Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

METAFIZICA SUFERINTEI. Cunoasterea ca raport între om si existentă

Data publicarii: 10.12.2014 23:24:00

Aspectul gnoseologic al raportului obiect-subiect

 

Evident, metafizica se poate face într-o mulțime de feluri, după cum pot face să cadă accentul fundamental pe una sau pe alta dintre probleme. Dar eu v-am spus d-voastră de la început că nu înțeleg, nu văd posibil și nu văd vreun interes - dacă vreți d-voastră - al speculației metafizice, în afară de necesitatea aceasta de a ne găsi noi un loc în existență.

Ultima problem, deci, și cea mai de seamă problemă a metafizicii, este de natură, ca să zic așa, antropologică.

Deosebirea aceasta a problemelor, așa cum s-a desfășurat în fața d-voastră, are o caracteristică: ea pornește, ca să zic așa, din necesitatea noastră de a ști, din necesitatea noastră de a cunoaște. În acest fapt, în necesitatea noastră de a ști, de a cunoaște, stau rădăcinile tuturor problemelor pe care le-am analizat până acum.

Există, așadar, o primă opoziție între om și existență. Opoziție pornită din această necesitate de a ști, opoziție deocamdată nu în înțeles de dușman, nu în înțeles de luptă, de contrarietate, ci opoziție cel puțin în înțeles de subiect-obiect, polaritatea aceasta care stă la baza oricărei probleme a cunoașterii.

 

Cunoașterea ca act de împotrivire a omului față de Dumnezeu și față de propria-i natură

 

Dar, vedeți d-voastră necesitatea aceasta de a cunoaște, care deosebește subiectul de obiect, este o opoziție încă într-un înțeles mai precis.

Vă aduceți aminte d-voastră că Adam a fost izgonit din rai pentru că a gustat dintr-un măr pe care i l-a dat Eva, într-un moment în care mărul era „fructul oprit”, fapt care însemnează însă cu totul altceva decât ceea ce știți d-voastră.

Acest „fruct oprit” era pur și simplu conștiința omului, conștiința „binelui” și a „răului”. Și ce s-a întâmplat? S-a găsit Șarpele să se adreseze Evei - știa el ceva.

După ce Eva i-a dat lui Adam să guste din măr, ce s-a întâmplat?

A venit Dumnezeu și i-a dat afară din Rai. De ce credeți d-voastră că i-a dat afară din Rai? O să spuneți: pentru că Dumnezeu pusese o lege acolo și Adam, grație Evei, își închipuise că poate călca legea.

Foarte bine, dar de ce pusese Dumnezeu legea aceasta? D-voastră vă închipuiți poate că Dumnezeu i-a zis că este bine în lumea asta, că Adam trăiește bine, i-a dat și soție, și a zis: „Dar ia să-i pun și o lege!” a zis Dumnezeu, așa, pentru ca să-i facă mizerie?

Nu știu, dar legea aceasta - vedeți, o să spună lumea că eu fac politică aici, sau ce o să mai zică -, dar legea pe care Dumnezeu i-a pus-o lui Adam nu este lipsită de sens. Nu Dumnezeu a vrut să pună lege omului, ci Dumnezeu a exprimat prin această lege pe care el o făcuse, a exprimat ceva. Ce a exprimat? A exprimat însăși condiția umană. Dumnezeu nu a spus: „N-ai voie să faci cutare lucru.” Dumnezeu a spus cu totul altceva: „Mă omule, tu trebuie să știi că asta nu e de nasul tău, asta nu e natura ta. Dacă tu faci asta, tu nu calci legea mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiția ta!”

Va să zică, omul încearcă să rezolve această problemă a cunoașterii. Dacă omul atacă cunoașterea, el calcă legea? încearcă să se depășească pe el însuși.

Ce spunea Șarpele când i-a dat Evei mărul? „Gustă dumneata de aici și ai să fii ca Dumnezeu.” „Ai să fii ca Dumnezeu...” A fi deci ca Dumnezeu însemnează, așadar, că ai să-ți depășești condiția ta.

Pe urmă, bineînțeles, după ce s-a întâmplat buclucul, Dumnezeu i-a dat afară din Rai. Ce însemnează aceasta? Că omul greșise. Cum greșise? El voise să fie ceea ce nu era, sau voise să facă ceva care îi era interzis: să cunoască. Și ce îi era interzis să cunoască?

Deci, atunci când a încercat să atace problema aceasta a cunoașterii, omul a făcut un act de împotrivire față de Dumnezeu, dar și de împotrivire față de el însuși.

De ce a făcut el un act de împotrivire față de Dumnezeu? De ce actul acesta de cunoaștere - încercarea de a ataca problema cunoașterii - este un act de dușmănie?

Domnilor, logic vorbind, eu am spus câteva povești - și o să vedeți d-voastră ce au poveștile acestea.

Oricare ar fi esența, oricare este structura actului de cunoaștere, este - precum știți d-voastră. Mai întâi un act polar: existența unui subiect față de aceea a unui obiect Este, cu alte cuvinte, un fel de stabilire a noastră față de transcendență. Subiectul cunoaște existența și cunoaște transcendentul, sau trebuie să cunoască - dacă poate să o facă - o existență transcendentă a obiectului.

Obiectul este stăpânit oarecum, este dominat oarecum, de subiect în actul de cunoaștere.

Va să zică, omul, care este o existență ca oricare alta, își creează, prin actul de cunoaștere, o situație cu totul specială. Dacă omul este o existență ca oricare alta, el trebuie să fie la fel cu tot ceea ce există în această existență. Și, dintr-o dată, omul capătă o poziție specială. El este, în același timp, subiect pentru tot ceea ce există în procesul cunoașterii.

Așadar omul, dintr-o dată - într-un oarecare fel - , se rupe din existență, nu numai logic, ci și de fapt. Pentru că, în momentul în care el devine subiect cunoscător, în același moment toată masa obiectelor, tot ceea ce există în afară de el ca obiect de cunoaștere pentru el, este în opoziție cu el.

El trebuie să aibă asupra acestei totalități un fel de priză, o putință, un fel de putință de a stăpâni.

Cu alte cuvinte, el începe să-și pună problema mânuirii acestei existențe, care este în afară de el; și anume, mânuirea din punctul lui de vedere.

Cu alte cuvinte, el a început să devină lege pentru existență și existența aceasta - tot ceea ce este în afară de el - a început să trebuiască să i se supună lui, legilor pe care le face el, legilor lui.

În felul acesta se creează, cu alte cuvinte, o ierarhie care, până în acel moment, nu exista. Între obiectele existente, ca obiecte, nu exista, propriu-zis, ierarhie.

Din acest punct de vedere spuneam noi: este mai bine să fii om decât măgar. Dar, nu vedeți d-voastră că dintr-un punct de vedere, este mai bine să fii măgar față de oameni? Acestea sunt puncte de vedere pe care le introducem noi. În fapt, un măgar sănătos și frumos este un lucru demn de respectat.

Ierarhie în această existență obiectivă? Adevărata ierarhie, pur și simplu, este o ierarhie de realități. Cu cât un obiect este mai real, cu atât el este ierarhic mai sus. Ce însemnează aceasta? Dacă un animal este animal și dacă el trebuie să hotărască, animalul acesta are funcția aceasta la maxim, el reprezintă o formă de echilibru. Animalul acesta este mai sus ierarhic.

Lumea nu înțelege. Ce să spun? Eu prefer tot măgarul viu, nu leul mort!

Va să zică, în existența aceasta obiectivă există o ierarhie. Tot ceea ce este, este în măsura în care este - ca să zic așa. Și, dintr-o dată, prin acest proces de diferențiere, se ivește o realitate nouă.

Are loc o ierarhizare a existenței.

Omul este deasupra a tot ce există. El transcende prin însuși actul cunoașterii; el transcende această existență până la un oarecare punct Până la un oarecare punct, această existență se află de acum în funcție de el.

Vedeți d-voastră, procesul acesta îl pune pe om propriu-zis alături de cine? Alături de Dumnezeu!

Cum vedeți, Șarpele avea dreptate când îi spune Evei: „Mușcă de aici, și o să fiți ca Bătrânul de colo, care nu vrea să fiți și voi deștepți ca el.”

Într-adevăr, procesul de cunoaștere creează dintr-o dată pentru om o situație specială, de aceeași natură ca poziția pe care Dumnezeu o ocupă față de existență. Mai grav decât atât. Actul de cunoaștere rupe ordinea naturală, schimbă ordinea aceasta naturală, introduce un element de dezordine, un element de anarhie. Pentru că are și Dumnezeu o lege pentru apărarea statului. Știe el să pună lucrurile la locul lor!

În orice caz, omul creează o ordine, alta decât cea naturală, în aceeași măsură în care se ivește problema aceasta a cunoașterii, s-a introdus dezordinea în univers, s-a schimbat ordinea naturală a lucrurilor. Chiar dacă omul nu ar voi nimic, și încă ordinea aceasta naturală a lucrurilor s-ar schimba. De ce? Pentru că au început să existe raporturi între lucruri obiectiv existente. Încep să existe anumite raporturi, care nu erau în ordinea firească a lucrurilor. Ordinea firească așa era: să existe lucrurile și oamenii, împlinind fiecare legea lui Dumnezeu, așa cum le-a făcut Dumnezeu. Dintr-o dată intervine omul și creează această separare de planuri. Și lucrurile încep de acum să conveargă [spre el] cel puțin sub raportul cunoașterii, dacă nu altfel.

O să vedem că, nu numai sub acest raport al cunoașterii, lucrurile încep să conveargă către acest punct: omul.

 

Cunoașterea ca păcat și ca încercare a omului de a se substitui Iui Dumnezeu

 

Cine l-a pus pe om aici? Dumnezeu nu l-a pus. Dumnezeu l-a făcut, i-a dat ce putea să-i dea și a terminat. „De-acum înainte vezi-ți de treabă.” Dar omul nu a știut care este treaba lui și a creat o treabă nouă: a vrut să cunoască.

Cunoașterea este păcat și - în același timp - prima încercare a omului de a se substitui lui Dumnezeu.

Ați auzit d-voastră ce spune la Carte? Nimeni nu poate fi dușman al lui Dumnezeu decât Dumnezeu însuși.

Prin urmare, cine încearcă să fie dușmanul lui Dumnezeu, încearcă prin aceasta însăși să fie el Dumnezeu - și aceasta [nu] numai în sens figurat. Căci, gândiți-vă d-voastră că, în momentul în care omul devine într-un fel sau altul un centru, el începe să se constituie ca existență autonomă. Ce însemnează existență autonomă? Cu legi proprii. Și Dumnezeu are - ca să zicem așa - legea lui proprie. Dar legea aceasta proprie a lui Dumnezeu pentru existență se rezolvă cum? În obligația, pentru tot ceea ce există, să se realizeze complet. Iar Dumnezeu nu cere existenței să facă altceva decât să se realizeze complet, să se împlinească complet, fără nici un fel de rest.

Omul însă face ceva mai mult decât atât. Omul se găsește cu existența proprie în fața altor existențe, iarăși proprii.

Înaintea lui Dumnezeu n-a existat nimic. Când Dumnezeu a făcut lucrurile, așa cum le-a făcut, nu erau existențe proprii, ci pur și simplu existențe în funcție de Dumnezeu, așa cum era vrerea lui Dumnezeu. Dar ființele astea sunt pentru om existențe proprii, pentru că ele sunt în același fel față de Dumnezeu cum este și omul față de copac, să zicem. Nu o existență proprie față de Dumnezeu. Copacul are, evident, o existență proprie. Și atunci, vedeți d-voastră, împlinește-ți legea ta nu însemnează a veni în conflict cu Dumnezeu. Însemnează, dimpotrivă: totul realizează pe Dumnezeu.

Când copacul, de pildă, ar spune: „De acum înainte creația nu este a mea, împlinesc legea. O să împlinesc legea mea; cu alte cuvinte, [creația] începe să existe în funcție de mine”, atunci, evident, anarhia este gata, războiul este gata.

 

Procesul de cunoaștere ca origine a unei serii de conflicte

 

Înțelegeți d-voastră, în momentul în care omul s-a diferențiat, el s-a sustras din această omogenitate a creației. El și-a rezervat o poziție specială, în care el a devenit autonom. A început să tindă să devină el Dumnezeu, într-un fel sau altul, ceea ce însemnează că el pune existența în funcție de el, centrează existența pe el. Și, cum această existență era totuși o creație legitimă, probabil că a iscălit el o declarație - căreia i se spune legea lui Dumnezeu - cum că această creație este legitimă! Dar o dată vine conflictul, vine numaidecât.

Vedeți, prin urmare, ivirea procesului de cunoaștere se așază ca origine a unei întregi serii de conflicte.

Întâi, omul, când cunoaște - atunci când începe să cunoască - , prin aceasta se împotrivește lui Dumnezeu. El a călcat legea lui Dumnezeu. A vrut să sară peste el însuși, să se depășească pe el. Omul a venit să-și creeze, prin actul de cunoaștere, o poziție specială lui. A rupt această omogenitate.

Înainte de ivirea procesului acesta de cunoaștere nu exista nici o indicație că el nu ar face parte din masa creației, la fel ca tot ceea ce a fost creat.

El a rupt cu solidaritatea aceasta, cu omogenitatea creației și și-a rezervat o poziție specială. 

Atunci s-a întâmplat - ce? Omul a intrat în conflict cu Dumnezeu. El a încercat, în chip fatal, să pună peste creație altceva decât ceea ce era pus de Dumnezeu.

Va să zică, desprinderea omului din omogenitatea creației, prin procesul acesta de cunoaștere, a determinat mai întâi deosebirea dintre creație și om și, în al doilea rând, o rupere a stării de pace cu el însuși.

Depășindu-și legea lui, omul a făcut o trecere pe picior de război cu Dumnezeu.

Alături de ceea ce era până acum existența creată de Dumnezeu, apare ceva care transcende această existență și, de acum, această coexistență a omului cu Dumnezeu, alături de Dumnezeu, provoacă al doilea conflict. Un conflict o dată cu Dumnezeu și alt conflict cu existența însăși.

Ați priceput?

Vedeți d-voastră, existența își are legile ei, sensul ei. Ea este legată în chip armonios cu Dumnezeu, autor al creației. A pune această existență în funcție de altceva decât sursa ei firească însemnează a o pune în contradicție cu natura ei.

Deci omul, ca subiect de cunoaștere, a devenit centru oarecare al existenței. Omul acesta trăiește, trebuie să trăiască, în conflict permanent cu însăși existența.

D-voastră vă închipuiți că eu fac aici cine știe ce teorie abstractă? Nu este deloc abstract ce spun eu. Procesul acesta de cunoaștere este așa cum se întâmplă el în ordinea aceasta logică. Procesul acesta de cunoaștere este într-adevăr o sărăcire a omului și o falsificare a omului, o îndumnezeire a omului. De ce?

Pentru că omul, ca existență, are un singur sens, o singură îndatorire, o singură lege: să existe drept ceea ce este el.

 

Legea omului și legea lui Dumnezeu

 

Dar ce a însemnat procesul de cunoaștere propriu-zis? Însemnează transformarea unui proces de existență, însemnează ruperea de existență.

Vedeți, este o mare deosebire. Este o enormă deosebire între un pui de găină care se duce să ciugulească un grăunte de mei și un om care se opune realității. Știți d-voastră care este deosebirea?

Există un Pământ făcut de Dumnezeu și pe acest pământ crește iarbă, care înflorește, se usucă și cad grăunțele pe jos. Vine un pui de găină și ciugulește boabele care au căzut. Este un tablou cosmic. Un fenomen cosmic în totalitatea lui. Este ca și cum ai spune: „Ia loc pe scaun.” Eu stau pe scaun, evident, dar în mine se întâmplă multe lucruri. Omului îi umblă limba în gură, precum vedeți d-voastră, mai întâi; iar pe urmă vin o mulțime de transformări celulare. Ca să zic așa, eu sunt teatrul unor serii de procese. Eu nu pot spune că celula cutare a făcut cutare lucru, a umblat pe calea altei celule, a mâncat una din ele, în timp ce domnul Nae Ionescu ține cursul de metafizică în Amfiteatrul „Titu Maiorescu”.

Acestea sunt existențe totale, pe câtă vreme omul care are o pâine nu mai este o existență totală. Omului i s-a dat o pâine și mai umblă după altă pâine. Omul face planuri cum să cucerească această pâine. Omul pune de o parte pâinea, în cămară, chiar când nu are nevoie. Totul după anumite scopuri ale lui, propri lui, nu după anumite legi cosmice, așa cum face furnica aia care adună grăunțe și le pune deoparte, pentru iarnă. Numai La Fontaine credea că vorbește cu Greierele când îi face morală; Furnica nu avea nici un motiv să facă morală Greierului. Frumoasă lume ar fi fost dacă Dumnezeu nu ar fi zis furnicii să fie furnică și greierului să fie greier, calul să fie cal, pruna din prun să fie prună! El le-a făcut așa cum sunt ele. Și datoria lor este să existe după maximum de posibilități, să existe așa cum le-a făcut Dumnezeu. Nu „cum o vrea Dumnezeu”, ci cum a vrut Dumnezeu atunci când le-a făcut.

Evident, Dumnezeu poate să facă orice vrea Dar Dumnezeu, când a făcut pruna să fie prună și calul să fie cal, nu a zis a doua zi: „Calul să fie prună și pruna să fie cal.” Și nici nu o zice. Nu o zice, fiindcă Dumnezeu de-aia e Dumnezeu, să nu spună prostii.

Vedeți d-voastră, Dumnezeu a creat ceea ce se numește ordinea naturală. Prin însuși faptul că a creat ordinea într-un anumit fel, acest fel de a fi constituie ordinea naturală.

Orice existență, în măsura în care se realizează pe sine, satisface pe Dumnezeu. Dar cu omul, vedeți d-voastră, lucrurile se schimbă. Omul - care are o existență între toate celelalte existențe -, prin însuși faptul că el cunoaște, devine un centru. Omul ajunge între celelalte existențe un fel de focar, un punct către care converge existența. Actul de cunoaștere surpă ordinea naturală. Deci, un element de dezordine creează o ordine, alta decât cea naturală, alta decât ordinea firească. Chiar dacă omul nu ar vrea nimic ordinea naturală a lucrurilor se schimbă. Au apărut noi raporturi, care nu erau puse în ordinea lucrurilor, în ordinea firească.

Când toate acestea, oameni și lucruri, își împlineau, fiecare, legea lui Dumnezeu, așa cum le-a făcut Dumnezeu, dintr-o dată a intervenit omul și se creează această separație de planuri. Lucrurile încep să conveargă [spre el], cel puțin sub raportul cunoașterii, dacă nu și altfel. Dar noi o să vedem că nu numai sub acest raport, al cunoașterii, ceea ce se întâmplă în existență de acum înainte este cu totul altceva.

Omul se individualizează, se smulge din creația lui Dumnezeu. Și, după ce s-a smuls pe el, omul începe să smulgă și alte lucruri. Omul îmbucătățește - prin acest proces de cunoaștere - însăși existența. El strică ceea ce a făcut Dumnezeu. El se împotrivește lui Dumnezeu.

În acest punct apare împotrivirea omului față de Dumnezeu și față de ordinea firească. Din acest moment apare tragedia umană, prin această rupere, prin aceasta smulgere, care se întâmplă prin om și pentru om, din momentul în care intervine procesul acesta de cunoaștere.

Cum poate însă să fie, să meargă mai departe acest procedeu, asta este problema pe care trebuie să o rezolve, într-un oarecare fel, metafizica.

 

(Din “Metafizica suferinţei” de Nae Ionescu - carte „recuperată” de studenţii săi, după notiţele de curs din perioada 1936-1937. Cartea a fost publicată postum, la Editura Buna Vestire, 1940)

_______________________________________________

 

Afisari: 1671
Autor: NAE IONESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: QH6nt6Sgxd (Jul, Sun 12, 2015 / 19:05)
a comentat: Principala plorbema in Romania e legata de asumarea responsabilitatii. Cand te duci cu masina in service, mecanicul are definit un anumit numar de pasi ce rezolva plorbema ta. Merge intrerupt? Schimbam sonda Lambda. Nu-i de la Lambda ? Inlocuim DPF. S.a.m.d.Asta trebuie sa inteleaga tot romanul, ca daca masina nu are senzori ce arunca alerte atunci mecanicul are o metodologie dupa care rezolva defectul. Va place sau nu, asa scrie in manual ca trebuie facut.In alta ordine de idei am fost cu o masina de renume in reprezentanta in Brasov si mi-au facut praf cutia de viteze, noul ambreiaj si noua volanta pentru ca au uitat sa-mi stranga prezoanele dintre cutie si motor. Ce-i drept, si-au asumat raspunderea, mi-au inlocuit ei cutia de viteze cu una reconditionata.Concluzia: Mecanicul mono-marca cu experienta trebuie rasplatit corespunzator. E printre aia capabili sa-ti repare un defect fara sa ia manualul ca pe biblie si sa-ti inlocuiasca jumatate de motor. Daca mai e si atent atunci s-ar putea sa scapi ieftin. Restul sunt la un job temporar. 2 0
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter