evenimente sunt în legătură cu un om. De pildă, când cineva mă ia de guler și mă aruncă pe ușă afară, eu nu fac acțiunea cum se întâmplă. Dar nu eu fac acțiunea, ci celălalt, care mă scoate de guler și mă aruncă pe ușă afară. El face acțiunea.

 

Acțiunea presupune, prin urmare, un agent. Desigur, și vântul face o acțiune, într-un fel oarecare. O să vedem numaidecât și aceasta. Acțiunea presupune, deci, un agent. Acțiunea este omenească întru atât întrucât se poate spune că ea este liberă.

Acțiunea trebuie să aibă această a doua notă caracteristică: posibilitatea de a alege între mai multe posibilități. El poate să aleagă.

Ce însemnează aceasta? Noi știm că, dacă eu hotărăsc, atunci eu zic că sunt liber. Ce însemnează aceasta, propriu-zis? Posibilitatea de a alege se exercită între mai multe posibilități. Dacă eu nu intervin, dacă eu nu sunt agentul acțiunii, ci dacă eu suport o acțiune, întâmplarea aceasta se face fără intervenția mea.

 

În aceste împrejurări se întâmplă ceva. Nu a fost însă nimeni care, înainte de a se fi întâmplat faptul, să se gândească la mai multe posibilități, dacă desfășurarea evenimentelor a luat o anumită cale. Probabil că există și pentru întâmplările din lumea pur mecanică mai multe posibilități. Numai că nu știa nimeni cum să ia în considerare posibilitățile acestea.

Acțiunea omenească însemnează o acțiune în care omul intervine ajutând.

Vedeți, când se spune, de exemplu, că omul mănâncă, nu este o acțiune omenească, pentru că nu depinde propriu-zis de voința mea. Într-un fel oarecare și un cristal se hrănește, un copac se hrănește și el. Hrana, alimentul, este o acțiune care depășește existența umană.

 

Libertate și limită

 

Însă, o să ziceți d-voastră: „Păi, un om poate să mănânce și poate să nu mănânce.” Desigur, dacă vrea omul să intervină în fenomenele naturale, ajutându-le sau opunându-se lor. Dar cât? În anumite limite.

Și măgarul lui Nastratin, știți d-voastră, a învățat să trăiască fără să mănânce. Numai că, atunci când a învățat deja lecția, a murit - cum spune povestea. Când a murit? Exact când a învățat să trăiască fără să mănânce. Se vede că Nastratin ăsta a fost politician român.

Sunt, va să zică, întotdeauna anumite limite.

Cunoașterea posibilităților însemnează putința de a interveni în desfășurarea întâmplării. Dar o putință de a interveni este totdeauna limitată. Limitată de ce? Limitată de natura însăși.

 

Evident, eu pot să nu mănânc deloc. Dar această acțiune a mea de a nu mânca deloc este ea însăși limitată. De ce anume? De viața mea. Dacă nu mai mănânc deloc, atunci mor. Și când ai murit nu mai poți și nu mai mănânci.

Există întotdeauna o limită a putinței mele de alegere. O limită a hotărârilor mele, o limită a libertății mele. Există libertate pentru mine, dar libertatea aceasta nu se poate exercita decât în anumite limite.

Eu nu pot să schimb mersul naturii. Eu pot, cel mult, să suspend un proces natural; sau, pot, cel mult, să-l distrug.

Sigur, cum spuneam adineaori, eu pot să refuz să mănânc. Dar până când? Până mor, și numai până mor. Nu la infinit.

Cu alte cuvinte, nu există o libertate absolută a omului. Ci, libertate însemnează putința de a alege între mai multe posibilități. Adică, înainte ca faptul să se fi întâmplat. Deci, această putință se exercită numai înainte.

Eu pot să contribui, să promovez sau să împiedic faptul.

Libertatea omenească se exercită în chip normal, în sensul promovării naturii. Asta e libertatea omenească, vedeți!

 

Să presupunem că eu fac politică. Ce însemnează pentru mine a face politică? Păi, zice, este foarte simplu. Dacă ești om deștept, dacă ești o mare personalitate, dumneata schimbi fața lucrurilor E foarte aproximativă schimbarea lucrurilor, pentru că eu pot să zic: „De acum înainte în Țara Românească o să fundez un partid, o să-l așez pe baze parlamentare, voi face apoi o mișcare politică pe baze parlamentare... Așa, o să o pățesc ca bunul meu prieten Griguță Iunian. Un om de excepțională valoare, dar care nu capătă aderenți. De ce nu are aderenți, politic? Pentru că nu pot să fac politică după cum vreau eu, pentru că, probabil, hotărârilor mele le lipsește ceva sau le prisosește ceva. Ce le lipsește? Le lipsește conformitatea cu realitatea istorică.

Există un anumit cadru în care eu pot să fac politică. Cadrul în care eu pot să fac politică îmi este dat mie de realitatea istorică.

 

Prin urmare, eu - omul politic -, întotdeauna când fac o acțiune politică, trebuie să mă întreb: asta se potrivește cu realitatea istorică? Nu se potrivește înăuntrul acestui cadru istoric, nu există pentru mine putința de inițiativă, de alegere. Există libertate de acțiune - nu în afară de acest cadru, nu împotriva acestui cadru, nu depășind acest cadru.

Eu pot să fac o acțiune oricum. Dar acțiunile mele rămân nerodnice, ca un bob de grâu căzut pe piatră, deși el are o mulțime de posibilități. Dacă l-am pus pe piatră, acolo rămâne, acolo se usucă; n-o să iasă fir de grâu niciodată.

Vedeți, prin urmare, ce însemnează libertatea de acțiune.

Mai întâi intervine libertatea de acțiune și ea nu se poate face decât în sensul naturii. Ea nu însemnează propriu-zis acțiune înăuntrul acestei naturi, ci însemnează altceva, însemnează promovare.

 

Istoria își urmează cursul ei și noi putem să o ajutăm într-o măsură oarecare pentru ca ea să se facă mai repede, mai ușor, mai armonios ș.a.m.d. Dar nu putem să creăm noi istoria nu putem să creăm noi natura. Asta ne depășește, în primul rând. Și, în al doilea rând, este un nonsens să se vorbească de libertate absolută.

 

Libertate și libertăți

 

Omul nu este liber să facă ce vrea el. Problema aceasta nu se pune propriu-zis. Atunci când se vorbește de libertate, se vorbește printr-un fel de generalizare forțată, libertatea fiind posibilitatea mea de a alege. Însemnează că un om este liber atunci când el nu depășește natura însăși a omului.

 

Dacă dumneata ai să-mi spui mie că nu sunt liber să umblu cu capul în jos și cu picioarele în sus, asta este atentat la libertate? Asta nu este atentat la libertate. Îmi pare foarte rău, dar nu este atentat la libertate. După cum nu este atentat la libertate atunci când vii și îmi spui mie: „Domnule Nae Ionescu, dumneata - ăla cu mâna frântă, nu ai vrea să ridici 200 de kilograme?” Este atentat la libertatea mea? Ca și cum mi-ai spune: „Dumneata nu ai mai vrea să umbli cu trei picioare de acum înainte?”. Iar nu este atentat la libertate.

Libertatea își are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depășește normalul, natura omului, poate să fie interzis, fără însă ca aceasta să reprezinte un atentat la libertate.

 

Dumneata vrei să institui cenzura scrisului. Asta este atentat la libertate? Instituirea cenzurii nu este atentat la libertate. Felul în care se exercită cenzura poate fi atentat la libertate. Asta este cu totul altceva. De pildă, se instituie cenzura în felul următor: se spune: „Nimeni nu are voie să scrie decât în conformitate cu natura și cu necesitățile reale ale societății omenești.” Are cineva ceva de spus? Normal. Nici nu se poate închipui că cineva poate să scrie în contra naturii, sau în contra necesităților reale ale societății omenești, să zicem. Dar dacă cineva zice: „Eu hotărăsc care sunt aceste necesități și hotărăsc după cum îmi place mie. Acestea sunt necesitățile societății românești. Cu necesitățile mele personale este altceva.

 

Prin urmare, nu instituirea cenzurii însemnează atentat la libertatea scrisă, pentru că libertatea nu însemnează să scrii orice vrei tu. Libertatea însemnează pur și simplu: scrie ceea ce este normal să scrii. Că ceea ce nu este normal a se scrie, apoi asta nu se scrie. Iar dacă scrii, se întâmplă imediat ceva care te face să nu mai scrii. Adică, există o reacție a normalului, o împotrivire, și reacția aceasta a normalului arată limitele în care se exercită libertatea.

 

Libertatea într-o societate colectivizată. Fenomenele statistice

 

Zice lumea și zice un profesor că omenirea se îndreaptă astăzi înspre o societate colectivizată, care reduce cu totul libertățile individuale. Or, zice unul, libertatea mea a fost totdeauna bunul cel mai mare pe care mi l-am putut închipui. Eu nu am înțeles niciodată cum o societate colectivizată, normală, poate fi un atentat la libertatea individului. Ea poate fi un atentat atunci când începem să scriem EU cu majuscule, când substituim acest EU cu societatea din care facem parte, când lăsăm să crească acest EU dincolo de limitele lui firești.

 

Dacă vrem să considerăm societatea noastră, cea din care facem parte, ca obiect în funcție de noi, atunci, în mod normal, nu după acestea se măsoară libertatea, ci după ceea ce este normal. Am văzut exemplul cu cele 200 de kilograme pe care nu mi s-a dat voie să le mai ridic. Nu este deloc deplasat, ci este exact măsura justă a problemei.

Într-o societate normală nu se încercuiește niciodată libertatea individuală, pentru simplul motiv că societatea normală este singura lege naturală pentru indivizii dinăuntrul ei, întrucât individul își respectă legea, el se mișcă, face alegerea, își exercită libertatea înăuntrul legii lui, el nu poate să vină niciodată în conflict cu societatea respectivă.

Și atunci, într-adevăr, nu există o încercuire a libertății individuale atunci când societatea este normală.

 

Există însă întotdeauna o încercuire a libertății individuale, există - cum se zice, cu alte cuvinte - un conflict atunci când societatea nu este normal constituită, atunci când individul crește peste limitele lui firești și devine un element de anarhie, un element de tulburare a echilibrului dinăuntrul societății.

Da, dar atunci lucrurile sunt exact ca în cazul de adineaori: poți să mănânci și poți să nu mănânci, între anumite limite. Dacă nu mănânci astăzi, nu mănânci nici mâine și nici poimâine, într-o bună zi mori. Atunci nu mai poți zice: „Mănânc sau nu mănânc.” S-a isprăvit libertatea ta. S-a isprăvit - libertatea ta are limite.

Exact în același fel are acțiunea sau libertatea ta limite înăuntrul societății.

 

Problema aceasta a libertății a fost de la început fals pusă, chiar atunci când s-a ivit ea, pentru că nu s-a făcut de la început o trecere în absolut și s-a uitat că posibilitatea de alegere are anumite limite. Asta, în primul rând.

Apoi, în al doilea rând, aceste posibilități de alegere nu însemnează propriu-zis posibilitatea de inițiativă, ci ea se întâmplă numai în sensul promovării sau încetinirii unui mers al istoriei.

Noi știm să acționăm. Dar autonomia aceasta a noastră nu este propriu-zis autonomie, pentru că este o autonomie cu o anumită încercuire. Există posibilitatea de alegere, pentru noi, numai între soluții care duc toate înspre normalitate și nu există posibilitate de alegere între soluții care duc înspre anormalitate.

 

Deci, există libertate. Și totuși, nu există autonomie, pentru că autonomie ar însemna că noi ne facem legile noastre, că noi putem să ne facem legile noastre, dar în ce sens?

Ei bine, libertatea nu poate merge niciodată așa de departe încât să ne facă autonomi. Libertatea este, cum am spus aici de atâtea ori, posibilitatea de alegere într-un anumit cadru. Dar asta, vă rog să credeți, nu este o acțiune eminamente umană.

Astfel, d-voastră aveți pe acasă un câine sau o pisică; și o învățați, pe pisica asta, să nu-și facă nevoile pe covor, ci să și le facă afară. Ce însemnează aceasta? Zicem că am dresat-o. D-voastră ați făcut ceva mai mult aici decât dresaj. Dacă, de pildă, spui unui câine, îi faci semn și câinele face îndată ceva, asta este dresaj. Dar când pisica (sau câinele) se duce și zgârie la ușă când îi vine ceasul, asta nu mai e dresaj, ci este un fel de inițiativă personală, un fel de libertate. Căci pisica sau câinele erau liberi să zgârie la ușă sau să nu zgârie. Evident, veneau consecințele, tot așa cum vin și la oameni. Și eu sunt liber să ies pe fereastră, dar vin consecințele pe urmă.

 

Va să zică, vedeți d-voastră, această libertate care însemnează propriu-zis putința de alegere în momentul posibilității nu este un act eminamente uman, ci se întinde ceva mai mult, merge mai departe decât omul. Omul exercită acest act cu predilecție, cu posibilități mult mai mari decât aceste animale. De ce? în virtutea a ceea ce se numește - cum știți d-voastră din psihologie - personalitate.

 

Dar mai este încă ceva. Omul are, față de tot ce există, o libertate mai mare, mai largă. Omul poate să facă anumite acțiuni împotriva necesităților mediului social; adică, oarecum împotriva comunității care îi dă lui legea.

Simt anumite fenomene de natură colectivă asupra cărora eu v-am atras atenția și altă dată. Aceste fenomene de natură colectivă se întâmplă într-o colectivitate în asemenea condiții încât acțiunea omenească este prevalentă. Și atunci spunem că există funcții statistice, funcții care se întâmplă în colectivitate, fără ca anumiți membri ai colectivității să îndeplinească această acțiune.

Asta însemnează fenomen statistic. Fenomenul se întâmplă, dar niciodată el nu este determinat. Colectivitatea singură va face ca fenomenul să se întâmple.

Ei bine, în fenomenele statistice există, pentru om, libertatea absolută. El poate să împlinească funcția aceasta, actul acela care constituie o funcție a colectivului, și poate să nu-l împlinească.

Prin urmare, existența colectivității cu acțiunile, cu legile ei de nerăsturnat, nu însemnează propriu-zis sugrumarea libertății individuale. Pentru că, în orice fenomen statistic, există pentru individ libertatea absolută de a participa sau de a nu participa la acest fenomen statistic.

 

Eu pot să particip sau să nu particip la fenomenul sinuciderii. Dar fenomenul sinuciderii se întâmplă pentru o colectivitate într-o formă precisă, după anumite legi. Există anumite împrejurări pe care eu le pot calcula. Dacă fenomenele colective sunt precumpănitor statistice, atunci individul nostru are o foarte mare libertate la dispoziție. Pentru că, la aceste fenomene statistice, omul nu este obligat să ia parte. În acest domeniu există o foarte largă libertate pentru om.

 

Ei bine, această libertate este într-adevăr strict omenească. Departe de a sugruma libertatea omenească, viața unui colectiv puternic îi deschide compartimente diferite de acțiune.

Dar dacă ne gândim la ce vă spuneam la început, ajungem la încheierea că această libertate a noastră, mărginită așa cum este, totuși este nemărginită practic. Teoretic, ți se spune: „Dumneata nu te poți mișca decât în această odaie.” Dar a fi închis într-o odaie nu însemnează încă a fi închis. Dacă, de pildă, odaia mea ar fi mare cât Țara Românească, eu aș fi închis teoretic, practic însă nu. Iar dacă odaia ar fi mare cât tot Pământul, iarăși aș putea fi închis teoretic, dar nu și practic, întrucât noi nu lucrăm decât după legile noastre, libertatea noastră este absolută, este totală.

Prin urmare, ceea ce se cere pentru exercitarea acestei libertăți este să ne aflăm în natură, adică în domeniul posibilului. Nu se poate libertate fără alegere și nu se poate alegere decât înainte de acțiune. Alegerea se exercită numai înainte de act, atunci când actul există ca posibilitate.

 

Prin urmare, dacă noi ne închipuim - așa cum am mai spus și altă dată - că acceptăm că domeniul posibilității este domeniul naturii, atunci libertatea este o caracteristică a naturii, fiind deci în domeniul posibilului.

Per contrario, acolo unde nu ne aflăm în domeniul posibilului ne aflăm în domeniul actului, unde libertatea nu mai este posibilă. Ar urma - cu alte cuvinte - că Dumnezeu, când este un act, nu este liber - dacă ce am spus mai înainte este adevărat.

 

(Din “Metafizica suferinţei” de Nae Ionescu - carte „recuperată” de studenţii săi, după notiţele de curs din perioada 1936-1937. Cartea a fost publicată postum, la Editura Buna Vestire, 1940)

_______________________________________________

 

 

 

Afisari: 1599
Autor: NAE IONESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: XzII4nZFTa (Jul, Mon 13, 2015 / 00:18)
Nu se mai satura de de furat firar mama lor a dracu de jgoidi! Dar mai suprata sant pe romanii nesimtiti care nu vin la nici un miting ,ies din casa doar sa intinda mana la pomeni electorale sau la promotiile de orice din hipermarchet !:(Cineva a spus la tv ca romanii sufera de retard mediu ,cred ca are dreptate
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter